20 mai 2015

831.Istoria mai putin stiuta:GHEORGHIU-DEJ NU MAI PLEACĂ LA MOSCOVA (NOIEMBRIE 1957)-catastrofa aeriana devenita mit


Abstract: On November 4, 1957, a Soviet Ilyushin-14 plane (in VIP version) who was carrying to Moscow a Romanian delegation led by Prime-Minister Chivu Stoica crashed in a forest, nearby Vnukovo airport (Moscow). In this accident died Grigore Preoteasa and three members of the Soviet crew. Fortunately for Gheorghe Gheorghiu-Dej, he had cancelled the trip with that plane a few days before the accident because of a strong flu.

Ghe.Gheorghiu-Dej

IL14P al Tarom




La 4 noiembrie 1957, o delegaţie condusă de Chivu Stoica a plecat în URSS cu un avion de pasageri Il-14 P (înmatriculat YR-PCC şi amenajat în variantă VIP1), în scopul participării la Kremlin la sărbătorirea a 40 de ani de la declanşarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, precum şi pentru a lua parte la Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti (Moscova, 14-19 noiembrie 1957). După o escală de alimentare cu combustibil efectuată la Kiev, avionul a continuat zborul spre capitala URSS şi s-a prăbuşit cu câteva momente înainte de aterizare, într-o pădure din imediata vecinătate a aeroportului Vnukovo, din cauza nerespectării de către piloţi a regulilor de zbor în condiţii de ceaţă persistentă. În accident şi-au pierdut viaţa Grigore Preoteasa (secretar al C.C. al P.M.R.) şi trei membri ai echipajului sovietic: locotenentul-major V.N. Şliahov (comandant), căpitanul I.I. Hriukalov (navigator) şi N.Z. Pavlikov (tehnician de bord). Copilotul V.I. Saraikin, mecanicul de bord V.A. Gurov, radiotelegrafistul A.G. Romanov şi ceilalţi membri ai delegaţiei române au fost răniţi: Chivu Stoica – preşedinte al Consiliului de Miniştri; Alexandru Moghioroş, Nicolae Ceauşescu, Ştefan Voitec, Leonte Răutu, Ştefan Voicu, translatorul Mihai Novicov, stenograful Ion Petrescu, Al. Micu – aghiotantul lui Chivu Stoica.2

DA PAGINA !

