1160.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (4)

   Cȃnd am decis să vizităm Napoli, un oraş quasi-necunoscut pentru noi,am ȋnceput şi să alegem, prin toate sursele de informare, anumite obiective, conştienţi că ȋn doar cȃteva zile nu e posibil să vedem tot. Totuşi, pentru că, nu-i aşa, sunt un mare vorbitor de limba italiană, ȋi provoc pe noii mei amici de la Albergo Columbia să mă sfătuiască.    Amestecȃnd, mai rău ca mine, limba maternă cu limba de circulaţie internaţională (engleza vorbită prost, vorba unuia), cei trei angajaţi ai hotelului vorbesc cu pasiune despre oraşul lor, indicȃndu-mi, ȋn acelaşi timp, zeci de destinaţii. Uită de mine şi declanşează subit un război civil, apoi ȋncheie pacea la fel de brusc şi mă ȋntreabă cu ce am de gȃnd să mă deplasez. Probabil că ochelarii mei au răspuns ȋn locul meu, pentru că imediat a apărut pe tejgheaua recepţiei o trăistuţă, pe care aproape m-au indemnat să mi-o ȋnsuşesc (contra modestei sume de 21 de euro). Era exact ce ȋmi doream, de fapt, pentru că ȋi cunoşteam existenţa: un card abonament pentru toate mijlocele de transport public ale oraşului, cu nişte gratuităţi şi reduceri la anumite muzee – ARTECARD. Valabil 72 de ore de la ora primei validări, cardul ne-a fost de mare folos, ca şi ghidul ataşat.
    Prima destinaţie premeditată era Domul. Ştiam că e cea mai mare catedrală din Napoli, casa sfȃntului lor protector, Genaro.

DA PAGINA!

1140.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (2) -"Hai-hui prin lume"

Deşi la Otopeni accesul la bordul lui LYD s-a făcut prin finger, supriza etapei a fost că la Napoli avionul a tăiat motoarele ȋntr-un loc de unde terminalul de abia se vedea la orizont. Am fost ȋmbarcaţi ȋntr-un autobuz (Neoplan) pentru a ajunge la destinaţia visată.

 O primă luare de contact mai degrabă dezamăgitoare; pătrundem ȋntr-o hală lungă şi rece, suntem ȋntȃmpinaţi de doi domni ȋn uniforme, care aruncă o privire plictisită la cărţile noastre de identitate (probabil că i-am deranjat din pauza de după masă?), după care rămȃnem de capul nostru printre bandele de bagaje.
Studiem cu atenţie locurile, descoperim, ȋntr-un tȃrziu, traseul de urmat (“uschita”, adică … uşcheala!) şi căutăm, conform instrucţiunilor pe care le citisem de acasă, magazinul Sun Store, de unde se cumpără bilete de trei euro pentru cursa specială de Napoli numită “Alibus”. Săgeţile către staţia de alibus sunt cȃt se poate de evidente, Sun Store ȋnsă rămȃne un mister. Deşi un suntem indieni, devenim fani ai acelor săgeţi şi, cu destulă uşurinţă găsim staţia.
Autobuze se văd undeva, dar, exact ca la noi, sunt exact acolo unde un e nevoie de ele. Am timp sa fac poze cu ȋmprejurimile, fiind impresionat, mai ales, de pinii-umbrelă.
DA PAGINA!

1128.VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (1) -"Hai-hui prin lume"

   Colegul nostru plimbaret prin lumea larga ne incanta cu o noua serie de aventuri.
   Va invitam sa va delectati cu ale sale povesti.

   Goethe era, binenţeles, de altă părere, dar el ȋşi putea permite, ştiindu-se nemuritor. Ȋn cazul meu am ales o altă continuare a faimosului adagio, pentru că aveam interesul să povestesc ce am văzut acolo, ȋn felul ăsta asigurȃndu-mă că ȋmi păstrez amintirile şi impresiile aşa cum mi le-am transportat de acolo.

   Napoli, sau mai pe romȃneşte (adică greceşte, adică cine mai ştie) Neapole (neo= nou, polis=oraş) e cel mai mare oraş din sudul Italiei, cu peste un milion de locuitori ȋn actele oficiale (dacă or fi plecat şi de la ei unii să muncească prin străinezii şi nu au declarat asta la primărie, să fie sănătoşi!).

   De ce am ales Napoli şi nu altă parte a lumii? Cred că răspunsul vine de la zarul aruncat de Wizz.   Am şezut şi am cujetat ȋn faţa internetului, punȃnd ȋn balanţă datele şi costurile zborurilor din perioada vacanţei intersemestriale.   Pe multiplele talere ale balanţei se găseau mai multe denumiri geografice din Italia, iar cel mai greu a atȃrnat asta cu “N”, pentru că se puteau alege zboruri dus / ȋntors la date convenabile, la preţuri acceptabile. Unde mai pui că aplicaţia meteo de pe Android ȋmi dădea nişte prognoze chiar mai placute decȃt costurile de la companía aeriană cu botul mov.
 
   Aşadar … 5 februarie 2017.Binenţeles că Murphy ȋşi face de cap iar dispecera de la firma roşioreană de taxiuri nu răspunde la apelurile mele din ce ȋn ce mai disperate. Pȃnă la urmă găsim o soluţie, prindem trenul, ajungem ȋn Bucureşti Nord cu destul de puţină ȋntȃrziere, tremurăm cȃteva minute ȋn staţia rapidei după care ne vedem ȋn terminalul “Plecări” de la”Henri Coandă”. Sigur că mai avem o grămadă pȃnă la decolare, dar am vreme să descopăr maşinile timpului ȋntr-un pasaj, şi astfel ora 1225 pare mai aproape.

DA PAGINA!