719. Ipoteștii, lui Eminescu. Povești de demult despre Ipotești.

foto:internet

  Ipoteștii, ( în vechile hrisoave și Epotești) a fost încă de la înființare,  sat din ținutul Hârlău. El facea parte în vechime din ocolul Botoșani.

 Numele localitații Ipotești  (Epotești) , apare pentru prima dată, într-un hrisov din 15 iunie 1616,  dat de Alexandru Movilă, nefericitul domn al Moldovei,  care și-a pierdut domnia după o luptă cu o armată de 25.000 de turci și tătari la intrarea în Hârlău și apoi la Drăcșani, aproape de Botoșani, unde a fost capturat și dus la Istambul unde s-a turcit. (Documente Istorice Românești sec. XVII vol.IV, 9, 208).

  La 1639, 7 iunie, Vasile Vodă (Lupu) dă un hrisov de întărire lui Cârste Brăileanu, pentru moșia Rușilor de la Bătășeni. Intărirea se face pe baza hotărârii și mărturiilor mai multor boieri și târgoveți din Botășeni (Botoșani) printre care și Dumitrașcu din Epotești (Ipotești).  (Docmenta Romaniae Historica, A. Moldova, sec. XXV, 1639-164 Doc. 144, p.161).

  La 26 februarie 1640, Vasile Vodă (Lupu), la Iași, dă un hrisov de întărire de cumpărare a moșiei și satului Epotești (Ipotești) lui Dumitrașco ca dreaptă ocină și cumpărătură. (Docmenta Romaniae Historica, A. Moldova, sec. XXV, 1639-164 Doc. 299, p. 294).

DA PAGINA !



  In Catagrafia visteriei Moldovei din 1820 satul Ipotești era din ocolul Coșula, era pe moșia Catrinei Isăcceasa, și o parte din sat pe moșia stolnicului Iordachi Murguleț. Satul avea recenzate 171 de persoane, din care 84 birnici. Satul era apreciat ca fiind de starea a I-a (din cele 3 stări), adică locuitorii aveau o viață bună și îndestulată, în plus mai câștigă din cărăușia (alișverișuri) în Botoșani. (Catagrafia visteriei Moldovei A. Ținutul Hârlău, partea I-a, 1820, p. 321-323).
  In Catagrafia visteriei Moldovei din 1832, satul Ipotești, era tot în ținutul Hârlău, ocolul Coșula. Avea recenzate 73 de persoane, din care 43 birnici, 2 preoți, 1 diacon, 2 dascăli, 4 privilegiați (nu plăteau bir), 9 slujbași volnici (săteni care de bunăvoie se invoiau cu moșierii în scris, pentru a munci pe moșie și erau scutiți de a plăti bir la domnie). Stăpânul moșiei și a satului Ipotești la acea dată, era Iordache Murguleț, cel care cu 12 ani în urmă deținea o parte din moșie. Deci la 1832, înainte ca familia căminarului Eminovici să construiască o biserică în apropierea casei, exista o biserică în sat. (Catagrafia visteriei Moldovei 1832, p.175)
  Catagrafia Moldovei din 1832, este ultima în care apare ținutul Hârlău, acesta fiind desființat la 1834. Ocoalele din nord Coșula (cu Ipoteștii) și Miletin trec la județul Botoșani, iar ocoalele din sud – Bahlui și Miletin trec la județul Iași.

  In 1847,Gheorghe  Eminovici (tatal lui Mihai Eminescu)  cumpără moşiei de la Ipoteşti. Familia căminarului Eminovici se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea noii case. Însă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii liceale şi universitare, costisitoare chiar şi pentru o familie mai înstărită, aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-şi plăti datoriile; rămânând ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale.
(http://www.eminescuipotesti.ro/gheminovici.htm )

  In Marele Dicționarul Geografic al României (1901) vol.IV, Ipoteștii apare ca fiind sat la sud vest de comuna Cocorani, plasa Târgul, județul Botoșani. Are o populație de 75 de familii sau 300 de suflete, moșia este din trei părți: Ipoteștii statului 64 hectare, Ipoteștii fraților Iscacești 64 de hectare și Ipoteștii familiei Marinovici cu 458 ha. satul are o biserică, un preot și 2 cântăreți. Vite, 130 boi și vaci, 21 de cai, 795 de oi, 56 de porci.
  Poate puțini știu, însă, în ținutul Hârlău, mai precis lângă satul Curtești se află Mănăstirea Agafton, leagăn pentru copilăria lui Eminescu. Plecând adesea pe jos din Ipoteştiul natal, Mihai Eminescu îşi închidea pădurile şi visurile sale în cămăruţe în care numai el ştia cum trebuie să intre. Fiind călugărite aici, surorile de sânge ale mamei sale Raluca Eminovici, Olimpiada şi Sofia Iuraşcu, dar şi verişoara ei Fevronia, îşi primeau cu dragoste nepotul, pe Mihăiţă, aşa cum povesteau maicile bătrâne de la Agafton, iar Mihăiţă se retrăgea în mijlocul codrilor singur, doar cu visările lui, asculta izvorul şi pregătea poezii pentru zestrea lirică a poporului nostru.

  Fevronia fusese călugărită la Agafton în anul 1828, iar Olimpiada şi Sofia în anul 1840. La vremea sa, Gala Galaction se oprea la întâlnirile copilului sau adolescentului Mihăiţă cu maica Fevronia, consemnând că poetul „copil de patru, de zece, de patrusprezece ani a venit de nenumărate ori, mai întâi cu părinţii şi apoi singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni ca să vadă pe maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. La Agafton a cunoscut Eminescu cenobitismul creştin şi pravilele lui şi toată trista lui «frumuseţe»“.
Între anii 1899 şi 1902, monahia Olimpiada Iuraşcu a fost stareţa mănăstirii. Inspirat de rânduiala monahală de la Agafton, care presupunea ca maicile să fie îngropate fără sicriu, doar pe rogojină, Mihai Eminescu a scris poezia „Mai am un singur dor“, în care le spunea celor dragi: „Nu voi sicriu bogat/ Nu-mi trebuie flamuri/ Ci-mi împletiţi un pat din tinere ramuri“. În semn de amintire şi preţuire pentru cel care a imortalizat frumuseţea acestor locuri, cu sprijinul autorităţilor din Botoşani, maicile au ridicat în 2002, în curtea mănăstirii un mic monument cu bustul poetului.  http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Agafton

  Locuitorii Hârlăului să nu uite, că și Hârlăul, a făcut parte din biografia poetului național Mihai Eminescu. Ipoteștii făcând parte din ținutul Hârlău cel puțin 218 ani (1616-1834).

  Fragment din volumul în pregătire “Ținutul Hârlău, sate, târguri, mănăstiri” pe care sper să-l lansez în 2015 de Sf.Gheorghe – Ziua orașului Hârlău. ( Ca o paranteză, încă mai caut sponsori).

*col(r)Miron Dumitru*