Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 25 mai, în București, în contextul Centenarului Primul Război Mondial (1916-1919) și al declarării anului 2017 ca “Anul Mărăști, Mărășești, Oituz - 100", acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii, conform următorului program:
• ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia“ va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori;
• ora 10.30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfășura ceremonia militară intitulată “Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial”;
• ora 12.00, ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar și la Cimitirul Eroilor Revoluţiei.
Ceremonii militare și religioase, precum și de rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial, vor avea loc în majoritatea garnizoanelor din țară.
De asemenea, depuneri de coroane și jerbe de flori se vor desfășura, cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice ale României, la cimitirele și monumentele/operele comemorative dedicate ostașilor români din Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Olanda, Federația Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Franța și Ungaria.
O amplă ceremonie militară de “Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial” va avea loc, începând cu ora 17.45, la Memorialul Eroilor Neamului și laMormântul Ostașului Necunoscut (ambele din Parcul Carol I). Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, veterani de război, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cetăţeni și elevi vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi.
Programul ceremoniei “Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial” cuprinde:
17.45 – 18.45 – Concert de cântece patriotice susținut de Muzica Reprezentativă a MApN și Corul Academiei Tehnice Militare;
18.45 – 19.00 – Moment artistic susținut de naistul Nicolae Voiculeț;
19.03 – 19.08 – Intonarea Imnului Eroilor;
19.08 – 19.15 – Moment religios susținut de preoți militari și ai Bisericii Ortodoxe Române;
19.15 – 19.17 – Semnal trompet și moment de reculegere;
19.30 – 23.00 – Rostirea solemnă a numelor eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Proiecție de fotografii și filme.
Ceremonia de la Memorialul Eroilor Neamului și Mormântul Ostașului Necunoscut este organizată de Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Primăria Municipiului București și Centrul Cultural al Municipiului București – ARCUB și va fi transmisă în direct pe pagina oficială de facebook a MApN și pe un ecran dispus în parcul din Piața Unirii.
Ministerul Apărării Naţionale îi invită pe cetăţeni să asiste la toate activităţile de comemorare a eroilor Primului Război Mondial.
* * *
Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.
Prin Hotărârea Guvernului României nr. 314/2017 a fost aprobat Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor - 25 mai 2017. În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.
De asemenea, prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Programul Naţional al manifestărilor ocazionate de Centenarul Primului Război Mondial, iar anul 2017 a fost declarat „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz — 100” și dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, prin Hotărârea Guvernului României nr. 221/2017.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu