2604. Modelele de autobuze Leyland Israel utilizate în România

 

Grilele ambelor modele

   Modelele de autobuze Leyland utilizate în România (în special în București de către Întreprinderea de Transport București - ITB) au fost fabricate și asamblate în Israel. Deși Leyland este un celebru brand auto de origine britanică, vehiculele care au ajuns pe străzile românești au fost rezultatul unui acord comercial intre Romania si Israel direct, ca urmare a actiunilor politice ale statului roman de sustinere a celui evreu in fata Pactului de la Varsovia: 

Detalii despre fabricare și import

• Locul asamblării: Autobuzele (precum și camioanele Leyland folosite în acea epocă în România) au fost asamblate la fabrica de profil din orașul Ashdod, Israel.
• Perioada și acordul: În anul 1967, România și Israel au semnat un acord economic prin care s-a aprobat importul unui prim lot de 82 de autobuze. Acestea au circulat pe străzile din Capitală de la sfârșitul anilor '60 și până în cursul anilor '70. 
  
  Componente: Șasiurile și motoarele foloseau tehnologie britanică Leyland Motors, însă carosarea și asamblarea finală au fost realizate în totalitate de industria din Israel.

În România s-au importat în total 182 de autobuze Leyland, împărțite în două modele principale (sau tipuri de carosare), livrate direct către ITB București începând cu decembrie 1967. 

De ce s-au importat?

.

Importul acestor autobuze din Israel a avut la bază motive de ordin politic, economic și de infrastructură urbană:

1. Relațiile diplomatice unice: in anul 1967, după „Războiul de Șase Zile”, România a fost singura țară din blocul comunist care nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul. Ba mai mult, regimul de la București a ales să strângă legăturile economice. Importul masiv de vehicule a făcut parte dintr-un acord comercial bilateral de tip barter sau compensare economică. 
2. Criza transportului public din Capitală: la finalul anilor '60, Bucureștiul se extindea rapid prin construcția de noi cartiere de blocuri (ex. Drumul Taberei, Titan). Autobuzele românești TV (Tudor Vladimirescu) sau modelele importate din blocul estic (precum Škoda) erau insuficiente numeric și aveau o capacitate de transport prea mică pentru fluxul uriaș de călători.
3. Calitatea superioară: firma britanică Leyland era recunoscută pentru motoarele diesel puternice și fiabilitatea crescută, oferind un confort mult mai mare față de parcul auto autohton din acea vreme.

Câte modele s-au importat?

Doua modele. Din punct de vedere tehnic, ambele modele foloseau același șasiu robust Leyland (fabricat în Ashdod), însă aveau caroserii diferite produse de cele mai importante fabrici israeliene de profil: 

• Tipul 1 – Caroserie Merkavim / Ha-Argaz (118 unități)
  • Detalii: Aveau numerele de parc ITB cuprinse între 100 și 217. Pe stema din față scria „Merkavim Ha-Argaz – Tel Aviv – Israel”. Au intrat primele în circulație, chiar de Crăciun, pe 25 decembrie 1967, pe linia 31. 
• Tipul 2 – Caroserie Leyland Ashdod (64 de unități)
  • Detalii: Completau restul lotului până la totalul de 182 și aveau inscripția frontală „Leyland – Ashdod – Tel Aviv - Israel”. Aveau mici diferențe de design exterior și de configurare a ferestrelor sau ușilor față de primul tip.    

  Românii le-au poreclit rapid în epocă „autobuzele israeliene”, iar acestea au marcat o epocă de modernizare a transportului bucureștean pe parcursul anilor '70, înainte ca regimul să treacă forțat la raționalizarea carburanților și introducerea vehiculelor românești DAC cu burduf.

" Nemotoujours  "