09 noiembrie 2013

318.Seara de muzica : trupa "Phoenix" cu piesa "Strunga" povestita superb !: Vedem si ascultam impreuna (3)

   De ceva zile avem un nou prieten, care calareste un blog propriu foarte frumos scris, un om plecat prin lume si iubitor de Romania si de oameni.
   A intrat la noi solicitand articolul lui Marian Pios ( cel despre troite) si am gasit in colectia sa o descriere deosebit de plastica, superba, a piesei sus numite, asa ca v-o impartasesc si voua.
  Adaug doar atata:
  piesa aceasta este parte din coloana sonora a filmului "Nemuritorii" regizat de Sergiu Nicolaescu, un film epocal, avangardist pentru vremea sa datorita stilului folosit pentru un film istoric si mai ales faptului ca la un film de epoca (anii de dupa Unirea lui Mihai Viteazul 1611) s-a folost muzica pop-rock !
  Este un film extraordinar de antrenant si bine facut si jucat, un regal de aventuri, istorie si scene comice ,pe care vi-l recomand din tot sufletul.
  La scrierea sa am atasat fotografii din filmul pomenit.
  Dar hai sa cititi si sa ascultati piesa !
- nemotoujours -





    Pheonix. Mai precis,STRUNGA. Versurile se potrivesc foarte bine cu melodia. Combinatia dintre versuri si muzica are un efect emotional extraordinar. Atat de puternic incat se resimte fizic. Si vocea din tinerete a lui Nicu Covaci e una tipic romaneasca, nefortata, fara a incerca sa convinga, o voce care pur si simplu comunica, manifesta. Instrumentele completeaza vocea, nu vocea completeaza instrumentele. Pare ca acopera instrumentele, dar face cat toate instrumentele la un loc. Curata, interiorizata, parca canta pentru el si nu pentru public. Nu-l intereseaza parerea publicului, doar isi exprima lui insusi ceea ce simte, se lasa purtat de sentimente. Pur si simplu convinge prin intensitatea emotiilor si nu prin dorinta de a arata ca are emotii.  Exprima atat de bine sentimentele si emotiile celui renegat, celui retras din societate, celui obidit, nemultumit, care nu poate accepta lumea asa cum e ea, nedreapta datorita regulilor ei care nu l-au avantajat in viata. Nu e bucuros, dar n-are ce face, nu poate accepta in nici un chip. Omul care se identifica si devine portavocea tuturor celor ca el, fara a dori sa devina lider. Nu are nici o dorinta pe lumea asta si nici nu poate avea, caci nu e de acord cu lumea aceasta, asa cum e ea. Singurele dorinte sunt cele ale omului care ar dori sa indrepte lumea asa cum crede el ca ar trebui sa fie, dar, de unul singur, nu poate decat sa se retraga in singuratatea padurii. Omul care e in stare de orice, caci nu mai are nimic de pierdut. Care are curajul deznadejdii, caci oricum a pierdut orice sansa de a coexista cu lumea, respectand regulile sociale, lumesti, pentru ca nu le poate accepta. Curajul aceluia care nu-si doreste sa fie un om ca toti oamenii. Fara frica de nimic de pe pamant, care-si accepta soarta de razvratit insingurat si o traieste la intensitate maxima.
Iar versurile… versurile sunt extraordinare. Fiecare cuvant vibreaza laolalta cu muzica, intr-o armonie perfecta, rezonand cu emotiile din mine, scotandu-le la suprafata,



“Sunt de cei cu pusca lunga, /Care dau chioras la punga”. Chiar de la prima vedere sunt periculosi, in stare de orice, fara limite, fara scrupule, care nu respecta legile umane. Niste renegati.
“Sunt de cei ce-mpusca-n luna, /Care noaptea-n frunze suna, /Feciori de lele nebuna…” Versurile incep sa sugereze ca nu sunt niste talhari obisnuiti, asa cum ar parea la prima vedere. Sunt greu de inteles doar pentru un om care traieste in mod obisnuit, respectand standardele sociale. Ei sunt in stare sa conteste ordinea intregului Univers, sa se ia de piept chiar cu Dumnezeu. Oameni la care te poti astepta la orice, caci nu stii care va fi urmatoarea lor miscare. Chiar si parintii lor erau diferiti de ceilalti, in acelasi mod de a nu accepta ceea ce li se impune, de a fi in stare sa faca asa cum simt, asa cum doresc.

“Fa-te-n laturi mai crestine, mai… /Daca vrei sa treci cu bine, mai… /Sa ramai cu viata-n tine, ma…” O amenintare pe care sunetul vocii iti spune clar ca nu e deloc bine sa n-o iei in seama. N-are nimic cu nimeni, doar trebuie sa tii cont ca e in stare de orice. Orice, absolut orice, fara nici o limita. Nu se da in l;aturi de la nimic. Ai grija sa nu rascolesti ce e in el, caci s-ar putea sa nu se poata abtine si sa faca ceva ce ar putea regreta dupa aceea.
“Opt voinici cu spete late /Si cu maneci suflecate, /Stau cu pustile-ncarcate…” Gata de actiune, pregatiti pentru orice. In stare sa faca orice, fara a sta prea mult pe ganduri. Orice.
“Oleleu, ciocoi, bogate, hei… /Ici de-i trece din pacate, hei… /Sa-ti arunc doi glonti in spate, hei…” Se precizeaza ca sunt haiduci, ca ei au ce au doar cu ciocoii. Fata de care nu au nici o mila, fata de care sunt in stare sa faca orice, chiar sa-i impuste pe la spate. Fara respectarea regulilor cavalerismului, doar ca sa-i elimine, asa cum smulgi fara mustrari de constiinta niste buruieni ce sufoca recolta. Pentru curatarea lumii de ceea ce e rau.



“Ca mi-e pusca hultuita /Si mi-e ghioaga tintuita /Si mi-e inima-ncoltita…” Asta-i esenta intregii melodii. Arata cata disperare exista adunata, disperare care justifica orice actiune, care te face sa-i intelegi si sa vibrezi odata cu ei. Sunt pregatiti de orice si sunt in stare de orice, pentru ca “mi-e inima-ncoltita”. Cata suferinta exista in inima aceea, cata dorinta de a indrepta lumea asta stramba, incat ii determina sa fie in stare de orice!
“In padurea de la strunga, hei… /Ce slujeste pusca lunga, hei… /Fara lupta, fara punga, hei…” Natura parca e facuta pentru a adaposti oameni ca ei. Padurea e singura care poate sa-i inteleaga, sa-i aline, sa-i ajute. Padurea si intreaga natura e facuta pentru ei, ei sunt facuti sa traiasca in salbaticia padurii.
Melodia transmite atata forta, atata realism, incat melodiile celebre, straine, de hard rock, vechi si arhicunoscute de o lume intreaga, par lipsite de viata. In comparatie cu Pheonix – Led Zeppelin, AC-DC, chiar si Black Sabbat – par toti niste copii galagiosi, ce vor doar sa te impresioneze. Forta muzicii lor vine mai mult din instrumente, nu de undeva din interiorul lor, al oamenilor. O imagine de forta, comparativ cu forta adevarata a lui Pheonix.

Asta e adevarata putere a romanilor. O putere nemanifestata, dar care e capabila sa rastoarne intreaga lume, daca ar iesi la suprafata. O forta careia nu poti sa i te opui. Poti fi ori impreuna cu aceasta putere, ori te retragi din fata ei. Numai ca aceasta forta inca nu s-a descatusat. Exista in noi, nefolosita.


   Mai jos, dupa ce ascultati piesa, aveti linkul blogului sau.


AICI AVETI BLOGUL

3 comentarii:

  1. Prezentat asa, mi-a placut si mie. :)
    Multumesc mult pentru apreciere. Nu ma prea pricep sa mestesugesc cuvinte, dar chiar sunt incantat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă preluarea și prelucrarea articolului! Cred că un mic stimul adresat autorului, nu ar strica, pentru că are talente ascunse pe care cu greu le exteriorizează!

    RăspundețiȘtergere