969."Poveste cu elicoptere" (sau "Zborul si gratarul"!) - plus foto si clipuri !

    Este una dintre povestile adevarate ale unui prieten al nostru.
     Pilot dedicat, tanar si iubitor de "Cer senin" (chiar si actor amator), am vazut ca stie sa si povesteasca, sa incante cu vorba scrisa.

De aceea am considerat ca merita din plin sa-i cititi scrierea si, ulterior sa va delectati cu un clip-doua ale sale si sa cititi mai multe de pe blogul pe care il are.

*nemotoujours*

    O vorbă de prin aviație spune că elicopterele nu pot să zboare, dar sunt atât de urâte, încât le respinge pământul...

De la începutul lumii încoace, tot țiganul își laudă ciocanul, așa că îmi laud și eu elicopterul. Unul dintre avantajele elicopterului este că, dacă te trece, poți să aterizezi și să faci un download mic... Mă rog, mai sunt și alte avantaje, dar haideți să vă povestesc ce mi s-a întâmplat acum câțiva ani.

Eram pe la începuturile mele ca pilot pe elicopter. Văzusem multe obiective din aer, dar aveam și eu o dorință: să trec pe deasupra casei mele cu elicopterul. A venit un moment când s-au făcut traiecte noi, din care unul trecea chiar pe deasupra casei pe care o avea tata în marginea Găeștiului. Ocazie perfectă ca să sugerez instructorului cu care urma să zbor să alegem acel traiect.

 .

DA PAGINA!

.

Bun, zis și făcut, iar el acceptă. În ziua cu pricina, însă, cei de la meteo ne spun că e posibil să se strice vremea în zona aceea. Ocazie ratată!
.

Și, cum nu ajunge un par la un car cu oale sparte, colegii mă tachinau și ei: „Unde vrei tu să mergi? La Găești? Nu vezi că se strică vremea?” Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe tata, care tocmai era la un grătar în curte cu niște prieteni. Niciun semn de nor prin apropiere, mă informează el, iar eu îi spun: „Bine. Vezi că o să vin și eu peste vreo două ore.”

 .

Am primit aprobare să decolăm pe traiectul de Găești, așa că două ore mai târziu, zburam să-i fac tatii o surpriză. Fluturașii de emoție se țineau după stomacul meu, deși aveam vreo 180 la oră, așa că eu am fost cel care a avut parte de prima surpriză: nu mai gă

.

seam casa!

.
     Inutil să mai spun că din aer arată altfel decât de la sol, iar, dacă mai punem și emoțiile de rigoare, obținem o mică dezorientare. Norocul meu că aveam un reper foarte bun: o antenă mare care era chiar pe lângă casă...

 .

Mai e nevoie să descriu bucuria pecare am provocat-o la sol în timpul celor câteva viraje pe deasupra curții? Eu, cel puțin, eram atât de bucuros, încât a fost nevoie să-mi spună instructorul „Salută-i și tu”, ca să-mi dau seama că rămăsesem cu mâinile pe comenzi și nu salutam lumea...

 .

După ce am aterizat, l-am sunat pe tata, iar el mi-a zis că data viitoare să aterizez, ca să-mi dea și mie niște mici proaspăt făcuți la grătar.

 .

Iată cum poți să îmbini zborul și grătarul într-un mod fericit...

Și, ca să dăm și un pic de imagine, vă

.

prezint un videoclip. Nu am făcut chiar așa prin curtea lui tata, că nu era loc, dar mai pe sus...

 .

     Asta e povestea. În (mare) parte e și adevărată...

        *CriVasic*

INCA UN CLIP SUPERB din cockpit 

 da click AICI

Blogul sau este AICI
Si va rugam, nu inainte de a vizualiza frumoasele fotografii realizate de catre colegii nostri.

.