643.Emil Gârleanu – Jurnal de călătorie

Pe Emil Gârleanu (1878- 1914) îl știm din școala primară, cu cel mai cunoscut volum este “Din lumea celor care nu cuvântă” (1910), în care a relatat întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor.
Am găsit însă si o carte în care Emil Gârleanu, își așterne impresiile de călătorie pe meleagurile Hârlăului acum aproximativ 111 ani.
Cartea “Privelisti din tară - schite,  însemnări”Editura Alcalay & Co, 1925 Bucuresti (deci a apărut  postum), are un capitol dedicat Hârlăului. Povestirea este întitulată De la Șcheia la Hârlău – Maxut. Voi reproduce câteva fragmente:

DA PAGINA !




...Spre Podul Iloaie. Alt târgușor, alte case mărunțele, alt turn de pompieri, alte benghiuri de var. Nici mai urât nici mai frumos ca Tg.Frumos.

Și de aici, într-un tren pentru pitici, spre Cotnari, Hârlău. Un chin! Mi se pare că merg pe spatele unei broaște țestoase. În cuștile de cele de fier, care de abia se legănă, mi-am amintit de altă line ferată liliputană: Crasna – Huși.

Ținuturile goale, dealurile, gâturile de văi. Satele rare. Când ajungem la Cotnari, ne facem cruce. E namiaza mare, cald. Din pământ, pe aici uscat și pe drumul de țară care duce spre dealuri se ridică praful în bătaia unui vânt ce începe să-și dezmorțească aripile. Peste un sfert de ceas, suntem la Hârlău.

Hârlăul da, e un târg frumos. Case mărunte, dar curate, flori la ferestre. uliți largi, grădini cu arbori mari, cu straturi de flori. Și în trupul târgului, înfipte cu tot dreptul pe  care-l au, stăruind pe un pământ care nu mai este al lor, cele două biserici, ctitorii domnești, își scaldă crucile în aer. Sf.Dumitrie a lui Petru Rareș cu clopotnița cam dărăpănată și Sf.Gheorghe a lui Ștefan cel Mare, nou nouță. cu smalțurile verzi și albastre, curată ca pregătită pentru o mare sărbătoare.

E restaurată de curând. Inauntru lucru nu-i gătit, mi se spune, căci pe sfinția sa care slujește la amândouă (biserici n.n), nu l-am gasit să-mi dea deslușiri.

In dosul bisericii acestuia, un binevoitor îmi arată locul pe care Radu Vodă a ridicat clădirile nimicite mai apoi de pârjolul focului.

(....) Și fiindcă mi-am amintit de Bucovina, Hârlăul are ceva din voioșia târgurilor bucovinene. Sunt și apropiate și-i același trup de țară (Bucovina era din 1774 sub ocupație austriacă n.n).

Cu trăsura m-am dus de la gară în târg, pornim spre Maxut ca să vedem fabrica de sticlărie. Pe un drum rău desfundat, un sat lung, de o parte și de alta a șlehului: Pârcovaci.

In pădurile care acopăr dealurile, un român prostânac, ne spune că-s mai multe schituri: pe stânga Sângeapul, pe dreapta cel zis Lacuri.

Mă uit și văd cum pădurile încep să cadă sub dinții ferăstraielor. Dealurile rămân chele. Când se vor dezgoli cu totul și rostul sihăstriilor acestora se va sfârși. Vor rămâne niște biete bisericuțe la care se vor duce pârcovăcenii. (...).

Maxutul, un șir de case răzlețe până departe în colo în pădure. O colonie întreagă de cehi, de polonezi, de nemți meșteșugari ai acestei grozave îndeletniciri. (fabricarea sticlei n.n.)

Iarăși Pârcovacii, iară Hârlău. Dar tren nu avem până a doua zi dimineață. Să rămân la hotel? La gândul asta mă cuprind fiorii. Birjarii evrei ne văd în încurcătură. Cer preț mare. Nici tocmeala mea, nici vorba polițaiului nu poate tăia din preț. Sânt stăpâni! Și apoi este sâmbătă. Dăm cât cer și plecăm.

Amurgeste. Curând zărim curtile Ceplenitii pe stânga, cu casele mari, cu ziduri groase. (...)

Redau pagina unde Emil Gârleanu descrie cum se fabrica sticla în cuptoare.

col.(r) Miron Dumitru