09 ianuarie 2026

2546. Achiziționarea de ambulanțe noi din Planul Național de Redresare și Reziliență

 


În data de 24.12.2025, Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de coordonator de investiție, a semnat Contractul de finanțare pentru implementarea Investiției 4. Modernizarea asistenței medicale de urgență din cadrul Componentei 12 - Sănătate, Ținta 534 - Achiziționarea de ambulanțe noi din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția este finanțată prin componenta de asistență financiară rambursabilă din cadrul PNRR, având termen de implementare data 31 august 2026.

  Contractul are o valoare totală de 1.129.717.726,21 lei, din care 933.651.013,40 lei valoarea eligibilă din PNRR și vizează achiziționarea a 1.200 de ambulanțe noi până la 31.08.2026, având ca beneficiar Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

Această reușită este rezultatul unei munci susținute la nivel interinstituțional, în care Departamentul pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății și al Prim-ministrului României, a reușit să asigure finanțarea integrală a necesarului de ambulanțe la nivel național. DSU rămâne, astfel, consecvent angajamentului său de a îmbunătăți permanent capacitatea de răspuns la urgențe și de a crește calitatea serviciilor oferite cetățenilor.

 Aprobarea recentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru România asigură fondurile necesare achiziției a 1.200 de ambulanțe noi, destinate atât echipajelor SMURD, cât și Serviciilor de Ambulanță Județene/B-IF. Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență continuă să depună eforturi constante pentru modernizarea și extinderea parcului auto destinat intervențiilor medicale de urgență.

 În anul 2022 a fost identificată o finanțare pentru achiziția a doar 591 de ambulanțe (470 de tip B și 121 de tip C) prin Programul Dezvoltare Durabilă.Odată cu revizuirea PNRR în 2025, s-a creat oportunitatea de a finanța întreaga investiție printr-un singur program. Astfel, proiectul a fost preluat integral și extins, urmând să fie achiziționate 1.000 de ambulanțe tip B (4x4) și 200 de ambulanțe tip C (4x4), ceea ce va permite înnoirea parcului auto SMURD și SAJ.

 Până în prezent, au fost deja livrate 378 de ambulanțe tip B și 96 de ambulanțe tip C destinate atât echipajelor SMURD, cât și Serviciilor de Ambulanță Județene/B-IF.

 Prin această investiție strategică, România face un pas important în direcția consolidării sistemului de urgență, asigurând echipamente moderne și sigure pentru personalul medical și paramedical și un răspuns mai rapid și eficient în sprijinul cetățenilor.

07 ianuarie 2026

2545. Paradoxul românesc: Societatea a rămas în urma Constituției

prof.univ. Mihai Cristian Apostolache

 În mod obișnuit, legile sunt cele care aleargă să prindă din urmă schimbările din societate.

De data aceasta, s-a întâmplat invers: societatea a rămas în urma normei constituționale. Statul român și cetățenii săi par încă nepregătiți să valorifice pe deplin schimbările profunde aduse de revizuirea din 2003.
Schimbarea de mentalitate este un proces continuu, iar Constituția ne oferă instrumentele necesare pentru a o desăvârși. Revizuirea din anul 2003 nu a fost doar o simplă actualizare, ci o transformare de substanță a modului în care statul trebuie sa funcționeze și cetățeanul să se comporte.
Iată cei 5 piloni care au redefinit democrația noastră:
1️⃣ Busola juridică: Idealurile Revoluției din 1989 (Art. 1, alin. 3)
Referirea la „spiritul tradițiilor democratice și idealurile Revoluției din decembrie 1989” nu este o simplă declarație sentimentală. Această sintagmă are forță juridică:
* Barieră împotriva autoritarismului: Dacă o lege propusă limitează drepturile si libertățile într-un mod care amintește de regimul pre-1989, ea poate fi declarată neconstituțională tocmai pentru că încalcă acest „spirit”.
* Interpretare pro-libertate: Idealurile Revoluției obligă judecătorii să interpreteze legile ambigue în favoarea cetățeanului, nu a controlului statal.
* Statul ca garant, nu stăpân: Omul nu mai este un instrument al statului. Demnitatea umană devine valoare supremă, oferind fundamentul pentru a contesta statul când acesta devine opresiv.
* Legitimitatea protestului: Invocarea Revoluției oferă cetățenilor „vigilența democratică” necesară pentru a cere socoteală guvernanților, pentru a participa la viața publică, pentru a protesta.
🤝 2️⃣ Colaborare, nu conflict: Loialitatea constituțională
Consacrarea expresă a principiului separației și echilibrului puterilor a impus tuturor instituțiilor obligația de loialitate constituțională și colaborare instituțională.
* Ce înseamnă asta? Toate autoritățile (centrale sau locale) trebuie să colaboreze pentru interesul public, evitând blocajele instituționale. Autoritatea nu mai este un instrument de luptă politică, ci un mecanism de cooperare.
🗳️ 3️⃣ Suveranitatea reală: Alegeri corecte, nu fraudă (Art. 2)
S-a schimbat radical optica asupra transferului de putere de la cetățean la autoritățile reprezentative prin adăugarea sintagmei „alegeri libere, periodice și corecte”.
* Impactul: Frauda electorală a încetat să fie privită doar ca o infracțiune; ea este acum recunoscută drept o încălcare directă a suveranității naționale. Votul tău este protejat ca fundament al statului.
🙋‍♂️ 4️⃣ Solidaritatea: Cetățenie activă, nu pasivitate (Art. 4)
Articolul 4 definește fundamentul statului prin unitatea poporului și solidaritatea cetățenilor.
* Esența: Nu suntem doar beneficiari de drepturi, ci co-autori ai societății. Democrația nu funcționează cu spectatori, ci cu cetățeni activi care înțeleg că solidaritatea este forța care ține țesătura socială unită.
🛡️ 5️⃣ Scutul împotriva arbitrarului (Art. 53)
Restrângerea unor drepturi sau libertăți nu mai poate fi făcută „după bunul plac” al guvernanților.
* Garanția ta: Orice restricție poate fi dispusă doar dacă este strict necesară într-o societate democratică și aplicată nediscriminatoriu. Acest text îi obligă pe cei de la putere la dialog, transparență și respect față de standardele europene.
Constituția noastră este un vehicul performant, dar care stă în garaj pentru că încă învățăm să îl conducem.

06 ianuarie 2026

2544. Dezinformarea: Povestea unui spion care a schimbat istoria

 

În centrul acestui documentar se află generalul român Ion Mihai Pacepa, spionul de cel mai înalt rang din blocul sovietic care a dezertat vreodată în Occident. În iulie 1978, după aprobarea președintelui Jimmy Carter, Pacepa a părăsit România, luând cu el secrete care aveau să zguduie lumea spionajului. CIA l-a creditat mai târziu pe Pacepa ca fiind singurul om care, de unul singur, a demolat un întreg serviciu de spionaj, acela cel pe care el însuși îl conducea. De atunci, Pacepa a trăit sub identitate protejată, fiind amenințat cu asasinatul.

Realizat de WND Films și regizat de Stan Moore, câștigător de premii Emmy, documentarul Dezinformarea expune strategiile secrete prin care serviciile de informații sovietice au manipulat percepția publică în Occident; strategii care, conform autorilor, funcționează și astăzi.

Filmul dezvăluie operațiuni concrete: cum 4.000 de agenți sovietici au răspândit în țările musulmane „Protocoalele Înțelepților Sionului”, cum KGB l-a demonizat pe Papa Pius al XII-lea, cum i-a manipulat din interior pe membrii Consiliului Mondial al Bisericilor și cum a răspândit nemulțumirea în SUA în timpul războiului din Vietnam.

Volumul doi explorează legăturile dintre comunism și islamismul radical, arătând că majoritatea liderilor musulmani au fost antrenați inițial în Rusia.

Alături de Pacepa apar R. James Woolsey (fost director CIA), profesorul de drept Ronald J. Rychlak și analistul Michael Maloof. Cartea care însoțește filmul a fost inclusă ca lectură recomandată pentru ofițerii CIA, iar Liberty University a făcut-o lectură obligatorie în cursurile postuniversitare.

Documentarul argumentează că războiul informațional nu s-a terminat odată cu căderea Cortinei de Fier. Tehnicile KGB continuă să fie folosite astăzi, în era internetului, unde dezinformarea se răspândește cu o viteză de neimaginat.

Dezinformarea rămâne un documentar controversat, cu o perspectivă clar conservatoare și anticomunistă. Dar povestea lui Ion Mihai Pacepa, un om care a renunțat la putere din motive încă neelucidate întru totul, continuă să stârnească fascinație, amintindu-ne că în spatele fiecărui titlu din mass-media ar putea exista strategii invizibile, care ne manipulează percepția asupra realității.

01 decembrie 2025

2543. "Avioaneee 1.2" sau vizită cu încărcătură emoțională și militară la Școala de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene,

.

    Ploiești, 30 noiembrie – Aproximativ 30 de elevi din Ploiești au avut ocazia să pătrundă vineri în universul militar al aviației românești, participând la o vizită complexă în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului educațional „Suntem România”, a oferit tinerilor o experiență unică, care a combinat emoția, cunoașterea tehnică și apropierea de valorile militare.

Jurământul militar – un moment de neuitat: 

20 noiembrie 2025

2542. Pentru prima oara in istoria Primariei Ploiesti, poluarea masurata si aratata public!

 
Da, e un record absolut, datorat indolentei, falsitatii, iresponsabilitatii Garzii de Mediu Prahova si a serviciului de mediu, inclusiv a Ministerului Mediului, care dintotdeauna, din motive obscure, au favorizat catastrofa ecologica prahoveana din orice activitate contra mediului, din orice zona a acestui judet.
 Primaria Ploiesti a luat fraiele in mana si a inceput sa monitorizeze singura aerul dovedit poluat, cu date reale, nu falsificate de statiile oficiale ale indolentei Agentii de Mediu Prahova.
 Rezultatul e vizibil, clar, dar sa tinem cont DE FAPTUL CA, ACTUAL, marele poluator LUKOIL este oprit! Personal, sper sa nu mai porneasca niciodata, a omorat poate zeci de mii de prahoveni de a lungul istoriei sale cu noxele emanate. Sau mai multi.

Situația poluării aerului în Ploiești 

(ianuarie–noiembrie 2025)20.11.2025

20.11.2025

Poluarea aerului și episoadele puternice de miros sunt, de foarte mulți ani, unele dintre cele mai persistente probleme semnalate de cetățenii Ploieștiului. 

Fenomenul apare mai ales seara și noaptea, afectează cartiere întregi și are consecințe directe asupra calității vieții și sănătății ploieștenilor. Mirosurile persistente și înțepătoare reclamate recurent de ploieșteni sunt cele de sulf și/sau produse petroliere. Ani de zile, comunicatele de presă ale Gărzii de Mediu Prahova au relativizat amploarea fenomenului și au atras nemulțumirea generală a comunității.

În absența unor reacții instituționale convingătoare ale Gărzii de Mediu Prahova și ale APM Prahova, Primăria Ploiești a centralizat depășirile concentrațiilor maxim admisibile pentru hidrogen sulfurat și PM10, precum și ale valorilor critice atinse pentru compușii organici volatili – benzen, toluen și xileni (așa numitul grup BTEX) pentru perioada 1 ianuarie – 12 noiembrie 2025, pe baza datelor raportate de operatorii industriali și APM Prahova (vezi datele atașate pentru fiecare lună).

Analiza confirm, cu date oficiale, ceea ce cetățenii resimt frecvent în oraș: episoade repetitive de disconfort olfactiv, corelate cu indicatori industriali precum hidrogenul sulfurat (HS) și compușii organici volatili (BTEX):

12 noiembrie 2025

2541. De ce vor politicienii hidrocentrale?

 

Se întâmplă ceva și nu e deloc ceva bun. Ca la un semnal, mai mulți politicieni de prim rang s-au pornit, în ultimele săptămâni, să ne explice că hidrocentralele comuniste sunt soluția, aproape magică, la criza energetică. De la Ilie Bolojan la liderii PSD sau AUR, s-au făcut, la foc continuu, declarații despre cât de necesare sunt proiectele hidroenergetice moștenite de la regimul Ceaușescu.

A urmat „nucleara”. Camera Deputaților a spus da unui proiect legislativ, inițial respins de Senat. Legea permite ruperea unor bucăți din parcurile naționale pentru a se putea finaliza 9 hidrocentrale.

06 noiembrie 2025

2540.Ne REunim la Alba Iulia de ziua Nationala a Romaniei- activitate cultural- educativa informala pentru elevi

Asociatia Cultural Educativa pentru Protejarea si Promovarea Patrimoniului Tehnic, Stiintific si IstoricIstoric,
pe scurt "Suntem Romania!"

Organizator prin BTT- Biroul de Turism al Tineretului

  O superplimbare de 3 zile SPECIAL pentru liceeni, cu istorie medievala, cetati, muzee, mancare ardeleneasca si seri de discoteca. 
ATENTIE!

Aceasta activitate este educativ-culturala,deci se ofera adeverinte de participare si de voluntariat!

  Prietenie, aventura, cunoastere, relaxare.

  De Ziua Unirii o sa fim in extraordinara Cetate Bastionara Alba Iulia, urmarind fastuoasa celebrare a primei dar si celei de a doua Uniri a celor 3 tari romanesti.

 Vom fi cazati in Deva, oras in care vom vizita superba Cetate a Devei si ne vom caza la Tabara de Tineret. In Deva vom avea la dispozitie microbuze inchiriate care ne vor asigura plimbarile.
  In Alba Iulia vom vizita Muzeele Cetatii, Catedralele ortodoxa si catolica si vom lua masa de pranz la restaurantul cetatii.
  
 Participantii vor trebui sa aiba la ei la plecarea din Ploiesti: apa 2 litri, gustari pentru 12 ore, hanorac/geaca groasa contra ploaie si frig, caciula, manusi, incaltaminte comoda, toate pentru conditii de iarna, schimburi pt 3 zile, trusa igienica si prosop.
 Fiind iarna, se recomanda a se detine paracetamol, aspirina, antinevralgic, recomandam si plasturi.
 Doar un singur bagaj: troller sau rucsac!
 De la Bucuresti la Deva mergem la cuseta, pentru a fi odihniti a doua zi, gata de aventura cunoasterii si distractie.
 Pentru distractie vom avea o boxa mare cu bluetooth.

 Programul va fi astfel:

A: PLECAREA:
29.11.2025, ora 22.19, din Ploiesti, Gara de Sud,  cu tren CFR, cu transbordare in Gara de Nord Bucuresti, locuri deja rezervate special, din Bucuresti dormim la cuseta pana la Deva.

B- in ziua de 30.11.2025 la ora (teoretic) 10.44 vom fi in Gara Deva si vom avea ca transport local Deva Gara - tabara si Cetate , microbuze inchiriate la dispozitie in cele 3 zile;
 Dupa o scurta gustare in gara vom merge la faimoasa cetate Deva, care strajuieste orasul si este restaurata complet, absolut superb. Se urca pe jos ori cu telegondola, dupa cum veti dori . Selfiuri, filmari scurte, fotografii multe, istorie si iar istorie. Peisaj grozav, ocazie de super tiktoceala si feisbuceala.


tabara

  Cand ne saturam de laudat si de socializat  istoric, mergem cu microbuzele la tabara, sa  mancam ceva cald si bun, gatit  ardeleneste: 


- ciorba de perisoare,
- pulpe de pui la gratar;
- cartofi la cuptor;
-salata;
-fructe



  Ne organizam putin dupa masa, ne odihnim, apoi ne familiarizam cu tabara.
camerele
 Putem sa incepem distractia, dupa cum veti dori: muzica, dans, jocuri, socializare.
 Tabara este pe deal, in padure, cu un peisaj deluros deosebit de frumos.

  Masa de seara:
- Paste bolognese si
- Gogosi.



 Dupa masa de seara distractia continua, pana la ora 23.00 cand, dusati si obositi mergem la somn, pentru ca ziua a doua va fi foarte plina si grea.

Condiţii de cazare:
•    număr de camere (cu specificarea numărului de locuri în cameră) 11 camere – (5 camere cu  6 locuri, 4 camere cu 4 locuri, 2 camere cu 2 locuri).
Dotări suplimentare (facilităţi): teren de sport (handbal, volei, baschet, tenis, fotbal), sală de mese .

Cetatea vazuta de sus
C- 01.12.2025, Ziua Nationala a Romaniei.

Trezire: ora 07.00, 

masa dimineata:

-ceai,cafea, pate porc, gem, unt.

Plecare catre gara Deva cu microbuzele la ora 08.15.
  Ajungem cu trenul la Alba Iulia la ora 10.00 si ne deplasam cu transportul local spre Poarta Cetatii, unde se tin festivitatile.
  Toata ziua va fi dedicata vizitarii Cetatii si urmaririi manifestarilor, spectacolelor din Cetate.
  Masa se va servi la restaurantul din Cetate sau la ceva alternativ, in functie de fluxul de turisti. Va trebui sa avem apa la noi si sa fim imbracati gros.
  La ora 17.30 vom fi in gara pt. a ne intoarce la tabara noastra. Microbuzele ne vor lua din gara Deva si ne vor duce la tabara unde servim masa de seara:

-pulpe de pui la cuptor,
-piure de cartofi,
-salata de sfecla rosie,
-strudel cu mere.

Desigur, distractie, muzica, dans, pana la ora 23.00.

D. 02.12.2025 - Intoarcerea acasa.

Masa de dimineata va consta in:
-Salam,
-telemea, 
-rosii, ardei,
-unt,
-ceai/cafea


  Putin tristi ca plecam, dar cu multe informatii noi si multa distractie acumulata, ne imbarcam in microbuze pentru a merge la gara si cu transbordare in Bucuresti- Nord ajungem acasa.
  Avem grija ca in gara sa cumparam apa minim 2 litri si gustari pentru cele 10 ore de drum.
  In tren desigur vom avea boxa audio,vom asculta muzica,vom juca si carti si vom continua socializarea.
  CFR ne promite ca la ora 17.35 vom fi pe peronul Garii de Vest, Ploiesti.

Inclus in costul total al activitatii:

- 5 mese calde (la tabara) astfel:
. ziua 1 masa  de pranz si seara,
. ziua 2  masa de dimineata si seara (pranzul se va servi la liber in Alba Iulia),
. ziua 3 masa de dimineata (pranzul se va servi la liber in Alba Iulia, masa de seara sub forma de gustari, la liber, in tren).

  Transport in Deva, cu microbuze inchiriate astfel:

zi1- gara-tabara, tabara-cetate, cetate-tabara
zi2- tabara-gara  gara- tabara;
zi3-tabara-gara

 2  nopti de cazare la tabara.

 Diferenta pret rezervare pat in cuseta tren Bucuresti- Deva.

Conditii:

-elevii participanti vor prezenta in mod fizic, completat si semnat de ei si de parinti, Regulamentul activitatii, care va contine acordul parental si avizul epidemiologic de la medicul de familie. Vor transmite in adresa de email mentionata mai jos copie a primelor pagini din carnetul de elev pentru rezervare loc trenuri.
Documentele vor fi transmise electronic la inscriere, pentru completare.

NU SE ACCEPTA DOCUMENTE TRANSMISE IN WHATSAPP, CI DOAR IN MAIL.

LOCURILE SUNT LIMITATE LA 46!
 Insotitori: 4 persoane

 Inscrieri : 0720648048, Alex Stoian
 email: suntemromania.1@gmail.com

Total costuri:

482 lei,

suma care se depune in contul:
RO53INGB00009560762

Suma este returnabila integral in cazul anularii activitatii.
Confirmare depunere in whatsapp 0720648048

Recomandam ca participantii sa aiba la ei bani de buzunar pentru mesele servite in afara taberei, gustari, apa, intrari muzee si telegondola.

Vezi in FB mai multe foto

14 octombrie 2025

2539.Consolidarea capabilităților industriei de apărare, prioritate strategică pentru România în folosirea instrumentului financiar SAFE

  Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut, marți, 14 octombrie, o întrevedere cu Herald Ruijters, coordonatorul grupului de lucru instituit la nivelul Direcției Generale pentru Industria de Apărare și Spațiu (DEFIS) din Comisia Europeană, în vederea implementării inițiativei SAFE (Security Action for Europe). Discuția a avut loc în anticiparea vizitei experților DEFIS la București, planificată la data de 15 octombrie, pentru consultări tehnice care vizează proiectele ce vor fi finanțate prin acest instrument.

 Ministrul apărării naționale a mulțumit reprezentantului Comisiei Europene pentru strânsa cooperare la nivel de experți, în vederea implementării de către România a regulamentului SAFE, inclusiv din perspectiva definitivării planului național de investiții în industria europeană de apărare.

  Cu privire la acest proces, au fost evidențiate progresele înregistrate la nivel național și s-a pledat pentru o cooperare cât mai solidă și pe viitor. De asemenea, a fost prezentat interesul României pentru valorificarea instrumentului SAFE, alături de statele membre și partenerii eligibili. În acest context, ministrul apărării naționale a declarat: „România își propune să utilizeze pe deplin oportunitățile oferite de instrumentul SAFE, prin implicarea industriei naționale de apărare în domenii strategice precum mobilitatea militară, apărarea aeriană și antirachetă, sistemele terestre, facilitatori strategici, echipamente individuale pentru soldați și sisteme maritime. Apreciem, totodată, includerea domeniului privind sistemele de drone și antidrone, esențial în raport cu inițiativele europene recente Eastern Flank Watch și European Drone Wall.” 

 Oficialul român a evidențiat importanța coordonării eforturilor statelor membre în derularea investițiilor și rolul important al Comisiei în conectarea cu industriile de apărare și dezvoltarea acestora de o manieră cuprinzătoare la nivel UE, îndeosebi în regiunile cele mai expuse la materializarea amenințărilor militare.

  Totodată, ministrul român al apărării a subliniat importanța conectării la această inițiativă a partenerilor cei mai apropiați ai Uniunii Europene, care pot avea o contribuție esențială la derularea rapidă a achizițiilor urgente, în special pentru nevoile statelor de pe Flancul Estic. De asemenea, a evidențiat importanța cooperării cu Ucraina pentru dezvoltarea capabilităților militare, prin valorificarea experienței acestui partener în ceea ce privește inovarea și adaptarea rapidă la condițiile războiului de mare intensitate.

13 octombrie 2025

2538.Dacia Hipster și mobilitatea la cub

Hate-ul, frate cu românul

Kia Soul, Nissan Cube, Scion xB, Honda Element. Pe undeva, și Fiat Panda. Iar acum, Dacia Hipster. Cu o diferență notabilă, pe care mulțimea aceea a internetului cu tastatură, internet și păreri despre orice a omis s-o înțeleagă: Hipster e un concept, toate celelalte nume au existat, legal, pe străzi.

Tocmai pentru că e un concept, Dacia Hipster s-ar putea (sau nu) să ajungă în producția de serie. Nu se știe nici când (sau poate se știe, dar numai în cercurile mai înalte de la Dacia), nici în cel fel (idem treaba cu cercurile).

Oricum, să ne imaginăm că Hipster va ajunge la dealeri: când (și dacă) o va face, mare parte din estetică va fi fost luată la șmirghel și domolită. Va rămâne forma și ideea de bază, dar luată un pic la pilă. Valabil și pentru interior.

Cât despre succesul unui potențial Hipster de serie… probabil că va ajunge să fie cumpărat de elvețienii de la poalele muntelui, dornici să urce electric (asta e metoda de propulsie pe care o propune Hipster, apropo) din Chur până-n Arosa, la golf.

Elveția, bineînțeles, o țară cu adânci probleme financiare și locuitori care trăiesc de pe o zi pe alta.

P.S.: Pentru aprofundare, există pe AUTOCRITICA un material despre Dacia Hipster de la fața locului.

2537.Ilegalul devine legal


Un proiect de lege propune schimbarea limitelor parcurilor naționale Călimani și Defileul Jiului pentru construirea unor hidrocentrale 
[1].  Adică pentru a se putea defrișa pădurile seculare și capta, prin conducte, râurile sălbatice.

Semnează petiția prin care cerem respingerea proiectului care distruge natura pentru realizarea unor hidrocentrale comuniste, complet depășite tehnic, care ar aduce sub unu la sută din producția de energie a României. Implică-te acum.


Astăzi, mai avem râuri sălbatice și păduri ce freamătă de viață la Răstolița și în Defileul Jiului pentru că legea interzice distrugerea acelor parcuri naționale. Și pentru că organizații ca Declic și Bankwatch au oprit în instanță proiectele hidrocentralelor de acolo.

Dar politicienii au decis să schimbe regulile jocului. Mai precis, legea. Consecințele ar fi devastatoare.

Răstolița, unul dintre ultimele râuri în care urcă lostrița pentru a se înmulți, va fi captat și distrus. O parte din Parcul Național Călimani va fi defrișată.

Imaginează-ți râul Jiu prins în zeci de kilometri de țeavă. Apa care curge liberă prin defilee spectaculoase, dispărută în conducte de beton. Păduri seculare defrișate pentru șantiere și drumuri de acces. Ecosisteme care au evoluat în mii de ani, distruse în câteva luni.

Dacă această lege este votată, hidrocentralele ilegale vor deveni brusc legale. Adică se va putea construi în arii naturale protejate, cu costuri imense pentru natură și oameni. Vorbim despre dispariția completă a unor peisaje unice, despre specii rare pierdute definitiv, despre râuri moarte în locul celor care dădeau viață și apă unor regiuni întregi.

Proiectul de lege încalcă nu mai puțin de șase directive europene și trei convenții internaționale ratificate de România [2]. Iar Comisia Europeană a avertizat încă din 2021 că modificarea ariilor protejate pentru astfel de proiecte nu este permisă și va duce la o procedură de infringement. Adică la amenzi uriașe plătite din banii noștri.

Ca să fie clar: conform legislației europene, limitele ariilor naturale protejate pot fi modificate doar în mod excepțional, dacă au fost comise erori științifice la desemnarea lor. În niciun caz pentru finalizarea unor proiecte derulate ilegal.

Reacția instituțiilor consultate până acum este clară. Consiliul Economic și Social a criticat sever proiectul„continuarea acestor hidrocentrale constituie activități infracționale” [3]

La rândul său, Guvernul României a dat aviz negativ. Și Senatul a respins deja proiectul în 2022.

Dar în septembrie 2025, proiectul a fost resuscitat. Parlamentarii PSD, PNL și AUR l-au trecut prin Comisia de politici economice, săptămâna trecută. Mâine intră în a doua comisie, cea de Industrii, apoi urmează votul în plen. În doar câteva zile, am putea pierde, definitiv, părți din două parcuri naționale.

Poate te întrebi de ce această grabă. Pentru că în spatele acestei inițiative stau interesele de afaceri ale unor firme precum Hidroconstrucția, o companie care și-a anunțat ieșirea din insolvență tocmai pe baza finalizării acestor proiecte [4].

Propunerea legislativă își propune să permită Hidroconstrucției să construiască acolo unde acum e ilegal să o facă. Mai precis, vrea să oblige Ministerul Mediului să modifice limitele parcurilor în 60 de zile. Și nu oricum: fără avizul Academiei Române, fără studii științifice, fără respectarea altor proceduri legale.

Bun, haide să vedem ce putem face noi. Nu e prima dată când ne mobilizăm și oprim proiecte toxice pentru mediu. Vom salva cele două parcuri naționale, dar numai dacă suficient de mulți oameni realizează pericolul și acționează împreună.

Îmi aduc aminte cum, în 2016, la începuturile Declic, comunitatea noastră a salvat râul Nera de la microhidrocentralele care voiau să-l sece. Și atunci totul a pornit de la o petiție semnată de aproape 50.000 de oameni. La un moment dat, ministerul nu ne mai răspundea, așa că ne-am dus să le batem la ușă. Cu cea mai lungă listă de semnături pe care am printat-o până atunci: 50.000 de nume, pe 15 metri de hârtie. A doua zi, Ministerul anunța că proiectul se oprește.

Acum e rândul Parcului Național Defileul Jiului și al Parcului Național Călimani. Primul pas este ca eu, tu și alți zeci de mii de oameni să semnăm petiția prin care le arătăm deputaților că parcurile naționale aparțin tuturor cetățenilor, nu intereselor private care încalcă legea. Că nu putem permite modificarea legilor când acestea blochează afacerile ilegale din domeniul energiei.

Am făcut cerere pentru a participa la ședința comisiei pentru Industrii care va dezbate mâine, 14 octombrie, proiectul de lege. Ar fi grozav dacă aș avea o petiție semnată, în doar câteva ore, de peste 10.000 de oameni. Știu cum reacționează politicienii când văd că zeci de mii de alegători sunt cu ochii pe ei. Te poți număra printre primii semnatari ai petiției?


Nu semnez, pentru că...

Pentru râuri libere și parcuri naturale

Antoniu și echipa Declic

13 septembrie 2025

2536.Forțele Aeriene au interceptat o dronă în spațiul aerian național


Două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești au decolat sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18:05, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre.

  Două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești au decolat sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18:05, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre.
La ora 18:23, aeronavele F-16 au detectat o dronă în spațiul aerian național, pe care au urmărit-o până la aproximativ 20 km sud-vest de Chilia Veche, unde a dispărut de pe radar.
Drona nu a evoluat deasupra zonelor locuite și nu a reprezentat un pericol iminent pentru securitatea populației.
În momentul emiterii comunicatului, situația este monitorizată de sistemele radar ale MApN și de aeronavele aflate în aer.
Echipe de specialiști sunt pregătite să înceapă căutarea posibilelor resturi ale vehiculului aerian.
* * *
Legea nr. 73 din 2025 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național, în condițiile prevăzute la art 18: "Măsurile prevăzute la art. 11 sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor, ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național."