20 septembrie 2017

1239.Mărturiile unui ofițer din Corpul Voluntarilor Ardeleni de la Hârlău.

talpes copertă carte.
.
 
 Tot pe la sfârşitul lunii dec. 1917, înființându-se la Hârlău Corpul de voluntari ardeleni-bucovineni am fost trimişi şi vărsați cu toții acolo, înființându-se 3 regimente: Reg. 1 Turda, în satul Scobinți, de lângă Hârlău; Reg. 2 Alba-Iulia, în localitatea Cotnari şi Ceplenița şi Reg. 3 Avram Iancu, în satul Deleni, la 4 km nord-est de Hârlău, regiment care s-a înființat ulterior, după dezastrul suferit de soldații ardeleni în Basarabia, care au reuşit să fugă din captivitatea bolşevicilor, aşa cum am reuşit şi eu, ceea ce voi povesti îndată pe pagina  care va urma. Comandantul Corpului Voluntarilor era colonelul, ulterior devenit general, Olteanu, cu reşedința în Hârlău. (…) În acest orăşel, în care multe veri o fi petrecut Ştefan cel Mare, care a zidit o frumoasă biserică, ce se vedea că este foarte veche.
 
 Localitatea era năpădită de comercianți evrei, cum erau de altfel şi celelalte oraşe şi târguri din Moldova, în majoritate locuite de evreii ce se revărsau din Galiția, printre răbdătorii moldoveni, eliminând prin concurență şi solidaritatea lor pe comercianții şi proprietarii băştinaşi.(…).
 
DA PAGINA!  Eu făceam parte din Regimentul 2 Alba-Iulia, cazat în vestitul Cotnari şi Ceplenița şi fusesem numit ofițer cu cvartiruirea regimentului, inclusiv a comandantului regimentului, pe acesta din urmă cazându-l la etajul vilei frumoase a marelui proprietar cu numele Zarifopol, care era plecat în străinătate. Moşia acestuia era administrate de către o rudă a sa apropiată, Maier, care era de la Tecuci, şi locuia cu soția şi fiica sa, elevă în liceu, chiar în castelul  proprietarului. După terminarea cazării, Dl. Maier m-a întrebat dacă eu mi-am găsit cameră şi la răspunsul meu că voi merge în satul Ceplenița, la distanță de cca 500 paşi de castel, mi-a oferit o camera lângă administratorul său ajutor, la parterul vilei. Seara m-a invitat la cină, m-a prezentat soției şi fiicei sale, şi atunci am băut, prima data în viața mea, vin de Cotnari. Fata lui era de 17 ani. Nu era nici urâtă, nici frumoasă, dar peste vreo săptămână, în care timp eram mereu invitat ca oaspe la gazdă, m-am trezit cu căpitanul meu că mă întreabă dacă nu vreau să mă căsătoresc cu Dra Maier, care era şi moştenitoarea lui Zarifopol, căci această propunere a făcut-o Dl Maier, rugându-l să-mi afle intenția în această privință. I-am răspuns că nu eram de însurat, fără carieră, despărțit de părinți, şi că nu mă interesează averea fetei şi când va veni timpul însurătorii voi lua o fată chiar săracă de tot, dar să-mi placă, afară de aceea răsboiul nu este terminat şi nu ştim ce soartă ne paşte pe noi toți voluntarii proveniți din armata austro-ungară. L-am rugat să spună Dlui Maier motive rezonabile, să nu se simtă jignit, nici el, nici fata şi că mă voi hotărî numai după terminarea răsboiului şi după ce îmi voi revedea părinții, care nu mă au decât pe mine, şi nu ştiu dacă sunt în viață sau mort. (…)
 
  După ce mi-am îndeplinit misiunea şi la Iaşi, am primit ordinul să mă prezint la Regimentul 3 Avram Iancu din Deleni. Am ajuns şi la Deleni, unde regimentul era pe cale de organizare, din oamenii deveniți în plus de la celelalte două regimente şi alți foşti prizonieri la ruşi, scăpați. Am fost numit adjutantul maiorului Necşulescu, comandantul batalionului din care făceam parte. Comandantul regimentului era lt. colonelul David, ce se instalase în două camere la etajul castelul prințului Ghica-Deleni, care avea moşie întinsă acolo, însă el lipsea, şi numai frumoasa lui soție locuia acolo cu administratorul de moşie.
 
   Se vorbea prin sat că prințul o luase de la o familie de țigani, muncitori clăcaşi de pe moşia lui, fata fiind o frumusețe, a dus-o la Paris, unde i-a dat instrucția şi educația necesară, şi vorbea perfect franțuzeşte, posedând toate manierele şi cunoştințele de cultură generală. Ceea ce era mai curios, se spunea, că deşi născută şi crescută în bordei şi fum, după educația primită în Franța devenise atât de simțitoare încât nu putea suferi mirosul de tutun pe care îl simțea dela distanță. Satul Deleni era la cca 4 km nord-est de Hârlău, era plin de pomi roditori, case țărăneşti acoperite cu stuf, cele mai multe, şi era aşezat pe un vârf de deluşor, cu împrejurimi împădurite, oferind o privelişte romantică. Aci m-am simțit foarte bine, nu numai eu, ci şi ofițerii şi trupa, căreia i se făcea instructive (…).
 
Notă.
Referirea la conacul Zarifolpol din text. Conacul la acea data (1917) era proprietatea lui Hristache D. Zarifopol, care preia conacul de la Ceplenița în anul 1868, în contul unei datorii neachitate. În perioada celui de-al doilea război mondial, proprietarii moșiei și conacului de la Ceplenița au fost Hristache Zarifopol și George și Eliza Zarifopol.
Referință: Extrase din lucrarea lui Petru Talpeș – Amintiri, editura Mirton, 2008 Timișoara.
 
col.(r) Miron Dumitru