1270.Am vazut "pietrele care cresc"...

.

   Cica ar creste...Dar cica isi schimba si forma odata la 1200 de ani!

   Cat am sta eu acolo nu am vazut nimic din astea, ci doar niste pietre fantastice, bolovani mai mici sau mai mari cu forme de poveste. Si mult nisip.
   Nu sunt doar aici, la Costesti-Valcea. Isi fac vesnicia si la Otesani, la vreo 16 km tot pe langa Horezu, dar si la Bozioru-Buzau.Dar si in alte locuri din Romania. Nu stiu de alte locuri din lume.

   Se spune ca aduc spor si noroc si ca dupa fiecare ploaie unele cresc. Si aletele mai mici mananca nisip si cresc si mai repede. Si cica cei din Buzau isi mai schimba si locul cateodata.
   Unii savanti geologi confirma-nustiucum-cresterea acestora din interior catre exterior.... Am facut 2 ani geologie, dar se pare ca nu destula pentru a accepta aceasta idee in contradictie cu ideea de eroziune de exemplu, ce sa mai spun de acea crestere din interior.

   Ce sunt ei?
   Pai daca in stiinta populara sunt niste chestii care cresc si se plimba, in cea "atee" nu sunt altceva decat formatiuni de gresii (concretiuni grezoase) legate printr-un ciment natural carbonatic de ape calcaroase. Cam prozaic si lipsit de fantezie, este?
   Citez:"Tendința lor este de creștere spontană - din centru către periferie - cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. "
    Adevarul este ca sunt bolovani tare interesanti, care "rasar" efectiv in peretii de nisip si se gasesc prin excavare, daca nu prin eroziunea naturala a zonei respective.
     Hai sa-i vedem si sa povestim, pentru ca mie tare mi-au placut cand i-am intalnit la sosea, intr-o mica rezervatie la Costesti.

  DA PAGINA!

1196.Zece amintiri pline de zambete, lacrimi si nostalgie petrecute la bordul batranei Dacii (preluare)

 

O oarecare...

 Mult prea frumoasa  povestea ca sa  nu o preiau sa v-o arat!

    Reala, simpla, omeneasca, simpatica foc, nu am editat nimic, pur si simplu am copiat-o si v-o dau ca sa va distrati citind o istorie "romantata'" a ceea ce insemna odata nu de mult "masina mica" intr-o familie.

Ma cheama Costin, am 71 de ani si toata viata mea am condus masina romaneasca Dacia. Nu Loganul de acum, pe care il stiu toti tinerii, cu al sau aer conditionat si frane pe ABS, ci Dacia batraneasca, Berlina 1300 si 1310. Si ce am reusit sa fac de-a lungul vietii cu automobilul asta, probabil ca nu va face nimeni, niciodata, cu vreo alta masina...

1. Am traversat Transalpina

Crezi ca prin '74 era vreo palma de asfalt pe Transalpina? Nu era nici urma de drum aranjat, era numai pietris, cu santuri uriase facute de camioane forestiere, iar singurii oameni care urcau pe acolo erau ciobanii. Dar imediat cum am cumparat prima mea Dacie, un 1300 bleu, m-am aventurat in afara Bucurestiului si am luat-o spre munte. Auzisem si citisem despre Transalpina, despre 'Drumul Regelui', cum i se spunea, am vazut chiar si cateva imagini, dar abia in '74 am reusit sa o traversez. Acum poate iti ia vreo 4-5 ore sa o traversezi de jos, de la Novaci, pana dincolo, spre Sebes. Atunci mi-a luat 4 zile. Pentru ca mergeam incet, facusem doua pene de cauciuc si o zi intreaga am zacut in cort, cu trei turisti din Timisoara, pentru ca era o furtuna de nu vedeai la doi pasi in fata. Atunci mi-am cunoscut nevasta.

1192.Minunile gradinii de piatra - statuile de la Magura

.

   Nu exista termen de comparatie.
   Un deal cu poieni de vis despartite prin palcuri de arbusti si copaci, la marginea unei paduri de poveste...Poieni pline de minuni din piatra sculptate de oameni maiestri in domolirea duritatii si transformarea ei in poezie si basm, in fantezie ,vis...realitate.
   Expozitia de la Magura  Buzaului (Tisau) este rezultatul unei tabere de sculptura care s-a stins in 1985, la terminarea programului de 16 ani pentru care a fost conceputa - marcarea a 16 secole de la prima atestare documentara a orasului Buzau prin  invitarea a cate 16 sculptori in fiecare an si expunerea realizarilor acestora (intre 1970 si 1985).

   Povestea taberei, a celor 16 sculptori invitati anual in aceasta perioada si a celor 256 de lucrari care la ora actuala sunt marcate si explicate, o gasiti peste tot in net, asa ca...nu-mi bat capul sa v-o repet .
   Eu doar va spun despre senzatia minunata de expozitie unica untr-un loc unic, un adevarat parc natural cu exponate fascinante in care vezi evolutia artei sculpturale, a conceptiilor artistice timp de 16 ani, nu doar ca teme, personaje alese cat ca stil, linii si chiar libertate de gandire si de exprimare!

   Practic treci de la un an la altul si ai senzatia ca intri in gandirea colectiva a perioadei, a societatii si chiar a...politicii vremii.

   Haideti sa va arat frumuseti, dar mai mult sa stiti ca va incit pt ca vreau sa ajungeti sa le vedeti cu ochii vostri si sa traiti senzatia aceea minunata de arta contopita cu natura.

DA PAGINA!

1169.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (5)

    Aşa cum am ameninţat ieri, e timpul să ieşim la suprafaţă. La propriu, din subteranele adȃnci ale Metronapoli, dar şi la figurat, să ieşim din beciul concepţiilor eronate pe care ni le formasem văzȃnd covorul de coji de seminţe de la Porta Capuano.

    Staţia de metrou “Università” se găseşte ȋn Piazza Giovanni Bovio. (Bovio a fost scriitor, filosof, mason şi parlamentar). Deşi poartă acel nume, Piazza este strajuită de statuia equestră a lui Vittorio Emanuele, primul rege al Italiei unite, ȋntre 1849-1861).
     Cȃnd te pomeneşti ȋntr-o astfel de piaţă, cu multe variante de ieşire, să nimereşti calea justă este destul de greu, chiar dacă eşti posesorul unei hărţi turistice. Am ales drept ghid pe un vȃnzător ambulant de umbrele (unul dintre cei mulţi pe care i-am ȋntȃlnit ȋn acea zi ploioasă), care, ȋntr-un fel de limbă italiană, ne-a indicat direcţia de urmat (Corso Umberto), după care ne-a urmat ȋndeaproape, prezentȃndu-şi marfa. L-am refuzat, şi poate nu am făcut chiar bine, judecȃnd după pata de pe obiectivul “săpunierei”.

     Cum ziceam, deşi aflată la mică distanţă de Stazzione Centrale, zona pe care o vizitam părea să aparţină unei alte civilizaţii. Deşi ploua, pavajul era foarte curat şi respectat ca atare de trecători. Nu spun nimic de poluare, numărul de autovehicule ȋn tranzit fiind enorm, o parte din ele fiind cu tracţiune electrică (acelaşi tip de troleibuz circulă prin Piazza Garibaldi cu captatorii coborȃţi şi … fumegȃnd de zor dintr-un enorm horn vertical).
DA PAGINA!

1160.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (4)

   Cȃnd am decis să vizităm Napoli, un oraş quasi-necunoscut pentru noi,am ȋnceput şi să alegem, prin toate sursele de informare, anumite obiective, conştienţi că ȋn doar cȃteva zile nu e posibil să vedem tot. Totuşi, pentru că, nu-i aşa, sunt un mare vorbitor de limba italiană, ȋi provoc pe noii mei amici de la Albergo Columbia să mă sfătuiască.    Amestecȃnd, mai rău ca mine, limba maternă cu limba de circulaţie internaţională (engleza vorbită prost, vorba unuia), cei trei angajaţi ai hotelului vorbesc cu pasiune despre oraşul lor, indicȃndu-mi, ȋn acelaşi timp, zeci de destinaţii. Uită de mine şi declanşează subit un război civil, apoi ȋncheie pacea la fel de brusc şi mă ȋntreabă cu ce am de gȃnd să mă deplasez. Probabil că ochelarii mei au răspuns ȋn locul meu, pentru că imediat a apărut pe tejgheaua recepţiei o trăistuţă, pe care aproape m-au indemnat să mi-o ȋnsuşesc (contra modestei sume de 21 de euro). Era exact ce ȋmi doream, de fapt, pentru că ȋi cunoşteam existenţa: un card abonament pentru toate mijlocele de transport public ale oraşului, cu nişte gratuităţi şi reduceri la anumite muzee – ARTECARD. Valabil 72 de ore de la ora primei validări, cardul ne-a fost de mare folos, ca şi ghidul ataşat.
    Prima destinaţie premeditată era Domul. Ştiam că e cea mai mare catedrală din Napoli, casa sfȃntului lor protector, Genaro.

DA PAGINA!

1150.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (3) -"Hai-hui prin lume"

Avem cȃteva ore de lumină rămase din prima zi de vizită la Napoli, dar un prea ştim ce să facem cu ele. Nario, aşa cum speram, ne ajută să le folosim, spunȃndu-ne că micul nostru albergo e situat chiar ȋn inima oraşului vechi şi că, indiferent ȋn ce direcţie am lua-o, vom descoperi ceva interesant.

Ȋl ascultăm şi ieşim ȋn gălăgia poliglotă a oraşului. Pentru că una dintre direcţiile posible e Via Carbonara, nu ezităm şi o pornim voiniceşte de-a lungul ei, cu dorinţa de a face mari descoperiri geografice.  Nario a avut dreptate. Prima descoperire pe care o facem e că la fiecare două pravălioare una oferă de mȃncare. Sigur că ni se face, brusc, foame, şi studiem cu atenţie cărţile de menu de la cȃteva uşi, dar preţul  mic afişat pentru pizza ne face să fim circumspecţi. Dacă ȋntr-o pizzerie cinstită din Braşov o pizza costă 6-7 euroi, ȋn nici un caz un avem ȋncredere cȃnd preţuri de 2-3 euro (Nario ne-a spus, la ȋntoarcere, că nu aveam de ce ne teme, preţul era ȋn conformitate cu micimea alimentului, dar, după părerea lui nu pe via Carbonara se mănȃncă bine, ci pe via Tribunali) (şi aveam să ţinem minte).

DA PAGINA!

1140.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (2) -"Hai-hui prin lume"

Deşi la Otopeni accesul la bordul lui LYD s-a făcut prin finger, supriza etapei a fost că la Napoli avionul a tăiat motoarele ȋntr-un loc de unde terminalul de abia se vedea la orizont. Am fost ȋmbarcaţi ȋntr-un autobuz (Neoplan) pentru a ajunge la destinaţia visată.

 O primă luare de contact mai degrabă dezamăgitoare; pătrundem ȋntr-o hală lungă şi rece, suntem ȋntȃmpinaţi de doi domni ȋn uniforme, care aruncă o privire plictisită la cărţile noastre de identitate (probabil că i-am deranjat din pauza de după masă?), după care rămȃnem de capul nostru printre bandele de bagaje.
Studiem cu atenţie locurile, descoperim, ȋntr-un tȃrziu, traseul de urmat (“uschita”, adică … uşcheala!) şi căutăm, conform instrucţiunilor pe care le citisem de acasă, magazinul Sun Store, de unde se cumpără bilete de trei euro pentru cursa specială de Napoli numită “Alibus”. Săgeţile către staţia de alibus sunt cȃt se poate de evidente, Sun Store ȋnsă rămȃne un mister. Deşi un suntem indieni, devenim fani ai acelor săgeţi şi, cu destulă uşurinţă găsim staţia.
Autobuze se văd undeva, dar, exact ca la noi, sunt exact acolo unde un e nevoie de ele. Am timp sa fac poze cu ȋmprejurimile, fiind impresionat, mai ales, de pinii-umbrelă.
DA PAGINA!

1128.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (1) -"Hai-hui prin lume"

   Colegul nostru plimbaret prin lumea larga ne incanta cu o noua serie de aventuri.
   Va invitam sa va delectati cu ale sale povesti.

   Goethe era, binenţeles, de altă părere, dar el ȋşi putea permite, ştiindu-se nemuritor. Ȋn cazul meu am ales o altă continuare a faimosului adagio, pentru că aveam interesul să povestesc ce am văzut acolo, ȋn felul ăsta asigurȃndu-mă că ȋmi păstrez amintirile şi impresiile aşa cum mi le-am transportat de acolo.

   Napoli, sau mai pe romȃneşte (adică greceşte, adică cine mai ştie) Neapole (neo= nou, polis=oraş) e cel mai mare oraş din sudul Italiei, cu peste un milion de locuitori ȋn actele oficiale (dacă or fi plecat şi de la ei unii să muncească prin străinezii şi nu au declarat asta la primărie, să fie sănătoşi!).

   De ce am ales Napoli şi nu altă parte a lumii? Cred că răspunsul vine de la zarul aruncat de Wizz.   Am şezut şi am cujetat ȋn faţa internetului, punȃnd ȋn balanţă datele şi costurile zborurilor din perioada vacanţei intersemestriale.   Pe multiplele talere ale balanţei se găseau mai multe denumiri geografice din Italia, iar cel mai greu a atȃrnat asta cu “N”, pentru că se puteau alege zboruri dus / ȋntors la date convenabile, la preţuri acceptabile. Unde mai pui că aplicaţia meteo de pe Android ȋmi dădea nişte prognoze chiar mai placute decȃt costurile de la companía aeriană cu botul mov.
 
   Aşadar … 5 februarie 2017.Binenţeles că Murphy ȋşi face de cap iar dispecera de la firma roşioreană de taxiuri nu răspunde la apelurile mele din ce ȋn ce mai disperate. Pȃnă la urmă găsim o soluţie, prindem trenul, ajungem ȋn Bucureşti Nord cu destul de puţină ȋntȃrziere, tremurăm cȃteva minute ȋn staţia rapidei după care ne vedem ȋn terminalul “Plecări” de la”Henri Coandă”. Sigur că mai avem o grămadă pȃnă la decolare, dar am vreme să descopăr maşinile timpului ȋntr-un pasaj, şi astfel ora 1225 pare mai aproape.

DA PAGINA!

1097.CHEILE ZĂNOAGEI (Hai-hui prin lume)

   Credeam că drumul la Crucea de pe Caraiman şi vf. Omu îmi erau de ajuns...    Dar s-a dovedit că mă înşelam. Dacă a încăput un tort, încap şi câteva prăjiturele, nu?!

   Nu am avut timp de gândire, că mă şi văd cu platoul în faţă: după o plimbare în jurul lacului Bolboci şi o noapte petrecută la cabana Coteanu, fără a avea răgazul de a digera măcar ce tocmai savurasem, pornim spre Cheile Zănoagei. Maşina o lăsăm în apropierea campingului. Îl străbatem şi îmi propun să revin.  

    Condiţiile de cazare par dintre cele mai bune, peisajul e irezistibil, iar urşii, chiar de-or fi, nu cred să intre în căsuţe!

DA PAGINA!

1085.Lebede,barci,pisici si alte animale marine...(primo tempo)

.

Singura si perfecta!

Pisica "marina"

   Portul turistic cel mai din sudul litoralului romanesc este pe "amprenta " anticului Callatis, ceea ce desigur putini stiti. Poate mai multi cunoasteti ca are o "fauna" amuzanta, incununata de o superba colonie de lebede albe, foarte mandre si civilizate, care daca nu esti atent te ciupesc de tot ce prind in cazul in care ai venit la ele cu mana goala!
   Dar mai exista si "haita" de pisici "marine" , caci acvatice sigur nu sunt, care umplu digul pana la vechiul far cu prezenta lor si a puilor impestritati.
  
   Cormoranii si pescarusii nu-i mai prezint, dar egreta, singura de acest gen dintre toate  fiintele zburatoare, plutitoare si mergatoare , ei bine aceasta delicata faptura intr-un singur exemplar din pacate la momentele preumblarii mele, face o nota de distinctie si eleganta cu totul aparte, de aceea am pozat-o de mai multe ori, sperand sa-i admirati albul impecabil ,albastrul ciocului si galbenul degetelor.

   Nu stiu ce faceau "submersele"-adica pestii, caci nu mi-au facut onoarea de a apare, in schimb cele enumerate mai sus plus -desigur-barcile, micile barci de agrement - m-au incantat cu volute, miorlaituri si ciupituri.

   Dar lebedele, mari, superbe, gratioase, fara pic de frica de parca erau stapanele portului, m-au impresionat in mod deosebit! Erau regale, demne, efectiv revendicand dreptul de a fi servite cu orice bunataturi de mancare justificat de  ofensate daca nu le ofereai nimic dupa ce veneau in card la tine si iti faceau onoarea sa le servesti!

   Dati pagina ca sa va dixtrati!
   Si "clikuiti" pe poze, ca merita!

1081.Focul Viu şi Vulcanii Noroioşi (Jud. Buzău)

  Astăzi ne propunem un traseu inedit: Focurile Vii de la Terca, Pâclele Beciu, Pâclele Mici şi Pâclele Mari.  
  Inedit, pentru că, în general, cine vrea să viziteze Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău, optează pentru Pâclele Mari şi mai rar se opreşte şi la Pâclele Mici, dar nu mai departe. Provocare acceptată: pornim din Ploieşti. Pentru că sunt mai departe, Focurile Vii vor fi primul obiectiv atins.  
Peisajul ne încântă deja nespus, doar pentru atât şi drumul merită făcut măcar o dată!

DA PAGINA!

951.Ungheni (Hai-hui prin lume)

.

  Deja timpul lucrează, estompând amintirile și făcându-mă sa uit amănuntele,chiar dacă acestea s-au petrecut abia ieri. Creierul se golește de informații, lăsându-mă numai cu amintirea din inima.

  Am mers pana la Iași, sa las un pachet Mititelului. Recunosc ca nu era neapărata nevoie sa merg, dar m-am folosit de aceasta necesitate pentru a mai face un drum în Republica Moldova. De la Iași, pe un drum mirific ce șerpuia printre dealuri parțial împădurite, în scurt timp am ajuns la Vama Sculeni. Ca și data trecuta, la Vama Albita, am trecut ușor de vama romanească, iar cu cea moldoveneasca a fost mai greu.

DA PAGINA!

874.AXALP sau propunere pentru 9 zile de plimbare cu tema aviatie dar mai ales 2 zile de nebunie aviatica unica in lume!

.

    Ni se propune o adevarata expeditie prin o Europa muzeala avand ca tema principala aviatia dar si participarea la cel mai spectaculos eveniment aviatic din lume, unde avioane militare reactive de toate tipurile zboara prin canioanele din Alpi,sub picioarele privitorilor, simuland lupte aeriene, atacuri la tinte terestre, cu munitie reala!
    Astfel avem ocazia sa participam la o adevarata expeditie tematica si plina de adrenalina!
    Excursia ne este oferita de un impatimit al aviatiei, chiar daca este fost marinar militar!
    La sfarsitul expunerii programului aveti si un videoclip elocvent!

Aviație europeană și Axalp Air Show 2015 Plecare 04 octombrie 2015

DA pagina pentru program si clipuri! 

848.Le JOUR “J+1” (1) de Mihai-Athanasie Petrescu

.

   Probabil că “le Jour J” s-a încheiat un pic cam brusc. Am avut cȃteva tentative de a folosi dotările lui Ibis în ceea ce privește accesul la Internet, dar, fie că eram eu prea obosit, fie că tableta mea nu a știut să compenseze lipsa mea de știință … m-am trezit în toiul nopții cu televizorul pornit, exprimȃndu-și părerile în limba franceză (la care eu am răspuns cu expresii dintre cele mai romȃnești).

   Telefonul meu e (am recunoscut mereu) mai smart decȃt mine. El a ținut minte unde se află și m-a adus și pe mine cu picioarele pe pămȃnt (mă rog, pe podeaua etajului 4), cu mult înainte de ora la care ar fi trebuit. Dar, mon Dieu, nu am venit la Paris ca să dorm, ci că să vizitez le Bourget, nu? Așa că “Drepți, bă!”

   Pantalonii, tricoul (de data asta cel cu “Hurricane”), ghiozdanul, camera foto, aoleo, să n-o fac iar pe aia de la Clinceni, cȃnd m-am dus cu camera dar fără baterie, chiar, unde-i bateria aia? în priză, sub chiuvetă! 

Cine-o fi pus-o acolo?!), cardurile de memorie (memoria camerei, eu n-am nevoie de carduri, uit destul și așa). Ceva de mȃncare? Avem, doar am vizitat aseară Monoprix și am făcut provizii pentru micul dejun și sandwichul necesar la drum lung. Of, mai trebuie să și mȃncăm? N-am mȃncat și ieri? Hai, lăsați-mă să plec, că deschid aia la Musée și eu nu sunt acolo. Ce dacă e numai șapte, dacă nu găsesc drumul, dacă deschid ăia mai devreme, dacă ...

 DA PAGINA!

752.HAI-HUI prin lume:LE JOUR “J” + 1 LE BOURGET (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

.

  Tribulatiile prietenului nostru iubitor de calatorii si de avioane  continua :

  Nu mă îndrumă nimeni să o iau într-o anumită direcție, așa că ma decid singur să dau o raită prin vecini.
  Cam îmi dau seama ce urmează să vad în “fabrica” fraților Voisin și nu mă înșel: niște încăperi cu o bogată propagandă vizuală, alcătuită din fotografii ale proprietarilor Voisin, ale contemporanilor lor amici și inamici, dar colegi de suferință,

DA PAGINA !

729.Hai-hui prin lume :LE JOUR “J” (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

   Probabil ca dacă am avea în după amiaza asta timp cât într-o vacanţă am încerca să forţăm intrarea la Luvru. Dar am auzit ca Sire Roi nu ar fi acasă şi că, gelos fiind, ar pune gărzile cardinalului pe mine dacă aş îndrăzni să îi trec pragul spre femeia cea mai faimoasa din istorie: Mona Lisa. Aşa că ne mulţumim să strigăm catalogul personalităţilor de pe faţade, mai aruncăm o privire în urmă, să ne asigurăm că nu ne uităm ochii în preajma Piramidei, şi traversăm spre Rue Rivoli. Am auzit noi că acolo e tot la Paris şi că o să avem cu ce să ne clătim ochelarii.
   Găsim imediat ceva care să ne facă să discutăm: uite, Louis-XIV ala, avea timp si nu se jena sa şi-l petreacă în mod util şi plăcut!

DA PAGINA !

699.Hai-hui prin lume :LE JOUR “J” (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

.

Staţia de metrou “Porte de Saint Ouen” mi-a aminitit, nu stiu de ce, de un obiectiv vizitat de turişti în Piaţa Sfatului de la Brasov. Acolo unde, un tovarăş din anii ‘70 a fost întrebat de o turistă: “Métro? Métro?” iar el a răspuns: “Nu-i de-un metru, da-i vânjoasă.” Aceiaşi pereţi căptuşiţi cu faianţă şi acelaşi miros …
Sosirea garniturii de pe linia 13, de altfel singura care circulă prin acea staţie, a fost anunţată, redundant, de un megafon blond şi de un afişaj electronic. Un tren jegos, trecut de prima tinereţe, spre uşile căruia s-au repezit călători de toate culorile, umplându-l instantaneu.
Parcă niciodată nu mi s-a părut un drum pe sub pământ atât de lung. Nu din cauza aglomeraţiei, nu din cauza distanţei, ci doar din nerăbdarea e a ajunge, în sfârşit, la Paris. La Parisul ăla de care am citit şi am auzit şi am vazut poze şi filme de zeci de ani încoace. Am avut timp să ascult cu atenţie anunţurile megafonului din tren, anunţând, de doua ori, denumirile staţiei, de fiecare dată cu o intonaţie diferită (ascendentă la primul anunţ, descendentă, ca o concluzie, la al doilea). “Clémenceaux-Champs Elysées, Clémenceaux-Champs Elysées.” Şi … un labirint întortocheat, în pantă dulce, dar cu acelaşi miros pestilenţial de canal înfundat, care aproape îmi taie entuziasmul. Noroc că escalatorul ne-a scos la lumină … şi ce lumină! Lăsasem un cer acoperit în Monmartre, găseam unul absolut curat pe Champs Elysées, probabil trebuia să se justifice, în sfârşit, denumirea de “oraş lumină”.
DA PAGINA !

670.Hai-hui prin lume:Le Jour “J” (4) de Mihai-Athanasie Petrescu

.

Intrăm într-un hol, n-aţi ghicit, ăsta e mic, mă rog, nu chiar aşa mic, iar acolo găsim … o coadă! Iar noi care credeam, pe vremea lui Ceauşescu, că suntem originali. Coadă la recepţie?! Asta e original, en effet. Iar acolo două tinere voinice, extrase, probabil, din bancul ăla cu proaspătul tătic din troleibuz, luat de guler de un miliţian: una albă şi una neagră. Mi se împlineşte dorinţa de a intra in dialog cu negresa, mi se pare mai simpatică şi mai răbdătoare decât colega ei, şi nu mă înşel. Fata îmi găseşte numele pe tabel, se chinuie din răsputeri să mi-l pronunţe, îi dau o gură de ajutor şi chiar mă recunosc în ceea ce spune ea. Îmi dăruieşte un zâmbet alb, îmi ia banii şi îmi dă un schimb o chitanţă, pe care o înşfac şi o rupem la fugă spre lifturile din dreapta (aflate sub supravegherea unui negru uriaş, care se juca cu un smartelefon pe măsură, dar cred că se uita prin el ca spionii care, în filme, îşi fac o găurică în ziar şi îşi pândesc adversarii). Deja e ora 1400 trecute pe ceasul meu reglat pe ora Roşiorilor, ceea ce nu ne lasă prea mult timp pour flâner.

DA MAI DEPARTE !

648.Hai-hui prin lume:Le Jour “J” (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

Continuam tribulatiile colegului nostru prin mirificul Paris, in excursia vietii sale.

"Deşi nu eram încărcat decât cu un troler şi un rucsac, drumul de la CDG la Paris nu pare lucru uşor. Norocul meu că am fost , o data în viaţă, băiat deştept şi am cerut de la hotel variante de transport. Cei de la Ibis de asemenea au fost băieţi deştepţi şi au delegat o fată să-mi dea răspunsul:
Voici le meilleur trajet pour se rendre à l’hôtel depuis l’aéroport Charles de Gaulle :
1.RER B  Direction Paris
2.Vous vous arrêtez à Gare du Nord
3.Vous prenez la Ligne 4 Direction Porte de Clignancourt
4.Vous vous arrêtez à Porte de Clignancourt

5. Vous prenez le BUS “137” direction ZI Villeneuve la Garenne
6. Vous vous arrêtez au 3^ème arrêt « Gerard de Nerval »

Cordialement /Best Regards
Eliz, Service réservation
În primul rând mi-a plăcut faptul că mi-au răspuns, în al doilea că mi-au dat informaţia cerută, în al treilea că semnătura sugerează un hotel tânăr, cu un personal apropiat de clienţi."

DATI PAGINA !

640.LE JOUR “J” (2) - Hai-hui prin lume

 Mestecând cu grijă piatra imaginară pe care am luat-o urcând în premieră la bordul unui avion de pasageri cu reacţie, alături de cea pentru prima călătorie cu start de pe Otopeni, pentru primul Airbus, pentru primul zbor dincolo de graniţe, pentru primul Air France (cam producţia pe un an de zile a unui concasor de talie medie pentru alte premiere uitate), urmăresc curios traiectoria pe platformă. Revăd jumătate din flota de Airbusuri A-310 a TAROM (YR-LCA), retro-jetul „Craiova” (YR-BGC), fac cu mâna şi celorlaltor avioanealecompaniei româneşti şi îmi fixez atenţia asupra suprafeţelor de comandă ale aripii mele din dreapta, flaps scos exact atât cât e nevoie, eleron tremurând de nerăbdare. Mi-e ciudă că nu vad şi nici nu prea aud motorul, ca să mă conving eu că funcţionează. Mai ţopăim peste câteva rosturi ale bretelei şi, fără să îmi facă plăcerea de a mai sta niţel pe gânduri la capătul pistei, pilotul bagă motor (da, în sfârşit îl aud, merge) şi cei 3500 de metri ai pistei 8 R rămân jos, iar noi ne îndreptăm spre primul viraj … care ia prin surprindere pe toată lumea. Aproape pe toată lumea, eu eram cu ochii pe eleron. Mai avem timp să admirăm frumuseţile patriei şi profităm de oportunitate. 

DA PAGINA !