Chivu Stoica
     După întoarcerea delegaţiei de la Moscova, Chivu Stoica a susţinut că Gheorghiu-Dej nu a efectuat deplasarea în URSS deoarece medicii nu au permis acest lucru. Cercetând circumstanţele îmbolnăvirii misterioase, istoricul Dan Cătănuş a descoperit că decizia privind rămânerea liderului P.M.R. în România a fost aprobată la reuniunea din 2 noiembrie 1957 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. şi Gheorghe Apostol a fost cel care a semnat protocolul acelei şedinţe, în locul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.3
După foarte mulţi ani de la acele evenimente, Paul Niculescu-Mizil a amintit despre anunţul iniţial apărut în presa de la Bucureşti, referitor la deplasarea la Moscova a lui Gheorghiu-Dej, în fruntea delegaţiei de partid şi guvernamentale române şi, apoi, despre gripa acestuia de la începutul lunii noiembrie 1957 – care putea fi reală şi care a determinat trimiterea lui Nicolae Ceauşescu la festivităţile de la Moscova, în locul lui Dej.4 Opinia respectivă a apărut după ce Paul Sfetcu, fost director de cabinet al prim-secretarului P.M.R., a susţinut într-o lucrare memorialistică faptul că şeful său contactase o boală pulmonară în copilărie, după care s-a îmbolnăvit de tuberculoză pulmonară în perioada detenţiei sale în diferite locuri din ţară5 – închisoarea militară de la Jilava (14 februarie 1933 – primăvara anului 1934), penitenciarul corecţional de la Văcăreşti (1934), închisoarea militară de la Craiova (aprilie – septembrie 1934), închisoarea centrală din Craiova (septembrie 1934 – ianuarie 1935), penitenciarele de la Ocnele Mari şi Aiud (1935-1937), Doftana (mai 1937 – noiembrie 1940) şi Caransebeş (noiembrie 1940 – iunie 1943), precum şi în lagărul de „internaţi” politici de la Târgu-Jiu (26 iunie 1943 – 16 august 1944).6 Ulterior, Gheorghiu-Dej ar fi urmat tratamente medicale atât în România, cât şi în URSS (posibil pe ţărmul Mării Negre, la Ialta şi Gagra, unde microclimatul este de tip mediteranean), dar putem presupune faptul că plămânii săi au rămas sensibili la frig şi umezeală. De asemenea, Paul Sfetcu a declarat că şeful său a suferit de gripă virotică peste 90 de zile, chiar în perioada în care la Moscova s-a desfăşurat Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti (14-19 noiembrie 1957).7
Parada din 1957
Interesant de semnalat este şi faptul că medicii recomandă şi în zilele noastre ca persoanele care au suferit de boli pulmonare să meargă în staţiuni aflate la o altitudine sub 1000 de metri, în perioadele de convalescenţă şi de recuperare fizică. În acest sens, poate fi înţeleasă şi menţiunea neexplicată de Paul Niculescu-Mizil, referitoare la preferinţa liderului suprem al P.M.R. de a se odihni în localitatea Timişu de Jos (judeţul Braşov), situată la înălţimea de 740 metri faţă de nivelul mării.8
De asemenea, în cadrul cercetării istorice poate fi analizat şi un alt aspect, aparent banal: Gheorghiu-Dej s-a deplasat foarte mulţi ani cu avioane sovietice nepresurizate (Li-2, Il-12 şi Il-14). În acest mod, liderul român a ajuns la Paris (11 august 1946)9, Varşovia (mai 1955), Praga (ianuarie 1956), Beijing (septembrie 1956), Phenian (2 octombrie 1956), Ulan Bator (6 octombrie 1956), Belgrad (octombrie 1956)10, Budapesta (22 noiembrie 1956 şi 1 ianuarie 1957), Sofia (28 martie 1957), Berlin (24 aprilie 1957), Praga (20 octombrie 1958), Varşovia (24 aprilie 1961) şi Budapesta (1 septembrie 1961). Totodată, la Moscova a ajuns în zbor de cel puţin 29 de ori: la 4 septembrie 194511, 2 aprilie 1946, 15 ianuarie şi 15 iunie 194712, 2 februarie 1948, în decembrie 1948, ianuarie şi iunie 1949, februarie 1950, ianuarie şi martie 1951, aprilie sau mai 1952, iulie 1952 (în concediu)13, octombrie 195214, martie 195315, iulie 1953, ianuarie 1954, februarie 195616, mai 1958, ianuarie 195917, februarie şi noiembrie 1960, martie 1961, august 1961 (călătoria de la Bucureşti la Moscova şi retur a fost efectuată cu trenul, iar autorităţile sovietice au pus la dispoziţie un avion Il-18 pentru ca delegaţia română să se poată deplasa rapid de la Moscova la Leningrad, Tbilisi şi Kiev)18, octombrie 196119, iunie 1962, septembrie şi octombrie 1962 (cu un avion Il-18 oferit de Moscova20) şi iulie 1963.21
IL14P Aeroflot
Avioanele nepresurizate folosite în perioada septembrie 1945 – iulie 1963 de Gheorghe Gheorghiu-Dej zburau la o altitudine medie de 2800-3000 de metri, iar pasagerii şi membrii echipajelor nu utilizau măşti de oxigen şi costume speciale de zbor deoarece viaţa nu le era pusă în pericol la înălţimea respectivă. Cu toate acestea, atât în zborurile la altitudinea de croazieră, cât şi la decolări şi aterizări, putea să apară un disconfort fizic pentru liderul comunist român, ai cărui plămâni slăbiţi de boală sufereau din cauza presiunii mai scăzute a aerului şi a schimbărilor rapide ale acesteia, în cursul manevrelor de zbor efectuate de piloţi. Şi este interesant de remarcat faptul că avionul prăbuşit la Vnukovo era nepresurizat – fapt ce vine în sprijinul sfatului medicilor, care i-au recomandat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să îşi menajeze sănătatea în luna noiembrie 1957, când avea şi o gripă virotică puternică.
Ceea ce poate să surprindă pe cercetătorii interesaţi să afle motivele contramandării vizitei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Moscova din luna noiembrie 1957 este o cerere de graţiere redactată la 19 decembrie 1943 chiar de liderul comunist – internat în acel moment în lagărul de la Târgu-Jiu. Acesta preciza pentru ministrul de Interne de la acea vreme, generalul Dumitru Popescu, faptul că suferea de „ulcer duodenal care necesită o intervenţie chirurgicală urgentă iar după aceasta – lucru principal – un regim alimentar de durată, imposibil de asigurat în condiţiunile pe cari Lagărul le oferă. Recent m-am supus la spitalul din Tg. Jiu şi unei operaţii de hemoroizi, o altă boală contractată (sic!) în timpul detenţiunii mele. Un reumatism cronic mă chinuieşte în ultimul timp de nesuferit, iar starea mea nervoasă – fireşte – a suferit şi ea (subl.n.)”22. Evident, surprinde faptul că Gheorghiu-Dej nu a menţionat în cererea sa despre tuberculoza pulmonară cunoscută ulterior de directorul de cabinet Paul Sfetcu şi a scris în schimb despre reumatismul cronic de care suferea.
Grigore Preoteasa
Pe fondul unor probleme reale de sănătate, pe care liderul comunist le-a avut în timpul detenţiei în România şi, probabil, au fost cunoscute ulterior şi la Kremlin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit în octombrie 1957 informaţia privind neparticiparea lui Iosip Broz Tito la consfătuirea de la Moscova – în locul său fiind trimis ministrul de Interne, Aleksandar Rancović. Paul Niculescu-Mizil a încercat să interpreteze ştirea, susţinând că Tito ar fi evitat în acel mod o posibilă intenţie sovietică de excludere din nou a partidului iugoslav din mişcarea comunistă internaţională condusă de la Kremlin, iar Gheorghiu-Dej nu a dorit o nouă schismă23 şi a hotărât în ultimul moment să nu mai plece pentru 15 zile în URSS, folosind ca scuză gripa virotică de care suferea.
Analizând întregul context de fapte şi împrejurări de la sfârşitul lunii octombrie 1957, putem afirma faptul că deplasarea la Moscova a lui Gheorghiu-Dej se prefigura a fi obositoare şi reuniunea la care urma să participe nu avea o importanţă cardinală pentru România. Pe acel fond, a existat posibilitatea ca divergenţele dintre Tito şi Hruşciov să provoace liderului român o stare suplimentară de tensiune nervoasă, capabilă să agraveze boala de care suferea şi putem presupune că medicii săi i-au recomandat să se menajeze pentru o perioadă mai lungă. În consecinţă, Gheorghiu-Dej a aplicat o metodă mai puţin obişnuită pentru a demonstra sovieticilor că ştia despre importanţa ceremoniilor care se organizau în URSS, expediind la Moscova editorialul său „Marele Octombrie – o răscruce în destinele omenirii”. Acesta a apărut atât în „Pravda” (29 octombrie 1957), cât şi în „Scânteia” (30 octombrie 1957), fiind unicul articol publicat în acel an de liderul român în ziarul P.M.R.24 Astfel, Gheorghiu-Dej şi-a onorat o obligaţie faţă de liderii politici de la Kremlin (care îi revenea în calitate de conducător al unui partid comunist) şi a evitat în ultimul moment să se deplaseze la Moscova cu avionul în care s-a aflat delegaţia condusă de Chivu Stoica şi care, cu totul întâmplător, s-a prăbuşit înainte de aterizarea pe aeroportul Vnukovo.
După cum se poate constata, informaţiile la care istoricii au avut acces până în prezent sunt incomplete şi, uneori, controversate (cu excepţia vinovăţiei piloţilor sovietici, indicaţi de către autorităţile de la Moscova drept cauza principală a producerii accidentului). De aceea, considerăm că pentru elucidarea pe deplin a enigmei care planează asupra contramandării vizitei lui Gheoghe Gheorghiu-Dej la Moscova, din luna noiembrie 1957, este necesară consultarea dosarului medical al liderului suprem al P.M.R., existent probabil în fondurile Arhivelor Naţionale Istorice Centrale de la Bucureşti, după îndeplinirea termenului legal de menţinere a clasificării iniţiale a acestuia.
În ceea ce priveşte aparatele Il-14 utilizate de compania „Tarom”, menţionăm faptul că primele patru Il-14 P au fost livrate în perioada noiembrie 1956 – mai 1957 (fiind înmatriculate YR-ILA, YR-ILB, YR-ILC şi YR-ILD), împreună cu trei aparate Il-14 M (YR-ILE, YR-ILF şi YR-ILG). În lunile iunie, iulie, septembrie şi octombrie 1959 au fost recepţionate şapte aparate Il-14 P (YR-ILH, YR-ILZ, YR-ILI, YR-ILJ, YR-ILK, YR-ILL şi YR-ILM). Ulterior, alte cinci Il-14 P au ajuns la compania „Tarom”: YR-ILN, YR-ILO şi YR-ILP (în 1960); YR-ILW (în toamna anului 1961); YR-ILR (în august 1963), acesta înlocuind aparatul YR-ILL – care a luat foc în timpul unui zbor pe care îl efectua de la München la Constanţa şi s-a prăbuşit lângă Békéssámson (Ungaria), toţi cei 27 de pasageri (turişti) şi patru membri ai echipajului decedând în catastrofă (13 iunie 1963).25
La începutul lunii februarie 1968, Nicolae Ceauşescu a primit de la Ion Baicu un document intitulat „Notă asupra studiilor preliminare privind înfiinţarea Industriei aeronautice române”. Cu acel prilej, ministrul Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene preciza că specialiştii români propuneau asimilarea fabricării în România, după modelul de referinţă şi concepţie proprie, a avionului „Mysterè 30” (comercializat de francezi în S.U.A. sub denumirea „Falcon”). Acesta urma să înlocuiască avioanele Il-14 ale companiei „Tarom”, care trebuiau scoase din serviciu în mod treptat, până în anul 1977, din cauza uzurii lor fizice şi mai ales morale, iar preţul estimativ al unui aparat „Mysterè 30” era de circa 23 de milioane de lei, în cazul în care se realiza în ţară.26
În cele din urmă, proiectul respectiv nu s-a materializat din cauza deciziilor de a dota compania „Tarom” cu avioane An-24 şi BAC 1-11.
După accidentul în care a fost implicat un aparat Il-14 pe aeroportul din Sibiu (1 martie 1976)27, Ion Păţan, Mihai Marinescu şi generalul Ion Ioniţă au propus lui Nicolae Ceauşescu, într-o notă comună din iunie 1976, achiziţionarea a cinci avioane An-24 RV pentru „Tarom”, în trimestrul IV al anului 1976. Acestea costau, în total, 46,335 milioane lei valută (CTS). Iniţial, se prevăzuse cumpărarea a şase aparate An-24 RV în anul 1977.28
Achiziţionarea în avans a celor cinci avioane An-24 a fost aprobată de Nicolae Ceauşescu şi, astfel, accidentul de la Sibiu a grăbit oprirea definitivă de la zbor a tuturor aparatelor Il-14 deţinute de compania „Tarom” şi care asigurau cursele interne de pasageri în România.

ANEXĂ
10 martie 1976.
Raportul trimis lui Nicolae Ceauşescu de către generalul Ion Ioniţă, privind prăbuşirea la Sibiu a unui avion Il-14 al companiei „Tarom” (1 martie 1976).

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Arhiva
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Comitetului Politic Executiv
Ministrul al C.C. al P.C.R.
Nr. M. 967 din 10.03.1976 Nr. 486 22 III 1976

[Consemnări manu:] V[ăzut] 1136/10.03.1976

Tovarăşului Nicolae Ceauşescu
Secretar general al Partidului Comunist Român
Preşedintele Republicii Socialiste România

În ziua de 1 martie 1976, la ora 13.21, avionul [companiei] TAROM [de tipul] Il-14, [înmatriculat] YR-ILO, care executa zbor de şcoală cu elevi din cadrul Centrului de instruire a personalului aeronautic pe aeroportul Sibiu, a fost accidentat în zona de vest a acestui aeroport.
Avionul, având echipajul compus din 3 membri şi un număr de 6 piloţi-elevi, executa proceduri de decolare-aterizare, sub control radar, la aeroportul Sibiu.
După ce a executat un număr de 4 proceduri, avionul a decolat pentru executarea celei de-a 5-a. Decolarea a decurs normal până la înălţimea de aproximativ 15 m, după care avionul a început să piardă din înălţime, lovind solul cu elicele pe o lungime de 54 m. Avionul şi-a continuat zborul până la aproximativ 30 m înălţime, după care s-a angajat în limită de viteză, prăbuşindu-se la o distanţă de 1170 m faţă de capătul pistei, pe direcţia de decolare.
Aeronava a fost distrusă şi incendiată, cei 3 membri din echipaj şi un număr de 3 piloţi-elevi şi-au pierdut viaţa; 3 piloţi-elevi au suferit traumatisme, fiind în afară de orice pericol.
La decolare, starea sănătăţii echipajului, cât şi a piloţilor-elevi, precum şi condiţiile de hrănire şi odihnă au fost corespunzătoare; de asemenea, condiţiile meteorologice, starea de funcţionare a mijloacelor de protecţie a navigaţiei aeriene, cât şi modul de asigurare a dirijării şi controlului zborului, nu au influenţat producerea accidentului.
Pentru executarea anchetei am numit o comisie condusă de prim-adjunctul ministrului apărării naţionale şi şef al Marelui stat major, care s-a deplasat la faţa locului.
Din reconstituirea evoluţiei avionului la decolare, din declaraţiile martorilor oculari şi ale supravieţuitorilor, cât şi din analiza resturilor avionului a rezultat că această catastrofă a fost posibilă ca urmare a cedării unei piese din instalaţia de alimentare cu combustibil a motorului stâng şi a unui început de incendiu.
În urma acestei catastrofe aeriene am luat următoarele măsuri:
- am oprit de la zbor cele 8 avioane de tip Il-14 din dotare, care au o durată de serviciu între 17-19 ani;
- am suspendat cursa regulată de pasageri Bucureşti-Târgu Mureş-Bucureşti până la prelungirea pistei de decolare-aterizare a aeroportului Târgu Mureş, după care traficul de pasageri urmează a fi executat cu avioane de tip An-24.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE
General de armată
(ss.) Ion Ioniţă

  • ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 1/1976, f. 28.

Notă:
Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., iar consemnarea manu V[ăzut] aparţine lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.

1 Aparatul respectiv era nou şi fusese livrat autorităţilor de la Bucureşti în luna decembrie 1956. Vezi http://www.thai-aviation.net/files/YR_Register.pdf (30.11.2011).
2 Cf. Moartea lui Grigore Preoteasa. Catastrofa de pe aeroportul Vnukovo (1957). Amintirile lui Mihai Novicov, studiu introductiv: Mihai Pelin, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 1998; Agresiunea comunismului în România, vol. I, Bucureşti, Editura PAIDEIA, 1998, p. 155-162; Agresiunea comunismului în România. Documente din arhivele secrete: 1944-1989, vol. I, ediţie îngrijită de dr. Gheorghe Buzatu şi Mircea Chiriţoiu, Bucureşti, Editura PAIDEIA, 1998, p. 155-162; Mircea Chiriţoiu, Între David şi Goliath. România şi Iugoslavia în balanţa Războiului Rece, volum îngrijit şi studiu introductiv: Silviu B. Moldovan, editor: Gheorghe Buzatu, Iaşi, Casa Editorială „Demiurg”, 2005, p. 273-278; Petre Opriş, Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), Ploieşti, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007, p. 210.
3 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare, se va cita: ANIC), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 49/1957, f. 2. Apud Dan Cătănuş, P.M.R. şi evoluţiile ideologice din lagărul comunist, în Politica externă comunistă şi exil anticomunist. Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, volumul II, 2003, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 191.
4 Paul Niculescu-Mizil, De la Comintern la comunism naţional. Despre Consfătuirea partidelor comuniste şi muncitoreşti, Moscova, 1969, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2001, p. 67-68.
5 Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, selecţie, introducere şi note: Lavinia Betea, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2000, p. 124-125.
6 Cf. Gheorghe Vasilichi, Trei evadaţi, în „Magazin istoric”, anul II, nr. 7 (16), iulie 1968, p. 16-19 (număr cenzurat şi topit); Pavel Bojan, Nu bate! Viaţa de zi cu zi la Doftana, în idem, anul IV, nr. 2 (35), februarie 1970, p. 19; Dennis Deletant, Studiu introductiv, în Spectrele lui Dej. Incursiuni în biografia şi regimul unui dictator, coord. Ştefan Bosomitu, Mihai Burcea, Iaşi, Editura POLIROM, 2012, p. 16; Cristina Diac, Liderul nevăzut. Gheorghe Gheorghiu-Dej şi grevele de la Griviţa, în ibidem, p. 46; Mihai Burcea, 3 ianuarie 1935: un scenariu cominternist? Fuga din închisoare a trei dintre liderii ceferiştilor şi petroliştilor participanţi la grevele de la începutul anului 1933, în ibidem, p. 51-57; 68-69; Dumitru Lăcătuşu, „Fuga spre putere”. Evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu, în ibidem, p. 80; 96-97; Manuela Marin, Posteritatea unui dictator, în ibidem, p. 238.
În anul 1941 au fost internaţi în lagărul de la Târgu-Jiu şi câţiva foşti marinari ruşi de pe crucişătorul de escadră „Kneaz Potemkin de Taurida ”, ajunşi la Constanţa după răscoala lor din iunie 1905 şi care s-au stabilit apoi în România – printre aceştia aflându-se Ivan Ghibelnov, Zahar Kulikov, Ivan Afanasievici Sceblîkin, Vladimir Belmaci, Leonti Cinilov, Vasili Pughin, Nikolai Alekseev, Foma Aleksenko, Grigori Ivanovici Kubrak şi Danil Pavlenko. Titu Georgescu, Potemkiniştii în România, în „Magazin istoric”, anul IX, nr. 6 (99), iunie 1975, p. 23-24.
Cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la declanşarea acelei revolte „roşii”, 34 dintre marinarii navei respective care mai trăiau în România au efectuat o vizită în Uniunea Sovietică, plătită din bugetul statului român, iar Editura de Stat pentru Literatură Politică a publicat un volum dedicat acestora. Totodată, autorităţile de la Bucureşti i-au decorat pe foştii marinari ruşi Grigore Covalciuc, Petre Prokopenko şi Grigore T. Stanovschi, în noiembrie 1955, cu „Medalia Muncii” şi medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”, acordându-le şi pensii lunare în valoare de 600-800 de lei. Ibidem, p. 24; Titu Georgescu, Gavril Marcu, Potemkiniştii în România: 50 de ani de la răscoala marinarilor de pe crucişătorul „Potemkin” 1905-1955, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură Politică, 1955; Petre Opriş, Foştii marinari de pe crucişătorul „Potemkin”, decoraţi în România comunistă (1955), în „Anuarul Muzeului Marinei Române – 2006”, vol. IX, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., 2006, p. 465-474.
Zece ani mai târziu, membrii Secretariatului C.C. al P.M.R. au fost de acord ca Elena Cuşnir, soţia fostului marinar rus Ivan Cuşnir, să primească o pensie specială în valoare de 600 de lei (începând de la 1 aprilie 1965). În aceeaşi reuniune din 11 mai 1965 a Secretariatului C.C. al P.M.R. s-a aprobat eliberarea Clarei Cuşnir Mihailovici din funcţia de director al Muzeului de Istorie a Partidului, în vederea pensionării, suma lunară pe care urma să o primească fiind de 2800 de lei. ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 65/1965, f. 5-7; 9.
7 Paul Sfetcu, op. cit., p. 124-125.
8 Paul Niculescu-Mizil, O istorie trăită. Memorii, volumul I, ediţia a II-a, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 380.
9 Pentru plecarea delegaţiei de pe aeroportul de la Băneasa (11 august 1946), vezi ANIC, Fototeca online a comunismului românesc (în continuare, se va cita: Fototecă), cota nr. 32/1946. Întoarcerea delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris s-a realizat cu trenul. Acesta a ajuns în gara Băneasa la 21 septembrie 1946.
10 Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a întors de urgenţă la Bucureşti, cu avionul, din cauza crizei politice din Ungaria. Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 1997, p. 132.
11 Aceasta a fost a doua vizită a liderului comunist român în Uniunea Sovietică. Prima a avut loc în perioada decembrie 1944 – ianuarie 1945, deplasarea de la Bucureşti la Moscova şi retur fiind realizată cu trenul (vezi ANIC, Fototecă, cotele nr. 52/1945; 53/1945). Pentru întoarcerea de la Moscova a lui Gh. Gheorghiu-Dej, cu avionul (Băneasa, 13 septembrie 1945), ibidem, cotele nr. 222/1945; 226/1945.
12 Pentru plecarea cu avionul şi sosirea de la Moscova a lui Gheorghiu-Dej (pe 15, respectiv 27 iunie 1947), vezi fotografiile din ibidem, cotele nr. Q036 şi Q039.
13 Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1952, vol. IV (partea a II-a), Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 2007, p. 23-24.
14 Pentru sosirea din URSS a lui Gh. Gheorghiu-Dej pe aeroportul Băneasa (16 octombrie 1952), vezi fotografia din ANIC, Fototecă, cota nr. 182/1952. Conducătorul P.M.R. asistase la lucrările Congresului al XIX-lea al P.C.U.S. (Moscova, 5-14 octombrie 1952).
15 Pentru întoarcerea din URSS a lui Gh. Gheorghiu-Dej (Băneasa, 11 martie 1953), care a asistat la funeraliile de la Moscova ale lui Iosif Stalin, vezi fotografia din ibidem, cota nr. 18 (17)/1953.
16 Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu au asistat la Congresul al XX-lea al P.C.U.S (Moscova, 14-25 februarie 1956).
17 Arhiva Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lângă C.C. al P.C.R., fondul Fotografii, mapa I/166. Apud ANIC, Fototecă, cota nr. 4/1959. Liderul suprem al P.M.R. a asistat la Congresul al XXI-lea al P.C.U.S. (Moscova, 27 ianuarie – 5 februarie 1959).
18 Arhiva Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lângă C.C. al P.C.R., fondul Fotografii, mapa I/166. Apud ANIC, Fototecă, cota nr. 25/1961; Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, Viaţa lui Ceauşescu, vol. 2: Fiul Poporului, Bucureşti, Adevărul Holding, 2013, p. 64-66. Vizita de prietenie în Uniunea Sovietică a delegaţiei conduse de liderul suprem al P.M.R. a avut loc în perioada 31 iulie – 12 august 1961.
19 Gh. Gheorghiu-Dej a condus delegaţia română care a asistat la cel de-al XXII-lea Congres al P.C.U.S (Moscova, 17-31 octombrie 1961).
20 Nici unul dintre avioanele Il-18 recepţionate de „Tarom” în 1961 nu a fost utilizat în prima jumătate a lunii octombrie 1962 (înainte de declanşarea crizei rachetelor sovietice instalate în Cuba) de o delegaţie de partid şi de stat, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej şi Ion Gh. Maurer, care s-a deplasat în Indonezia, India şi Birmania. Pentru acea vizită, autorităţile de la Moscova au pus la dispoziţia delegaţiei române un Il-18 care folosea un petrol special, cu lichid „I” – aditiv care cobora temperatura de congelare a petrolului şi, la acea vreme, era un secret militar al sovieticilor, chiar şi în relaţiile cu celelalte state din Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Astfel, s-a putut zbura peste Munţii Himalaya pentru a traversa frontiera dintre China şi India, dus-întors.
Procedura folosită de sovietici nu a constituit o noutate pentru autorităţile de la Bucureşti. De exemplu, după ce a asistat la Congresul al VIII-lea al Partidului Comunist Chinez (Beijing, 15-27 septembrie 1956), Gh. Gheorghiu-Dej a efectuat unica sa vizită oficială în R.P.D. Coreeană (2-5 octombrie 1956). În acest scop, delegaţia condusă de liderul suprem al P.M.R. a utilizat un avion Il-14, înmatriculat în R.P. Chineză. Vezi fotografia cu momentul trecerii în revistă a gărzii de onoare nord-coreene de către oaspetele român, împreună cu Kim Ir Sen, pe aeroportul Sunan (de lângă Phenian) – ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Albume foto – Gh. Gheorghiu-Dej – Vizite externe, A 9 (vol. I), f. 37.
21 Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbiri, memorii, 1944-1952, editori: Dan Cătănuş, Vasile Buga, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012, p. 25-26; Mircea Babeş, Ion Calafeteanu, Cristian Popişteanu, Şerban Rădulescu-Zoner, Valeriu Stan, Nicolae Stoicescu, Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 255; 262-270; Relaţiile internaţionale postbelice. Cronologie diplomatică, 1945-1964, coord. Nicolae Ecobescu, Bucureşti, Editura Politică, 1983, p. 217; 299.
22 ANIC, Colecţia Gheorghe Gheorghiu-Dej, dosar nr. 659, f. 3-4. Apud Dumitru Lăcătuşu, loc. cit., p. 80.
23 Paul Niculescu-Mizil, De la Comintern la comunism naţional ..., op. cit., p. 67-68. Pentru poziţia autorităţilor române faţă de polemica sovieto-iugoslavă din 1957 şi discuţiile care au avut loc la consfătuirea de la Moscova din noiembrie 1957, vezi Dan Cătănuş, loc. cit., p. 185-189; 193-201.
24 Elis Neagoe-Pleşa, Reflectarea imaginii şi a cultului personalităţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în „Scânteia” (1956-1965), în Arhivele Securităţii, vol. II, coordonator: Silviu B. Moldovan, Bucureşti, Editura Nemira, 2006, p. 133.
25 Vezi http://www.thai-aviation.net/files/YR_Register.pdf (30.11.2011).
26 Petre Opriş, op. cit., p. 224-225.
27 Pentru detalii, vezi ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 112-116.

28 Vezi documentul anexat.

  
Locotenent-colonel (r.) dr. PETRE OPRIŞ
reeditare:nemotoujours
foto:internet


publicat pentru prima oara in  
 

ANUARUL INSTITUTULUI DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE

C. S. NICOLĂESCU-PLOPŞOR”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu