 |
| Edy, eu si "Echipa de mutari" |
 |
| . |
"Berceni - Cartierul copilariei noastre" este visul unui copil mare, cu nostalgia unei copilării de cartier sarac, simplu, muncitoresc. Copilarie trăită in blocurile socialiste cenusii, cu apartamente mici, dar cu spatii verzi mari si multe, pline de copii galagiosi pentru care cea mai mare pedeapsa era sa-i tii in casa.
Edi a vrut să refaca atmosfera anilor '80 intr-un apartament de la parterul unui bloc de la sfarsitul anilor '70 si chiar reusise. Un fel de muzeu plin de obiectele specifice perioadei Ceausiste, o nostalgie exemplificata de reconstituirea bucatariei, sufrageriei, intregii atmosfere a acelei perioade, de la jucarii pana la cutii de nes, aragaz, frigider, magnetofon, covor, carti, bibelouri. Tot ce a fost fabricat atunci sia considerat ca are parfum nostalgic. A facut-o pentru el si pentru altii ca el.
Reusise sa conserve o secventa a unei perioade din viata lui si a noastra, cei care am trait-o.
Totul a inceput cu o pagina de facebook in care posta periodic imagini, fotografii de epoca, fotografii cu obiectele epocii, amintiri povestite. O adevarata cronica retroversa, plina de culoare si parfum de epoca.
Apoi a inchiriat special un apartament si l-a transformat intr-un fel de mic muzeu fără taxă la intrare. "Am vrut sa intre fara frica de a da bani, sa se bucure si să-și aduca aminte".
 |
| . |
Din munca lui întreținea apartamentul si colecția. S-a bucurat scurt timp, realizând apoi ca vin din ce in ce mai putini oameni si că el își cheltuie veniturile inutil pe ceva ce nu trezeste interes decat pentru puțini oameni.
Visul său de a "ingheța" acea secventa din viata lui nu a dat roadele scontate din pacate. Nici interacțiunea pe pagina Berceni - Cartierul copilariei noastre, pe care o intreține cu informații noi continuu, nu l-a mulțumit. Apoi a participat cu câteva obiecte deosebit de rare din colecția sa la prima ediție a expozițiilor "Made in Ro" organizate de Asociația "Escu". Nu l-am cunoscut atunci, desi am fost si noi participanți. As fi vrut, deoarece îi stiam activitatea de colecționar si de pagină și l-am felicitat pe aceasta. Noi muncind ani de zile pentru a realiza ceva asemanator, dar la alta scară, nu aveam cum sa nu aveam cum sa nu admiram o astfel de initiativa frumoasă.
L-am cunoscut mai tarziu, când, într-o zi m-a contactat pe Fb si m-a întrebat daca nu vrem sa luam pentru colectiile noastre din ceea ce are el, pentru ca desfiinteaza micul muzeu. Efectiv m-a șocat propunerea. Nu ne cunosteam personal, nu discutasem de fapt niciodata, se pare ca ne urmăream unul altuia activitățile si uite ce ofertă grozava a putut sa ne faca!!! I-am spus ca nu ne permitem sa cumparam ce are, dar as merge sa vad ce are de dat si poate ca o sa ne intelegem. Ei bine, a zis ca doneaza tot, fara nici un ban, doar sa venim cu oameni si masină să le luam.
Chiar asa a fost.
Televizoare, masini de gatit, frigidere, mobila, bibelouri, muuulte obiecte romanesti, inestimabile pentru colectiile noastre.
M-a durut sufletul sa vad cum erau răvășite toate, unele aranjate pe căprării ca sa le doneze altor colectionari.
Era trist si incerca sa fie vesel : "Imi venea sa le arunc. Apoi mi-am dat seama ca am prieteni si ca mai sunt si altii care le-ar dori, asa că, i-am anuntat pe toti cei pe care-i stiam oarecum. Voi faceti expozitii, le arătați oamenilor, deci ajung unde trebuie, VISUL MEU MERGE MAI DEPARTE PRIN VOI". A spus-o atat de frumos incat m-a impresionat profund.
Acolo erau valori mari, pentru noi, colectionarii. Dar nu a vrut sa ia nici un ban, dimpotriva, a cumparat sucuri, mancare, pentru mine si prietenii adusi ca sa ajute. A contribuit si la transport chiar, desi am insistat sa nu o faca. Dar efectiv se grăbea sa le facă disparute, de parca îi era teamă să nu se răzgândească.
"Gata cu amintirile astea! Nu a mers la mine, la voi o sa meargă. Nu am cerut nimănui nimic, decât să vină să vada cand poate, cu copiii si prietenii. Am considerat ca am o datorie de platit cartierului meu, vecinilor, prietenilor si am sperat ca o sa-i bucur adunând si arătându-le amintiri. Dar cheltuiam degeaba. Si asa termin cu nostalgiile. Bine, asta n-o sa ma faca sa uit cat de greu am trait si cum, copil fiind, mama ne facea omleta in ulei mult, invătându-ne sa întingem multă pâine in el ca să ne săturăm! Nu-mi e dor de vremea aia! Eram de multe ori tare nefericit. Dar aveam si bucurii, ale copilăriei, că eram multi, ne jucam mult, faceam prostii. Dar erau vremuri urâte, ne chinuiam rău. Să se ducă!"
Edi din Berceni este un om foarte cald, traznit, empatic. Un "băiat de cartier " cuminte, unul dintre cei care apreciază prietenia si o felie de pâine cu zahăr mâncată cu prietenii mai mult decat prăjiturile de cofetarie mâncate singur. Si pentru care bomboanele "Cip" erau de aur.
Obiectele -multe- donate viitorului nostru Muzeu deja au inceput a fi expuse in diverse locuri, desigur cu vizitare gratuita, incadrate intre multele piese detinute in colectiile noastre. O parte, asa cum i-am promis, le-am donat altor colectionari prieteni, fericindu-i. Doua tablouri mari, înramate, ulei pe carton, le-am donat din partea sa Cercului Militar Ploiesti pentru a fi permanent expuse publicului. Mi-a cerut ca nicaieri sa nu mentionez pe etichete sau în hârtii oficiale că ceva ar fi de la el. Dar cât se poate, merita să se stie despre el, visul său si faptul că ne ținem de cuvânt si-l ducem mai departe "topit" intr-un vis mai mare, comun.
Mii de multumiri Edi din partea mea, a colecționarilor pe care i-ai fericit prin mine si din partea celor care au vazut in expozițiile noastre piese de la tine si nu stiu asta, pentru ca nu mi-ai dat voie sa te trec pe etichetă!
Ma bucur ca nu ai inchis pagina si că o împrospătezi periodic! Si aștept să ne vizitezi, asa cum ai promis.
Al tău Nemo, cu drag si mulțumiri multe pentru că ești astfel si mi-ai facut onoarea de a te cunoaște!
După cum vezi, mă țin de cuvânt și împart, expun, păstrez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu