MINISTERUL AFACERILOR
INTERNE
DEPARTAMENTUL PENTRU
SITUAȚII DE URGENȚĂ,
INSPECTORATUL GENERAL
PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
IGSU va
desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel
național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din
componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare
în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.
În perioada 18-21 aprilie a.c., în localități
din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a
autorităților privind iminența producerii unor evenimente
deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de
avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate
de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
Simulările vor începe marți, 18 aprilie
a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de
transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât
și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației
(sirene) existente la nivelul comunităților.
În perioada vizată,
locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi
semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16
secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea,
în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și
echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare
vocală către populație.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi
și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații
de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma
“EXERCIȚIU”.
DA PAGINA!
|