BULETIN
INFORMATIV
În ultimele 24 de ore,
echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
“Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au intervenit pentru gestionarea
următoarelor evenimente:
24.04.2013, ora 08:00 – asanare muniţie
În
comuna Sângeru, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială
pirotehnică pentru a cerceta, identifica, ridica, transporta şi depozita un
proiectil exploziv, calibru 76 mm.
24.04.2013, ora 08:13 – incendiu
casă particulară
În
comuna Baba Ana, sat Conduratu, echipajele de pompieri au intervenit
cu două autospecială de lucru cu apă şi
spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă
particulară, proprietar C. Steliana.
Au ars: acoperişul construit din
lemn cu învelitoare tablă pe o suprafaţă
de aproximativ 50 mp, mobilier şi obiecte de uz casnic.
Pompierii
au salvat bunuri în valoare de aproximativ 70.000 lei, valoarea pagubelor fiind
de 20.000 lei.
Cauza probabilă: flacără – folosirea
intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
24.04.2013, ora 14:01 –
incendiu vegetaţie uscată
În
comuna Bărcăneşti, sat Ghighiu, echipajele de pompieri au intervenit
cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea
unui incendiu de vegetaţie uscată în proprietatea Consiliului Local Bărcăneşti.
A ars vegetaţie uscată pe o
suprafaţă de aproximativ 1000 mp.
Cauza probabilă: jar sau scântei – fumatul
în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.
24.04.2013, ora 17:47 –
incendiu vegetaţie uscată
În
comuna Măneciu, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de
lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu gunoi
menajer în proprietatea Consiliului Local Măneciu.
A ars vegetaţie uscată şi gunoi
menajer pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp.
Cauza probabilă: jar sau scântei – fumatul
în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.
Echipajele
SMURD au intervenit în 30 cazuri
de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat
primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate
la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de
specialitate.
Compartimentul
Informare şi Relaţii Publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu