Am avut zilele trecute un flash din ăla care mi-a adus jumăte de copilărie în cap. Mă uitam la Mara cum le curăța un ananas fetelor și mă gândeam că dacă mi-ai fi arătat un ananas în copilărie n-aș fi știut ce e.
A terminat de curățat ananasul, l-a tăiat cubulețe,. după care fetele au ronțăit câte o bucățică sau două și l-au lăsat pe masă în bucătărie. Nici că s-a mai atins vreuna de el. Așa c-am fost nevoit să-l mănânc eu, noaptea târziu, pentru că a doua zi n-ar mai fi fost bun de nimic.
În timp ce mestecam încet bucățile de ananas, mi-am spus ce-mi spun de fiecare dată: niciun ananas de pe lumea asta nu se apropie nici pe departe de gustul conservelor de ananas de când eram eu mic.
Extrem de rar ajungea la mine în casă câte o conservă de ananas, de-aia era unul dintre lucrurile după care am tânjit cel mai mult în copilărie. Pentru mine, ananasul la conservă era dulcele suprem. Nimic nu se putea compara cu el, nici măcar ciocolata aia chinezească care arăta ca niște mici lingouri de aur sau cealaltă cu albinuță pe ambalaj.
Nu vă puteți imagina cât de tare mă străduiam să fac conserva să dureze cât mai mult, să prelungesc cât de mult se poate gustul ăla sublim al ananasului tăiat rondele.
Mai întâi îmi puneam sucul într-un pahar și-l beam încet, metodic, fără grabă. Dar oricât de încet l-aș fi băut, până la urmă tot se termina. Ăla era momentul în care treceam la mâncat ananasul propriu-zis. Îmi impuneam să mușc bucăți cât mai mici pe care să le mestec cât de mult se putea. Tristețea pe care o simțeam, când știam că scot ultima rondea din cutie, nu se poate exprima în cuvinte.
Da, toate astea mi-au venit în cap pe când mâncam bucățile alea de ananas, de pe masa din bucătărie, de care nu se mai atingea nici dracu’.
Și-o să vă mai zic ceva, dacă tot m-am dus în butoiul cu melancolie sărăcie comunistoidă. Toată viața mea de copil și adolescent am tânjit după o Coca Cola la doză, la cutie.
Mai beam câte un Pepsi din când în când, că partidul considerase că Pepsi nu e chiar simbolul imperialismului decadent cum era Coca Cola, prin urmare Pepsi se mai găsea. Dar eu îmi doream o Coca Cola din aia cum vedeam prin filme sau prin reclame.
Apropo, asta mi se pare amuzant. Românii vedeau filme la video, că în altă parte nu aveam unde. Ei bine, multe din filme erau înregistrate de pe la televiziuni din alte țări, așa că aveau și calupurile de reclame. Nu cred că exista român să deruleze reclamele, toți ne uitam fascinați la produsele alea care defilau pe ecran, care pentru noi erau doar la nivel de vis. Eu, personal, nici nu mai aveam nevoie de filme, m-aș fi uitat doar la reclamele alea toată ziua.
Nfine, revenind, ziceam că am tânjit după o Coca Cola la cutie toată copilăria și adolescența mea. Și n-am avut parte de ea, să știți. N-am să uit niciodată când am băut-o pe prima.
În vara lui ’91 eram la mare, în Costinești. Mi-am vândut cartela de mâncare (habar n-aveți ce e aia, este?). Cu banii luați pe ea mi-am cumpărat, de la un butic de lângă obelisc, o mini-pianină electronică cât palma și două doze de suc: o Coca Cola și o Fanta.
Fanta mai băusem, știam cum e, dar pe Coca Cola aia am savurat-o într-un mare fel. Am împrumutat barca pneumatică a unui prieten și m-am dus un pic în larg. Acolo am băut-o, legănat de valuri. Eram doar eu, marea și Coca Cola. Fix ca-n reclamele alea pe care le tot văzusem.
Mai nasol a fost după. Când am ajuns înapoi la mal, i-am spart omului barca, cred c-am înțepat-o într-o scoică sau ceva. După care am mai făcut și foamea patru zile (atât mai aveam de stat), că doar vândusem cartelele de masă. Dar dacă nu le vindeam, ce-mi mai aminteam eu astăzi?
Înainte să închei, mi-am mai adus aminte de ceva. Toți românii păstrau doze goale de băuturi în casă. Dacă aveai imensul noroc să faci rost de vreo bere sau de vreun suc la cutie, doar nu erai nebun să arunci doza după ce beai conținutul? O spălai și-o puneai lângă restul de doze goale, pe dulap, sau unde țineai colecția.
Săraci mai eram, doamne!
sursa foto
Articol din categoria: din jurul meu
Io imi țineam creioanele intr-o doza de coca-cola! Când am băut-o, nu m-aș fi dat pe împăratul Japoniei, ce bine m-am simțit! La un moment dat dat, tata a fost transferat 3 luni la Canalul Dunare-Marea Neagră și, când a venit acasă, îmi cumpărase din port o cutie întragă de gumă Spearmint si 6 doze de Coca Cola! Niciodată nu m-am simțit mai bogat ca atunci! 😀
Comentariu beton!282
Confirm, ananasul la conservă era divin! Și noi îl mâncam fir cu fir, ca să dureze cât mai mult. Mulți ani nici nu am știut cum arată fructul crud.
Eram săraci rău. Săraci de tot.
Comentariu beton!165
Il împărțea mama în patru, sa avem toți, și nu tot intr-o singura zi 🙂 și mandarina se împărțea în 4 🙂
Comentariu beton!55
Nu eram chiar saraci, dar degeaba aveam ceva bani ca nu aveam ce sa cumparam! Pentru o pereche de pantofi Guban i-am „facut curte” vanzatoarei vreo 6 luni! La fiecare vizita ii duceam „ceva”, in final pantofii m-au costat dublu! Dar cine mai era ca mine? Mai erau, dar putine!
1988. M-am căsătorit. Eram student în anul IV. Săptămâna de miere la Păltiniș. Am primit de la soacră-mea câte 2 doze de Coca-Cola și Fanta. Avea permis de mic trafic în Iugoslavia.
Desfăceam câte o doză cu soția și o sorbeam încet cu încet. Trăgeam de doza aia cât puteam de mult. Când s-au terminat ne-a cuprins un fel de tristețe pe care nu am cum să o uit vreodată.
Comentariu beton!160
Încă o fază : tabără studențească în Bușteni, vara 1986. La Hotelul BTT la bar putea comanda suc de ananas. Doar suc, fără fructe. Beam 2 -3 pe zi. Era divin. Nu mai țin minte prețul.
Comentariu beton!54
Eu eram micuța la revoluție, dar îmi amintesc ca la mare mergeam cu ai mei seara la vreo terasa ceva și ne luau suc de ananas cu gheata. Mi se pare ca era destul de scump… Și pepsi de la taraba de langa plaja. Stătea taica miu la coada toată dimineața ca să ne aducă o sticluță de pepsi. Ce bune erau…
Comentariu beton!55
Concluzia articolului este complet greșită! Nu, nu eram săraci, eram proști, pentru că nu eram în stare să vedem că Coca Cola, Pepsi sau ciocolata și țigările străine, nu făceau o mare diferență în viață noastră față de Brifcor, Kandia și Carpați.
Trăiam într-o dictatură ideologică, politică și economică, asta era problema principală ! Eram atât de tâmpiți, încât dacă regimul ne-ar fi „dat“ filme și muzică la TV, mâncare în exces în Alimentare, blugi, țigări și câteva produse de import pe care să le vândă mai ieftin ca bișnițarii, am fi fost în stare să-l slăvim pe Ceaușescu!
Comentariu beton!154
Pt Horia!
Afirmația ta este puțin jignitoare! Eram săraci, și nu eram cu toții prosti! Mai ales ca odraslele politrucilor găseau la cantina partidului Coca Cola și alte produse exotice la vremea aceea! Cred ca ai plătit si tu 1000 de lei pe blugi sau 400 de lei pe cizme otter, când taică-tău făcea 4000 pe lună! Cred ca autorul s-a referit la anii aceia de tinerete, cand îți doreai altceva decât jafurile din magazinele de stat, iar ideologia, era pe planul doi. Am văzut o poza cu mama studenta la Cluj, făcând ceva munci la demolări cu grupa ei, și toți aveau fun. Era plină epoca stalinista/dej, și am întrebat-o cum putea să fie așa veselă, când regimul era atât de cenușiu! Mi-a spus,”eram tineri”!
Comentariu beton!23
Ehe… colecții de ambalaje de cafea,ciocolata,săpun…Nu știu cît de săraci eram,sigur nu aveam toți,,pe cineva care…”
Comentariu beton!48
Sărăcia nu se referă doar la bani, să știi.
Da, carmen, ce productiv si educativ e sa-ti fie inoculat de mic ca trebuie sa „te descurci”!
Comentariu beton!38
Cred ca si astazi in DEX sau in alta carte mai mare pot gasi un staniol de ciocolata sau vreun ambalaj de ceva dulce si strain.
De la samponul de par unguresc care facea baloane (ala romanesc nu putea fi folosit ca nu facea), la un pachet de guma sau caramele, orice bucurie a vietii ne era interzis noua muritorilor de rand.
Cel mai trist era cand citeam cate o reteta in cartea de bucate si o intrebam pe mama ce e aia gelatina, ce sunt roscovele, de unde luam sirop de artar sau zeama de lamaie…
Pana si cacaoa era marfa de contrabanda imi aduc aminte ca am primit o punga mare de la un sofer de director de fabrica care primis la o vizita cu seful lui un fund de sac de pudra de cacao. Am baut lapte cu cacao o perioada extrem de lunga si cozonacii nostri erau bogat colorati de sarbatori.
Am cumparat roscove in Cipru doar la gandul ca bifez pe o lista o curiozitate si inchid un capitol. Au mai ramas putine dar fiecare e cu durerea lui.
Comentariu beton!66
@un om, Roscove? ciudat, eu strângeam roșcove de prin București și le duceam la școală că se colectau. Plus ghinde și castane. Din ce înțelesesem atunci se foloseau industrial pentru ceva. Nu-mi imaginam atunci că poți folosi ceva din roșcove la mâncare. Nici de castane comestibile nu auzisem.
@Siami, castanele (necomestibilele) se foloseau la sapun, in loc de grasime animala. De aia sapunul autohton facea spuma cum facea si mirosea… sublim. Pudra de roscove se foloseste in loc de cacao, acum e trendy pentru copii mici
Comentariu beton!23
Io nici nu le visam, pentru ca nu le stiam! Asta urasc cel mai mult-lipsa aripilor, sa stii ca esti atat de mic, ca ce-i in carti, ramane doar in carti! Si asta-mi si doream-carti!
Si am ramas cu cartile, nu cate mi-as fi dorit, nici citite, nici procurate, dar sunt singurl lucru care ma mai motiveaza putin, in rest sunt pe pilot automat..
Sa nu mint…imi placeau jeansii aia gen bee-gees si clogs-ii si platformele…cand vad blugii astia cu elastan imi vine sa urlu, mai inepta moda nu cred ca a existat…
Comentariu beton!53
Zile întregi mă uitam în cataloagele Neckermann, și cât visam!
Comentariu beton!144
Neckermann, Paris Match si Pif , nu conta cat de vechi erau. Unele erau zdrentuite prin cate maini trecusera.
Comentariu beton!80
Cumnatul meu, om la 70 de ani, a rămas cu o sechelă de pe vremea aia: vrea să facem casa bătrânescă, rămasă moștenire de la socri, să arate fix ca în cataloagele Neckerman!
Comentariu beton!60
@MirelaV ai uitat de Rahan
Comentariu beton!29
Da ! Cataloagele Neckermann, in care erau imagini cu jucarii , scule audio-video..etc , nu imi venea sa cred ca poate exista asa ceva !
Hai ca s-a spart conducta de nostalgie…
Comentariu beton!22
Și cum se transmiteau cataloagele Neckermann de la unii la alții și ne uitam toți în ele precum câinele la friptura!
Da, eram înapoiați rău. Nu pot sa uit când în 1989 am făcut un drum la Turnul Severin, la piața unde veneau sârbii, ca să imi cumpăr blugi cu liste de la tot neamul care contineau Vegeta, guma de mestecat, țigări, margarina Rama și alte mărunțișuri la care astăzi nu se mai uita nimeni.
Comentariu beton!24
Sucul ăla din conserva de ananas îl beam amestecat cu Biborțeni, făceam un fel de limonadă, așa dura mai mult până îl terminam.😁
Comentariu beton!43
Unul dintre vecinii mei avea o colecție impresionantă de doze de suc și bere. Le ținea în sufragerie, în vitrină.
Imediat după Revoluție, ajunsese în oraș un convoi umanitar. Distribuiau pachete cu chestii de bază: dulciuri, celebra Coca-Cola, săpun, gel de duș (atunci am văzut prima dată!), pastă de dinți, mici jucării. Probabil tot pachetul valora vreo 10-15 dolari, maximum, dar pentru noi era ceva nemaipomenit. Am tras de gelul ăla de duș cât am putut de mult. La final, am desfăcut capacul și am turnat apă, să folosesc tot conținutul. Obiceiul ăsta mi-a rămas până azi, când recipientul gelului de duș ajunge curat la reciclare, pentru că atunci când nu mai curge torn un pic de apă, agit și folosesc ultima picătură.
Atunci, după ce s-a terminat tot, am ținut bidonașul ăla gol, în baie, pe colțul căzii, încă vreun an. Atât eram de săraci.
Comentariu beton!125
Eu mai păstrez și acum ambalajul de la un detergent primit de la rudele unor vecini care veniseră din Israel. Mi-au mai dat cadou (că așa era atunci, dădeai cadouri și vecinilor rudelor, eram foarte apropiați) și două perechi de chiloți o splendoare, o spuma de dantelă, nici în poze nu mai văzusem. Pe ăștia i-am pasat mai departe, plocon doctoriței care îmi supraveghea sarcina. Știu că acum pare absurd să spui că dădeai la doctori țigări, cafea, săpun, și alte chestii de genul acesta. Dar cu chiloții chiar am rupt inima doctoriței, a desfăcut pachetul și se uita la ei extaziată. Era în perioada în care nu se găseau nici chiloți.
Doamne, cate amintiri ceaușiste am! Cred că trei zile și trei nopți as putea sa povestesc .
Eu fac apoplexie când văd tineri, unii chiar trecuți de 35 de ani, care afirmă că era mai bine pe vremea comuniștilor. Nu înțeleg: părinții lor nu le-au povestit nimic?! … Că doar nu or fi fost toți nomenclaturiști, să o ducă bine și să aibă de toate…. Că nici aia, nu aveau chiar toți, numai la „la crème de la crème”…
Imi aduc aminte ca mai era o conserva, similara cu alea de ananas, care continea compot de mandarine. Felii. Si parca tot chinezesti erau si conservele astea.
Dupa mine era la fel de bun compotul de mandarine ca si ala de ananas, doar ca ala de ananas era ceva mai rar/greu de gasit.
Comentariu beton!54
Da ,da , compot de mandarine. Era o feerie.
Eu țin și acum o cutie cu sticlă goală de Chivas.
Comentariu beton!19
Adunam doze de bere, aveam o colectie de vreo 60 doze, amstel, guldenburg, tubortg etc. Evident, nu pusesem gura pe lichidul vreuneia din ele. Erau unele cu cheita triunghiulara. Cand vroiam sa beau un „suc” sau o „bere” faceam apa cu zahar si cacao, turnam in doza si eram boier.
Comentariu beton!43
Noi faceam salata de fructe din conserva de ananas, nu-l mancam gol, sa dureze mai mult.
De doze de coca-cola nici nu-mi amintesc, nu stiu sa fi vazut vreuna inainte de revolutie, dar strangeam cutiile de tabla de la Amigo, puneam zahar sau nechezolul ala de se vindea drept cafea. Iar ananasul proaspat neconsumat se poate face smoothie sau pune la congelator.
Pentru mine un hotel bun e cel care are ananas proaspat la micul dejun.
Comentariu beton!30
Oh daaa eu am mancat compot de ananas la cutie cand aveam vreo 10 ani si am mers la Bucuresti la varul tatalui meu care era medic militar la Sp Militar din Bucuresti si avea camara ticsita cu bunatati. Copil fiind nu vazusem in viata mea atatea bunatati asa ca am fost lasata sa crap in mine ce am vrut( el nu avea copiii si nici nu a avut ever) am mancat 3 cutii din acel compot de ananas si am baut 3 doze de coca cola, am mancat o tableta intreaga de ciocolata si toata noaptea am dat la boboci in baie si mama ma dojenea cum ca am lacomit. Apoi ce credea ca lasi un plod de 10 ani in camara cu bunatati pe care nu le gustase in viata lui si o sa fie cumpatat?!
Comentariu beton!136
Eu aveam ca etalon de sărăcie hârtia igienică. Acasă, la oraș, am avut dintotdeauna. Dar mă duceam la țară și bunicii aveau la toaleta din fundul curții ziare tăiate ordonat, în forme dreptunghiulare și agățate într-un cui. Un singur lucru mi se părea fain: puteai zice că te-ai șters la fund cu Ceaușescu. Dar nu ziceai, că îți era frică. Am ieșit din comunism, dar bunicii tot ziare foloseau. Pensia de la CAP pe care o primeau o drămuiau pentru lumină, lemne și pâine. Hârtia igienică era tot boierie, de care aveau parte când aduceam noi de la oraș câteva role. Dar și pe acelea tot pentru noi, copiii, le lăsau. Singura diferență față de comunism era că acum se ștergeau la fund cu „Adevărul”.
Comentariu beton!210
Aveam un cumnat navigator-de la el mai vedeam ceva dulciuri-bineinteles ca ambalajele erau la loc de cinste, in oracol, pana cand, asa copil tampit cum eram, mi s-a facut rusine si le-am aruncat, sau le-am dat, nu mai stiu…
In clasa a noua, la internat, m-au intrebat colegele de camera, mai mari si mai emancipate daca beau ness-ei, cum sa iti placa ceva ce habar n-ai ce e! Nu, ca nu-mi place! Poate ca asta e placerea interzisa de mai tarziu-cutia de amigo!
Comentariu beton!38
Aveam doi unchi, unul pe vas altul pe tir. Cand veneau din curse era sarbatoare. Dar ce nu pot sa uit nicioadata este ziua in care ne-am nimerit acolo mai multi verisori (eram vreo 8-10), ne-a strans pe toti intr-o camera, ne-a asezat in cerc si a varsat in mijlocul cercului in fata noastra o jumatate de sac de plastic cu gume, bomboane, ciocolata straina. Doamne, asa senzatie n-am mai trait niciodata de atunci.
Comentariu beton!88
la mine n-a fost de ananas, ci de mandarine, da’ de săraci… mamă-mamă!
băi, pungi!? sacoșă de plastic!!!??
prin ’87-’88 (cred) a mers tata cu directorul și un coleg la un tîrg internațional, la Romexpo; să caute niște piese de schimb pentru cele 2-3 Multicar ale fabricii de mobilă; după ce s-a întors și ne-a povestit despre metrou, a scos din geantă piesele de reIstență: niște pungi de plastic, sacoșe; albe și cu steagul vest-german pe ele; avea vreo 3, că stătuseră fiecare de vreo trei ori la rînd, la nu’ș ce stand care dădea sacoșele alea ca promoționale…; io eram sferic da’ abia așteptam zilele cu oră de sport, că mă duceam la școală cu treningul în sacoșa aia…!!!
PS am terminat vol I, „CĂLĂII”, din cartea lui Thierry Wolton „O istorie mondială a comunismului”; 1005 pagini de strîngere de inimă, cel puțin, da’ recomand cu căldură; urmează „VICTIMELE”, doar vreo 900 de pagini
Comentariu beton!101
Si eu tin minte de sucul de mandarine, ceva lipicios cu atat zahar de putea scula din morti niste alpinisti inghetati 🙂
Nu cred că exista casă de român în care să nu existe punga aia bună, de mers în vizită. Pungă care, dacă era nevoie, se transforma și în punga de mers la doctor.
In orasul in care am copilarit era o fabrica de tricotaje care avea, la randu-i, o sectie de perdele. Cine avea sacose de plastic de afara(noua ne adusese varul meu unele cu Boney M), le dadea la cineva de la tricotaje si le intarea marginile si manerele cu un tiv din material ff subtire, de la perdele. Si tineam sacosele alea pana se lua toata vopseaua de pe ele!!! Tot varul meu, care facea armata la Timisoara, mi-a adus mie si sora-mi o ciocolata in forma de iepuras, cum sunt acum figurinele Kinder. Luam cate o bucatica din ciocolata aia divina si, cand s-a terminat, am pastrat palariuta iepurasului, ca era din plastic, si o puneam unei papusi cat palma. Staniolul, bineinteles, in carte, la presat.
Comentariu beton!49
@costică Vol. II n-am putut să-l termin, încă, iau o pauză și poate reușesc până la anu’.
Cel mai bun ananas l-am halit în Africa, dar înțeleg perfect articolul, din păcate.
Moldomobila ?! Cit despre sacose d-aia avem cultura pungii cu pungi !!!
Nu vreau să îmi amintesc cât de săraci eram, și cum au fost primii 4 ani de școală, cu teme la lumânare și mâncarea făcută de mama pe reșou. Știi…cred că ar trebui făcută o colecție de povești din astea. Și publicată. Și vorbită în școli, că de citit – mai greu zilele astea pentru noile generații. Cu riscul de a auzi că suntem bătrâni și proști, poate ar merita să știe de ce eram atât de săraci.
Comentariu beton!109
Cu cartea nu faci nimic. Poate să reușesti ceva pe tik tok, dar nu cu mine, cu cineva la care cască gura puștii. Doar că toate astea înseamnă bani mulți și nu-i bagă nimeni. În timpul ăsta, AUR…
Eu le povestesc copiilor mei de copilaria mea in saracie, de frigul in scoli si din case de lipsurile si batalia de la cozi pentru niste tacamuri de porc sau adidasi de porc. De fiecare data cand ei cred ca nu destul sau ca eu sunt rea ca nu vreau sa ii cumpar Jordanii aia de 400 euro pt ca ii poarta 3luni apoi ii raman mici, vorbesc de fiul cel mic. Dar da astea ar trebui povestite in scoli ca tare saraci si tinuti pe intuneric eram.
Comentariu beton!84
Știu, Mihai. Dar tot cred că ar trebui făcut. Aura are dreptate…că prea săraci și ținuți pe întuneric eram
Comentariu beton!23
Chiar este o carte facuta – o colectie de mini povesti care se numeste „Si eu am trait in comunism”. Contine povesti culese de la oameni, pe diverse teme: mancare, caldura(lipsa ei de fapt), vizitele de la partid. Foarte misto cartea, o recomand. https://www.goodreads.com/ro/book/show/27865644
Comentariu beton!39
@Rox Mulțumim de recomandare. Din păcate nu se mai găseăte nicăieri cartea. Să sperăm că va fi reeditată.
@Siami, apare curând. uite aici, poți face precomandă
https://www.librariabucuresti.com/Carti-Si_eu_am_trait_in_comunism-19096.htm
Comentariu beton!12
Ce ma amuza cel mai tare e cand domnul sot povesteste plin de aplomb juniorului cum a tras foamea bunicul (tatal lui) in al 2lea razboi mondial. Si atunci le explic eu a nu stiu cata oara ca eu personal am tras foamea, stat la coada, lipsuri peste lipsuti, cenzura.
Comentariu beton!21
Tik tok, articole, documentare, filme, Instagram, nu contează mediul, trebuie făcut absolut orice ca să se știe adevărul!
Dacă îl lăsăm să intre în uitare, atunci istoria o vor scrie copiii și nepoții celor care se aprovizionau la cantinele de partid. Si care s-au aciuit bine mersi in posturi călduțe!
Deja văd că se încearcă o cosmetizare a anilor de frig și foame, vezi doamne ce bine era și noi nu știam!
Comentariu beton!37
Din păcate, și în zilele noastee mai gătim la plită electrică de 2
luni pt că e oprit gazul pe toată scara. Cauza? O fam „emancipată” care trăiește în Vest și nu catadicsește să vină în țară să se facă verificarea tehnică periodică și la ei în apt. Acesti proprietari fără suflet au zis administratorului că abia de
Anul Nou au planificat să vină încoace. Deci unii ca ei degeaba au mers în Vest că au rămas tot săraci la minte și suflet.
Comentariu beton!13
Recomand cartea „Pâine cu ceva” a Lilianei Nechita. Cu siguranță vă veți recunoaște în ea. Am plâns, dar am și râs.
Ioana Parvulescu: colectia de povestiri „Si eu am trait in comunism”
Mi-am adus aminte de roboții din pachete de țigări și apoi am văzut și roboți din doze!
Comentariu beton!29
Mamă ce de amintiri ai adus la suprafață!! Exact cum spui făceam și eu cu ananasul la cutie. Și cu portocalele și cu bananele, dar în acest caz foarte rar. Legat de compot de ananas am fost păcălit de mama mea cu o cutie de ciuperci în saramură. Mi-a spus că este ananas, dar erau ciuperci. Am luat o gură, iar gustul oribil mi-a rămas și azi. De atunci urăsc profund ciupercile. Refuz orice mâncare cu ciuperci, sau le scot metodic din pizza sau uneori orez, până la ultima bucățică. Iar legat de Cola, când au apărut prima dată după Revoluție sticlele pet de 1.5 litri, aveau la fundul sticlei un suport negru de vreo 5 cm. Eram convins că toate sticlele goale mai au pe fund Coca Cola și nu înțelegeam de ce le aruncă cu suc în ele.
Comentariu beton!24
„Legat de compot de ananas am fost păcălit de mama mea cu o cutie de ciuperci în saramură. Mi-a spus că este ananas, dar erau ciuperci. Am luat o gură, iar gustul oribil mi-a rămas și azi. De atunci urăsc profund ciupercile.”
(alt Cosmin)
Incercati pe cat posibil sa nu faceti nicioadata asa ceva copiilor. Pare gluma, dar o fapta din asta il poate marca pe viata.
Bunica mea i-a facut asa ceva sorei mele cand era destul de mica. De ziua ei a zis ca-i face un tort si i-a facut un mini-tort din … icre. Dupa ce a luat o lingura de icre, i s-a facut rau si din ziua aia nu mai mananca icre.
Comentariu beton!16
S-a făcut experimentul și cu apă în loc de votca de era ăla să-și dea duhul când a băut apa.
Comentariu beton!18
Pentru alt Cosmin 🤗
Nu am făcut și nu voi face vreodată așa ceva mai ales copiilor pentru că în momentele acelea am urat-o pe maică-mea, mai ales că râdea de mine pentru gluma proastă (treaba asta s-a întâmplat acum vreo 35 de ani).
PS: Nu mai vorbesc cu părinții mei și cu fratele meu de aproape 4 ani, întrucât și-au păstrat bătaia de joc de mine și de familia mea. Blocat telefon și toate canalele de comunicare.
Comentariu beton!26
Fix de-asta nu beau eu tuica. Cand eram mic m-a pacalit la tara, un unchi glumet si cherchelit, cand am cerut apa.
Conservele de ananas erau intr-un mare fel. Cand sorbeam sucul, parca eram la o mie de km departare. Si imi aduc aminte de tacamurile de pui pentru care se statea ore in sir la coada si mai gaseau ai mei niste carnati greu de descris: inchisi la culoare si cu urme de carne printre zgarciuri. Asa porcarii nu am mai mancat niciodata
Comentariu beton!13
Prin anii 70 ai mei se imprieteniseră cu o cucoană care era liftier la un hotel in Poiana Bv. Am fost la ea acasă și avea pe frigider o cutie de Toblerone. Când am intrebat ce este a zis că o cutie, goală, de la o ciucalată. Am făcut imprudența să vreau să o ating, deh copil de clasa a doua.
Era plină…. Și n-a desfăcut-o.
Dar am mai povestit asta pe aici. Rămân cu sensibilitatea pentru Toblerone
Comentariu beton!44
Am pastrat ambalajul unei cutii cu ciocolata cu alune nemteasca multi ani si dupa revolutie. Mai prindeam cate o cutie de compot de ananas sau altfel de ciocolata decat cea chinezeasca. Tata avea 2 pungi in geanta lui cu scule pe oriunde se ducea. Una era punga PCC (poate cumpar ceva) si alta PPC (poate pica ceva).
Dar cel mai mult ma incantau revistele Neckerman. Cat savuram pozele alea si mi-as fi dorit si eu sa fiu prin locurile alea frumoase si sa fiu si eu imbracata asa de frumos.
Eram cu siguranta saraci. Ii mai spun lui fii-miu din cand in cand despre viata noastra de pe vremuri asa saracacioasa cum era ea.
Comentariu beton!38
Cred că toți de 40+ ani avem o amintire din asta cu ananasul. Eu am și cu bananele. Nu vedeam în Moldova prea des. Dar eu cu revista Burda aveam un pitic, când prindeam una… o “citeam” până o făceam praf. Când m-am făcut “mare” am început să croiesc rochii cu tipare din ea, cu materiale luate din SH-uri, ce chestii mișto îmi ieșeau:). Acum nu mai am timp și nici îndemânare, dar atunci mă simțeam grozav. Nici nu știu dacă mai există Burda, de când cu fast Fashion ul ăsta. Eram săraci rău, futu-i:(
Comentariu beton!44
Vaaai și bunica mea avea burda de prin anii 70-80, ne făcea mie și maică mii rochițe după tiparele alea. De la bunica a învățat mama (bunica e mama lui taica miu, care se mutase la bloc în oraș cu noi, fuma Kent și croia rochițe pentru simandicoasele orasului). De la mama am învățat și eu… și am învățat sa apreciez o croiala bună și un material bun din SH în defavoarea mizeriilor de mall. Mai exista și acum burda, atât la chioșcuri de ziare cât și online. Am o colecție destul de mare…
Comentariu beton!24
Mai exista Burda și are fani mulți 😉
Eu in anii 90 am avut norocul sa am o croitoreasa care mi-a făcut rochie de satin roz după Burda. Am iubit rochie aia, dar era pentru mers la nuntă, nu am prea avut ocazia.
Comentariu beton!11
Taică-miu a fost marinar la NAVROM, când venea din voiaj aducea un bax de sucuri la doză, bax care ne ajungea pana la următorul voiaj, mama ne dădea mie și lui frate-miu o doză duminica la prânz..cum mă mai uitam ca să nu îi pună lui mai mult in pahar..
Comentariu beton!40
am citit comentariile și am lacrimi în ochi, pe cuvânt. eu nu am traume, aveam abia 10 ani la revoluție, însă chiar realizez câtă sărăcie era, și nu doar la lipsa banilor și produselor mă refer. suntem așa de norocoși că am apucat să ieșim din mizeria aia și chiar nu înțeleg cum de mulți, foarte mulți oameni nu pricep ce mult înseamnă să fim totuși parte din lumea civilizată. cum adulți, oameni în toată firea, sunt nostalgici după vremurile alea este peste puterea mea de înțelegere.
Comentariu beton!89
@Bogdana, suntem de-aceeași vârsta😉 și nici eu n-am traume, însă bunicii au avut grijă să ne deschidă ochii și mintea de mici. realizam de-atunci că nu toți copiii aveau habar de fructe exotice, dulciuri, jucării etc.
apropo de nostalgici, părerea mea e că sunt de două feluri: cei cărora le-a plăcut comunismul (și n-au ieșit odată cu țara din comunism) și cei din categoria „să se facă”. pt mine, ăștia sunt oamenii-oi, oameni care nu și-au asumat nimic în viața lor, n-au luat decizii, nimic. adoră să le spună cineva ce au de făcut, să nu aibă ei nicio responsabilitate.
Comentariu beton!45
Eu aveam 11 ani în ’89, am copilărit în anii cu cele mai multe lipsuri. Îmi amintesc bananele verzi, guma în forma de țigară, zaharul candel, nu știu de câte ori am mâncat portocale. Gostatul cu creveți vietnamezi, tacâmuri și nectar, mirosul painii calde de la brutăria „Cablul Romanesc” (doar mirosul, nu si gustul). Nu îmi aduc aminte sa fi mâncat compot de ananas, însă este preferatul meu, acum, la 46 ani. Posibil sechele 😀 Dar simt mirosul de porumb copt, coacaze, zmeura și strugurii cu care ma răsfața tataia si „piftelele” bunicii. Totuși, eram copii și era frumos.
P.S. si 1/2 pahar Pepsi de la tanti Dorina, de la restaurantul Pelican.
S-au dus cu toții, am rămas cu amintirile, imagini puternice, cu impact pentru noi, generația ’70-80.
Comentariu beton!12
Ce de amintiri! eu imi aduc aminte cum, dupa 89 am intrat intr-o cofetarie si am vazut pe rafturi..cartofi! Si ma tot intrebam ce mama ursului cauta cartofii pe raft intr-o cofetarie?
Tarziu am aflat ca nu erau cartofi.. .erau.. kiwi!
Comentariu beton!57
vaaai ce amintire ! in anul de gratie 1991 venita in Bucuresti la facultate, am vazut si eu intr-un magazin din Pta Romana „cartofii” de care spui tu…doar ca eu m-am mirat in gura mare de fata cu o colega de grupa bucuresteanca : Moaaama uite ce cartofi parosi :))))
Nu a stiut fata aia saraca cum sa ma scoata mai repede din magazin .
Comentariu beton!41
finu lu mama era sofer de tir. am avut un neckerman din 1980 si era baza pentru tot blocul de copii. ne uitam cu jind la jocuri si jucarii, la electronice. ne-a facut mama mie si sormii cate un pulover dupa o poza, sormii unu cu negru, ros si alb, mie maro cu bej si alb eram vedete in cartier. ei si-a facut mov cu lila si alb, bu am sa le uit niciodata. compotul de ananas il prindeam doar cuburele. pana la revolutie nu stiam ca exista si rondele. am avut noroc ca tata semana cu un nene de la partid ca il confundase cineva si intra la cantina si ne mai lua cate ceva. si tartareata de la telemark. noi mai aveam noroc cu finu ca aducea cafea si mai primeam de la rudele din tarile calde ness elite si guma bazooka
Eu am o problema cu carnea de porc la grătar si cu crenvurștii – in Brașov pe vremurile acelea, carnea era pe cartela si se dădea de doua ori pe an. Niciodată, dar niciodată nu am putut mânca decât o bucata de carne de porc pe grătar. De doua ori pe an sau hai trei, daca mai prindeam sa cumpărăm de la cineva carne de porc de Crăciun.
Cand a început sa se găsească, mi-am dat seama ca oricât de des as mânca, senzația ca nu e destul va rămâne – exact ca la crenvurștii pe care niciodată nu ii aveam îndeajuns.
Comentariu beton!34
Crenvurștii ca delicatesă de Anul Nou. Și în anii ’90 și douămiipuțin mai erau cozi ridicole la Crenvurști la fi al de an.
Eu nu am avut ananas pe vremea aceea, dar aveam lapte condensat din conserve arabesti, era ceva divin. Si imi adusese tata un catalog de jucarii adus din Germania, imi imaginam ca ma joc cu ele si inca imi aduc aminte cum aratau.
Comentariu beton!22
Off, da, prima mea sticla de Coca-Cola, am baut-o prin 1985 cand in trenul (international) Viena-Budapesta-Bucuresti, am gasit la vagonul restaurant, Coca-Cola la sticla de sticla de 1 litru… am adus-o acasa i am racit-o…a fost realmente curcubeu pe cerul gurii!… Mai primeam cataloage de la Neckerman si alte asemanatoare si va jur ca la rubrica de dulciuri salivam la Fazer si Anthon Berg si alte Tobleroane… cand dulcele nostru zilnic era painea inmuiata in lapte sau apa cu zahar presarat pe ea. sau gemurile si dulceturile facute in casa…..
Comentariu beton!19
Atat de saraci ca dadeam iama in gradinile de la bloc de le mai aveau cate un vecin trait la tar si radeam tot ce avea, in special rosiile care erau minune cand erai de dimieata pe coclauri, sau merele, prunele, caisele, ciresele, visinele, aveai impresia ca suntem lacuste. Iar de coca cola nu ma omoram, ma obisnuisem cu pepsi cand aducea la aprozar de la fabrica, luam cate o lada si beam toti la bairam ca nu ne dadeaau banii din casa.
La livezile de visini ne alergau taranii cu carutele si pustile cu sare, asa se zicea, dar merita toata aleegatura, aveam un ielurie printre care si eh ca fugeam ca dracu de repe si ceilalti isi umpleau burtile, apoi schimbam!
Nu se compara cu ce ai trait tu, dar se aseamana. Ca na, sunt ”milenial” din 1990. Dar cand am descoperit Almdudler in 2006, imi lua tata din concediu 2 sticle de 1 litru. Tot ca tine, savuram si ultima picatura si aveam o tristete in mine ca nu mai era Almdudler, si c trebuia sa astept un an pana ls urmatorul concediu cu ai mei.
Iar ca ai pomenit cuvantul ”imperialism”, era la TV o reclama idioata la vodca Imperial si spuneau aia acolo cu un ranjet tampit ”Cu vodca Imperial, traiasca imperialismul”. Dar se referau la imperialismul sovietic.
Ne-ai amintit de vremuri care mie deja mi se par din altă viață.Mă gândesc la rafturile din poza aia și îmi dau seama că atunci nu vedeai atâția bețivi pe stradă ca acum ,deși tata cu tataie , pensionar ,ne trimitea după riesling și fetească albă la magazin, când aveam vreo 13-14 ani…In 1990 pe la sfârșit am văzut prima dată fanta la plastic, atât de tare era ambalajul că făcuseră sifon din ea . Și tot de atunci mi-amintesc de primul ananas ,fructul in sine,tata ni l-a dat să îl punem in vitrină 😀,îl primise cadou de la șeful,care era director la o mare firmă care există și acum .Coca cola la sticlă a fost prin 1991 când începuse economia de piață.
Eu îmi amintesc cum stăteam cu soț cu tot la coadă la tonetele care la 23 August vindeau „pachete”. Jucării chinezești și o mulțime da junk, umplutură. Ascundeam jucăriile până la Crăciun, să avem ceva de care să se bucure copiii. In orașele mici nici Pepsi nu găseai. Un coleg din Adunații Copăceni avea un tată șofer la fabrica de Pepsi și când mergea spre Timișoara lasă și la noi o ladă. Făceam tabele cine să primească o sticlă. Era un fel de a „te descurca”.
Comentariu beton!15
Ai mei aveau bani, dar n-aveau pile, deci gheare, gaturi, fratii Petreus, adidasi, cartofi boabe. Sechelele mele sunt cu bananele. Nici acum nu prea mananc banane coapte, pentru mine bananele sunt verzi. Cand am ajuns la facultate, dupa revolutie, am investit o mare parte din suma forfetara pentru luna aia intr-un cadou pentru frate-miu: cate un fruct exotic din tot ce-am gasit. Iar copiii mei afla de la noi cum era, ca poate aud prostii despre cat de bine era inainte. Da, saraci mai eram.
Comentariu beton!32
Și pentru mine tot verzi au rămas bananele, 35 de ani mai târziu.
Eu nici nu știam că există doze de Coca-Cola/Pepsi/whatever. Atât de saraci eram…
Ananas am mâncat după ’90. Sunt născută în ’74
Comentariu beton!39
La fel și eu (și sărăcia și anul nașterii😀). Chiar mă întrebam dacă sunt singura care nu a mâncat ananas în conservă înainte de revoluție. Nu știu dacă explicația în cazul meu este doar sărăcia, sau și faptul că locuiam într-un prăpădit de sat din Oltenia, unde clar nu veneau conserve de ananas, Coca-Cola, Pepsi și alte chestii exotice.
Îmi amintesc dintr-un film de dinainte de ’89 o singură scenă: un personaj se plângea amarnic, rămăsese șomer, era falit. Deschide frigiderul și scoate un pachet de unt. Mi s-au blocat circuitele neuronale: ești sărac și ai unt?? Eu nu mâncasem așa ceva; nu am mâncat decât după revoluție.
Parte din bursele mele de merit și de “ copil sărac” se ducea pe dozele de Coca Cola și ciocolată Poiana, prin anii ‘94-‘96! Și acum mai savurez câte o sticlă de 330 ml de Cola și mă întristez când se termină 😀
Comentariu beton!15
Eram prin clasa a IX-a , prin 1987 si la cofetăria din cartier s-au adus banane. Am chiulit de la liceu si am stat la coada cu speranța ca voi prinde si eu. S-au terminat in fata mea. Eram așa de necăjită încât m-am așezat plângând pe gardul de beton al Casei de copii tot din cartier. Norocul meu! Un domn m-a văzut, m-a întrebat de ce plâng si …. mi-a dat o banana din ce cumpărase el! Am fost așa de uimita de gest si de bucuroasa încât, spre rușinea mea de mai târziu, am luat-o! A fost cea mai buna banana verde pe care am mâncat-o ! Pana la revoluție nici ca s-au mai adus in orașul meu!
Comentariu beton!47
Inteleg bine ce povestesti. Copiii mei au trait pana pe la 10 si 7 ani in saracia ceausista deci bananele pentru ei erau cele pe care le priveau prin poaze pentru ca nu aveam relații de nici-un fel sa avem acces la produse pe sub mana sau timpul sa stam la cozi. De aceea cand, in 1992 am reusit sa o duc pe fiica-mea la Viena la un var de al soltului, dentist, plecat mai demult cu ajutorul adventistilor, omul, stiind de lipsurile de la noi ne-a asteptat la aeroport cu un ciorchine urias de banane in masina. Pana acasa fiica-mea le-a devorat pe toate. Jenată, am incercat sa o scuz la care imi zice, pai de ce crezi ca le-am adus, exact asa au facut si baietii mei cand am reusit sa ii aduc din tara aici!
Comentariu beton!30
Da, eram saraci; eram needucati; eram nespalati; cum zice francezul, eram „mal dégrossis”. Multi au ramas asa, de unde si nostalgia dupa ce era atunci.
Vorbeai zilele trecute de dentist… pai la cca 50 de ani toti fumatorii (sau aproape), in ro, nu mai au dinti. Igiena, prevenirea riscurilor, educatia la sanatate nu exista in ro, din pacate. Inca este negura dupa 33 de ani …
Si eu iubeam conserva de ananas si imi doream un ananas adevarat. Nu exista sa ramina vreo bucatica cind curat unul 🙂
Comentariu beton!15
Ancuța Ioana, tu ai parasit printre primii tara. Deci you are the champion…
0
Ieseanca fiind, am avut parte de Pepsi dar nu de oriunde. Ne suia tata in masina si mergeam pina la vama, la Albita, sa bem un Pepsi. Pe litoral il gaseam, vara, in Iasi nu am memoria bauturii, oi fi baut cind eram mica. Coca-Cola si-a deschis productia in Iasi in 1993. Au avut un atac agresiv al pietei, in vara aceea vedeai vinzatori de Coca-Cola peste to pe strada, cu navete puse direct pe trotuar si un lighean cu gheata. Nu apuca sa se raceasca nici o sticla. Prima bauta astfel a fost calda. Ce bunatate…
Comentariu beton!12
Pe litoral se găsea Pepsi, linia de îmbuteliere era la fabrica Munca din Ovidiu, maică-mea coafeză avea o clienta care lucra acolo. Din când în când îi aducea o sticlă de esență, cu sifon era ceva nemaipomenit
Imi amintesc ca la scoala toti aveam doar cate o pereche de blugi pe an,in primii ani dupa 1989.
Da, exact așa, în prea mulți ani dupa 89… Strângeam alocațiile pe un an. Și era mare dramă când se rupeau mai devreme de un an de la prea mult purtat (la mine se rupeau între picioare, nu prea mai aveai ce să le faci).
Ce bine că ne-ai adus aminte și de blugi, poate citește aici Marele șef și face un articol separat.🤞🏻🤞🏻
Îmi amintesc primii blugi costaseră o avere, 800 lei erau cam juma’ de salariu. Că mă cunoștea vânzătorul, altfel erau 1000. Și ce greu găseai cizme de iarnă, pulovere, pantofi, cu alte cuvinte orice mai ca lumea.
Comentariu beton!11
Aoleuuuu, blugiiiii! Mi-a adus un vecin, navigator, două perechi în 1989, mi i-a spălat mama înainte să-i îmbrac, i-a pus pe sârmă să se usuce și mi i-a furat un hoț din balcon. Stăteam la etajul doi.. A doua zi trebuia să plec în tabără, era 22.12.1989, și am plecat cu niște pantaloni de fâș sau habar nu am, a fost doliu la mine. Noroc că în tabără fiind am aflat de revoluție și mi-a crescut inima, am zis că de acum vom putea să ne luăm ce vrem.. hmmm
Comentariu beton!11
oo. Pe care ii spalam cu sapun cheia si perie… Deasupra cazii-aveam o scandura pt covoare. Erau grosi.. dar pentru noi erau buni in orice anotimp.
Pana in anii 90 nu mi-au placut bananele. Niciodata nu am avut rabdare sa le las pe dulap sa se coaca. Nici nu stiam ce gust au bananele coapte. Si acum simt cum mi se strepezeau dintii cand muscam din banana verde.
SI acum imi plac tot alea mai verzi si mai tari . :)))
Eu nu pot uita o secvență, că tot ai adus vorba: aveam 9 ani și plecam în tabăra la mare, cu trenul. În București a făcut escală, suficient cât o parte dintre copii sa iasă pe geam sau la uși și să se uite la trenul paralel cu noi. În care se întâmplă să fie niște cetățeni străini, care, când au văzut copii, le-au aruncat bomboane. Le-au aruncat pe jos, pe spațiul acela dintre trenuri, iar copiii au sărit să le adune din țărână. Aveam 9 ani și nici eu nu aveam acces la bomboane din Străinezia, dar mi s-a părut dureros și umilitor să privesc cum se încăieră și se îmbrâncesc unul pe altul ca să pună mâna pe o bomboană. Evident că în timpul ăsta generoșii dăruitori de bomboane se amuzau teribil de scena de sub ochii lor.
Comentariu beton!22
Si astazi probabil aceeasi cetateni ne injura si ne numesc tigani si hoti si se amuza ei superior cu asta….in timp ce sunt cotropiti de arabi
Comentariu beton!27
Baiatul meu cel mare este nascut in ’84. Pana la revolutie verisoara sotului din SUA trimitea cam un pachet pe an cu hainute pentru copil si diverse alimente care rezistau saptamanilor de drum: supe la pachet, limonada praf, celebrele Jelly-O, ciocolata, bomboane, cam din astea. Pe cele care scapau intregi de la vama (intotdeauna pachetul ajungea deschis si multe din plicuri rupte si continutul imprastiat in cutie, unele din dulciuri chiar lipseau) le dramuiam sa ajunga mai mult timp. Acum nu m-as mai atinge de nenorocirile alea de Jelly-O iar supe la pachet foarte foarte rar folosim.
De haine nu indrazneau sa se atinga vamesii (plateai o suma destul de consistenta pentru pachet la vama). A avut copilul un costum de iarna cu pantalon salopeta de ski si geaca cu blanita la gluga, comod, calduros si frumos. Nu gaseai la noi asa ceva. L-a purtat si cel mic cativa ani dupa.
Comentariu beton!14
Deși nu e vorba de mâncare, mi-am adus aminte zilele trecute (tot într-un articol semnat de dvs.) de prețioasele săpunuri Fa și Rexona care zăceau pe rafturi printre haine ca să miroase frumos. Deodorantele nu erau așa de prețioase pentru că se terminau repede, dar le opream ambalajul. Azi respectivele săpunuri sunt pentru săraqi…
Comentariu beton!18
Săpunul Fa nu mai miroase la fel. Asociez mirosul de acel Fa din trecut cu mirosul de … mamă. Mama ținea acel săpun printre hainele din dulapul ei. Toate hainele ei miroseau așa. Curios e că mai punea și în alte dulapuri, dar numai al ei mirosea așa de bine și ținea mult mirosul. Curioase sunt amintirile…
Comentariu beton!39
da. sapunurile alea mi se par si mie maximul de saracie. Iti placea de o gajica ii faceai cadou un sapun Rexona.
Pfff..clasa si valoare.
Ține cineva minte cozile imense când „se dădea” ceva? Vocile care strigau „dați numai câte unul să ajungă la toată lumea”. Am fost așa de fericită când am fost printre ultimii care au cumpărat imensa cantitate de 2 cutii de Perlan, înainte de a se da numai câte una.
Le-am pus în sacoșa mea cu Aldi, pe care o primisem de la o vecină cu rude în jermania. Goală. Sacoșa, nu vecina. Compot de ananas cred că am mâncat o singura data, compot de mandarine mai găseau ai mei. Și savuram câteva minute fiecare feliuță de mandarină chinezească.
Comentariu beton!19
Eu aveam 3 ani la revolutie si nu-mi amintesc nimic din ce povestiti voi. Dar imi dau lacrimile cand aud.
Si mor de ciuda cand ii aud pe unii…vaaai, era mai bine ” inainte”.
Am cunoscut copii de 19 ani care sunt comunisti. Au citit ei si cred ca aceasta ideologie e cea mai buna. E horror.
Nu va opriti din povestit, ororile trebuie povestite ca nu cumva alde AUR si altii sa ne cotropeasca.
Comentariu beton!47
Doamne, ce ma bucur ca ai comentat!
Asa este, nici eu nu inteleg cum unii, multi, regreta acele vremuri… Poate au uitat? Sau poate lucrau in „comert” si, facand troc, aveau de toate?
Nostalgia mea sunt bomboanele mentolate „cubaneze”, bomboanele fondante care acum nu mai au gustul de atunci (când le găseam, la comandă), dropsurile verzi de gât chinezești pe care le mâncam ca pe bomboane. Și mă jucam cu ascuțitoare chinezești și … ciocolăți. Adica colecția de ambalaje a lu’ tata, punea carton înăuntru și arătau perfect reale. Tot tata avea colecție mare de cutii/doze de bere/suc primite, adunate de pe stradă sau de pe plajă… culmea umilinței pentru mine când eram la mare și mă lua de mână să cerșească acele cutii goale de lângă cearceafurile cu străini, zicând că mi-au plăcut mie. A continuat colecția și o vreme dupa revoluție, până nu a mai avut sens. Apăruseră deja prea multe, peste tot.
Comentariu beton!16
Nu am cuvinte sa spun cat de mult m-a rascolit istoria asta.😔 Am mai povestit cu totii pe aici despre acele vremuri dar povestea de azi parca e altfel. Mihai reuseseste sa descrie intr-un fel de-a dreptul uluitor ce efecte (sentimentale, sociale) a avut si inca are asupra noastra o epoca marcata de lipsuri de tot felul si ce amprente ne-a lasat pe suflet si pe restul existentei noastre. Fara exagerare, e o istorie care publicata pe afara ar avea un succes extraordinar.
Personal eram incantata de Cola si Pepsi la sticla si azi mai tanjesc dupa modelul cu sticla dar gasesc rar. Altfel imi amintesc ca nu-mi doream multe lucruri, chiar daca eram copil intelesem cumva ca unele lucruri nici nu exista iar cele care exista nu ni le permitem.
In famila extinsa, in comunism, cineva a primit un ananas si l-a plantat in gradina.
si? s-a prins?
@Anca Bineinteles ca nu. Dupa o vreme a mai gasit doar ciuful de la ananas.😅
@Tia, ce ospat au avut furnicile si rimele acolo 🙂 Ori or fi fost niste furnici cu doua picioare care au testat? 🙂
Anca, nu s-a gandit nimeni la cealalta varianta, adica furnicute cu doua picioruse si care stiau ca locul fructului de ananas nu e in pamant. Asa ca s-ar putea sa ai dreptate, mai ales ca ciuful a fost gasit dar resturi de fruct, cum ar fi normal sa lase ganganiile, nu au fost gasite.😅
Doze goale, pachete de țigări „străine”, sticle de whisky și ce mai apucăm. Încă mai am discuțiile astea cu câte unul căruia i s-au distorsionat amintirile. N-ai cum să-i scoți din ale lor. Am întrebat și despre sintagma „a fugit din țară”. Păi de ce a fugit? Se fuge dintr-o pușcărie, dintr-un lagăr, nu dintr-o țară. Apoi, dacă se fuge, de ce se fuge? Doar susțineți că era toată lumea fericită, că „aveam de toate”, că învățământul era belea mare, ieșeau docenți pe bandă etc. Mă rog, asta cu docenți și ingineri ar fi trebuit să le dea totuși de gândit, nu să-i bucure. Țeainaibilea dă popor dă savanți. Mă rog, n-ai cu cine. Acum au apărut alții, de rit nou. Ăia care au muncit prin străinătate și se întorc cu coada intre picioare. Nu zice omul, mai reușești, mai dai chix, asta e. Dar ăștia? Specie aparte. Toți înjură țările în care nu s-au adaptat. Mă rog, argumentele mai diferă, de la „ce bă, stăteam io să-i țin pe proștii ăia dă engleji pă social” sau „ce bă, îmi spune mie neamțu ce și cum să muncesc”. Păi îți spune, că nu ești la noi, unde ai ceva in minte pentru zugrăveală, dar vine zugravul și îți explică cum e mai bine(a se citi cum e mai ușor pentru zugrav). Pe asta din urmă am auzit-o ieri. Mănânc păine cu ceapă și nu mai plec. Sau „am casă în România, stau aici să plătesc chirie”. De parcă oamenii pleacă doar pentru că n-au casa aia. Pereții ăia sunt țelul lor suprem. Pereți făcuți cu bani din țările pe care le vorbesc de rău. Și aia cu timpul. Că nu știu cum au alții timp să iasă, să meargă și prin alte părți etc. Păi au, pentru că au venit să trăiască în străinătate, nu să muncească în străinătate. Când vii și trăiești ca într-o colonie de muncă pe la vreun șantier de pe vremea lui Ceaușescu, atunci cam ce-ai vrea. Câteodată mai încerc o discuție argumentată, despre vremea lui „era mai bine” și despre paradisul pierdut al epocii de aur. Mai încerc și să explic cu argumente, că e ok sa dai greș într-o țară străină sau să nu-ți placă țara respectivă, deși e mult spus când nu vezi decât drumul de acasă la muncă și retur. Și acasă e mult spus, pentru că de fapt e o cazare. Exact cum unele îngrijitoare de persoane în vârstă înjură Italia, dar ele n-au plecat din casa bătrânei respective decât până la supermarket și la aeroport, ca să vină în România de sărbători. E ok sa dai greș, dar nu înșira motivele greșite (care țin loc și de scuze sau justificări). La toți apare patriotismul de carton și fraza imbecilă „tot mai bine in România, sunt la mine acasă, fac ce vreau”. Păi nu faci ce vrei. Iar faptul că ai plecat strict pentru a strânge bani să nu mai mergi până în fundul curții când te trec sfintele nevoi lumești, iar acum „e mai bine in țara ta”, nu dovedește decât că e mai bine după ce faci bani la alții. În fine, iar am luat-o pe câmpii. Da, eram săraci.
Comentariu beton!51
Perfect spus.
Ai trait in strainatate?
@Ada, nu prea port discuții pe aici, așa că să mor dacă știu cum să răspund. Deci bănuiesc că o să-mi răspund mie. Da, trăiesc încă în străinătate. Am schimbat câteva țări și am fost și eu printre cei care au trăit ca într-o colonie de muncă. Tot n-am fost genul serviciu-cazare, pentru că în fiecare weekend ieșeam. Am fost și genul care a plecat să treacă granița fraudulos, cu „marea migrație” din România în Germania. Da, cu păduri noaptea, cu trecut pe câmpuri și coclauri. Am trăit și prin Cehia. Mi-a plăcut, dar făceam cam puțin. De vreo șapte ani sunt prin Anglia, doar că nici acolo nu prea stau cât aș vrea.Munca mea e prin lume. Domiciliez in Anglia, dar în ultimii ani am fost prin Afghanistan, iar acum sunt pe undeva prin Africa. RDC, dacă tot vorbim de țări. Mai mult pe aici, decât.pe acasă. Totuși, in pandemie (care m-a prins prin Georgia), am reușit să ajung acasă și n-am mai reușit să plec. Atunci aveam un contract prin Kandahar. N-am fugit nici în România. Partenera mea de viață trăiește acolo de vreo 17 ani. Eu de mai puțin, dar se apropie de zece. La fel și după schimbările politice, am fost evacuați din Kabul în 16 August. M-am întors în UK. Acum am un contract cu rotație la trei luni. Adică la trei luni am una vacanță. Se poate spune că trăiesc mai mult aici. Nu e acasă și nu va fi niciodată. În vacanțe ajung in România doar să trag o beție cu prietenii care mi-au mai rămas și să schimb avioanele. Acu’ nu știu ce înseamnă la tine trăit în străinătate. Eu sunt de părere că nu poți avea opinii obiective, decât dacă trăiești acolo, cu cățel și purcel. Dacă te duci cu o agenție, la un serviciu cu cazare de la ei, cumperi coșul zilnic făcând in minte paritatea, nu te lovești de acte, de sistem medical, de învățământ etc, nu mergi nici măcar cu autobuzul, nu intri într-un pub, nu stai decât între cei cu care ai veni, atunci nu, nu poți avea opinii obiective despre țară. Nici măcar despre oameni. Poți avea opinii despre femeia pe care o îngrijești, despre compania care te-a angajat, despre munca la sere, despre prețuri la magazinul de unde îți cumperi parizer și cam atât. Nu poți avea păreri despre un popor sau o țară, după ce ai muncit în Italia zece ani și ai cunoscut cinci italieni, din care trei sunt bătrâna și nepoții ei, unul poștașul, iar ultimul e casiera de la magazin. Nemți, englezi, ce vrei tu. E aceeași ecuație. Ca idee, in ultimii 7 ani, cred că nu se adună un an de stat în România. Dacă prin întrebarea ta voiai să afli dacă vorbesc sau nu în cunoștință de cauză, te las pe tine să-ți răspunzi. Dacă prin întrebare insinuai că vorbesc în necunoștință de cauză, pot să-ți spun că am cunoștințe din ambele tabere: cei care au plecat doar să muncească și cei care s-au stabilit în alte țări. Eu sunt nomad, dar pertenera mea a fost în România de două ori în 17 ani. Cam toți cunoscuții noștri trăiesc acolo. Am prietenă din copilărie care trăiește în Germania de ani mulți. Am prieteni in Australia. Pe de altă parte, cunosc și destui care au dat chix, dar dau vina pe străinătate. Am cunoscut unul aici, în Congo. Se lamenta că el nu mai vrea Germania în viața lui. Ăsta e ăla cu pâine și ceapă și statul acasă că face ce vrea. Dar toate astea mi le povestea când stăteam în ploaie, pe un drum nenorocit cu hârtoape, printre munții pe care îi traversam escortând niște camioane cu militari de-ai ăstora. Păi unde plm ești bine in România, dacă tu ai nevoie să fii aici cu mine? Unde!!!? Că de aici frustrarea mea. El nici nu-mi înțelegea retorica. Bă!!! Ești aici cu mine! Ai plecat din Germania, pentru că ai spus că e mai bine în România pentru tine și familie! Că Germania e așa și pe.dincolo, că nemții sunt ciufuți, că patronii au prea multe pretenții etc și că nu mai pleci nicăieri și mănânci pâine cu ceapă. Păi ce cauți aici? Așa că spune-mi tu dacă am trăit în străinătate și mai spune-mi și dacă oamenii de genul ăluia pot avea opinii pertinente și obiective. Când mie îmi spui că îți bagi și îți dregi in Germania și în Anglia (că trecuse și pe acolo), că faci ce vrei și că ai casă în România, nu-ți trebuie să plătești chirie prin străini, dar ești cu mine în Congo, ca să-ți plătești traiul ăla liber din România, atunci nu pot să-ți iau în serios nici măcar o virgulă. Deci: trăit în străinătate? Păi spune-mi tu.
Si eu beam sucul din pahar cu sorbituri mici iar maica-mea spunea ca ”trag a betiv”. Bine, nu a gresit prea mult.
Comentariu beton!25
:)))))))))))
Adevarul e ca ai si un nume care predispune gandul omului de chatuit la vizualizarea unei label de wiskyeanu.
Nu mi amintesc sa fi mancat ananas inainte de ’89. Imi amintesc o coada imensa la mandarine, in vacanta de iarna, era atat de frig. In fata mea, la coada, profesorul de biologie, un mos libidinos, vreo 3 ore cat am stat la coada a spus bancuri porcoase. Nici banane nu prea vedeam. Portocale parca apareau mai des, in preajma Craciunului. De atunci, poustiana treaba, am asociat sarbatorile de iarna cu mirosul cojii de portocala.
Printre amintirile cele mai crunte sunt florile de gheata pe geamurile dormitorului 🙁 Cozile de noapte pt o amarata de butelie de aragaz… uniformele scolare, de unde ura mea profunda si sincera pt o culoare care n are, zau, nicio vina. Abia acum incep sa port cate ceva albastru. Orele de informare politica tinute de diriginta, o Dra Cucu ce ar fi facut o sa paleasca de invidie pe cea originala, o femeie sadica, urata si proasta si care ura cu patima copiii. Vata care lipsea din farmacii…
Mihai, ce articol! Ce te a apucat?
A, sa nu uit: cei care cred ca a fost mai bine atunci n au decat sa crape! Sau sa se care in Coreea de Nord! Invartindu se!
Comentariu beton!34
Rar, banane verzi, tinute in ziar, in camara, sa se coaca.
Saraci, saraci. Prin anii ‘70 cand nu era chiar asa rau prin Romania, am fost in vizita la o familie de unguri, Ambasada Ungariei avea un apartament la mine in bloc, si intreb eu: ce e asta? Astia zic: ketchup. Si eu intreb, ce e ala ketchup? Au ramas oamenii siderati, nu stiau ce sa ini raspunda.
Se pare ca nici ei nu stiau ce mananca, altfel ar ti-ar fi zis ca ketchup-ul e un sos de rosii indulcit. 😅
Hai sa va povestesc cum era sa fim arestati,eu si sotul ! Va amintiti(unii ) intreruperile de curent . Ei bine, barbatul meu a facut o instalatie de cateva becuri de putere mica, alimentate la o baterie de…tractor ! Si uite asa, „binevoitorii” au reclamat la militie cum ca noi furam curent de nu stiu unde.
Ne-am trezit cu militia la poarta, au vazut „instalatia”, au facut constatare cred,dar au vrut si ei !
Am fi fost bogati acum daca raposatul le-ar fi luat bani !
Comentariu beton!18
Noi, dupa ce goleam un tub de deodorant primit de la colegii care plecau in delegatii externe, il gauream (da, stiu, e periculos, dar pe vremea aia nici nu ne pasa de asa ceva), il decupam, la spate mai jos si in fata arcuit in sus, sa ramana sigla (eu am avut un „Fa”) si ne tineam creioanele si pixurile pe birou. Cand plecam acasa pixurile mergeau in geanta si „oraganizatorul de pixuri” era incuiat in birou, ca sa nu le fure careva.
Primii blugi, ca a adus cineva vorba de blugi, i-am avut in 1987, adusi de un vaporean pentru 1000 de lei.
La un moment dat, era prin 1978 sau 1979, am primit mai multe feluri de dulciuri „de la pachet”. I-am facut parte si prietenei mele si anume am inghesuit intr-o cutie de Tic-Tac (!!!!! da, de Tic-Tac din aia mica si oricum mi s-a parut ca am facut un sacrificiu enorm) cate bombonele si zahar candel au intrat. Ajunsa la scoala, am pus cutiuta in banca, pentru ca atunci cand sosea prietena mea sa pot sa o iau repede si sa o intampin cu surpriza. Cand a intrat in clasa, am bagat mana in banca sa iau CUTIA si … ia cutia de unde nu-i; o furase un coleg.
Da, tare eram saraci!
Comentariu beton!16
De Gumela topită cu fierul de calcat sub hârtie pergament și pusă in ambalaj de TipiTip ( sau BiBib) ați auzit? Erai cel mai șmecher la scoala când desfaceai ambalajul de gumă de mestecat turceasca în pauza.
Ohoooo ce de amintiri , ananas la cutie…. rondele sau taiat in bucati era ceva de vis, de banane ce sa mai zic mici pipernicite verzi invelite in ziare si puse sus pe dulap sa se coaca ….teoretic aveau dreptate babacii dar ideea era sa nu ajungem la ele . Iata-ne in 90 am scapat de regimul de sinistra amintire si a odioasei sale sotii , ai mei au reusit sa cumpere o lada de banane …..cum sa va zic erau galbene , miroseau a banane coapte o simfonie o nebunie ce mai la deal la vale . Dar prevazatori ai mei au pus totul sub cheie sa nu care cumva sa atentam la continutul cutiei , deh eram doi nastrusnici si nu stii ce le poate pielea unor adolescenti . Dar bingo am gasit cheia si ca sa ramina totul sub tacere trebuia sa il mituiesc si pe frate-miu cu o banana ca altfel exista riscul unui denunt la forurile superioare . Chestia e ca intr-o zi am mincat mai multe banane decit era prevazut la lege si din experienta proprie si personala va zic ca timp de vreo citeva zile am facut economie la hirtie igienica ….
Comentariu beton!15
Nu aveai mațul sensibil ci doar stomacul neobisnuit cu halitul bananelor coapte. Asta a fost! Vremuri cacacioase…
Mda, eu am prins mai multe ”saracii”. Saracia de dupa razboi, a anilor ’50, in perioada reconstrucției, in care totul mergea la rusi, dar eram mica si nu sesizam prea tare asta, doar ca noi, copiii primeam rar dulciuri in afara celor facute in casa de maica-mea. De atunci imi amintesc doar cum ma uitam cu jind la borcanelele cu iaurt pe care le facea un iaurtgiu langa scoala si la care aveau acces unii copii mai cu bani. De fapt iaurtul chiar imi displace dar atunci….
Apoi, in perioada 65-75 lucrurile s-au mai dres, dar cam tot fara lucruri „din afara” eram, insa incepand cu 1975 lucrurile au luat-o rau la vale. Si e cam ca spune MV. De asta au avut parte si copiii mei din plin. Acum, cand vad cum arata supermarketurile am mai degraba un sentiment de amaraciune pentru risipa de produse si consumerismul exagerat.
Cat despre „niciun ananas de pe lumea asta nu se apropie nici pe departe de gustul conservelor de ananas” pot spune ca nu e adevarat (decat doar sentimental vorbind) pentru ca daca nu ai mancat un ananas de la el de acasa, cules cand e copt natural nu in depozit sau pe drum, nu ai cum sa stii cum este gustul lui adevarat. Mi-au confirmat asta toti cei carora le-am adus dinTogo ananas si papaia si mango cumparate din piata din Lome inainte de plecarea spre aeroport o valiza de fructe „de la ama lor”. Nu se compara! Compotul nu face decat sa la strice aroma
Comentariu beton!23
Noi, 3 fete, nu stiam ce este ala „ananas”. Intr-o zi a primit mama la munca o felie de ananas si a impachetat-o in servetel si a adus-o acasa. Nu a mancat din ea, ne-a dat-o noua. Fiind taiata de dimineata, pana la 5 cand a venit ea deja se alterase. Cand am vazut ce gust are ne-am strambat si l-am scuipat. Multi ani am crezut ca ananasul are gust oribil si nici nu stiam cum arata. Tarziu de tot m-a convins cineva sa gust si cand am vazut ce bun e nu-mi venea sa cred.
Imi amintesc ca se gaseau uneori banane verzi. Le puneau ai mei la copt sus pe sifonier. Le mancam dupa o saptamana. Dupa ’89 am aflat cum e gustul unei banane coapte. Portocale si lamai mai gaseai iarna, dar mandarine, grepfruit, pomelo, kiwi niciodata.
Când zici eu, Coca Cola și marea rezonez din plin.
Și da, pepsi avea contract cu țările comuniste. Și în Cireșarii volumul 4 copiii beau Pepsi la stațiunea de schi.
Oricum, coca cola >>pepsi.
Prin ’87 m-am nimerit in magazinul Unirea exact când „se băga” marfă la raionul de jucării. M-am așezat la coadă, alături de mulți alții, fără să știm ce urma să ajungă pe rafturi. Am aflat mai apoi că printre jucăriile aduse din China erau și păpuși. Am fost fericit, gândindu-mă ce bucurie îi voi face fetiței mele, care abia împlinise un an. Doar că după vreo oră și ceva de stat la coadă, când mi-a venit în sfârșit și mie rândul, nu mai erau păpuși, ci doar niște autobuze mari din tablă, roșii, cu pasageri desenați în dreptul ferestrelor bleu și, desigur, un șofer cu șapcă la volan… Pe jumătate trist dar și pe jumătate bucuros, am cumpărat autobuzul și l-am dus acasa… Până la urmă, mai bine decât cu mâna goală!
Comentariu beton!16
bai. Oricata saracie aveam, ce aveam in plus fata de acum era demnitatea. Puterea. Eram niste oameni mult mai puternici atunci
Uite. Acum ne stergem la cur cu hartie cu 53432de straturi. Sau, si mai penibil, folosim dusuri, bideuri si orice alta modalitate de a ne proteja pielea funduletului nostru de civilizati
Pe vremea aia ne stergeam cu hartie care avea aschii de lemn si nu mai murea nimeni. Hartia aia iegenica de puteai sa o folosesti sa cureti argintaria, puteai sa dai jos tencuiala de pe pereti, noi o foloseam pentru cur. Cum zicea careva mai sus: foloseam hartie de ziar.
Acum…4 straturi cu miros de piersicuta.
Comentariu beton!13
Sa fii obligat sa traiesti in halul ala de saracie, mizerie si lipsa de libertate…este exact opusul demnitatii.
Eram iobagi.
Mosia se numea RSR, iar vatafi erau securistii si activistii.
Vai si amar daca incercai sa fugi de pe mosie!
Comentariu beton!23
Nici macar nu am fost subtil…
Daca ai incercat sa fii ironic/sarcastic, nu ti-a iesit. Asa incep si apologetii comunismului, cu o „gluma”, o”ironie”.
daca nu esti capabil/a sa citesti un mesaj pana la capat si „nu ti-a iesit ca asa incep”.
Sau vrei sa iti explic cum se construieste o ironie, care incepe de la o chestie pe care unii „apologetii comunismului” o zic „aveam demnitate” ca dupa restul textului sa mearga fix inspre absurdul situatiei: aveam demnitate ca ne stergeam la cur cu hartie cu aschii de lemn
Cum ziceam: nici macar nu a fost o ironie subtila. A fost de-a dreptul „in your face”. Aparent pe unii va rateaza rau. Sau…si mai rau, va opriti la a citi „titlu”
De cand este penibila igiena personala?
Arahidele alea invelite intr-o glazura alba vi le mai amintiti? Anyone?… 🙂
Comentariu beton!11
Eram la „cămin”- grădiniță cu program prelungit, până după-amiază- mama era educatoare acolo.
Dimineață am primit de la o altă educatoare câteva arahide d-astea, 3-5, ceva de genul. Le-am mâncat pe toate în afară de una, am vrut s-o păstrez pt mama care urma să vină în tura de după-amiază.
Da’ n-am putut să mă abțin, nu mai mâncasem/văzusem d-astea, am mai mâncat jumătate din ultima arahidă, apoi încă jumătate din jumătatea rămasă.
Când în sfârșit a venit mama reușisem să-i „păstrez” un ceva, cam cât un rest de alună cum rămân prin pungi, că s-au mai zdrobit.
Un ceva destul de mozolit pe care ea l-a aruncat.
Jur că mi-a părut rău. Putea măcar să mi-l dea înapoi.
Și nici măcar nu glumesc sau inventez, futu-i mama ei de viață.
Ananas la conservă am mâncat după revoluție, proaspăt probabil după 2005.
Comentariu beton!11
Si eu am o amintire dureroasa cu ele 🙂 Eram la matusa mea, si cineva adusese arahide din astea. Eu ma faceam ca iau cateva ca sa mananc, dar ma duceam in alta camera si le ascundeam (sa am pentru mai tarziu). Un fel de comoara 🙂 Pana m-a prins varu-meu 🙁
daaaa… acum când ați întrebat, mi-am și adus aminte. mâncam de pocneam! cronț, cranț! ce madlenă copilăria …
Azi e o zi din aia in care lecturezi textul de mai multe ori, comentariile la fel si dai plus punct la toata lumea.🙂
Comentariu beton!15
Mi se pare cumva ciudat că ăștia micii de azi nu înțeleg ce povestești tu. Din când în când îi mai povestesc și juniorului meu de la job chestii asemănătoare, dar îl văd cum se uită la mine cu ochi goi, nu prea realizează ce-s alea, chiar dacă și părinții lui sunt tot emigranți de undeva din Europa de Est. Poate e mai bine așa…
pai, vorbeam cu o prietena din Belgia. Si, marea ei problema, cand era mica (putin mai mica decat mine) era ca ii ingheta nutela in borcan, cand mergeau la ski.
Aia bogati nush, aveau bani sa manance la after-skiuri.
ii povesteam (eu, nevasta-mea si gajica-su) niste chestii de prin camin/facultate si deja la un moment se uita la noi cu moaca aia de „mai taiati dracu din ele…”
Comentariu beton!15
Punctul maxim al sărăciei a fost pentru mine sa fur o bucata de vata intr-o noapte,de la o colega de camera de la internat.Aveam cam 15 ani,aveam bani(ai mei munceau amândoi în sat),dar nu aveam de unde sa cumpar.Anul de gratie 1987!
Comentariu beton!12
Nu am trăit în comunism, m-am născut în 89, chiar când era deja revoluție. Ai mei m-au dus acasă cu tramvaiul, iar pe fundal se auzeau împușcături. Dar, am studiat comunismul în școală, aveam un profesor de istorie pasionat de subiect (nu în sensul în care aprecia regimul). Și am învățat despre el foarte ușor, fără să tocesc. Plus poveștile alor mei, care au dus-o greu, și ale altor membri, care aveau pile și o duceau mai bine. Iar acum, sunt la fel ca ceilalți și duc dorul. Mai târziu, am citit și despre alte regimuri de genul ăsta. Nu am să înțeleg niciodată cum îți poți dori să trăiești fără libertate.
Comentariu beton!13
Simplu. E vorba de responsibilitate.
Acum esti responsabil de viata ta. Esecurile sunt, in oarecare parte, ale tale. Ce e mai naspa la esec e ca nu toti il fac. Asa ca pe langa esecu tau mai tre sa traiesti si cu succesul altuia.
Pe langa asta e si faza aia cand vezi ca successul e datorat coruptiei. Si multi succeshi sunt asa.
Pe vremea aia toti erau egali in esec. More or less. Esecul nu ti se datora, era ceva de la sistem, deci nu erai responsabil
Mai ai si categoriile speciale de atunci. Vanzatorii de alimentare in general.
Comentariu beton!19
Am gasit in Germania intr-un magazin turcesc sapun ” DURU”. Da, l-am cumparat! Nu ma spal cu el, ca nu-s dusa de tot cu capu’, dar am sapun Duru in casa. Daca mai gaseam si-un spray Impulse…
Comentariu beton!14
Tu erai singur la părinți și aveai parte de toată cutia de ananas. Eu trebuia s-o împart cu surorile mele. Iar din 1984, când au apărut și copiii soră-mii, toate lucrurile bune se duceau la ei.
Eu mă bucuram prin 1990, când în drum spre muncă, îmi luam câte o cutie de linte (abia apăruseră niște conserve de linte fiartă) și știam că o mănânc singură, pe toată.
Comentariu beton!12
Aveam vreo 8-9 ani dupa 90 cand au venit niste englezi cu ajutoare si i-au adus maica-mii absorbante si tampoane, iar maica-mea si nu stia ce-s alea. Sa fi vazut ce ochi mari a facut doamna care i-a dat astea cand a intrebat-o maica-mea „What this?”.
ATAT DE RUPTI IN FUND ERAM PE VREMEA AIA!
Dar schema cea mai tare a fost ca unul dintre ei mi-a lasat mie WALKMANUL SONY si casete cu Metallica, The Police si Black Sabbath. Thus a metalhead was born.
Nici acum la batranete nu pot sa ies pe strada, daca nu-mi zdrangane muzica in urechi si nu orice muzica MUZICA MEA, nu alta.
Comentariu beton!21