 |
| . |
Le multumim pentru rabdare si pentru deosebita organizare.
Colega noastra Ana-Maria care nu doar ca a fost desemnata , dar chiar si-a dorit foarte mult sa scrie despre eveniment, ne impartaseste mai in gluma, mai in serios aceasta frumoasa experienta de la care echipa noastra s-a intors si cu rezultate foarte bune!
(nemotoujours)
19 octombrie 2015...
În sfarşit aflu,
înainte de a se întâmpla - pentru că de obicei aflam după eveniment – că joi,
22 octombrie, se va desfăşura... Cupa Presei la Tir! Uraaaaa! Acum, sau voi
regreta în fiecare secundă ce va urma!
Din fericire
vestea entuziasmează echipa într-un mod la care nu mă aşteptam şi organizarea
este extrem de rapidă. Mergem la Cupa Presei!
Îmi avertizez coechipierii
că nu am tras niciodată, însă dorinţa este atât de puternică, încât orice refuz
este exclus şi mă bucur intens de ocazia excepţională de a împlini un vis.
De unde această
dorinţă? Povestea este simplă.
V-am mai spus că
locuiesc într-o zonă în care am avut totul. Focurile de armă nu au lipsit nici
ele. Poligonul de la Crângul lui Bot fiind destul de aproape, am crescut în
rafale de mitralieră si focuri de armă automată .
“Mergem la poligon?”
“Ce să
cauţi la poligon?”
“Să văd tragerile.”
“N-ai voie să intri! Nu eşti militar!”
“Când o să fiu militar?”
Şi astfel începe
o lungă aşteptare...
 |
| . |
Bun. Aşteptăm. PTAP se face în clasa a VIIIa, mai sunt ani
până atunci, dar timpul trece. În primul trimestru facem puţine ore, abia ne
organizăm şi nu învăţăm mare lucru. Despre armă, trageri… Nimic. Poate mai
târziu… Mai târziu, însă, nu mai facem deloc. Revoluţia a anulat pregătirea.
Facultatea aveam să o fac degeaba, nu se mai făceau înrolări.
“Vreau să trag cu arma, în poligon!”
“Vezi că o poţi face! E simplu! Plăteşti şi tragi cât vrei!”
“În poligon militar?”
“Nu!...”
“Atunci, mulţumesc, nu-mi trebuie. Eu acolo vreau.”
“Intră în armată!”
Da, sigur! Cu condiţia mea fizică, de doi bani ruginiţi, de
asta are armata nevoie, de mine! Ar mai fi o variantă. Să mă angajez. Dar… Ce?!
Nici azi nu am găsit ceva potrivit… Nu-i nimic. Se pare că vom putea fi
rezervişti. Ba… nu! Şi aici m-au ocolit! Ba că sunt prea tânără, ba că sunt
fată, ba că nu se mai face armata, ba că… M-au pierdut din vedere, m-au tot
ocolit, iar eu ţopăi la poarta poligonului interzis.
De Cupa Presei la Tir am aflat în urmă cu câţiva ani.
Varianta perfectă, şansa unică pe care nu trebuia să o ratez! Şansă pe care o
ratam cu fiecare ediţie ce trecea… Ca un făcut, ca o piedică de netrecut, aflam
că… Fusese! Degeaba întrebam pe oricine, oricând, oriunde, răspunsurile erau
mereu, invariabil: “Nu ştiu”,
ori… “A fost!”.
Şi iată că, printr-un adevărat miracol, mă aflam acum pe
listă. Bucuria era imensă. Mai aveam doar un pas…Două zile în care trebuia să
fiu extrem de atentă să nu păţesc iar ceva, cel mai mic accident putând însemna
excluderea mea din echipă pe motiv medical, trec repede.
DA PAGINA!
DA PAGINA!
 |
| Poligonul "Căţelu" |
Despre puşcă aflasem câteva lucruri foarte utile cu ocazia
vizitării unei unităţi militare, pentru că mă mâncase limba să mărturisesc
faptul că îmi doream să trag… O primă lecţie de 20 minute din care îmi aminteam
destul de multe. Despre pistol, însă, nu ştiam absolut nimic, iar
 |
| . |
Sorin (Stoica) îmi face un instructaj rapid prin clipuri,
vizionez unul după altul şi realizez că am nevoie de multe explicaţii. Să
căutam un manual! O exista?! Din fericire, sunt oameni care s-au gândit şi la
asta şi găsesc repede unul. Parcurg cuprinsul şi aleg capitolele de urgenţă. Nu
aş fi avut timp să îl parcurg pe tot… Totul este descris simplu. Din când în
când mă lovesc de un “ca în
figura” pe care o caut inutil, că au omis figurile din peisaj! Nu-i nimic, vor
rămâne lucruri care vor face să fiu foarte atentă mâine la instructaj! Ceva
imaginaţie şi ajutorul din teren vor face treaba. Cu o cantitate apreciabilă de
informaţii noi pentru mine şi cu gândul la o zi mai aşteptată decât ziua nunţii
(hihi!), adorm repede şi mă trezesc rapid: joi, 22 octombrie, ora 4:30!
 |
| . |
Cu Cristinel
(Angheliuc) mă întâlnesc în tren. Nemo ne aşteaptă cu cafeaua – noi aducem
cafeaua! La metrou exersez. Cum ce, poziţia de tragere, evident! Nu prea îmi
iese figura, ceva nu îmi e prea clar, cred că nu mă încadrez în manual... Poate
se rezolvă pe teren! Ah... reculul! Tot ce ştiu este că este puternic şi că trebuie
să fiu foarte atentă. Cum pot fi atentă la ceva ce n-am mai întâlnit, dacă nu
ştiu cum face?! Cam multe neelămuriri, dar nu sunt motive de îngrijorare. Am
exact ce am vrut. Dacă aş fi vrut altceva, aş fi intrat de mult în primul
poligon şi aş fi tras cu un pistol cu aer comprimat. Mi-am refuzat gândul, n-am
decât să suport consecinţele cu capul sus. Adevărul e că... Habar nu am ce
urmează să fac! Dar voi afla curând, de ce m-ar îngrijora asta?!
Echipa se adună
şi ne îndreptăm spre poligonul „Căţelu”, poarta căruia o nimerim doar după ce
„vizităm” împrejurimile...
După o coborâre
în spaţiul de tragere revenim pentru o cafea; cum aş fi putut refuza? Cafea “de poligon”
n-am mai gustat! Întâlnirea, primele saluturi, revederea atâtor prieteni dragi
(rivali, astăzi); cafeaua are un gust
foarte plăcut! Îmi ţin nerăbdarea în lesă; nu arunc nicio privire în
spaţiul de tragere de jos, nu cobor treptele. Aştept. Fiind aici, ştiu că
momentul nu are cum să dispară brusc, nimic nu îmi mai poate fura clipa.
Dacă
nu am reuşit să fac armata, iată că armata oferă un dar de nepreţuit jurnaliştilor (mulţi dintre ei neavând
pregătire militară): de a cunoaşte mai mult şi de aproape un domeniu vast şi cu
acces limitat, de a pune mâna pe arma rece, de a îmbrăca veesta antiglonţ, de a
încărca arma şi de a ochi ţinta… Câteva ore de instrucţie în condiţii reale, nu
chiar cele mai grele, intentia nefiind de a ne speria de tot, dar nici prea
lejere, armata însemnând mai mult decât munca de birou…
Minutele se scurg. Coborâm!
Totul ma interesează, în cel mai mic amănunt. Nu pot reţine
prea multe, fiind totul nou, dar ştiu că voi umple golurile mai târziu.
 |
| . |
Răniţi în teatrele de operaţiuni, eroi ai zilelor noastre, nu ne
dau voie să uităm că războiul face parte din realitatea de lângă noi, iar pacea
de care ne bucurăm încă aici este rezultatul sacrificiilor militarilor români
care luptă departe de casă… Iar aceşti militari continuă lupta pe alte
fronturi, antrenându-se pentru Jocurile Paralimpice. Respect, Invictus!
 |
| . |
Cupele aliniate frumos atrag irezistibil toate obiectivele.
Le arunc o privire şi le uit repede. Nu erau obiectivul
acţiunii noastre de azi. Eram puţini cei
care nu trăseserăm niciodată, şi mai puţini eram cei care nu atinseserăm armă (un Carpaţi şi un pistol cu aer comprimat, ambele fără muniţie, cândva, în tinereţe… Nu cred că m-au învăţat prea mult…). În asemenea condiţii, ce sens ar fi avut să mă gândesc la vreo cupă?
care nu trăseserăm niciodată, şi mai puţini eram cei care nu atinseserăm armă (un Carpaţi şi un pistol cu aer comprimat, ambele fără muniţie, cândva, în tinereţe… Nu cred că m-au învăţat prea mult…). În asemenea condiţii, ce sens ar fi avut să mă gândesc la vreo cupă?
 |
| . |
 |
| Ţinta nr. 4, cea în faţa căreia mă voi afla. |
 |
| . |
 |
| . |
Iau pistolul, îl cântăresc, îl sucesc pe toate părţile, facem cunoştinţă. Nu ne înţelegem foarte bine – nu-l pot arma şi pace, oricât de multă bunăvoinţă aş avea! Dar pot ţinti – e un plus.
Instructajul este
rapid şi eficient, ni se explică regulile
din poligon, reguli ce trebuie
respectate la virgulă şi punct, pentru propria noastră siguranţă. Se execută
tragere demonstrativă – acum pot vedea poziţia de tragere...
În scurt timp se formează seriile de tragere. 7-8 serii a câte 4 trăgători.
Ce caut EU în seria nr. 2?! Şi eu m-am întrebat... Doar
puţintică răbdare să fi avut şi aş fi
putut urmări cu atenţie cum procedează ceilalţi... Dar... Nuuu! Consecinţa
grabei de moment avea să fie că voi trage printre primii... Nimic nu mă poate descuraja şi nici nu am de gând să simt altceva decât bucuria de a fi aici.
Înşfac aparatul şi îmi urmăresc echipa.
Proba “Pistol 9mm” începe în câteva minute. Sorin şi Adrian se echipează pentru tragere.
 |
| . |
 | |
| . |
În scurt timp se formează seriile de tragere. 7-8 serii a câte 4 trăgători.
 |
| . |
Ce caut EU în seria nr. 2?! Şi eu m-am întrebat... Doar
 |
| . |
Proba “Pistol 9mm” începe în câteva minute. Sorin şi Adrian se echipează pentru tragere.
 |
| . |
 |
| Se distribuie muniţia – unul dintre momentele preferate ale acestei zile: |
 |
| . |
Pe aliniamentul
de tragere, Sorin:
 | |
| . |
 |
| . |
 |
| Adrian (Tiron): |
Depun arma din dotare (camera foto) şi trec la echipare. Deşi eram în
întârziere, grija cu care s-a realizat echiparea subsemnatei, ajustările – casca zbiera continuu că am capul
prea mic – şi minuţiozitatea acţiunii m-au impresionat. Nimic nu este lăsat la
voia întâmplării iar neavenitul din mine este echipat corespunzător.
Punctul nr. 3 de tragere (locul liber)! Pentru că nu am avut niciodată un
instructor de tragere, nici măcar civil, pot spune doar că nici nu mi-aş fi
dorit un altul! Calm, siguranţă, claritate în fiecare detaliu, limbaj simplu şi
concret; nu am şi nici nu aş fi
căutat comparaţii. Probabil mă
aflam pur şi simplu în cel mai bun loc pentru a atinge o armă – în poligon militar. Probabil aceşti oameni ştiu atât de bine ce au de făcut, încât scot dintr-un civil aiurit un trăgător în faşă... Nu ştiu exact şi nici
nu am nevoie să ştiu mai mult. Ştiu doar atât: a fost perfect la punctul 3 de tragere! Mulţumesc
din suflet!
pare că în
entuziasmul meu mergeam să dau mâna cu ţinta…
aflam pur şi simplu în cel mai bun loc pentru a atinge o armă – în poligon militar. Probabil aceşti oameni ştiu atât de bine ce au de făcut, încât scot dintr-un civil aiurit un trăgător în faşă... Nu ştiu exact şi nici
 |
| . |
Clipa mult
aşteptată se află la doar câţiva paşi.
Îmi dau seama că
mi-au cam îngheţat mâinile şi îmi aduc aminte că am lăsat mănuşile acasă… Nu-i
nimic, se vor încălzi imediat.
Pe aliniamentul
de tragere, ultimele detalii.
“Punctul trei, câţiva
paşi înapoi!”
Fac câţiva paşi mici în spate. Nu destui, pentru că ordinul
se repetă. Mă uit la steguleţul roşu şi acţionez în consecinţă. Se  |
| Faţă în faţă... |
Armez şi...
Blochez arma! “Incident la 3!”
Se putea să nu fac o nazbâtie?! Prin
urmare... Orice lucru bun începe cu o pauză. Am cinci minute să trimit zece
gloanţe spre ţintă, iar eu stau foarte cuminte şi privesc cum trag ceilalţi
concurenţi...
Din fericire,
instructorul care se pomenise cu beleaua de mine pe cap ştie foarte bine cum să
rezolve rapid problema şi iată-mă iar cu pistolul de 9mm în mână.
 |
| . |
Procedez ca la
carte: cuiul cătării la nivelul umerilor ţelului, la egală distanţă stânga –
dreapta faţă de părţile laterale... Foc! Şi... BUM! Bum pistolul, bum glonţul,
bum eu, bum tot! Nu mai ştiu ce-a bubuit şi ce nu, ştiu doar că am simţit cum
îmi zboară toate mâinile (şi nu erau decât două) din locul stabilit, iar
pistolul se îndreaptă dezordonat în sus. L-am ţinut destul de bine să nu-l scap: “Aha…Deci ĂSTA e reculul!” În sfârşit, făcusem cunoştinţă cu temutul şi
inevitabilul… Întorc capul spre instructor, care probabil a avut un mare moment
de îndoială, văzând ce bine mă descurc:
“Primul contact! E bine! Să continuăm...”
“Primul contact! E bine! Să continuăm...”
 |
| . |
Îmi fac repede socoteala că am trimis aiurea primul glonţ după ciori şi mai am doar 9 de trimis pe ţintă, reiau în gând teoria, repoziţionez mâinile – care, în mod curios, nu suferiseră deloc în urma smuciturii, ochesc şi trag. Se pare că încep să mă împac cu domnul recul; pot continua liniştită. Credeam că trebuie să armez după fiecare foc, dar nu, puteam continua de acum. Novice până în buricele degetelor, ce să-i faci!
.
 |
| . |
 |
| . |
 |
| Hm... Tare aş vrea să ştiu ce şopesc bărbaţii când trag femeile la ţintă... |
 |
| . |
 |
| . |
Cam mulţi ochi pe mine… Ce boacănă oi
mai fi făcut?! Reiau procedura în gând şi trag concluzia: habar nu am, dar sunt în regulă şi n-am rănit pe
nimeni că s-ar fi anunţat incident, deci pot continua.
 |
| . |
Ţinta mea arăta cam aşa…
.
 |
| . |
Urmează Nemo…
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
 |
| . |
 |
| , |
Băieţii îşi
testează abilităţile şi obţin rezultate foarte bune.
Recordul absolut îi revine lui Cristinel, care, cu doar cinci gloanţe, iată ce rezultat bun a obţinut!
Recordul absolut îi revine lui Cristinel, care, cu doar cinci gloanţe, iată ce rezultat bun a obţinut!
 |
| . |
 |
| 10 din 5! |
Campionii de la Clubul Sportiv al Armatei “Steaua” Bucureşti ne arată cum se procedează:
 |
| , |
 |
| . |
 |
| . |
Eu aleg să-mi menajez forţele pentru proba “Puşca Automată cal. 5,45mm”!
 |
| . |
*Ana-Maria*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu