25 mai 2021

2038. Premieră in România: rafinărie clasată in Patrimoniu! "Steaua Romana" pe cale de a fi salvată!(Steaua partea 4)

.

  Asociația noastră, numită pe scurt "Suntem Romania!", aflând că bunurile mobile si imobile ale celei mai vechi rafinării din Romania si una dintre cele mai vechi din Europa sunt scoase la vânzare, s-a autosesizat pentru a face demersurile legale pentru protejare si astfel a evita ca sa dispară prin demolare si acestea, ca foarte multe altele demolate fara pic de responsabilitate față de valorile patrimoniale istorice, tehnice si arhitectonice din Romania.

  Pentru aceasta, Asociația noastra a facut demersul de a cere oficial
institutiilor abilitate, ca sa fie declansata procedura de clasare
a ansamblului rafinăriei „Steaua Română”, primul demers de acest fel
 din istoria Patrimoniului românesc.
  Ca urmare a acestei intenții de clasare, am fost invitati de catre Primaria Câmpina la intrevederi impreuna cu reprezentanți ai
 proprietarilor cladirilor si terenurilor din perimetrul rafinăriei.
   Echipa Primăriei a colaborat deosebit de profesionist la aceste discuții, fiind interesată ca să se gaseasca rezolvari legale atat
 pentru protejarea obiectivelor propuse, cât si pentru ecologizarea in buna regula a perimetrului dovedit a fi deosebit
de contaminat, astfel incat sa nu fie afectate bunurile imobile existente prin eventualele proceduri de decontaminare.

   Din pacate reacțiile negative si chiar indecente ale unora dintre reprezentanții vechilor si noilor proprietari la această
masura de protectie a unei valori istorice unice pe plan european, a determinat delegația Asociației noastre sa se retragă din
 ultima sedință la care au participat si reprezentanți ai Directiei Judetene pentru Cultura Prahova si ai Institutului
 Național de Patrimoniu, desfasurata in data de 12.05.a.c. la Primaria Câmpina.
   Delegația Asociatiei noastre a reiterat suportul absolut legal pe care-l va da autoritatilor câmpinene si guvernamentale
in aceasta problemă indeosebi, impreuna cu specialistii săi membri si consilieri, menționând în acelasi timp ca suspendă
orice colaborare cu persoanele reprezentante ale proprietarilor care s-au manifestat indecent in ultima sedintă mentionata mai sus.
    La ora actuala Asociatia "Suntem Romania!" considerand procedura de clasare declansata, lucreaza la documentarea
suplimentara a dosarului de clasare a rafinariei, conform procedurilor legale.
    Mai jos aveti copia cererii de clasare si linkuri către articolele de informare publica realizate de catre echipa
 redactionala a revistei-magazin "Suntem Romania!":

.

13 apr. 2021


Către: 

Direcția pentru Cultură Județeană Prahova 


Spre știință: 

Ministerul Culturii, Direcția Patrimoniu Cultural, 

Institutul Național al Patrimoniului, 

Primăria Municipiului Câmpina, 


 

.

Ref. la cererea de declanșare a procedurii de clasare a ansamblului rafinăriei
 „Steaua Română” construit între 1895-1980,
din Calea Doftanei nr. 15, municipiul Câmpina.

   

Stimate domnule Director,

Stimate domnule Director,

Stimate domnule Primar,


  Asociația Cultural-Educativă pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului
Tehnic, Știintific și Istoric „Suntem România!”,
 asociație legal constituită, cu activitate în domeniul protejării produselor industriale și monumentelor istorice, având
sediul în Ploiești, 
în baza prevederii Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și
 completările 
ulterioare, solicităm declanșarea procedurii de clasare a rafinăriei „Steaua Română” din Câmpina,
 prima rafinărie modernă 
de capacitate industrială  din România. 


   Argumente pentru clasare potrivit criteriilor stabilite de Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor
istorice aprobate prin OMC nr. 2260/2008 cu modificările și completrăile ulterioare sunt următoarele:

Art. 8 – vechime: medie, rafinăria „Steaua Română” fiind prima una dintre primele rafinării din România, fiind înființată în
1895, dar începând să funcționeze din anul 1897. 

Art. 9 – valoare arhitecturală și artistică și urbanistică: mare, valoarea reiese din faptul că rafinăria „Steaua Română”
exprimă, în plan, fațade și prin simplitate, necesitățile industriei care a construit-o. Clădirile rafinăriei sunt importante
 din punct de vedere urbanistic, fiind martorii și motoarele industrializării României, dezvoltarii și ai urbanizării orașului
 Câmpina de la sfârșitul secolului XIX și până în prezent.

Art. 10 – raritate și unicitate – medie. Dintre rafinăriile României de la sfârșitul secolului al XIX-lea un număr mic mai
 păstrează clădiri administrative și industriale intacte sau în grad mare orginale. Exemplu: Centrala Electrică a
rafinăriei “Steaua Română”, care este ridicată înainte de 1917 . Din câte cunoaștem, în lista monumentelor din România nu
 este inclusă nici o rafinărie/instalație de rafinarie/clădire utilitară/administrativă aferentă unei rafinării.

Art. 11 – valoarea memorial simbolică – mare. Exploatarea petrolieră în cadrul căreia s-a dezvoltat rafinăria în cauza a fost
 unul dintre motoarele modernizării României și a orașului Câmpina, care dintr-un cătun fără nici o importanță în economia
 județului Prahova sau a României, a devenit unul dintre orașele industriale cele mai importante, în cadrul și în jurul rafinăriei
 dezvoltându-se o adevărată platformă industrială conexă activității de exploatare si de rafinare petrolieră.

Conform art. 12 al Normelor metodologice, încadrarea valorică de mai sus pune acest ansamblu industrial al rafinăriei
 „Steaua Română” în poziție de a putea fi clasat în grupa B.


Notă:

Deși în al doilea război mondial zona a fost bombardată masiv, datorită apărării redutabile a orașului Câmpina rafinăria a
 reușit ca să-și păstreze multe dintre clădirile construite încă de la începuturi. O parte dintre ele au fost afectate de
 cutremurele din 1940 și 1977, unele fiind demolate, altele reparate ulterior, din considerente economice.
Chiar și cele reparate si modificate dețin elemente constructive inițiale în grad suficient de mare pentru a face obiectul unei clasări.

Acesta este un motiv suplimentar de valoare memorial simbolică mare în favoarea păstrării clădirilor în discuție (Art.11).
 Pe această cale cerem ajutorul Direcției pentru Cultură Județeană Prahova și a Institutului Național al Patrimoniului, în
elaborarea documentației dosarului de clasare.

Părți și clădiri din incinta ansamblului rafinăriei „Steaua Română” sunt de vânzare și probabil urmează să fie
 demolate clădiri. Ne-am adresat Primăriei Municipiului Câmpina pentru a afla dacă s-au emis autorizații de desființare,
 dar până la momentul trimiterii prezentei adrese nu am primit un răspuns în acest sens.
 Nota:

1- in atasamente sunt anexate fotografii actuale,statutul Asociatiei, istoricul rafinariei si prezenta adresa.
2-la data trimiterii prezentei membrii colectivului de lucru in tema adresei sunt invitati la o discutie informala oficiala de
 catre dl.Primar al Câmpinei pe data de 14.04.2021, ora 11.30 .


   Cu respect,

   Alex Stoian,

   Presedinte, coordonator programe

   AICI:
LINKURI CATRE ARTICOLELE NOASTRE DE INFORMARE PUBLICA
           pe tema clasarii rafinariei "Steaua Romana"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu