 |
| Sistemul sovietic functional "Spiral" |
In discutiile mondiale cu privire la tehnica aerospatiala exista doua subiecte care nasc animozitati mereu cand sunt deschise, acestea pornind dintr-un mit urban comun cu altele, privind cercetarea si industria sovietica: acuzatiile de copiere a absolut tot ceea ce a fost generat de acest stat.
Cred ca aceasta acuza porneste de la putina cunoastere a istoriei cercetarii si productiei industriale a acelei zone a lumii, confundand cu licente legale de exemplu, inca din perioada tarista (tehnica automobila militara de ex., recte Austin- Putilov) si necesitatea de industrializare rapida a URSS-ului format dintr-un imperiu majoritar agrar,medieval, inapoiat pe toate planurile, necesitate care a insemnat licente si parteneriate economice diverse ( Ford, Christie's, etc.) in toate planurile stiintifico-industriale. Desigur, nestiutorii si cei care "invata" istoria pe jumatate sau sfert sustin copierile masive.
In fapt, URSS nu a depasit alte state la spionajul economic si copiere, in unele cazuri "inspirarea" tehnologica fiind absolut geniala, dand rezultate incredibil de bune, dezvoltand enorm cunoasterea si realizarile mondiale.
Fiind realisti, pragmatici, putem spune: automobilul initial, pornind de la da Vinci si Cugnot, a avut 3 roti, primul Mercedes fiind echipat la fel. Cine de la cine a furat ideea si apoi cine de la cine s-a inspirat sa aiba 4??? Deci: caruta avea 4...... Nu?
 |
Planorul spatial (PKA), propus de P. Țibin |
Primul in lume care a avut ideea unui zbor spatial cu un aparat recuperabil a fost F.Tander, in URSS. Citam din expunerea sa, in 1924:
”Pentru zborul în straturile superioare ale atmosferei, și pentru aterizarea pe alte planete, este avantajoasă folosirea avioanelor. Avioanele, având posibilitatea de a efectua zboruri planate în cazul cedării motorului, sunt superioare [vehiculelor care folosesc] parașute pentru revenirea pe Terra, care sunt propuse de Herman Oberth. Parașuta nu oferă posibilitatea alegerii locului de aterizare sau a continuării zborului în cazul cedării motoarelor, deci ea este folositoare numai în cazul zborurilor nepilotate. Partea rachetei în care se află un echipaj uman trebuie să fie echipată ca un avion. Pentru coborârea pe o altă planetă care are o atmosferă suficient de densă, folosirea rachetelor, propusă de Țiolkovski, este la fel de ineficientă, deoarece ele consumă mult combustibil, chiar dacă echipajul este format doar dintr-o singură persoană. Asta costă zeci de mii de ruble, în timp ce folosirea unui avion ar costa numai câteva sute, iar folosirea unui planor ar fi gratuită.”
Concret: promotorii STIINTIFICI SI INDUSTRIALI ai zborului spatial, primii care l-au si realizat, ulterior facand din acesta o industrie pe banda rulanta ce a speriat efectiv lumea, au fost sovieticii.
Nebunia programelor lor ulterioare cu superlansatoare cu 5 trepte, statii uriase spatiale si lunare a incetinit drumul lui homo sovieticus pe luna (desi primele obiecte umane pe luna tot sovietice au fost, incepand cu 1959!!!) si la fel a trenat si cel cu naveta spatiala, aparat care,desi mai tarziu lansat, a socat intreaga lume stiintifica zburand si aterizand complet autonom, FARA ECHIPAJ.
Din nefericire demontarea monstrului URSS a distrus acest proiect, o nava ramanand incompleta, cealalta retrasa de la zbor, doar lansatorul Energhia gasindu-si eficienta economica, a supravietuit.
In anumite cercuri conspirationiste, s-a gasit o noua "dovada" fara dovezi, in fapt simple presupuneri prelucrate elegant pt. a fi prezentate ca realitate, sub aceste motive:
Rolul spionajului în designul programului Buran
La mijlocul anilor '70, serviciul sovietic de informații (KGB) a obținut planurile aerodinamice ale navetei americane (Space Shuttle). URSS nu a copiat designul din lipsă de idei, ci dintr-o teamă profundă: armata sovietică era convinsă că naveta SUA era o armă militară.
- Teama de un atac nuclear: Generalii sovietici suspectau că Space Shuttle putea plonja în atmosferă deasupra Moscovei, lansa o bombă nucleară și reveni pe orbită înainte de a fi detectată.
- Alegerea designului: Pentru a contracara această amenințare percepută, inginerii sovietici au primit ordinul strict de a crea un vehicul cu aceleași capabilități aerodinamice, rezultând designul exterior aproape identic.
Hai sa ne lamurim mai jos cum e cu "copierea":
Ce este dovedit adevarat in aceste supozitii? Pai uitati-va:
 |
| "Spiral" operational |
Proiectul „Spiral” (MiG-105): Alternativa originală
În anii '60 și la începutul anilor '70, inginerul Gleb Lozino-Lozinski (care ulterior a fost numit designer-șef și pentru Buran) a condus un proiect revoluționar numit Spiral. Acesta nu era o navetă mamut ca cea americană, ci un sistem mult mai agil și flexibil, gândit special pentru scopuri militare și lansări rapide.
Sistemul era format din trei componente principale:
- Avionul purtător (hiper-sonic): Un avion uriaș alimentat cu hidrogen lichid care decola de pe o pistă normală și accelera până la Mach 6.
- Racheta acceleratoare: Plasată deasupra avionului, aceasta se desprindea la altitudine mare pentru a propulsa vehiculul spațial pe orbită.
- Avionul spațial (EPOS): Un vehicul mic, cu aripi geometrice variabile (care se ridicau la reintrare pentru a proteja naveta de căldură și se coborau la aterizare pentru stabilitate).
De ce era considerat mai avansat decât Space Shuttle?
- Decolare de pe pistă: Nu necesita rampe de lansare verticale uriașe și costisitoare. Putea decola de pe aproape orice aerodrom militar standard.
- Scut termic inovator: În loc de plăcuțele ceramice fragile ale americanilor (care se dezlipeau des), Spiral folosea un ecran termic articulat din oțel special (n niobium-aliaj), capabil să se dilate la căldură extremă fără să se distrugă.
- Aterizare pe schiuri: Putea ateriza pe piste de pământ sau zăpadă, fiind ideal pentru teatrele de operațiuni militare.
De ce a fost abandonat?
Deși prototipul suborbital (MiG-105.11) a zburat cu succes în teste atmosferice, ministrul sovietic al Apărării de la acea vreme, Andrei Greciko, a închis proiectul cu o replică celebră: „Nu ne vom ocupa de fantezii”.
Când americanii au anunțat Space Shuttle, liderii de la Kremlin au intrat în panică. Au ignorat proiectul inovator Spiral și i-au ordonat lui Lozino-Lozinski să folosească baza de date KGB pentru a construi Buranul. Totuși, inginerii au salvat o parte din tehnologia de la Spiral (cum ar fi designul aripilor și unele sisteme automate) și le-au integrat în Buran.
 |
| comparatie |
Deși naveta spațială americană (Space Shuttle) și cea sovietică (Buran) seamănă izbitor la exterior din motive aerodinamice, ele au fost proiectate pe baza unor filozofii inginerești complet diferite.
Experienta enorma in tehnologiile aerospatiale ale URSS si studiul inca din anii 50 a unor aparate spatiale recuperabile, contrazic din start teoria copierii proiectului american. Trebuie sa tinem cont de faptul ca pana si europenii si japonezii au avansat desene si idei cu privire la astfel de nave, nu doar in filme sci-fi, ci chiar in studii ample, simulari si machete prezentate public.
Indiferent de fanteziile cercetatorilor, formele finale au fost dictate de optima aerodinamica si eficienta energetica in atingerea scopurilor declarate de comun acord ingineresc:
1- transport echipaj pentru statiile spatiale,
2- transport tehnica, echipamente, subansamble, pt. dezvoltarea statiilor spatiale,
3- transport/ depanare sateliti,
4- aprovizionare cu alimente si consumabile.
Aceste scopuri au stabilit impreuna cu legile aerodinamicii formele si configuratiile determinante, iar experienta si micile necesitati specifice de exploatare ale beneficiarilor majoritari au facut diferentele majore, radicale.
Principala diferență constă în faptul că naveta americană deținea motoarele principale de propulsie pe propriul fuselaj, în timp ce naveta sovietică Buran era doar o „încărcătură” atașată rachetei gigant Energia, neavând motoare mari de lansare integrate.
Iată o comparație directă a diferențelor tehnice și operaționale majore:
| Caracteristică | Naveta SUA (Space Shuttle) 🇺🇸 | Naveta URSS (Buran) ☭ |
|---|---|---|
| Motoare principale | Integrate pe navetă. Cele 3 motoare principale (SSME) se întorceau pe Pământ odată cu ea. | Pe racheta purtătoare. Naveta avea doar motoare mici pentru manevre pe orbită. |
| Sistemul de lansare | Folosea un rezervor extern masiv și două boostere cu combustibil solid (SRB). | Era propulsată de racheta Energhia, care folosea exclusiv combustibil lichid (mai sigur în caz de abandon). |
| Versatilitatea rachetei | Rezervorul și boosterele puteau lansa doar naveta spațială. | Racheta Energhia era autonomă și putea lansa orice altă încărcătură grea (până la 100 tone) fără naveta Buran. |
| Automatizare | Necesita pilot uman pentru zbor și aterizare. | 100% automatizată. Putea decola, orbita și ateriza autonom, fără echipaj. |
| Sisteme de salvare | Nu a avut scaune de catapultare pentru întreg echipajul (doar la primele teste). | Echipată cu scaune de catapultare funcționale pentru piloți în caz de urgență la altitudini joase. |
| Capacitate cargo | Până la 24 de tone în spațiu. | Până la 30 de tone, având mai mult spațiu liber deoarece nu transporta motoare grele. |
| Istoric zboruri | Un succes operațional masiv: 135 de misiuni între 1981 și 2011. | Un singur zbor de test (fără echipaj) în 1988. Proiectul a fost anulat după prăbușirea URSS. |
Performanța istorică a pilotului automat sovietic Cea mai mare realizare tehnologică a navetei Buran a fost sistemul său de management complet automatizat. În timp ce naveta americană necesita ca piloții să preia controlul manual pentru aterizare, Buran a fost proiectată să funcționeze ca o dronă gigant. Pe 15 noiembrie 1988, în timpul singurului său zbor spațial (fără echipaj uman), computerul de bord a demonstrat o inteligență artificială remarcabilă pentru acea epocă:
| ||
|---|---|---|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu