- Ce vrei să vezi, înainte de toate?!
Ei asta-i! Să aleg? Cel mai simplu, când nu ştii ce să faci, pus în faţa unei oferte prea bogate, e să nu te gândeşti. Eu, cel puţin, aşa procedez. Răspunsul m-a surprins, aşadar, la fel de mult ca pe ceilalţi:
- Turnul Eiffel!
Privirea bănuitoare a lui C. mi s-a părut îndreptăţită. Ca şi întrebarea…
- Ce să faci ACOLO?!
- ?!… Să… URC?!
- Şi în afară de asta?
M-am gândit, m-am răzgândit…
- Să… văd Parisul de sus?
- Şi…altceva?
Este adevărat că, în mod normal, aş fi avut măcar un motiv, oricât de mic, oricât de ascuns, chiar şi mie însămi, altfel cum să fac eu, tocmai eu, ce face toată lumea? ! Ei bine, de data asta, chiar nu exista un alt motiv. Poate doar pentru că era mai simplu, dintr-o mare de tentaţii, să nu aleg, ci să încep cu ceva…uşor.
A rămas stabilit să mergem la Turn imediat ce timpul o va permite. Printre alte drumuri şi plimbări, aveam grijă să le amintesc, nu cumva să uite: ”Şi la Turn, când mergem?”
N-am primit un răspuns prea clar, aşa că m-am mulţumit să…aştept.
Iar aşteptarea nu-mi fu prea lungă…
DA PAGINA !
Într-o seară (deja se cam făcuse întuneric), dragii de prieteni au
complotat astfel încât să n-am timp a mă orienta în spaţiu şi, sub
deviza “Taci şi fugi!”, F. m-a luat de mână şi m-a alergat pe culoarele
şi treptele unei staţii de metrou neidentificate… Degeaba am boscorodit
şi-am încercat să aflu ce i-am făcut de şi-a pus în cap să mă chinuie
(nu alerg nici măcar în vis, sunt o anti alergat incurabilă!), n-am
obţinut nici măcar un mârâit inteligibil din partea lui…Norocul meu că nu a trebuit să alerg prea mult şi, după doar câteva zeci de metri, m-a eliberat, cu un zâmbet satisfăcut: “Uite!”
M-am întors să-i spun ceva de să mă ţină minte dar… Turnul Eiffel, în toată splendoarea lui, luminat şi vesel, mi-a oprit cuvintele în gât… Şi mi-a explicat, în sfârşit, de ce atâta osteneală: “Doar nu era să-l vezi aşa cum îl vede toată lumea, în felul ăsta trebuie văzut, cu totul, dintr-o dată!”
Că mare dreptate avea! Dacă ar fi ascultat de nerăbdarea mea şi m-ar fi dus la picioarele turnului în plină zi, efectul surpriză ar fi lipsit cu desăvârşire, l-aş fi luat ca atare – o structură metalică, cu o formă deosebită, e adevărat,dar nu atât de înalt pe cât imaginaţia mea l-ar fi putut considera, o schelă metalică prea bine cunoscută din fotografii, pliante, reviste, TV… Astfel însă, după ce aplicaseră o întreagă strategie pentru a nu-mi lăsa măcar un moment şansa de a ghici direcţia, pe când nici nu mă gândeam unde voi ajunge (dacă m-ar fi întrebat cineva,
 |
| . |
văzând, brusc, înaintea ochilor o “chestie” sclipitoare şi simpatică, Turnul ăsta atât de mediatizat (şi aproape neinteresant din cauza asta), m-a cucerit pe loc. Surpriza şi-a făcut efectul… În loc de : “Ie-te şi Turnul…”, cum probabil aş fi comentat în alte condiţii, am scăpat mai degrabă un: “Ha ha… TARE!”
Era o seară plăcută şi ne aflam într-unul din locurile cel mai bine poziţionate faţă de Eiffel (Palais de Chaillot Trocadéro),aşa că ne-am relaxat câteva zeci de minute bune în compania lui. Mi-am luat un turnuleţ de sticlă, m-am holbat bine de tot la el (la cel mare, nu la cel de sticlă!), n-am reuşit să-mi dau seama dacă îmi place sau nu şi am lăsat concluziile pentru când aveam să-l văd mai clar, la lumina zilei…
 |
| Vedere de la “Zidul Păcii” (Mur de la Paix) |
L-am studiat sub toate aspectele: culoare – şi-o schimbă periodic, formă – orcând e interesant să cercetezi ceva, din interior…, populaţie (dacă se poate spune aşa) – aici, am avut ce vedea şi ce auzi, cred că era reprezentată toată populaţia Terrei (!), sistemul de siguranţă – nu de alarmare, că nu ne pricepeam, deşi am văzut noi şi ceva butoane şi manete, dar m-a impresionat acel grilaj imens, ridicat în încercarea de a proteja oamenii de…ei înşişi (şi care, în ciuda înalţimii, nu-şi atinge mereu scopul…). Peisajul? Face preţul! E locul ideal pentru orientare în spaţiu, pentru cine are nevoie – eu aveam un ghid în buzunar şi altul alături. Singurul “obiectiv” pe care îmi amintesc să-l fi localizat (în afară de Luvru şi de Arcul de Triumf, care sar în ochi) este Centrul Pompidou de care… uitasem complet. L-am trecut însă repede pe listă! C. a avut grijă să-mi “prezinte” turnul Montparnasse care mi-a făcut cu ochiul într-un mod absolut irezistibil (cine nu vrea să stea pe acoperişul unui zgârie nori?!) şi am făcut o mare descoperire – pentru mine – câţiva la fel de zgârie nori nu foarte departe, pe malul Senei… Am admirat cu nesaţ acoperişurile (sunt îndrăgostită de acoperişurile din Paris), am dat ocol bulucindu-ne cu ceilalţi (mare aglomeraţie!), am regretat că nu aveam să prindem apusul şi am coborât un etaj. De aici, totul se vede mai bine. Şi nici vântul nu se simte la fel. Am întârziat ceva mai mult, bucurându-ne de privelişte şi de spaţiul mai larg… Am localizat “Champs de Mars”, l-am introdus în proiecte, şi, foarte greu, ne-am decis să coborâm…
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
- Ce naiba vrea ăsta de la mine că pe cuvânt de pricep ceva!
- Nici eu nu-mi dau seama!
- A zis în şapte limbi, chiar nu mai ştiu nimic? M-a prostit turnul?!
- … Cred că noi n-am văzut primul etaj! Şi dacă vrem să-l vedem, să-i spunem!
%¤%#(„!%¤! (Nu cred că e cazul să vă traduc ce-am gândit atunci!) Nu numărasem în nici un caz etajele, omisesem, în cel mai inexplicabil mod posibil, că mai aveam unul de văzut! Iar omul nu cerea decât să fie anunţat, dacă cinvea dorea să coboare la primul etaj. Altfel, cobora fără oprire! Eu însă eram departe de a realiza că da, doream să mă opresc, pentru că acel etaj nu exista, pentru mine (nu în acel moment, în orice caz)!
Cert e că, cu o faţă de copil disperat, am bâiguit doar, implorând:
- Oh, oui, monieur, S’IL VOUS PLAIT!
La care liftierul a apăsat prompt butonul de oprire – exact la timp! Şi, da, aveam de ce sparge un pilon cu capul, în caz că nu ne opream! La primul etaj se află muzeul, toată istoria Turnului în imagini, biroul lui Gustave Eiffel conservat în timp şi spaţiu, populat de figuri de ceară foarte bine realizate, toate “jucăriile” turnului, iar structura diferă cu mult de celelalte două etaje. Aici… ai ce face! Ne-am învârtit şi nu ne mai săturam, de la o cutie magică nimeream la fotografii şi texte explicative, întorceam capul şi ne trezeam în faţa altor fotografii, maşinării şi scheme… Comentând mai mult decât comentaserăm toate acoperişurile văzute de sus, nici nu ne-am dat seama când şi cum a trecut timpul…
Într-un final, iată-ne – din nou – la piciorul turnului, de unde plecaserăm cu câteva ore înainte…
Ce n-am văzut? Restaurantele! Cred că am trecut cu atâta indiferenţă peste ele, încât nu mi s-a întipărit pe retină nici măcar o masă! Deşi C. susţine nu numai că mi le-a arătat, dar că le-am şi comentat!…Ce s-o mai lungim, nu pentru ele eram acolo, dar nici SĂ NU LE VĂD nu mă aşteptam!
Uitându-mă în sus, mi-am dat seama că nu voi urca a doua oară…
Merită fiecare cent (dacă nu este preferată varianta de numărat trepte…), este o realizare incredibilă, din toate punctele de vedere, merită şi timpul acordat, dar… Dacă vrei să vezi Turnul Eiffel, nu urca în Turnul Eiffel! Prefer să mă opresc din drum, pentru a-l privi, de oricunde, pentru că apare unde nici nu te-aştepti, la kilometri depărtare, printre clădiri. Sau de la Trocadero. Sau, de ce nu, de pe iarbă, pe Champs de Mars. Nu din Turn! Pentru că, din Turn, nu se vede… Eiffel-ul! Lipseşte ceva!…
Ei bine, acest “ceva”, aveam să-l găsesc în altă parte. Şi vă voi spune unde, într-unul din episoadele următoare…
.
P.S. Mulţumesc mult, C., pentru fotografiile puse la dispoziţie!\
*Ana-Maria*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu