“Iniţiativa cu taberele de sculptură e frumoasă în sine, atâta doar că ele, lucrările, rămân izolate laolaltă într-un cimitir al uitării, în loc să fie comandate şi gândite pentru spaţii urbane în care să se încadreze şi pe care să le înfrumuseţeze estetic.”
N-am spus-o eu, e zicerea unui prieten de încredere care vine d-acolo, din lumea artelor şi-a artiştilor. Şi care n-a călcat până acum prin Caransebeş, deci n-a avut ocazia să exclame “Q.E.D.!” văzând cimitirele noastre de statui din Valea Cenchii şi, mai nou, din târgul de vite.
Pentru cei care nu ştiu, Caransebeşul are vreo şaptezeci de km2 şi o populaţie ceva mai mică decât a zecea-a parte din populaţia celui mai mic sector bucureştean. Suntem un fel de sat mai răsărit, plin de statui, de vinituri şi de urmaşi ai gugulanilor (ţărani de cea mai pură origine dacică, dacă e să citez din dacopaţii zilei). În ceea ce priveşte populaţia vie, puteţi verifica datele ultimului recensământ, de nu mă credeţi. Cu statuile e mai greu, fiindcă nu ştiu dacă există la primărie sau aiurea un SPCLES şi pentru ele. Un Serviciu Public Comunitar Local de Evidenţă a Statuilor, cum ar veni. Ar fi normal să existe, dar eu n-am aflat de el.
Tocmai s-a încheiat a XIV-a ediţie a Taberei Internaţionale de Sculptură de la Caransebeş. Respect pentru artişti şi pentru creaţiile lor! Dar oare i-a prevenit cineva că vor fi expuşi pe coclauri, la grămadă, şi doar oacheşii de la spaţii verzi le-or mai arunca câte-o privire de expert cam de două ori pe an, când sunt trimişi să cosească bălăriile din “muzeu”?! La un calcul matematic simplu, înmulţind numărul de ediţii cu 11 sau cu 12 – media de statui per ediţie, rezultă că în ulţimii ani ne-am îmbogăţit cu aproximativ 160 de opere de artă. Care se adună la cele cîteva sute adunate de-a lungul anilor grei de istorie. Dacă vom continua în ritmul ăsta şi luăm în calcul durata de viaţă a unei statui din marmură sau travertin, raportată la durata de viaţă a oamenilor, plus migraţia celor de carne şi sânge spre ţări mai calde vs apetitul scăzut al hoţilor pentru statui moderne, sporul demografic va fi net în favoarea statuilor. Un SF-ist adevărat şi-ar putea imagina cum va arăta Caransebeşul peste câteva sute de ani…
Efectiv nu pot înţelege obsesia asta a administraţiei noastre. Mi se pare şi o lipsă de imaginaţie a municipalităţii să se blocheze pe acest gen de artă atâţia zeci de ani. Oi gândi ca o contabilă care a citit ea undeva-cândva că excesul creează nonvaloare şi de câte ori mă gândesc la cimitirele de statui de pe dealuri, văd munţii ăia de legume şi de fructe lăsate să putrezească departe de ochii lumii pentru simplul motiv că ea, lumea civilizată, a ajuns la saturaţie, şi-a pierdut instinctul foamei.
Dar nu sunt decât o nihilistă neînsemnată, de cartier. De cartier central de mun’cipiu care, după fiecare ploaie, are nevoie de cizme de cauciuc pentru a ajunge la muncă. Care îşi doreşte concitadini educaţi, politicieni cinstiţi ce lasă deoparte ranchiuna de partid şi colaborează pentru binele obştii, gropi mai puţine prin oraş, apă mai limpede la robinet, canalizări funcţionale, iluminat stradal, un spital din care să ieşi viu şi fără alte boli după o banală operaţie de unghie încarnată, dealuri cu livezi de meri şi târguri de vite cu vite, iară nu cu statui. Flori nu vrei, Dano?! Ba da, flori adevărate şi copaci vii, nu de gips, marmură, andezit, travertin. Sunt o nihilistă de modă veche care încă mai crede că rostul administraţiei locale e să se ocupe în primul rând de nevoile primare ale oamenilor. Ori, să umple cu statui dealurile ce erau cândva pline de livezi cu meri, nu-mi pare a fi o nevoie primară a gugulanilor. Să-i asculte şi să-i respecte, da. Iată, chiar si simplul fapt că nu sunt acceptate decât osanalele şi comentariile laudative pe pagina primăriei noastre şi a casei de cultură, toate celelalte fiind şterse (şi nu vorbesc de mesajele triviale), şi asta e o lipsă de respect din partea administraţiei. Domnule tânăr primar, lăsaţi-i pe oameni să spună ce gândesc, chiar dacă vă critică, chiar dacă nu sunt de acord cu Dumneavoastră! Solicitaţi-le argumente şi căutaţi cauza adevărată a nemulţumirilor lor, nu vă lăsaţi funcţionăraşii să şteargă imediat comentariile dezaprobatoare, nu vă ascundeţi sub un clopot de cleştar!
 |
| . |
Dară, Doamne, mulţamu-ţi că m-ai născut şi m-ai lăsat să trăiesc în orăşelul ăsta! E pace, prin locurile astea vremurile-s blânde cu oamenii şi n-am de ce să mă iau. Iaca, mă împiedic şi eu de statui. Spital curat, drumuri fără gropi, apă fără turbidităţi, canalizare, respect din partea administraţiei, ehei, doar în Caransebeş pot visa atât de frumos. Brr, dacă eram acum în Istanbul, sau în Siria, Somalia, Ferentari…
*Dana Ban*
reeditare :nemotoujours, foto:internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu