1174.Cupa Presei la Tir, ediția aprilie 2017 (foto si video)

18 aprilie, ora 7.00
- Spre poligon, ori spre Statul Major al Forțelor Terestre? Acum decideți!

    Îmi încrețiseră părul de cât bodogăniseră că vor la poligon... Eu voiam să mergem la Statul Major. De ce? Simplu: îmi plăcea drumul cu autocarul, ne întâlneam toți! Dar băieții... Tot băieți! Mai nerăbdători...
- Ajungem prea devreme!
Linște... Mașina părăsește DN1: spre Poligonul Cățelu!
    Deja râdeam în sinea mea, gândindu-mă că îmi vor îndrepta părul, aranjându-l în dezordinea lui naturală, mai iute decât mi-l încrețiseră, când o să constate că am ajuns muuult prea devreme...
    Ora 8.00
    Mda. Dacă ar fi puțin mai cald am putea face o plimbare lungă... Autocarul pleacă din București la 8.30. Încercăm să ne trezim - ori să adormim, după caz. Nu că am fi leneși, ori că nu ne-ar roade curiozitatea despre ce se pregătește mai sus. Dar alegem să lăsăm oamenii să își facă treaba în liniște, fără noi pe cap, și să descoperim totul odată cu ceilalți.
    Încerc să nu mă mai întreb dacă "m-ar ține" să alerg până sus. Dau repede vina pe temperatura scăzută și reușesc să evit intervenția unui medic pentru a mă scoate din starea în care m-ar arunca o asemenea tentativă - doar știu sigur că "nu m-ar ține"!
DA PAGINA!

1122.Cupa Presei la tir, 2016 - printre prieteni

   Intr-o zi obisnuita de vineri, in luna lui octombrie , plecat inca de a aparea primele raze de soare pe bolta cereasca , in trenul Oltenita-Titan Sud , pentru a ajunge in marele oras pe nume Bucuresti .   Privind pe geam , vad acelasi peisaj cu micile schimbari care apar pe parcurs... De cateva saptamani, vad un cort militar pe partea stanga a trenului in directia Bucuresti care imi tot ridica intrebari

    Ajuns in Bucuresti , imi intercepez cei doi colegi si plecam spre Catelu, la poligonul de trageri al Fortelor Terestre .

 Fiind si prima participare, habar nu aveam cu ce se mananca evenimentul, dar eram nerabdator sa aflu.

 La poligon, sorbind o cafeluta, am avut ocazia de a da peste alti tineri prezenti pentru a vedea armamentul si a afla regulile de utilizare, cat si alte informatii de la soldati. Atat tinerii cat si cei participanti la cupa au avut parte de o prezentare sustinuta de comandantul tragerii dl.lt.col.Alexandru Pintea.

DA PAGINA!

963.Cupa Presei la tir 2015 (2) Puşca Automată cal. 5,45mm

   Aventurile noastre "militaro-sportive " din poligonul "Catelu'" continua!
   Urmariti povestea scrisa de Ana-Maria ca sa aflati mai multe.
  

.

.

    Ei… Problemă... Despre tragerea cu puşca nu apucasem să mai citesc nimic... Evident nu am atins niciodată înainte vreuna. Ori o făceam în scopul unic de o folosi, ori deloc. Sosise momentul să facem cunoştinţă.

    O sucesc... O cântăresc... Şi Adrian se trezeşte brusc cu beleaua pe cap:

“Ce?!”, “Cum?!”, “De unde?!”, “Care?!”, “Unde?!”, şi, mai ales, “Cum e reculul, comparativ cu pistolul?”, că aveam acum şi termen de comparaţie, ce să vă povestesc?!

DA PAGINA!

953.Cupa Presei la tir 2015-Partea I : Pistol 9mm

.

         Datorita excelentei idei a MApN de a organiza aceasta intrecere amicala, in toamna o parte dintre membrii nostri au participat pe o burnita enervanta care nu ne-a oprit oricat ar fi vrut, la aceasta intalnire frumos organizata ,unde cu o rabdare incredibila militarii de cariera s-au "luptat" sa tina in frau si chiar sa invete o trupa de civili dintre care majoritatea nu vazusera o arma in viata lor, daramite una militara!
       Le multumim pentru rabdare si pentru deosebita organizare.
       Colega noastra Ana-Maria care nu doar ca a fost desemnata , dar chiar si-a dorit foarte mult sa scrie despre eveniment, ne impartaseste mai in gluma, mai in serios aceasta frumoasa experienta de la care echipa noastra s-a intors si cu rezultate foarte bune!
       (nemotoujours)

19 octombrie 2015...

         În sfarşit aflu, înainte de a se întâmpla - pentru că de obicei aflam după eveniment – că joi, 22 octombrie, se va desfăşura... Cupa Presei la Tir! Uraaaaa! Acum, sau voi regreta în fiecare secundă ce va urma!

Din fericire vestea entuziasmează echipa într-un mod la care nu mă aşteptam şi organizarea este extrem de rapidă. Mergem la Cupa Presei!

        Îmi avertizez coechipierii că nu am tras niciodată, însă dorinţa este atât de puternică, încât orice refuz este exclus şi mă bucur intens de ocazia excepţională de a împlini un vis. 
 

        De unde această dorinţă? Povestea este simplă.

        V-am mai spus că locuiesc într-o zonă în care am avut totul. Focurile de armă nu au lipsit nici ele. Poligonul de la Crângul lui Bot fiind destul de aproape, am crescut în rafale de mitralieră si focuri de armă automată .

“Mergem la poligon?”

“Ce să cauţi la poligon?”

“Să văd tragerile.”

“N-ai voie să intri! Nu eşti militar!”

“Când o să fiu militar?”

Şi astfel începe o lungă aşteptare...

.

“Eşti fată. Când vei fi la facultate, vei face armata. Până atunci vei face PTAP, la şcoală.”

        Bun. Aşteptăm. PTAP se face în clasa a VIIIa, mai sunt ani până atunci, dar timpul trece. În primul trimestru facem puţine ore, abia ne organizăm şi nu învăţăm mare lucru. Despre armă, trageri… Nimic. Poate mai târziu… Mai târziu, însă, nu mai facem deloc.    Revoluţia a anulat pregătirea.  Facultatea aveam să o fac degeaba, nu se mai făceau înrolări.

“Vreau să trag cu arma, în poligon!”

“Vezi că o poţi face! E simplu! Plăteşti şi tragi cât vrei!”

“În poligon militar?”

“Nu!...”

“Atunci, mulţumesc, nu-mi trebuie. Eu acolo vreau.”

“Intră în armată!”

         Da, sigur! Cu condiţia mea fizică, de doi bani ruginiţi, de asta are armata nevoie, de mine! Ar mai fi o variantă. Să mă angajez. Dar… Ce?! Nici azi nu am găsit ceva potrivit… Nu-i nimic. Se pare că vom putea fi rezervişti. Ba… nu! Şi aici m-au ocolit! Ba că sunt prea tânără, ba că sunt fată, ba că nu se mai face armata, ba că… M-au pierdut din vedere, m-au tot ocolit, iar eu ţopăi la poarta poligonului interzis.

         De Cupa Presei la Tir am aflat în urmă cu câţiva ani. Varianta perfectă, şansa unică pe care nu trebuia să o ratez! Şansă pe care o ratam cu fiecare ediţie ce trecea… Ca un făcut, ca o piedică de netrecut, aflam că… Fusese! Degeaba întrebam pe oricine, oricând, oriunde, răspunsurile erau mereu, invariabil: “Nu ştiu”, ori… “A fost!”.

         Şi iată că, printr-un adevărat miracol, mă aflam acum pe listă. Bucuria era imensă. Mai aveam doar un pas…Două zile în care trebuia să fiu extrem de atentă să nu păţesc iar ceva, cel mai mic accident putând însemna excluderea mea din echipă pe motiv medical, trec repede. 
DA PAGINA!