14 Noiembrie – Ziua Dobrogei
De Ziua Dobrogei – Joi, 14
Noiembrie 2013, toți tulcenii sunt invitați să participe la evenimentele
ce vor avea loc la Muzeul de Istorie și Arheologie din Parcul
Monumentul Independenței, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa nr.2
și la Casa Avramide din str. Progresului nr.32.
Muzeul de Istorie și Arheologie
DA PAGINA PENTRU A VEDEA TOATE ACTIVITATILE:
10.30. Lansare de carte
· Sorin-Cristian AILINCĂI, Începuturile epocii fierului în Dobrogea. Cercetările arheologice de la Revărsarea, Isaccea, judeţul Tulcea
· Din preistoria Dunării de Jos. 50 de ani de la începutul cercetărilor arheologice la Babadag (1962-2012). Actele conferinţei „Lower Danube Prehistory. 50 years of excavations at Babadag”, Tulcea, 20-22 septembrie 2012, Volum editat de Sorin-Cristian AILINCĂI, Alexandra ŢÂRLEA, Cristian MICU
· Peuce, S.N. XI. Studii şi cercetări de istorie şi arheologie
11:00. Vernisajul expoziției ȘTEFAN BORȘ ȘI GRIGORE MUSCULIU – DOUĂ PERSONALITĂȚI TULCENE DEMNE DE URMAT
Proiect expozițional realizat de ICEM Tulcea în colaborare cu Biroul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale
Vernisajul expoziției MAMIFERE PREISTORICE DIN PODIȘUL MOLDOVEI
Expoziție organizată în colaborare cu Muzeul Vasile Pârvan Bârlad, Complexul Muzeal de Științele Naturii Ștefan Angheluță
Galați și Complexul Muzeal Județean Neamț
Muzeul de Artă
16.00. Vernisajul expoziției FARMECUL GRAFICII DE ȘEVALET ȘI A STAMPELOR ÎN DONAȚIA THEODOR HRIB 2013
Casa Avramide
18.00. Vernisajul expoziției MEDALII ȘI DECORAȚII ROMÂNEȘTI DIN COLECȚIA MUZEULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE
19.00. Vernisajul expoziției ORAȘE DUNĂRENE ÎN FOTOGRAFII DE EPOCĂ
Memento: 14 Noiembrie 2013 – 135 de ani de când Dobrogea s-a reunit cu România.
La Brăila, în anul 1878, s-au
desfășurat festivitățile prilejuite de punerea în aplicare a art. 46 al
Tratatului de la Berlin, prin care teritoriul dintre Dunăre și Marea
Neagră revenea la patria-mamă. O divizie română a trecut Dunărea în
Dobrogea, prilej cu care regele Carol I a adresat dobrogenilor o
Proclamație:
“Locuitori de orice naționalitate și
religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi
face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința
arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște
și o cârmuiește. Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii:
viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe
care ne-o râvnesc multe țări străine. Religiunea voastră, familia voa
stră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu
le va putea lovi, fără a-și primi legitima pedeapsă. Armata română,
care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și,
model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire. Salutați dar
cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății,
drapelul dreptății și al păcii. În curând provincia voastră, pe cale
constituțională, va primi o organizațiune definitivă. Care va ține seama
de trebuințele și moravurile voastre, care va așeza pe temelii
statornice poziția voastră cetățenească. Iubiți țara la a cărei soartă
este lipită de acum si soarta voastră.”
Cătălina Popa – Responsabil Relații Publice
Tel./ fax: 0240 515866; relatiipublice@icemtl.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu