 |
| . |
Fără ca măcar să se cunoască, la vreo 40 de km în linie dreaptă, în direcția Nord-Vest, viitorul cumnat al lui tătuțu, Ionel, mai mic și mai neastâmpărat, ieșea din adăpostul în care se pitea cu familia, spre disperarea mamei lui, precum un pui de șoarece în preajma unei vipere flămânde...le făcea cu mâna la piloți și striga cuvinte nevinovate...
Din satul Cornu, unde erau refugiați, Ionel, cu ochii lui de copil, vedea Câmpina bombardată, fum negru ridicându-se peste oraș...moarte și multe lacrimi lăsau în urma lor avioanele, fugind golite de bombe către Africa ori Italia...
Nu am vreun răspuns la afirmațiile lui tătuțu, care fac referire și la faptul că pe aripi, păsările din fier cărau tancuri ori vehicule militare...el așa vedea de pe dealul copilăriei lui...
Când neamțul care era santinelă la intrarea în satul lor, Greceanca, a părăsit precipitat ghereta instalată pe stânga, înainte de urcuș, printre oameni a început să umble vorba că vin rușii...
Și au venit rușii...atât de mulți au venit, încât sătenii au primit ordin militar ca să se strămute pentru o perioadă de la casele lor...
Și-au strâns câte puțin din preapuținul lor, s-au suit în căruță și duși au fost, spre Găgeni, în direcția Mizilului...tata, Gică, fratele lui geamăn, Stela și Violeta, surorile lor mai mari și părinții îngrijorați tare...dar tare...
Nu era veselie mare printre refugiați...oamenii mari șușoteau între ei, bărbații își încurajau muierile plânse, iar bătrânii, îngândurați, realizau că sunt o povară în acele vremuri nenorocite...
Bunicului meu, cu o așa familie numeroasă, a început să-i pară rău de porcul pe care-l lăsase în bătătură și, trecând peste rugămințile nevestei de a șade locului, la adăpost de necazuri, l-a înhămat pe Mișu la căruță și pe înserat a pornit cu inima strânsă spre Greceanca...din Mișu, negru ca tăciunele, nu se vedea în noaptea fără de Lună decât steaua albă din frunte...
De parcă femeia ar fi cobit, pe drumul înapoi, Nicu Tureac s-a întâlnit cu o patrulă rusească, cei doi soldați călare, cu puștile la spate, mirosind a alcool...au îndrugat ceva pe limba lor încâlcită, iar soldatul de pe mârțoaga slabă a descălecat, l-a ușurat pe Mișu de povara căruței, s-a suit pe el și au plecat înjurându-l pe aliatul nemților...
Și a ajuns bunicu la ai lui în aceeași noapte, cu porcul dar fără cal...că ăla nu era cal...ăla de-l primise de milă de la sovietici...
Rușii, fără să anunțe, s-au încolonat într-o dimineață și au plecat cu toții spre Berlin...toți au plecat...
N-a trecut multă vreme până când un țigan, vecin și prieten cu tata, cu care gemenii mai mergeau la furat de fructe, le-a dezvăluit copiilor într-o seară, stând pe spate cu paie-n gură și privind stelele , că el știe unde e Mișu, că l-a văzut...
A doua zi bunicu a venit val vârtej la cocioaba țiganului, promițându-i recompensă dacă dă de calul lui drag...și a spus țiganu...tot ce știa a spus...
La amiază, respectuos, Nicu Tureac a bătut la poarta unui țăran din sat mai pricopsit, despre care tata ar fi vrut să-mi spună că era colaboraționist al rușilor, dar nu știa cuvântul...l-a primit omul în curte ca să vadă că nu ascunde nimic, bunicu l-a înjurat în gând pe țigan și dând să plece l-a strigat pe Mișu, așa, îndurerat cum era...și a nechezat Mișu a bucurie, pitit fiind după niște căpițe, în via din spate...
Mișu cel negru, cu stea în frunte, a mai trăit și i-a dus și pe tata și pe fratele lui geamăn în 1948 la gara din Săhăteni, scăpându-i de sărăcie...pentru că au prins atunci trenul de Câmpina...
P.S. În fotografie apar bunicul meu, Nicu Tureac, șezând la masă cu paharul în mână, bunica mea Elena cu baticul strâns, fetele lor Violeta și Stela(surorile lui Moș Aurică, adică tata), cea din urmă ținând-o în brațe pe verișoara mea Mugur-Afrodita și soții lor.
Greceanca, la 20 de km vest de Buzău, sfârșitul anilor '50, ai veacului trecut.
"Ciprian Tureac"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu