În 2014 Lăsatul Secului de Brânză se celebrează pe 2 martie.
| 1 |
În structura
sărbătorii de Lăsatul Secului pot fi decodificate elemente ale
arhaicelor celebrări echinocțiale (aprinderea focurilor sacre și săritul
peste acestea), evidențiindu-i aspectul de sărbătoare solară. Focurile de Olării (cunoscute
în alte zone ale țării ca Olelii, Urlalii, Hodăițe etc., aceste
denumiri desemnând torțele aprinse, aflate într-o dinamică circulară) nu
sunt pregătite și aprinse de întreaga colectivitate. Această sarcină
este îndeplinită de câteva grupuri de flăcăi (maxim 15 ani), create pe
baza vârstei, rudeniei, prieteniei și vecinătății, etniei.
Astăzi,
ca urmare a deritualizării și adaptării obiceiului, printre materialele
combustibile și-au făcut loc și anvelopele de cauciuc, din intenția de a
întreține un foc cât mai mare, cu o durată mai îndelungată de ardere. Câteva reminiscențe ale obiceiului tradițional pot fi decodificate însă în:
- momentele în care feciorii pârlesc solul sau desenează în aer cu ajutorul torțelor figuri luminoase (mai ales cercuri), interpretate ca simboluri ale victoriei Soarelui asupra întunericului la echinocțiul de primăvară.
- săritul peste foc, cândva act de purificare și profilactic, un posibil rit de inițiere
- strigările de tipul Olăria, olăria…, în trecut adevărate moduri de taxare a fetelor greșite (fie cele bătrâne, fie cele cu un comportament promiscuu).
DA PAGINA !