 |
| . |
Datorita excelentei idei a MApN de a organiza aceasta intrecere amicala, in toamna o parte dintre membrii nostri au participat pe o burnita enervanta care nu ne-a oprit oricat ar fi vrut, la aceasta intalnire frumos organizata ,unde cu o rabdare incredibila militarii de cariera s-au "luptat" sa tina in frau si chiar sa invete o trupa de civili dintre care majoritatea nu vazusera o arma in viata lor, daramite una militara!
Le multumim pentru rabdare si pentru deosebita organizare.
Colega noastra Ana-Maria care nu doar ca a fost desemnata , dar chiar si-a dorit foarte mult sa scrie despre eveniment, ne impartaseste mai in gluma, mai in serios aceasta frumoasa experienta de la care echipa noastra s-a intors si cu rezultate foarte bune!
(nemotoujours)
19 octombrie 2015...
În sfarşit aflu,
înainte de a se întâmpla - pentru că de obicei aflam după eveniment – că joi,
22 octombrie, se va desfăşura... Cupa Presei la Tir! Uraaaaa! Acum, sau voi
regreta în fiecare secundă ce va urma!
Din fericire
vestea entuziasmează echipa într-un mod la care nu mă aşteptam şi organizarea
este extrem de rapidă. Mergem la Cupa Presei!
Îmi avertizez coechipierii
că nu am tras niciodată, însă dorinţa este atât de puternică, încât orice refuz
este exclus şi mă bucur intens de ocazia excepţională de a împlini un vis.
De unde această
dorinţă? Povestea este simplă.
V-am mai spus că
locuiesc într-o zonă în care am avut totul. Focurile de armă nu au lipsit nici
ele. Poligonul de la Crângul lui Bot fiind destul de aproape, am crescut în
rafale de mitralieră si focuri de armă automată .
“Mergem la poligon?”
“Ce să
cauţi la poligon?”
“Să văd tragerile.”
“N-ai voie să intri! Nu eşti militar!”
“Când o să fiu militar?”
Şi astfel începe
o lungă aşteptare...
 |
| . |
“Eşti fată. Când vei fi la facultate, vei face armata. Până
atunci vei face PTAP, la şcoală.”
Bun. Aşteptăm. PTAP se face în clasa a VIIIa, mai sunt ani
până atunci, dar timpul trece. În primul trimestru facem puţine ore, abia ne
organizăm şi nu învăţăm mare lucru. Despre armă, trageri… Nimic. Poate mai
târziu… Mai târziu, însă, nu mai facem deloc. Revoluţia a anulat pregătirea.
Facultatea aveam să o fac degeaba, nu se mai făceau înrolări.
“Vreau să trag cu arma, în poligon!”
“Vezi că o poţi face! E simplu! Plăteşti şi tragi cât vrei!”
“În poligon militar?”
“Nu!...”
“Atunci, mulţumesc, nu-mi trebuie. Eu acolo vreau.”
“Intră în armată!”
Da, sigur! Cu condiţia mea fizică, de doi bani ruginiţi, de
asta are armata nevoie, de mine! Ar mai fi o variantă. Să mă angajez. Dar… Ce?!
Nici azi nu am găsit ceva potrivit… Nu-i nimic. Se pare că vom putea fi
rezervişti. Ba… nu! Şi aici m-au ocolit! Ba că sunt prea tânără, ba că sunt
fată, ba că nu se mai face armata, ba că… M-au pierdut din vedere, m-au tot
ocolit, iar eu ţopăi la poarta poligonului interzis.
De Cupa Presei la Tir am aflat în urmă cu câţiva ani.
Varianta perfectă, şansa unică pe care nu trebuia să o ratez! Şansă pe care o
ratam cu fiecare ediţie ce trecea… Ca un făcut, ca o piedică de netrecut, aflam
că… Fusese! Degeaba întrebam pe oricine, oricând, oriunde, răspunsurile erau
mereu, invariabil: “Nu ştiu”,
ori… “A fost!”.
Şi iată că, printr-un adevărat miracol, mă aflam acum pe
listă. Bucuria era imensă. Mai aveam doar un pas…Două zile în care trebuia să
fiu extrem de atentă să nu păţesc iar ceva, cel mai mic accident putând însemna
excluderea mea din echipă pe motiv medical, trec repede.
DA PAGINA!
