973.Altfel de "Amintiri din epoca de aur"

bădâni (badăi) dintr-o casă tradiţională de pemi (nemţi) din Gărâna

Şi făcea Muma Diţa, bunica mea, nişte foi cu săligari umplute cu frişcă, o bunătate de prăjitură, fină şi gustoasă, de n-o dădeam pe nicio sofisticăşenie de la cofetărie. Din toată reţeta bunicii, eu mai ţin minte cum se făcea frişca. Pe la 12-13 ani devenisem specialistă în bătutul smântânii, ştiam exact cât zahăr trebuie pus, în ce castron se bate mai bine, sub ce unghi trebuie ţinut telul şi care-s semnele că trebuie să te opreşti din bătut, înainte de a se brânzi. Cel mai bine mi se bătea în vailingul verde (cine nu ştie ce-i un vailing, să caute în DEX sau să-şi facă vacanţele prin satele din Ardeal sau Banat). Aveam şi un vailing braun, aproape de aceleaşi dimensiuni, dar mie mi se bătea frişca mai bine în cel verde. Nah, chestie de cromatică sau pură întâmplare pe care, cu înţelepciunea puiului de ţăran, n-am încercat niciodată s-o disec, ci am luat-o ca atare. Ei, dar ăsta era doar finalul procesului, că facerea smântânii depindea de ce mâncau vacile, la a câta fătare erau, de era vară sau iarnă, că laptele era mai gras sau mai slab şi în funcţie de anotimp. Punea Muma laptele proaspăt muls în chiscant şi-l lăsa la răcoare de pe o zi, pe alta, iarna îl lăsa în şpais iar vara, pe căldurile mari, îl atârna în fântână. Aveam şi curent electric, la raţie, cum era p-atunci, aveam şi-un Fram în cuină, dar moşii mei, care au trăit o viaţă la lumina opaiţului, deprindeau greu cum e cu minunile moderne, aşa că foloseau în continuare răcoarea fântânii pentru a ţine alimentele vara şi chiscantul cu unsoare pentru a păstra carnea de porc şi cârnaţii de la Crăciun, până vara târziu. Abia generaţia următoare, cea a părinţilor mei, a început să se bucure de binefacerile energiei electrice şi de la generaţia mea încoace am devenit dependenţi de ea.
DA PAGINA!

117.O alta Romanie? .Lindenfeld. Sat parasit (Debut)

Capela din Lindenfeld, acum 70 de ani.

O casa - inca se mai vad culorile vesele sasesti

  

















   Azi debuteaza pe "Suntem Romania!" o pasionata de drumetii, de felul sau din Caransebes, cu scrieri frumoase despre pamanturile acestea si ce fac locuitorii lor- Danaban.
  Sigur or sa va incante povestile ei.
  Lindenfeld este unul dintre satele - fantoma ale Romaniei, ramase fara locuitori dinainte si de dupa revolutie, depopularea avand doua valuri: primul in anii 70-80 cand , ca si cu evreii lasati sa plece in Israel, regimul comunist a facut un troc cu comunitatea internationala pentru a-i lasa si pe sasi in  Germania de Vest - si asta nu pentru ca ar fi fost chinuiti cumva mai rau decat restul romanilor, dar pur si simplu pentru ei aveau unde sa se duca, avand rude pe acolo, troc ce a presuspus practic si parasirea proprietatilor - si nu confiscarea lor ! - si al doilea 82-92, provocat de prima situatie si continuat de revolutie si consecintele ei, de fapt inertial dupa 90, fapt care azi a dus la satele- fantoma.
  Locuitorii din Lindenfeld au fost veniti din Boemia si localnicii i-au numit "pemi"-comunitatea pemilor nu a fost niciodata la fel de numeroasa precum a saşilor, din cauza asta numele de "pem" e mai putin cunoscut(adaugat de Danaban).
  Ulterior urmasii lor nu au mai fost interesati de acestea sau pur si simplu nu mai exista , ca si sasii de altfel.Singurii veniti la revendicari - ca de-a lungul istoriei - au ramas urmasii - urmasilor evreilor.
  Urmariti povestea noii noastre colege:

   DATI PAGINA:

.