4 februarie 2014

400.Juniorii - cum de batranii nostrii erau mai puternici si mai rezistenti ca noi

  “Am impins tevile pe pat, la deal, dar dupa 10 minute Juniorul a zis ca trebuie sa faca o pauza, ca el nu mai poate. A obosit si a aratat cu mana spre inima Si doar e tanar, nu ca noi, care ne indreptam spre 50 ani. Pai noi facem munca asta de 30 ani fara sa obosim, si suntem si batrani, aproape de pensie, Iar el, care abia a trecut de 20 ani, cum poate sa oboseasca atat de repede, doar este destul de voinic!!” spune Relu.
   Este un fenomen din ce in ce mai acut,mai prezent in comunitatile noastre: oboseala si lipsa de putere, pradoxale amandoua privind la batranii nostri care ne sperie cu vitalitatea si forta lor uneori.
   Ce se intampla cu noi?
   In ce ne-am transformat?
   Colegul Decenu a incercat sa-si raspunda la aceste intrebari.
   Da pagina !

  “Mama mea, care e singura, batrana si bolnava, vrea sa locuiasca intr-o bucatarioara de vara, facuta din valatuci. Dar, chiar daca nu e decat o bucatarie de vara, mama vrea sa locuiasca acolo si iarna, insa iarna e frig, caci zidurile nu sunt izolate iar soba se raceste repede. Asa ca eu, impreuna cu sotul si fratele meu, am daramat acea bucatarioara si am construit alta, din boltari. Nu stiu ce fel de oameni erau aceia care au construit bucatarioara aceea, caci au murit cu mai bine de 25 de ani in urma. Insa eu, cand am daramat zidurile, m-am opintit de n-am mai putut, impreuna cu fratele si sotul meu, numai ca sa ridicam valatucii ceia. Erau foarte, foarte grei! Stiu ca copiii strabunicului meu erau voinici, dar cat de voinici trebuie sa fi fost incat sa manuiasca valatucii ceia, sa-i ridice la inaltimea unui zid, cand noi abia ii puteam ridica pana la caruta? Si nici noi nu suntem de ici-colea, si noi suntem tot oamerni de la tara, si noi suntem voinici”, spune Mariuta.

  Tatalui meu i-a fost sparta casa, o casa in care nu locuieste. Inainte de a incepe ninsoarea, ca sa nu mai ramana urme prin curte. Intamplator am aflata de asta si am trecut pe acolo, unde era tatal meu si doi politisti de la criminalistica. Hotii rupsesera lacatul de la poarta de la intrare, dar la intrarea din spate a casei era un lacat suficient de mare incat nu l-au putut rupe cu uneltele lor, avea urechea cam cat degetul mic de groasa. La plecare, politaiul i-a zis tatalui meu sa puna lacatul care n-a fost rupt la poarta de la intrare si s-a oferit el sa-l puna, caci era tanar si voinic, comparativ cu tatal meu care are 77 ani si mai are si probleme de sanatate, ca la varsta lui (tensiune, inima, spatele, hernie – de toate pentru toti). Insa urechea lacatului era prea groasa si nu intra in gaurile zavorului, care nu se aliniau perfect. Politaiul s-a chinuit cat s-a chinuit, apoi a zis ca trebuie o ranga, ca sa forteze intrarea. Tatal meu a pus mana pe lacat si, in cateva zeci de secunde a reusit sa treaca urechea lacatului prin ambele gauri. Surpriza a venit cand a vrut sa inchida lacatul, caci urechea nu mai intra in locasul ei. Cat trasese tatal meu de lacat, a dezdoit-o! Fara sa-si dea seama de forta lui, a dezdoit ditamai veriga de otel groasa cat degetul mic! Sub ochii mei, care am vazut ca nu a facut nici un efort vizibil, cum facuse politaiul. In cazul asta, poti spune ca “daca n-ai un batran, sa-l cumperi! :)”

   Exemple de acestea se pot da multe. Se pare ca, de cand e lumea si pamantul, generatiile mai vechi se considera mai robuste decat generatiile urmatoare. Cu sute de ani inainte, oamenii erau mai voinici, mai rezistenti, aveau capacitate de munca mai mare. Cu cat ne indreptam catre ziua de azi, cu atat oamenii sunt mai sensibili, au o capacitate de efort mai mica si sunt mai putin rezistenti din punct de vedere fizic la toate capitolele. Oamenii de demult stateau mai bine si cu sanatatea, multi dintre ei traind o viata indelungata.
  O explicatie ar fi selectia naturala. In trecut nu prea existau medicamente, iar cei care se imbolnaveau, daca leacurile babesti nu aveau efect, mureau. Chiar de la nastere erau expusi tuturor microbilor, iar cei care erau mai slabi de inger mureau. De fapt, multi copii mureau inca de mici, ajungeau la maturitate doar cei mai rezistenti dintre ei. Azi, cu atatea medicamente, cu atata medicina care a ajuns sa faca minuni, mortalitatea infantila este foarte scazuta, supravietuind cea mai mare parte dintre copii, ajungand aproape toti la maturitate. Este posibil ca supravietuirea tuturor sa aiba ca efect scaderea generala a capacitatilor fizice. Noi, juniorii, suntem mai slabi decat seniorii nostri. Juniorii nostri sunt mai slabi decat noi si tot asa, de sute de ani.

  O alta explicatie ar fi legatura cu pamantul. Noi, cei de azi, nu mai avem legatura cu natura. Noi ducem o viata intre betoane, in fata calculatorului, in fata sefului. Mancam ce mancam si, daca facem sport, pedalam la o bicicleta care nu se deplaseaza, ridicam niste greutati ce nu au nevoie sa fie ridicate (nu este util, necesar), alergam pe o banda uitandu-ne la cate calorii consumam etc. Sportul pe care-l facem nu are legatura cu ceva real. Nu caram saci pentru ca avem nevoie sa-i caram, ci ridicam fiare doar ca sa le ridicam, sa punem ceva muschi pe noi. Nu alergam pentru ca vrem sa ajungem mai repede unde avem treaba, ci alergam ca sa alergam, ca asa e la moda, sa arati bine. Ca sa nu mai vorbim ca, ajunsi acasa, ne gandim tot la ce zice seful, fiind stresati pana a doua zi, cand o vom lua de la capat. Privim niste poze frumoase pe calculator, dar nu suntem noi cei care stam in mijlocul naturii. Natura a devenit, pentru noi, o poza, nu ceva real. Pentru noi, ceva real e, de exemplu, ce zice colegul nostru, ce minciuni mai zic cei de la stiri, cat platim la caldura. Copacii, muntii, marea, lacurile, raurile, pietrele, bolovanii, pamantul, noroiul, animalele, soarele, vantul, ploaia sau ninsoarea sunt, pentru noi, ceva ireal. Le receptionam incomplet, numai cu privirea. Avem contact cu soarele, ploaia si vantul numai cat ne deplasam la servici sau la cumparaturi. Una e sa vezi poze cu copaci si alta e sa vezi copacii cum se unduiesc in bataia vantului, sa le simti mirosul, sa simti pe fata adierea vantului.Sa simti natura cu intreaga fiinta, cu toate simturile. Vedem niste imagini de natura, in loc sa simtim natura, sa fim natura. Natura e vie si conexiunea spirituala la natura ne da energie si viata, pe cand privirea unor imagini este ceva lipsit de viata. Ajungem sa nu mai facem parte din natura, asa ca natura a devenit o simpla imagine din capul nostru. Nu comunicam cu natura, nu ne tragem energiile din natura. Suntem, ca si viata noastra, ceva artificial. Asa cum mancam “E”-uri, suntem si noi niste “E”-uri. Suntem niste surogate de oameni, cu gust (imagine) de oameni. Evident, ceva artificial este lipsit de viata, lipsit de putere, lipsit de sanatate.

  Dar mai exista o posibilitate. Cu cat o fiinta este mai bine adaptata la lumea materiala, cu atat este mai rezistenta si face fata mai bine incercarilor din lumea materiala. Se pare ca pe vremuri sufletele oamenilor erau mult mai bine adaptate lumii materiale, decat noi, cei de azi. Poate ca scopul fiintelor umane era, in trecut, tocmai adaptarea la viata fizica, pentru a intelege si cunoaste lumea materiala. Faptul ca in prezent adaptarea la lumea materiala este mai slaba, poate sa insemne ca omenirea se indreapta, incet-incet, catre readaptarea la lumea spirituala. O readaptare la lumea spirituala, pentru care e necesara slabirea legaturilor cu lumea materiala, pentru a ne putea centra la nivelul de constiinta al lumii spirituale.

*Decenu*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu