1363. "Am vrut Armata!"-Povestea reala a unui visator anonim (DEBUT)

             Povestea unui visator anonim.

    De cand aveam 14 ani si am spus pentru prima oara ca vreau sa ma inrolez in armata, mi s-a spus mereu ca nu am sanse sa intru, ca nu o sa trec de instructia de baza, ca sunt prea slab din punct de vedere fizic.

    Si uite-ma totusi aici, intr-un batalion de Vanatori de Munte din cadrul Brigazii a 2-a Vanatori de Munte, cu grad de Fruntas si pe cale sa plec in misiune  in Afghanistan din 2020. Recunosc, nu a fost usor sa ajung pana aici, dar a meritat.

   Pai hai sa incep sa povestesc, atunci… 

    DA PAGINA!

     Eram anul intai la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti, ma pregateam sa invat pentru sesiunea de examene. Invatam parca despre Roma Antica, si primesc notificare pe facebook de la pagina Recrutare MApN ca se deschisesera nu mai stiu cate posturi la Soldati Gradati Profesionisti. Initial, planul meu era sa termin facultatea si apoi sa dau la ofiteri sau maistri militari… Cand colo am dat uitarii de tot ce insemna facultate in momentul acela si am luat trenul spre casa, sa ma duc la Biroul Informare-Recrutare sa ma interesez. In perioada facultatii trebuia sa ma descurc sa mananc de maxim 50 de lei de luni pana vineri. Va dati seama ca eram client fidel al cantinei de la Drept… Cert e ca imi ajunsese de tot greul financiar pe care il duceam, suplimentat de sesiune. Aveam sentimentul ca fac facultatea doar ca sa fie facuta…

    In fine, ajung la B.I.R. si cer informatii despre inrolarea ca SGP. Recrutorii ma stiau din anii precedent, ca mai treceam pe la ei sa intreb de probe si despre armata in general. Mi-au zis: “Uite aici hartiile ce trebuie sa le completezi, fisa medicala se face la Policlinica Militara. Desi mai bine optezi pentru Maistri Militari, caci ai potential…”. Le-am multumit si am plecat sa fac fisa medicala si sa completez si restul documentelor. Dupa una sau doua saptamani ma intorc cu toate documentele completate, am selectat 8 arme si unitati militare unde se pot face acestea, si am predat tot, dupa ce-am stat o ora, cred, la o coada infernala… Mi-au zis ca o sa sune ei sa ma anunte cand o sa trebuiasca sa ma duc la probele de selectie.
.

    Astept o luna, astept doua luni, astept trei luni (in tot timpul acesta mergeam la stadionul de atletism unde bagam cate 2 km pe zi si faceam 5-10 tractiuni, fiindu-mi teama ca o sa pic la ce era mai simplu). Buuuun… Primesc intr-un final un telefon intr-o zi de vineri de la recrutori si imi spun ca luni trebuie sa fiu la Breaza pentru probele de selectie… Eram fericit, eram cu un pas mai aproape de a-mi indeplini visul.

   Duminica ajung in Breaza, ma cazez la o pensiune, si luni dimineata, alaturi de alti candidati, ne prezentam la poarta din spatele unitatii. Prima oara se daduse proba psihologica. De mentionat faptul ca timpul a fost foarte scurt si trebuia sa raspunzi repede la intrebari. La sfarsit, au incercat sa ne puna intr-o formatie sa ne spuna cine a picat. Fericire mare pe mine cand nu mi-am auzit numele pe lista celor picati. Dupa aceea, incercam sa ne deplasam intr-o oarecare formatie (mi s-a parut ciudat ca atunci cand am picat la probele pentru liceul militar cu 5-6 ani inainte, deplasarea in formatie era mult mai usoara, noi fiind mai obedienti probabil). Ajungem la sala de sport, unde profesorul de sport responsabil cu proba sportiva ne-a explicat cum functioneaza traseul utilitar-aplicativ, ce se penalizeaza si cum se executa corect fiecare parte din traseu. Facem o incalzire de 5-10 minute, dupa care ne asezam pe niste banci si ne cheama intr-o ordine a lor sa facem traseul. Se pica la greu, ca intotdeauna, la tractiuni. Erau multi care nu puteau sa faca macar 2 tractiuni, printre care si unul care se vedea ca facea sala, mirandu-ma… In fine, cand vine randul meu, aud din spate pe unul soptind: “Fii atent ca asta nu o sa faca nicio tractiune”. Vreau sa ii multumesc acelei persoane, caci m-a ambitionat sa fac 6 tractiuni din 6 rapid si fara penalizari. Scosesem un minut si 32 de secunde parca. Eram mandru de mine (nu ma pricep sa imi descriu emotiile).
 .

       Alergarea de 2000 de metri a fost facuta pe stadionul de atletism de langa. Ne-au explicat tot regulamentul si, dupa alta incalzire scurta, ne-am adunat sa incepem proba. La inceput m-am uitat putin in spate, cu ingrijorarea ca alerg prea repede fata de ceilalti si risc sa fac hiperventilatie sau sa obosesc. Mi-am gasit intr-un final ritmul si, dupa acele 5 ture ce trebuiau facute, aflu ca am facut traseul in 8 minute si 44 de secunde. Alea 3 luni de alergare zilnica pe stadion si-au aratat rezultatele!
.

        Dupa proba sportiva, am ajuns acolo unde se sustinea interviul. Cei care fusesera inaintea mea imi explicasera ca trebuie sa fiu sincer si sa nu bag motive super-patriotice sau mai stiu eu ce. Nu a durat mult interviul. Doar m-am prezentat, am spus de ce vreau sa ma inrolez si cateva detalii despre facultatea ce recent o abandonasem. Ajung apoi acasa, fericit ca am luat probele, si astept raspuns de la recrutori cam… vreo 2 luni. Ne-au chemat la BIR, unde au citit toate numele celor care au intrat in armata. Nu cred ca am fost mai fericit inainte de acea zi! In fine, semnez ce am de semnat si in noiembrie ma prezint la Centrul de Instruire. Perioada aceea de 4 luni de pregatire a fost grea, recunosc, dar cand ma uit inapoi si mi-o amintesc, ma gandesc ca a fost si frumoasa, de asemenea.  Am avut instructori buni, cu misiuni in Afganistan si Irak. Ne-au invatat multe fata de ceea ce trebuiau sa ne invete. Pot spune ca au incercat in primele doua luni sa ne arate o mica mostra din perioada armatei in termen. La inceput ne-a fost greu la toti, dar dupa ne-am obsinuit si nu ne-au mai deranjat provocarile zilnice. Imi pare bine ca fost greu, ca asa am invatat anumite lucruri pana sa fim trimisi la unitatile si subunitatile noastre.
 .

       Acum, cei care au citit, poate au cateva intrebari, cum ar fi de ce nu am dat direct la Maistrii Militari, sau de ce am vrut sa dau in armata de la bun inceput? Simplu. Am vrut Infanterie, nu ateliere, mecanica, sau mai stiu eu ce… De mic am fost invatat sa respect armata si ma uitam des la seriale si documentare care arata cat de greu este, dar si cat de frumoase sunt spiritul de lupta, tovarasia dintre soldati si peripetiile peste care dau in viata de zi cu zi, ceea ce îi… NE face si mai uniti.

Acestea mi-au fost gandurile  in legatura cu inrolarea mea in Armata Romana.

*Anonimus Militaricus-membru "Suntem Romania!"
editare:Ana-Maria si Alex Stoian
foto:internet