 |
| Universitatea, Palatul Sutu si Biserica Sf. Sava vazute din Turnul Coltei, 1864, foto C. P. de Szathmary. |
Continuam serialul despre industria bucuresteana antebelica.
Stim ca episodul anterior v-a placut deosebit de mult, astfel incat trecem direct la poveste .
DA PAGINA !
4) Fabrici apărute între 1866 şi Legea pentru încurajarea
industriei naţionale (1887)
4.1) Industria alimentară:
 |
| . |
- 2) În 1878 este dată în folosinţă Manutanţa comunală
„Colentina” (cea care a dat numele străzii Maşina de Pâine).
4.2) Pentru Armată:
 |
| . |
 | |
| Manutanta,actual Fabrica de paine "Plevnei" |
4.3) Industria textilă şi a pielăriei
.
- 1) „P. Falk” (1874) – fabrică de borangic. Avea sediul pe
Str. Sf. Apostoli nr. 46-48. Deşi de foarte mici dimensiuni câştigă
în 1907 medalia de aur la Expoziţia generală de la Bucureşti şi
la Expoziţia de la Paris. Conform almanahului „Socec” din 1913
era prima fabrică sistmatică de acest fel din România.
- 2) Fabrica de încălţăminte a lui „Leon şi Mandrea” (1881).
Avea un motor de 50 C.P. şi 200 lucrători. Putea să producă 600
de perechi de încălţăminte zilnic;
- 3) În 1881 ia fiinţă Atelierul Central de confecţii militare,
care un an mai târziu este instalat într-o clădire specială din
zona Cotroceni. La darea în folosinţă dispunea de 31 de maşini de
cusut, 40 de de maşini de călcat şi două motoare de 120 C.P.
fiecare. Aceste ateliere au consituit nucelul viitoarelor „APACA”
(pe locul lor va fi cosntruită în 1949 Întreprinderea de tricotaje
şi confecţii „Bucureşti” – numită la un momendat „Gheorghe
Gheorghiu-Dej”; fabrica este cunsocută şi azi sub denumirea de
„APACA”).
- 4) În 1885 ia fiinţă tăbăcăria lui Grigore Alexandrescu
(deşi pe fondatorul fabricii în chema Grigore Alexandrescu, acestea
nu avea vreo legătură cu poetul Grigore Alexandrescu, coincidenţa
de nume fiind pur şi simplu întâmplătoare)
Alte domenii:
.
- 1) Apare fabrica de mobile a lui Ferdinand Lessel (în 1874).
Fabrica se afla pe actualul loc al Primăriei Sectorului 6. Conform
unui anunţ din anuarul „Carl Gobl” din 1897, fabrica deţine 48
de ferăstraie şi maşini perfecţionate, uscătorie artificială şi
era iluminată electric. În timpul bombardamentelor din aprilie 1944
fabrica este afectată, o parte din clădiri fiind distruse. Fabrica
va continua să funcţioneze şi după 1948, dar ulterior în vechile
clădiri va funcţiona „Baza de desfacere a produselor finite din
lemn a Ministerului Industriei Forestiere” şi un depozit al
magazinului de prezentare „Mobila”. În anii ’70 pe locul ei se
va construi Primăria Sectorului 6, astfel dispărând orice urmă a
vechii fabrici.
În zona Gării Filaret ia fiinţă Fabrica de Timbre şi Chibrituri
(1879). Producerea acestora va deveni în 1886/1887 monopol de stat.
- 2) În 1883 investitorul vienez Dr. Iulius Hoffmier pune bazele
primei fabrici de săpun din Vechiul Regat, fabrica de săpun „Stella
(Stela)” (fabrica va purta această denumire până la dispariţie).
Stabilimentul va fi pus în funcţiune un an mai târziu.
La momentul înfiinţării fabrica se afla în afara oraşului
(suburbia Sf. Ion Moşi), pe Şos. Colentina.
Iniţial va produce doar săpun şi lumânări. Fabrica va beneficia
de avantajele Legii pentru încurajarea industriei. Perioadele
priviliegiate au fost: 23 ian. 1893 – 23 ian. 1906; 12 feb. 1893-
12 feb. 1895, 21 iun. 1897 – 5 iul. 1905, 12 martie 1899 – 9
sept. 1904. În anul 1900 participă la Expoziţia internaţională
de la Paris, „Clasa 90 – Parfumerie” unde obţine o „menţiune
onorabilă”. La acea dată producea săpunuri de toaletă (în
perioada intrebelică începe să producă şi săpunuri pentru
rufe), parfum, lumânări de stearină şi cerneală. Capitalul fix
era de 175.000 lei, iar cel de rulment de 400.000 lei. Printre
dotările tehnice ale fabricii se numărau: un cazan cu abur de 13
C.P şi alte cazane mai mici., o maşină cu aburi de 6 C.P., 1
peloteuse, 6 maşini de pilit, 6 prese, 4 maşini de tăiat, 18 de
turnat lumânări. Avea 45 de lucrători. Producea zilnic marfă în
valoare de 2.000 lei vândută numai în ţară. O parte din materii
erau procurate din România (seu, hârtie, cartoane, etichete, lăzi
de împachetat, sticle), iar o altă parte din străinătate (ulei
vegetale, uleiuri volatile, sodă, strearină, colofoniu etc).
Congresul Expoziţiei din 1903, din Bucureşti al „Asociaţiunei
Române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor”
decernează fabricii medalia de onoare şi diploma de aur. Produsele
fabricii „Stella” au fost singurele care s-au bucurat de această
distincţie.
În 1906 participă la Expoziţiunea generală a României din
Parcul Carol I, având standuri propii în Palatul Industriei şi
Palatul Farmaciştiilor. Devine furnizor al Casei Regale, lucru care
reprezenta o mare onoare pentru o firmă – însemna că produsele
ei sunt de calitate, deci imaginea ei pe piaţă se îmbunătăţea
foarte mult.
În 1915 „Stella” se transformă în societate pe acţiuni. Avea
ca obiect de activitate: „fabricarea şi comercializarea de
lumânări, săpun, parfumerie, uleiuri şi glicerină, produse
chimice şi cosmetice”. Lansează gama de produse fine „Isis” –
săpun, pudră, cremă.
În ceea ce priveşte clădirile ansamblului,
conform „Revistei Poporului” din 1898 fabrica avea 4 clădiri
principale: „1) Localul maşinăriilor de unde porneşte în toate
direcţiuniile forţa de tranmisiune a curelelor, care învârtesc
roţile din interiorul fabricii; 2) Sala care conţine cazanele
pentru topirea grăsimiei, unde se curăţă şi se prepară săpunul
şi lumânările; 3) Sala unde se taie săpunul, se usucă şi se
împachetează. În această parte se află şi birourile fabricei;
4) Depositul ingredientelor necesare, apartamentele oamenilor de
serviciu, grajdurile etc ”. O parte din terenul fabricii a fost
expropiat ceva mai târziu pentru construcţia liniei ferate
Bucureşti – Olteniţa; fabrica va beneficia de acces la această
linie. Mai târziu, pentru a compensa o altă expropiere cauzată de
deschiderea străzilor Vladislav Voievod şi Calimachi, cumpără
propietatea învecinată a lui Ştefan Georgescu, precum şi o parte
a propietăţii Torok.
Fabrica „Stella (Stela)” va continua să funcţioneze până
aproape de anul 2003, când propietarul fabrcicii,
„Collgate-Palmolive” România obţine o autorizaţie de urbanism
pentru desfiinţarea construcţiilor; în anul următor clădirile
sunt vândute către un investitor imobiliar. În anii 2004-2006
fosta fabrică este demolată şi pe locul ei construit un
hypermarket. De menţionat că la momentul demolării, niciuna din
clădirile existente nu era mai veche de 1921-1925, deşi după
arhitectură păreau de sfârşit de secol XIX – început de secol
XX. După demolare s-au mai păstrat 2 clădiri, una în care se afla
centrul de copii „Gavroche” şi alta în care funcţionau
birourile hypermaketului; aceasta din urmă a fost demolată ulterior
pentru extindere parcării.
5) Fabrici apărute după Legea încurajării industriei din 1887
şi până la Legea încurajării industriei din 1912.
5.1 Industria alimentară:
.
1) Moara Viaţa (1898) – se afla lângă lângă Moara Olmazu. După
primul război mondial, moara (sau cel puţin o parte din ea) a
intrat în propietatea Gagel. Morile „Viaţa/Gagel” şi „Olmazu”
au fost separate în anii ’50 ai sec. 20 o dată cu începerea
construierii Al. Circlui. Cele mai multe clădiri din această moară
au fost demolate în 2002 sau 2003. Moara a mai fost cunoscută ca şi
„Pionierul” (pe vreme comunismului) sau Întreprinerea de Morărit
şi Panificaţie „Dâmboviţa” (după 1989).
- 2) Moara „Popovici” de la Obor (fondată în
anul 1895) de către Andrei (Androi) Popovici – se afla pe locul
„Proplast” (fabrică de mase plastice). Tot el a fondat în 1896
fabrica de spirt ce se afla în Cartierul Primăverii (vechea
denumire a Str. Teheran fiind de Drumul la F-ca de spirt Popovici,
Str. Fabrica de Spirt Popovici, Str. F-ca de Spirt (această ultimă
denumire existând încă în anul 1969, deşi fabrica dispăsure de
mult timp)).
- 3) În anul 1894 apara fabrica de ulei (devenită ulterior
„Phoenix”). Aceasta s-a aflat până în 2008 în zona
interesecţiei Şos. Viilor cu Str. Spătarul Preda Capitalul iniţial
era german. În preajma Primului Război Mondial ea va începe să
producă şi uleiuri grele prin metoda hidrogenării.
- 4) Lângă F-ca de ulei „Phoneix” a existat o altă fabrică de
ulei, numită în perioada interbelică „Mercur”. Ulterior cele
2 fabrici s-au unit.
- 5) Fabrica de ulei „Vuturul” de pe Şos. Viilor. Avea şi o
unitate pentru producerea oţetului pe Şos. Ştefan ce Mare nr. 168
(cam în dreptul Străzii Radu de la Afumaţi);
- 6) Fabrica de oţet de pe Str. Maşinei (azi Str. Titu Maiorescu).
Fabrica a funcţionat până în anii ’90 ai sec. XX. Clădirile
mai există şi azi, deşi fabrica nu mai este de mult timp în
funcţiune. Una dintre clădiri a luat foc în 2005, în clipa de
faţă nemaiavând acoperiş;
- 7) Moara „Stancovici” (ulterior numită „Steaua”), s-a
aflat până prin 1934-1936 pe Bd. Iancu de Hundeoara, undeva lângă
intersecţia cu Str. Roma. A fost demolată pentru a face loc vilelor
din noua parcelare.
- 8) Un caz interesant îl reprezintă acela al Fabrcii de surogat
de cafea înfiinţată de austriacul Heinrich Frank Schone pe Şos.
Viilor. În urma aplicării tarifelor vamale protecţioniste faţă
de Austro-Ungaria, importul de surogat de cafea (cicoare în speţă)
nu mai era reentabil. Din acest motiv concernul austriac se decide să
deschidă o fabrică de surogat de cafea în România. Se încep
necogicerile cu statul roman, şi la 1 oct. 1888 se înfiinţează
întreprinderea “Heinrich Franck Schone”, având formă juridică
de întreprindere individuală, cu sediul în Bucureşti, Şos.
Viilor nr. 14-24 (azi se află la nr. 20). În perioada comunsită
fabrica a fost cunoscută ca I.I.S. “Avîntul”, I.I.S.
“Cicoarea”, Fabrica de produse zaharoase Bucureşti, iar după
1989 ca “Excelent” şi din 2008 sub denumirea de “Cadbury”
(în urma achiziţionării fabricii de către această companie).
La sfârşitul anului 1889 fabrica a fost gata, iar producţia a
început pe 23 dec. 1889. Livrarea de produse către clienţi a
început la 1 mar. 1890. Cum planta de cicoare nu se cultiva în
România, “H. F. Schone” începe cultivarea plantei în România
şi editează broşuri îndrumătoare privind cultivarea ciocoarei.
Dacă în ceea ce priveşte producţia nu au existat probleme,
producătorul a avut probleme cu falsificatorii, care prin imitarea
ambalajului (cu unele schimbări ale aspectului acestuia) încercau
să obţină profit prin înşelarea consumatorilor. Astfel, are
process cu Abraham Lebanovici & Co. din Iaşi în anul 1903, şi
cu Ştefan Minulescu de 3! ori, în anii 1898, 1901 şi 1902.
- 9) Fabrica de cicolată „Zamfirescu” (1912). După
naţionalizarea din 1948 a fost comasată la Întreprinderea de
produse zaharoase Bucureşti.
- 10) Dintre fabricile de mai mici dimensiuni producătoare de
dulciuri trebuie menţionată fabrica lui N. Racoviciu şi a lui
Pavel (Paul) Helioti (Helioty) de pe Str. Traian nr. 55, deoarece
aceasta a câştigat Medalia de aur şi Grand Pix-ul la Expoziţia
de la Anvers din 1909. Conform almanahului „Socec” din 1913
fabrica avea „cea mai modernă instalaţie pentru fabricarea de
caramele ruseşti, de mătase şi acre, Cemelei?, Pastile, Halva,
Tahan şi suzan curăţat”. Fabrica deţinea de asemenea un depozit
cu dulceţiuri de munte şi un atelier de litografie, unde se puteau
executa litografii la comandă. Actualmente în clădirea fostei
fabrici funcţionează o tipografie. Pavel Helioty îşi va deschide
undeva între 1921 şi 1928 o fabrică de bomboane pe Bd. Pache
Protopopescu, lângă actualele „Pro Tv” şi Şc. Nr. 56 „Jose
Marti”. După naţionalizare fabrica a fost comasată la
Întreprinderea de produse zaharoase Bucureşti. Undeva în jurul
aniilor 2000-2001 fabrica a fost închisă, iar în iulie 2007
demolată.
- 11) Fabrica de dulciuri „N. Economu & Co.” (fondată în
1890) – Str. Nerva Traian nr. 80. Producea cicolată, bomboane,
drajeuri, rahat, halva şi conserve (ulterior, pentru producerea
acestora va deschide o fabrică pe Cal. Şerban Vodă nr. 217).
Asemenea fabricii lui N. Racoviciu şi Pavel Helioty, Fabrica „N.
Economu & Co.” deţinea un atelier de litografie
- 12) Fabrica de bere „Bazilescu” (aparţinând lui Nicolae
Bazilescu). Apa folosită la producerea berii era adusă din afara
Bucureştiului.
 |
| . |
 |
| . |
În 1909 fabrica este transformată în societate pe acţiuni.
Cum în acea perioadă fabricile de bere aveau şi un local (cum erau
Grădina de vară Eliseul – “Luther” sau braseria sau
resturantul, sala de spectacole şi bal Colosseumul “Oppler”),
Marinescu-Bragadiru va deschide vis-à-vis de fabrică, pe Cal.
Rahovei un asemenea local.
 |
| . |
- 14) Fabrica de glucoză „Herăstrău” (cu capital român şi
belgian). În ciuda deumirii care i-a rămas (Fabrica de Glucoză),
producea şi spirt. Fabrica a fost desfiinţată în anul 1986 (se
afla nu extrem de departe de Cart. Primăverii şi Nicolae Ceauşescu
era deranjat de miros). Din păcate, după 1990 clădirile au intrat
în posesia unor investiori care au făcut în curtea fostei fabrici
şi care în perioada aniilor 2007-2009 au demolat majoritatea
fostelor clădiri.
- 15) Undeva între 1899 şi 1911 apare pe Şos. Viilor Fabrica de
conserve a lui H.V. Vişanu & Cie. Fabrica se numea „Flora”
(denumire purtată şi în perioada comunistă).
5.2 Industria textilă şi a pielăriei
.
- 1) Pe cheiul Dâmboviţei apare tăbăcăria lui Grigore
Alexandrescu (fondată în 1885). Propietarul fabricii nu avea nici o
legătură cu poetul Grigore Alexandrescu, coincidenţa de nume fiind
pur şi simplu întâmplătoare;
- 2) Tot pentru înzestrarea Armatei se înfiinţează pe Şos.
Viilor Soc. Anonimă Pentru Furnituri Militare (fostă Mandrea).
Fabrica mai era cunoscută şi sub denumirea de „Fabrica pentru
încălţăminte militară”. În perioada comunuistă fabrica va fi
redunumită „Tânăra gardă” (sursa numelui fiind un roman
sovietic a cărei acţiune se petrece în al Doilea Război Mondial),
iar după 1989 va fi denumită „Trimond”
- 3) Înainte de 1899 o fabrică de confecţii în zona
Lemaître/Timpuri Noi (între Str. Nerva Traian, Str. Laboratorului
(porţiune numită azi Str. Ion Minulescu) şi Str. Logofătul
Tăutu). În perioada comunistă a fost redenumită „Crinul”.
Clădirile vechi, cu cărămidă tencuită şi acoperiş „în ape”
s-ar putea să dateze din perioada premergătoare Primului Război
Mondial
- 4) În 1903 apare fabrica de confecţii „M. Constantinescu”
- 5) Gr. Cerchez înfiinţează în 1904 Fabrica de ciorapi de pe
Str. 11 Iunie/Intrarea Ovidiu. Fabrica va fi extinsă în perioada
comunistă. Îşi va înceta activitatea undeva după 1990, după
2000 o parte din clădirile ridicate la începuturile fabricii şi de
asemnea în perioada comunsită fiind demolate. Clădirile antebelice
rămase nedemolate au fost reconvertite.
- 6) Pe actuala Stradă Roma s-a înfiinţat Fabrica de frânghii.
Acesta a funcţionat până în anii ’30, când a fost demolată
pentru a face loc vilelor din noua parcelare.
- 7) Ţesătoriile „Colentina” (1906). Fabrica a fost cunoscută
în perioada comunistă sub denumirea de „Suveica”. Atât
clădirile de început de sec. XX, cât şi cele ulterioare au fost
demolate în 2006. În locul lor un investitor privat a construit
blocuri de locuinţe;
5.3 Industria materialelor de construcţii
.
- 1) Fabrica de cărămidă „Cerkez (Cerchez)” (1894) – s-a
aflat până în anii ’30 ai sec. XX pe terenul dintre Şos.
Herăstrău (azi Cal. Dorobanţi (lor)), Bd. Jianu (azi Aviatorilor)
şi actuala Str. Andrei Mureşeanu. Groapa necesară extragerii
argilei se afla lângă fabrică. În 1913 aceasta se afla în
propietata lui Momart. Faţă de alte fabrici, aceasta era de
dimensiuni ceva mai mari. Pe terenul pe care aflau fabrica şi groapa
s-au ridicat locuinţe şi în anii ’60 noul sediu al Televiziunii
Române.
- 2) Fabrica de cărămidă a lui Nicolae Bazilescu (pe terenul lui
Nicoale Bazilescu, ulterior parcelat, s-a construit Cart. Bucureştii
Noi)
- 3) Fabrica de cărămidă „Bolintineanu” (se afla vis-a-vis de
Fabrica de glucoză, lângă lac)
- 4) Fabrica de cărămidă „Cuţarida” (1895) în Comuna
Militari (azi Cart. Militari). Conform almanahului „Socec” din
1913 producea şi tuburi de beton.
- 5) O fabrică de cărămidă ce se afla pe Şos. Ştefan cel Mare,
pe latura opusă a Spit. Colentina (faţă de cele 2 mori: „Olmazu”
şi „Viaţa”) – între actualele Str. Dr. Calistrat Grzovici şi
Str. Lizeanu. Fabrica a funcţionat până în jurul anului 1911,
când pe locul ei s-a ridicat Depoul de tramvaie Ştefan cel Mare.
Actualmente, în acel loc funcţionează U.R.A.C. (Uzinele de
Reparaţii „Atelierele Centrale”) ale R.A.T.B. Fabrica avea şi
groapă necesară extragerii argilei.
- 6) Fabrica de bazalt – construită pe terenul Fabricii de bazalt
artificial de la Cotroceni. Fabrica s-a transformat ulterior în
U.C.R. (Uzinele Chimice Română), diversficânud-şi activitatea
(producea cizme de cauciuc spre exemplu, iar în perioada comunistă
şi linoleum). O parte din construcţiile fabricii mai există şi
azi, restul fiind demolate (inclusiv un cuptor mare din cărămidă).
- 7) Fabrica de cărămidă de la Cotroceni;
- 8) 3 fabrici de cărămidă în zona Şos. Gherase. Acestea existau
pe în jurul anului 1895 şi încă mai funcţionau în 1913, dar pe
harta din 1925 nu mai apar . Una dintre ele se poate observa într-o
imagine aniilor ’20. Fabricile nu erau de dimensiuni mari;
- 9) Fabrica de cărămidă a Societăţii de Construcţii. Se alfa
pe actula Str. Fabricii (care pe atunci purta denumirea de Drumul la
fabrica de cărămidă). Fabrica avea o balastieră de nisip în
perimterul format de actulale Str. General Paravăţ, Spl.
Independenţei, Str. Pitra Craiului, Str. Retezatului. Transportul de
la balastieră la fabrică se făcea probabil cu ajutorul unor
vagoneţi, pe planul cadastral din 1911 existând reprezentată un
fel de cale ferată
.
- 10) Fabrica de cărămidă „Cuţarida” (devenită ulterior
„Grivţa”) )1895) în zona Griviţa – 1 Mai (lângă actuala
Bază sportivă „Cireşarii). Exploatarea de argilă a dat naştere
celbrei „gropi a lui Cuţarida”. Este posibil ca mai târziu
fabrica de cărămidă să fi devenit fabrică de cuie. Conform
almanahului „Socec” din 1913 „Cuţarida” avea o fabrică de
cărămidă în Comuna Militari, unde se produceau şi tuburi de
beton.
- 11) Fabrica de cărămidă a lui Mihail
Tănăsescu (unde după 1900). Se afla între actuala Str. Barbu
Văcărescu şi calea ferată Avieţei – Tei – Reîniverii Obor.
Fabrica mai apare pe planul din 1946, însă ca depozit de cărămidă.
Este posibil ca această fabrică să se fi aprovizionat cu argilă
de la groapa Tonolla (Tonola). Pe planul cadastral din 1911 apare o
linie ferată înfundată lângă groapă, linie ce se desprindea din
calea ferată linia de Constanţa – Aviaţei – Tei – Reînvierii
– Obor.
Industria materialelor de construcţii (mai ales industria fabricării
de cărămizi) a fost impulsionată de creşterea ritmului de
dezvoltare a construcţiilor în Bucureşti. O mare parte din
fabricile de cărămidă aveau o existenţă efemeră.
- 12) Undeva înainte de 1899, în perimetrul Căii
13 Septembrie/Şos. Panduri (lor) ia fiinţă o fabrică de sticlă
De menţionat că pentru industria materiaelor de
construcţii exista o balastieră de nisip pe locul actualului
Stadion „Dinamo” (care este cunoscut ca şi „groapa”). În
perioda interbelică acolo a funcţionat un velodrom.
5.4 Industria metalurgică şi a construcţiei de maşini
.
- 2) Fabrica metalurgică a elveţianului Ehrard Wolff. Acesta se
stabilieşte în România în 1877, după ce fusese ataşat ca
furnzior de pansamente pe lângă Cartierul general rus. Iniţial
deschide împreună cu ing. Gr. Arbznez un mic atelier cu 8 lucrători
în zona Cotroceni. Însă destul de curând se mută lângă Gara
Filaret, unde deschide o fabrică de focoase. Ministerul de Război
cumpără însă utilajele şi le transferă la Arsenalul Armatei. E.
Wolff construieşte apoi o turnătorie de alamă şi una de bronz
pentru a acoperi cererea tot mai mare de broaşte, zăvoare, balamale
şi alte piese de acest gen. De asemenea furniza cuzineţi şi axe
pentru pompe şi turbine. Situarea fabricii în imediata vecinătate
a Gării Filaret şi profilul fabricii a determinat colborarea
acesteia cu C.F.R. „Wolff” vor produce în primeră pe ţară
primele pompe pentru locomotivele cu aburi; de asemenea va executa
lucrări de reperaţie a trenurilor (fabrica fiind conectată
printr-o linie ferată la Gara Filaret). Ca urmare a extinderii
industriei petroliere, în perioada 1900-1910 fabrica începe să
producă instalaţii pentru foraj şi cazane pentru petrol (după
război va prodce şi instalaţii de încălzit pentru diverse
clădiri). Contribuie în jurul anului 1900 la extinderea Castelui
Peleş de la Siaia prin furnizarea de grinzi metalice. Interesant
este faptul că fabrica a şi exportat. Conform „Statistica anuală
a Industriei Mari”, la rubrica „metalurgie” se menţionează că
Uzinele „Wolff” au exportat înainte de Primul Război Mondial în
Turcia, în Egipt (pentru Uzinele centrale ale tramvaielor electrice)
şi în Italia, la Fabricile de zahăr din Pontolongo rezervoare de
fier şi instalaţii de ars păcura. Însă se pare că afacerile nu
au mers tot timpul bine, deoarece în anul 1910 o parte din lucrători
sunt concediaţi din lipsă de comenzi, lucru ce stârneşte
nemulţumirea celorlalţi lucrători.
- 3) Atelierele metalurgie „I. Haug” (1890), având ca obiect de
activitate construcţiile de fier;
- 4) Sunt fondate în 1904 Uzinele „Vulcan”..
În anul 1896 Adalbert Abonyi, unul din specialiştii socitetăţii
autriece „Maschinen und Waggonbau Fabriks Akteingesellschaft AG
Simmering”, propietatea uzinelor din Brno „Brunn-Kognigsflefer
Maschinenfabrik” se stabileşte la Bucureşti, ca reprezentant al
Fabricii „Danubius”, deschizând un birou tehnic pentru
instalarea de fabrici şi rafinării de petrol; A. Abonyi devine apoi
reprezentantul Brunn-Kognigsflefer Maschinenfabrik”. Societatea
austrică decide să-şi deschidă o filială în România. În iulie
1904, „Bursa” anunţa înfiinţarea apropiată a fabricii.
Decretul prin care autoriza construirea filialei a fost semnat la 9
sept. 1904 şi este publicat a doua zi în Monitorul oficial; aceasta
a reprezentat actul de naştere al întreprinderii.
Pe baza decretului, Adalbert Abonyi a cerut secţiei comericale a
tribunalului Ilfov „ să ordone transcrierea, afişarea şi
publicarea statutelor societăţii”. Acelaşi tribunal
înregistrează la 25 sept. 1904 un contract de vânzare, prin care
Hermire Honzink, în numele lui Rudolf Honzink (propietar) vinde
societăţii anonime „Muatis”, reprezentată de A. Abonyi, o
parte din terenul său, aflat în Bucureşti, Str. Honzik (Honzing).
Suprafaţa era de aproximativ 14.000 m.p., fiind cumpărată cu
preţul de 32.000 lei (2,30 lei/m.p.). Pe acest teren urma să se
construiască o fabrică de vagoane, maşini şi cazane, precum şi o
cale fereată care să facă legătura cu linia Girgiu – Filaret –
Dealul Spirii- Cotroceni – Grozăveşti – Gara de Nord. Rudolf
Honzink mai vindea o altă porţiune de teren, cu o suprafaţă de
17.160 m.p.
Imediat a început construcţia uzinelor, şi, la scurtă vreme apar
şi primele reclame, care consemnează profilul iniţial al
producţiei. Uzinele urmau să execute instalaţii complete pentru
fabrici de petrol, benzină şi parafină (industria petroliferă era
una dintre industriile cu cele mai mari ramuri de dezvoltare),
vagoane cisternă şi instalaţii pentru ferăstraie cu aburi.
Principala specialitate a uzinei era cazangeria.
Până în anul 1908, uzina a funcţionat ca o
simplă subsidiară a socitetăţii austriece. Din cauza
dificultăţiilor apărute în industria românească, dar ca urmare
a necisităţii producţiei în continuare, chiar pe o scară mai
largă a utilajelor petroliere şi de altă natură, societatea
austriacă la controlul exclusiv ce-l avea asupra fabricii. Uzina ,
din filală a unei societăţi străine devine societate anonimă,
bazată atât pe capital românesc, cât şi pe capital străin.
Numele său devenea Societatea Vulcan – Fabrică de maşini
(denumirea de „Vulcan” a fost păstrată până la desfiinţarea
fabricii, cu excepţia aniilor ’50 când fabrica s-a numit „Mao
Tze-Dun”, denumire sub care a asamblat în 1955 primele autobuze
româneşti, M.T.D.). Această transformare intra în vigoare cu
începere de la 1 aprilie 1908; actul apatre în „Monitorul
oficial” debea pe 31 iul. 1908. În 1909 fabrica se echipează cu
grupuri generatoare pentru producţia de energie electrică.
O activitate importantă în vremurile de început
ale fabricii a constituit-o reparaţia de vagoane cistrenă
aparţinând C.F.R. (activitate foarte profitabilă).
Din păcate, în ciuda încărcăturii istorice fabrica a fost în
întregime demolată în 2010.
5.5 Industria chimică
.
- 1) Pe cheiul Dâmboviţei, în partea dinspre apus a Abatorului
apare o fabrică de clei. Probabil aceasta folosea ca materie primă
oasele provenite de la Abator. Pe planul oraşului din 1911 această
fabrică figurează ca fiind producătoare de săpun. O fabrică de
clei apare însă pe cheiul stâng, între actulalul Pod Mihai Bravu
şi Podul Vitan-Bârzeşti (Fritz Sledinsky, Spl. Bolintineanu nr.
32). Ulterior, pe locul vechii fabrici de clei/spăpun se va ridica o
ţesătorie;
- 2) Cele 2 publerării ale Armatei:
a) Cea care se afla pe locul fostei fabrici „Semănătoarea” şi
a Depoului Metrorex de la Crângaşi;
b) Cea din Comuna Dudeşti-Cioplea (1896). Drumul care trecea pe
lângă ea a fost numit ulterior Şos. Dudeşti-Pulberărie (azi
poartă denumirea de Bd. Theodor Pallady);
În anul 1913 începe producţia de acid sulfuric.
În 1945 încetează producţia pentru armată şi este
demilitarizată. În jurul aniilor 2007-2008 este demolată parţial.
5.6. Fabrici care se extind
.
1) Urmaşii lui George Assan, Vasile (Basil) şi Gheorghe, care îşi
făcuseră studiile în străinatate diversifică producţia fabricii
la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului al XX-lea,
prin începerea fabricării de vopsele, chit, clei, săpun, ulei
vegetal şi ulei de rapiţă (printr-un procedeu nou, secret) . Este
extinsă şi supraţa de produciţe. Astfel, în 1903, cu ocazia
împlinrii unei jumătăţi de veac de activitate, se ridică noi
clădiri – este vorba de clădirile cu pereţii de cărămidă
roşie netecuită şi cu acoperiş “în ape” (ţuguiat). Printre
aceste clădiri s-a numărat şi cea care adăpostea silozurile. La
vremea construcţiei era cea mai înaltă clădire din Bucureşti (41
m), avea 28 silozuri (magazii) şi două etaje sub ele. Materialul
folosit a fost lemnul (pentru conservarea grânelor) izolat într-un
ambalaj de beton la fund şi zidarie pe laturi (pereţi din scânduri
de la Sinaia şi Azuga, puse pe lat şi bătute în cuie – 50 de
vagoane de scânduri şi un vagon de cuie). Pe una din laturile
clădirii silozurilor a fost montat un ceas care a dat ora exactă
oborenilor multă vreme.
O parte din utilajele instalate în acea perioadă au funcţionat
până la închidrea fabricii, undeva după anul 2000! Din păcate,
deşi fostul complex industrial este monument istoric de clasă A,
acestea a fost vandalizat, iar vechile utilaje demontate chiar de
către actualul propietar şi duse la fier vechi! Aceaişi soartă au
avut-o şi cele 2 poduri care legeau un siloz mai vechi de 1903 şi 2
clădiri construite în 1903 care se află lângă silozul mare.
2) În noembrie 1898 Fabricile “Lemaître” se transformă în
Societatea Anonimă Metalurgică Română. Societatea avea ca scop:
a) Fabricare maşinilor agricole (precum: locomobile, treierătoare,
batoze, vânturători), a uneltelor pentru arat (precum pluguri,
grape, tăvăluci) şi alte utilaje ce puteau fi folosite la lucrul
lemnului şi al fierului;
b) Instalaţii pentru mori cu apă şi vapori (mori acţionate de
maşini cu aburi);
c) Turnătorie şi fonderie de tot felul de tuburi, conducte, coloane
şi grinzi de fier pentru construcţie, poduri şi rezervoare de
fier, mobile de fier pentru grădini, pompe pentru stropit,
incendii, pompe şi vase barometrice, aparate de salubritate puburică
şi alte asemenea produse.
3) Vechiul abator comunal nu mai corespudea cerinţelor pieţei. Aşa
că în iulie 1910 se dă în folosinţă noul abator, a cărui
extindere este reluată în 1913: se aduagă clădirea topitoriei,
secţia sanitară, hala de tăiere a porcilor este mărită şi
dotată cu instalaţii de opărire, sunt dublate instalaţiile
figrorifice. Alte lucrări sunt rezervate aniilor 1914-1915, dar din
cauza izbuncirii Primului Război Mondial vor fi realizate deabea
după 1920. Cel puţin o parte din clădiri au fost construite cu
cărămidă fabricată de “Tonolla”.
va urma
*Zemun Stefan*
(Djl)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu