Alburnus Maior împreună cu Asociația București lansează astăzi, 13 martie 2014, oferta turistică „Vizitați Roșia Montană!”, sesiunea de primăvară, în cadrul căreia iubitorii Roșiei Montane sunt invitați să petreacă sărbătorile pascale (18 – 21 aprilie) și pe cele de 1 Mai (1 – 4 mai) la Roșia Montană.
Sub îndemnul „Cunoașteți Roșia Montană așa cum este ea!”, roșienii își deschid casele pentru toți aceia care doresc să petreacă un sejur deosebit, bogat în tururi ghidate care vor purta turiștii printre vestigiile milenare, către monumentele naturale, pe cele mai înalte vârfuri ale munților și până în subteranele reprezentate de binecunoscutele galerii romane. Pe parcursul celor patru zile, turiștii se vor putea bucura de nenumărate peisaje pitorești și obiective culturale și vor descoperi tradițiile și legendele locului, la foc de tabără, în prezența localnicilor din Roșia Montană, care de peste 14 ani luptă pentru a proteja zona de o exploatare minieră cu cianuri.Alburnus Maior și Asociația București propun astfel publicului două pachete turistice, în perioada sărbătorilor de Paște, între 18 și 21 aprilie, respectiv cu ocazia zilei de 1 Mai, între 1 și 4 mai.lortante și reprezentative obiective naturale și de patrimoniu ale Roșiei Montane, și anume: Turul Satului, Turul Istoric, Turul Bisericilor, Turul Monumentelor Naturale, Turul Panoramic, Turul Țarinei, Restaurarea patrimoniului din Roșia Montană. Printre atracțiile pe care tururile le oferă se numără lucrări miniere preromane și romane unice în lume, monumentele naturale Piatra Corbului și Piatra Despicată, Sfinxul Roșiei Montane, târgul tradițional, bisericile seculare și obiceiuri locale.
DA PAGINA PENTRU PROGRAM!