29 septembrie 2014

644.Resurse - eseu by Decenu

Dumnezeu a facut Cerul si Pamantul, dupa cum scrie in Biblie. Apoi le-a populat cu tot felul de viatuitoare, iar omului, care a avut avantajul ultimului creat, I-a zis ca el va stapani peste aceste vietuitoare. Oamenii au fost multumiti, caci lor le place sa stapaneasca. Insa nu au fost multumiti sa stapaneasca doar peste celelalte vietuitoare, caci nu era suficient. Orgoliul lor le-a spus ca orice om poate stapani peste plante si animale, iar oamenii doreau sa fie, cumva, mai presus de rangul de Om. Poate ca erau putin invidiosi pe Dumnezeu... cert e ca au facut ceea ce Dumnezeu nu a facut: au inceput sa stapaneasca si peste oameni.

In Biblie nu scrie, dar Dumnezeu a mai populat Pamantul si cu altceva, in afara de vietuitoare, si anume cu resurse. Resurse pentru care oamenii sa se lupte intre ei ca sa le stapaneasca. Stapanind resursele, pot stapani alti oameni. Asa ca, milenii la rand, oamenii s-au razboit intre ei, in toate felurile pe care le-au putut inventa, ca sa stapaneasca resursele. Pare cam ciudat ca oamenii sa se stapaneasca intre ei, de vreme ce toti sunt oameni si nici unul nu e mai presus de altul, cel putin in fata lui Dumnezeu. Dar un om care stapaneste asupra altuia considera ca, in felul acesta, este superior celui stapanit, de aceea, dorinta de a-L egala (sau chiar depasi) pe Dumnezeu, de a-I arata ca n-are nevoie de El, il mana continuu sa stapaneasca cat mai multi alti oameni. Omul a transformat pe om in proprietate, facandu-l sclav. Nimeni nu s-a gandit ca, daca omul este sclav, atunci nivelul de Om este nivelul unui sclav, chiar si al aceluia care detine sclavi. Nu e chiar asa de mare diferenta intre a apartine unui stapan, adica sa faci numai ce-ti spune stapanul si a fi dependent de dorinta de a avea sclavi, adica sa faci numai ce-ti dicteaza aceasta dorinta.

DA PAGINA !


In ziua de azi sclavia nu mai exista, insa dorinta de a stapani exista in continuare. Dorinta de a stapani bunuri materiale si alte vietuitoare, inclusiv oameni, este mascata si manifestata sub forma lacomiei: sa stapanesti cat mai mult, sa detii cat mai mult. Aproape ca nu mai conteaza daca-ti trebuie ceea ce detii, important e doar sa detii. Trebuie sa detii, pentru a-ti satisface orgoliul de simplu muritor care se vrea a fi un egal al zeilor. Pentru a detine, trebuie sa exploatezi. Zici ca ai nevoie ca sa-ti satisfaci lacomia, dar de fapt ai nevoie sa detii numai pentru a stapani. De aceea, pentru ca sclavia nu mai exista, oamenii au transformat oamenii in resurse. De asta, omul este doar o resursa ce trebuie exploatata ca forta de munca. Trebuie exploatata la fel ca pamantul, petrolul, vitele, padurile. Ca sa intre in cap tuturor oamenilor ca sunt resurse, au numit oficial oamenii ca fiind resursa umana. Suna frumos, aproape stiintific, dar termenul trebuie sa te faca sa-ti intre bine in cap ca esti doar o simpla resursa folosibila, exploatabila. Nu esti taran, nu esti muncitor, nu esti om, esti doar o resursa. Omul a ajuns o resursa si atat. In unele tari aceasta resursa este mai scumpa, in altele este mai ieftina, la fel cum variaza si pretul produselor. Ca orice resursa, omul are pret. Nu e tocmai corect spus ca omul are pret, ci, mai corect este sa spui ca omul are un pret. Nu mai este sclav, este o resursa exploatabila, o resursa cu pret, ca orice resursa. Poate ca, fiind resursa, omul se simte superior sclavului, insa sclavul era considerat ca fiind fiinta umana, totusi, pe cand resursa nu e fiinta umana. Resursa nu este fiinta umana, este ceva din aceeasi categorie cu petrolul, gazele naturale, animalele din ferme etc. Omul nu mai este considerat fiinta umana. Omenirea nu mai are umanitate, a ajuns la nivelul de resursa.

Interesant este ca noi, oamenii, am acceptat sa credem ca suntem simple resurse. In mintea noastra (ajunsa la nivelul mintii unei resurse, adica la fel de inteligenta ca petrolul si gazelor naturale), e mai important sa fim resurse cu pret mare, decat sa fim fiinte umane. Suntem un fel de animale de crescatorie. Asa cum vitele din cireada se gandesc la portia zilnica de fan, la fel cum vitele isi doresc sa aiba nutret de calitate, la fel si noi, oamenii, visam doar sa avem un pret mai bun, un salar mai mare, cu care putem cumpara mai mult fan. Numim asta un trai decent. Adica suficient nutret, cat sa fim, din intreaga cireada, cei care castiga nutretul cel mai bun. Asta a ajuns fiinta umana. O vita dintr-o cireada, o leguma dintr-o plantatie, un baril de petrol. Nu fiinta umana, ci resursa umana.

*Decenu*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu