Iugani și Tulburea, erau două cuturi ce se aflau în hotarul târgului Hârlău, pe moșia boierilor din Deleni. Aceste cuturi (cătune) se găseau la poalele pădurii seculare din dealul Pietrăria, pe cursul inferior a două pârâuri ce vin din dealul Delenilor și anume Iugani și Tulburea, la vărsarea în iazul Gurguiata (Gurgueta). In vechime, șleahul domnesc de la Tg.Frumos, Hârlău, prin Deleni, către Botoșani trecea pe sub deal, iar din Deleni, prin pădure se ajungea la Gurguiata, care era heleșteu al boierului din dealul Delenilor.
![]() |
| . |
![]() |
| ; |
Datarea satului Iugani. Cele dintâi date despre cătunul Iugani, sunt din vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Posibil ca satul sau cătunul să fi fost pe moșia vistiernicului lui Ștefan cel Mare, pan Ignatie, care în hisoavele domnești apare sub numele de Iuga vistier.
La 1 iunie 1476 (6984), la Putna, pan Ignatie zis Iuga, mare vistiernic a lui Ștefan cel Mare, face o danie mănăstirii Putna, mai multe obiecte mănăstirești precum și o vie în Hârlău, care este în vecinătatea viei mănăstirii. Precum și un câmp din vecinătate. (Documenta Romaniae Historica A.Moldova, vol.II, Ed. Academiei Române, 1976 București, doc.207, p.314-315).
Cum obiceiul în acele vremuri numele la sate, cuturi, să se dea numele stăpânilor, este posibil ca Iuganii să fi fost pe moșia lui Iuga mare vistiernic.
DA PAGINA!
DA PAGINA!

