 |
| . |
De pe dealul copilăriei lui, tata, cu palma streașină la ochi, privea fascinat stolurile de avioane americane îndreptându-se spre rafinăriile din Ploiești...veneau ziua, fără nicio frică veneau...Nicu Tureac, tatăl lui, știa că Aurică e prea mic ca să facă prostii, așa cum făcuseră golanii satului...noaptea, beți și încălcând camuflajul, aprinseseră focuri mari pe vârful Istrița, punându-i la încercare pe piloții anglo-saxoni, care nu s-au sfiit ca să lase să cadă câteva bombe cărate din Libia pâna aici...
Fără ca măcar să se cunoască, la vreo 40 de km în linie dreaptă, în direcția Nord-Vest, viitorul cumnat al lui tătuțu, Ionel, mai mic și mai neastâmpărat, ieșea din adăpostul în care se pitea cu familia, spre disperarea mamei lui, precum un pui de șoarece în preajma unei vipere flămânde...le făcea cu mâna la piloți și striga cuvinte nevinovate...
