22 noiembrie 2022

2320.Pensiile ar urma să crească cu 12,5% / Ajutoare pentru cei cu pensiile până în 3.000 de lei - surse

.
Liderii PSD, PNL și UDMR s-au reunit luni la guvern într-o ședință a Coaliției pentru a decide cum se vor majora pensiile și ce ajutoare vor fi acordate pentru persoanele vulnerabile pentru perioada iernii. Liberalii au susținut o indexare nediferenţiată a punctului de pensie cu 15%, cu un impact bugetar de 18 miliarde de lei. De partea cealaltă, PSD a insistat pe o creștere diferențiată a veniturilor pensionarilor.

UPDATE 20:28 Liderii coaliției ar fi convenit o majorare a tutror pensiilor cu 12,5 procente, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Impactul bugetar se ridică la 17,5 miliarde lei.

De asemenea, s-a convenit acordarea de ajutoare sociale pensionarilor cu pensii de până la 3.000 de lei. Astfel, persoanele cu pensii mici vor primi un ajutor din partea statului în două tranșe, în lunile ianuarie și iulie:

  • persoanele cu pensii de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei
  • persoanele care au pensii până în 2.500 de lei - 800 de lei
  • persoanele cu pensii peste 2.500 - 3000 de lei - 600 de lei
  • Potrivit surselor oficiale, s-a decis și o creştere cu 30% a indemnizaţiei veteranilor de război şi pentru văduvele de război și acordarea unei indemnizații în plus pentru persoanele cu handicap.
  • Ședința Coaliției a avut loc la guvern de la ora 18.00.

    PNL a convocat deja o ședința a BPN pentru marți, 22 noiembrie, pentru a discuta despre o posibilă decizie a Coaliției privind majorarea pensiilor.

    Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat luni, la Senat, că liberalii au suficiente argumente să se ajungă în coaliţie la o mărire nediferenţiată a pensiilor.

    • Alina Gorghiu: "Ne dorim creşterea punctului de pensie care să acopere rata inflaţiei, ne dorim ca această creştere să asigure puterea de cumpărare a pensionarilor. Şi premierul, şi eu şi colegii noştri suntem foarte preocupaţi de maniera în care se va rezolva în coaliţie această problemă. Ne-am dorit ca această discuţie (n.r. din BPN al PNL de săptămâna trecută) să ducă spre un punct de vedere pe care PNL să îl aibă în coaliţie, astfel încât să-i convingem şi pe colegii noştri că pensiile trebuie mărite într-un procent cât mai mare. Argumente (...) discutate sunt: rata inflaţiei este de aproximativ 15 procente şi a afectat puterea de cumpărare a pensionarilor. A fost vehiculat 6,1% - inflaţia de anul trecut, dar la 1 ianuarie 2023, cu siguranţă, procentul cu care punctul de pensie va creşte va fi mai mare decât rata inflaţiei de anul trecut. (...) Calculele făcute de specialiştii liberali arată că nu este afectat deficitul bugetar dacă se ajunge la o mărire cu 15% a punctului de pensie".

    Săptămâna trecută, liberalii au anunțat, după ședința Biroului Permanent Național, decizia de a propune în Coaliție două variante de creștere a pensiilor. Prima varianta vizează o creștere graduală a anumitor categorii de pensii iar a doua opțiune, majorarea tuturor pensiilor cu 15%.

    PSD a propus ca majorarea să fie de 10% plus pentru pensiile mici de 1.500 lei si cu posibilitatea acordării unor ajutoare sociale timp de trei luni pentru toate categoriile defavorizate.

    Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a vorbit despre importanţa "echităţii sociale" într-o "perioadă complicată", menţionând că în calitate de lider social democrat nu poate accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 de lei să crească cu 2.700 de lei, adică de zece ori mai mult.

    "Eu am vrut o discuţie mai amplă, mai aşezată şi mai profesionistă. Am rămas la nivelul discuţiei de procente: 15, 16, 10. Eu reprezint un partid social democrat. Îmi cer scuze, am altă abordare. Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei şi o pensie de 18.000 de lei să se mărească cu 2.700 de lei. Mai exact, de zece ori faţă de cel cu pensia de 1.800 de lei. Stabilim anvelopa şi venim şi avem grijă ca toată lumea să treacă de această perioadă complicată fără eforturi foarte mari. E foarte simplu să facem ca pe timpul lui Ceauşescu, un pauşal, şi să punem pe toată lumea la egalitate. Nu este corect. Eu merg pe doctrina pe care o reprezintă PSD. Eu am o obligaţie ca lider al PSD să am grijă de cei cu venituri, de exemplu, sub 4.000 de lei. Cu toţii trebuie să trecem această perioadă complicată. Se numeşte echitate socială", a precizat Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Reamintim că liderii Coaliției discută de la începutul lunii noiembrie pe tema majorării pensiilor și nu au reușit să ajungă la un consens. Social-democrații au pledat pentru o majorare de 10% în timp ce liberalii au avansat procentul de 15%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu