2416. A day with Lady Dragonfly- doar filmat, neregizat

A treia din stanga, Bianca Prundus Ramona,
in "plina scoala", intre colegi  

 

 In ziua de 12 mai 2023 ne-a invitat langa ea,
 pentru a ne bucura impreuna.

  La 15 ani zbura planoare. Din copilarie a stiut ca va pilota avioane: cat mai mari si cat mai grozave.
  Tenacitatea, inteligenta, capacitatile deosebite, numai bune pentru stapanirea pasarilor mecanice au facut-o sa-si ia licentele atat pentru planor, avioane personale (PPL), cat si de transport comerciale (ATPL). Si, desigur, face si acrobatie aeriana cu unul dintre cei mai mari performeri in domeniu ca instructor.
  "Esti prea mica, esti prea fata!" - aceasta categorisire misogina emisa de un incompetent examinator, a oprit-o de la a fi pilot de avion supersonic de vanatoare, asa cum visa de copila, desi se pregatise. Nu a ajuns sa dovedeasca ce poate, fiind respinsa. Poate ca e mai bine asa, dorinta ei de libertate nu se potriveste cu rigiditatea militara. S-a dezvoltat mult mai frumos si va evolua mult mai bine si, poate si "visul supersonic" se va implini, fara a plati tributul uniformei militare, nu este timpul pierdut.
  In ziua ultimului examen a scris pe fb:

Prunduş Bianca

rSotdpoensi95mmgam 1746amih960al4i6ma :37acf2mhh219hl l14a8i  · Comuna Tuzla, Constanța  · 

,,Turnul Tuzla , YR-SCD , solicit oprirea motorului pentru ultima data in calitate de student pilot. Va multumesc pentru toate servicile oferite. Va pup si va imbratisez cu drag. Cer senin tuturor!"
Si femeile dracoase mai plang cateodata,nu-i asa?
Cred ca este cea mai potrivita intrebare la poza de mai jos. Sunt absolut socata si emotionata si inca mi-e tare greu sa cred ca dupa atatia ani de munca, atatia ani in care am dormit putin , in care am fost foarte obosita, atatia ani in care am avut parte de momente superbe,unice , de zboruri inedite , rasarituri si apusuri,marea,norii,cerul ,tot ce este atat de greu de atins si atat de fain de trait ,pot sa spun ca am reusit sa-mi vad visul cu ochii.
Azi am scris ultimele randuri din viata mea de pilot student.
Vreau sa multumesc cu inima ,parintiilor mei ,bunicii si intregii familii pentru sprijinul acordat in realizarea celui mai arzator vis al meu .Cred, sincer, ca nu-mi va ajunge o viata sa le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine.
Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc domnului Ioan Ghitiu (Bunu) si domnului Constantin Alexandru (Titi) pentru tot sprijinul acordat in lunga mea pregatire in scoala de aviatie. Pentru mine acesti stimabili si inegalabili domni au reprezentat familia mea adoptiva.
Aduc mari multumiri si doar cuvinte de lauda , instructorilor mei care m-au format si m-au invatat arta zborului.
Multumesc din suflet prietenilor mei , Vasi , Stela si Cedric care au contribuit enorm in ultima etapa a pregatirii mele.
Multumesc intregii echipe RAS , tuturor colegilor de munca si colegilor din scoala pentru toate momentele frumoase.
Trebuie sa recunosc, ca cea mai mare multumire o ofer divinitatii care m-a inspirat si mi-a luminat mintea in fiecare alegere facuta si in fiecare incercare primita.
Cer senin! Sper sa aveti si voi norocul sa traiti asemenea momente , eu una sunt impresionata.
Vorba de prin zona asta ,, Hai pa…” 

Vezi mai puţin

— simţindu-se în al nouălea cer împreună cu Petre Vlaic şi alţi 3 la Ras Aeroport Tuzla Lrtz.

  Clipul este doar o insiruire de cadre de la ultimele zboruri de antrenament pentru examenele de ATPL-  licenta de pilot pe aeronave mari, comerciale. Ne-a invitat sa ne bucuram impreuna cu ea, fiindu-i prieteni si sustinatori fideli, ca si ai scolii in care s-a definitivat- scoala RAS Tuzla. Nimic nu este regizat, practic ne-am jucat cu camerele foto si video, imortalizand imagini, gesturi, culori si...sentimente? Iubitorii aviatiei vor degusta orice moment. Filmari, foto si participare: echipa de presa a "Suntem Romania!"

  Tot mai sus, Lady Dragonfly!

 

1197: Generatii: "O viata pe Nava Amiral" - film documentar cu lupi de mare adevarati!

.

    NU, nici gand macar de povesti cu sirene cu forme ametitoare sau cu monstri marini infioratori !
    Din fericire nici cu batalii memorabile, dar lipsesc si comorile fabuloase...
    Doar cu oameni extraordinari, cu o nava de poveste si misiuni militare, navale, indeplinite  exemplar!
    Si despre evolutia de la simpla "coaja" la o fortareata plutitoare redutabila a unui proiect ambitios, unic, proiect care odata realizat a dovedit ca Romania este o forta in gandirea si realizarea unei arme care poate si impune respect !

    Acum o saptamana, unul dintre "eroii" documentarului nostru, cel care a trait  pe si apoi a si comandat aceasta emblema militara a Romaniei aproape 20 de ani si a "surubarit-o" inca de la stadiul de monstru de tabla fara nicio semnificatie a implinit o frumoasa varsta...I-am urat "La multi ani" din partea "Suntem Romania!" si a celor care am fost astfel aparati de catre dumnealui si echipajele minunat formate si proiectate in viitorul existentei acestei arme si am realizat cu suportul unor oameni absolut minunati acest adevarat document de istorie vie din care fac parte si mana sa dreapta, seful de echipaj cu care atatia ani a "pastorit" oamenii si monstrul de otel, dar si "urmasul" acestuia...
   Adica doua generatii de Lupi de Mare croiti pe aceeasi Nava Amiral.

   Comandor de marina in retragere Dumitru Preda (zis "Lupul Alb al Marii Negre") , Maistru militar principal sef de echipaj Gheorghe Marica (zis "Nea Gica") si Maistru militar principal sef de echipaj Cristian Cismasu (zis...lasa ca o sa aflati din film!!!)

    Cuvintele mele sunt de prisos. Onoarea si bucuria de a fi cu astfel de  oameni nu se pot compara cu nimic, iar ocazia de a auzi direct de la ei istorie pura care se repercuteaza in misiuni internationale, dar si intr-un adevarat stil de viata este unica!
    De aceea am captat si prezervat pentru posteritate !
    Vedeti si va bucurati !
    Povestea acestei serii de documentare este AICI
    DA PAGINA PENTRU FILM!

1196.Zece amintiri pline de zambete, lacrimi si nostalgie petrecute la bordul batranei Dacii (preluare)

 

O oarecare...

 Mult prea frumoasa  povestea ca sa  nu o preiau sa v-o arat!

    Reala, simpla, omeneasca, simpatica foc, nu am editat nimic, pur si simplu am copiat-o si v-o dau ca sa va distrati citind o istorie "romantata'" a ceea ce insemna odata nu de mult "masina mica" intr-o familie.

Ma cheama Costin, am 71 de ani si toata viata mea am condus masina romaneasca Dacia. Nu Loganul de acum, pe care il stiu toti tinerii, cu al sau aer conditionat si frane pe ABS, ci Dacia batraneasca, Berlina 1300 si 1310. Si ce am reusit sa fac de-a lungul vietii cu automobilul asta, probabil ca nu va face nimeni, niciodata, cu vreo alta masina...

1. Am traversat Transalpina

Crezi ca prin '74 era vreo palma de asfalt pe Transalpina? Nu era nici urma de drum aranjat, era numai pietris, cu santuri uriase facute de camioane forestiere, iar singurii oameni care urcau pe acolo erau ciobanii. Dar imediat cum am cumparat prima mea Dacie, un 1300 bleu, m-am aventurat in afara Bucurestiului si am luat-o spre munte. Auzisem si citisem despre Transalpina, despre 'Drumul Regelui', cum i se spunea, am vazut chiar si cateva imagini, dar abia in '74 am reusit sa o traversez. Acum poate iti ia vreo 4-5 ore sa o traversezi de jos, de la Novaci, pana dincolo, spre Sebes. Atunci mi-a luat 4 zile. Pentru ca mergeam incet, facusem doua pene de cauciuc si o zi intreaga am zacut in cort, cu trei turisti din Timisoara, pentru ca era o furtuna de nu vedeai la doi pasi in fata. Atunci mi-am cunoscut nevasta.