Se afișează postările cu eticheta DM30. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta DM30. Afișați toate postările

12 aprilie 2017

1164.DRAGORUL MARITIM 30 LA FINAL DE MISIUNE

După mai bine de cinci săptămâni în care a parcurs peste 2000 de mile marine, adică de trei ori lungimea Mării Negre, Dragorul Maritim „Sublocotenent Alexandru Axente” a acostat miercuri, 12 aprilie, în Portul Militar Constanţa.

Nava a executat misiuni sub conducerea Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM), în cadrul Gruparea Navală Permanentă pentru Lupta Împotriva Minelor a NATO (SNMCMG-2) şi a participat la Exerciţiul Multinaţional „Poseidon 17”, organizat de Forţele Navale Române, şi la Exerciţiul Multinaţional „Ariadne 17”, organizat de Forţele Navale Elene, în Marea Mediterană.
A fost un program foarte condensat pentru marinarii militari români, pe parcursul căruia, aceştia şi-au consolidat deprinderile de luptă împotriva minelor marine.
În timpul marşului de întoarcere, echipajul a recuperat o baliză hidro-meteorologică a R.A. Administraţia Dunării de Jos, care eşuase în Marea Neagră, iar curenţii marini au purtat-o în apele teritoriale ale Turciei.

Contraamiralul de flotilă Daniel Căpăţînă, comandantul Flotei, i-a întâmpinat, în Portul Constanţa, pe cei 68 de militari, care prin intermediul căpitan-comandorului Decebal Ciobăniţă, comandantul navei, au raportat: „Misiune îndeplinită!”.
DA PAGINA!