 |
| Sonde de petrol in Romania antebelica |
Col. (r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea
DA PAGINA !
 Au
trecut mai bine de 150 de ani de când Romania, SUA și apoi în alte
state, au început exploatarea industrială a petrolului şi ulterior a
gazelor naturale, moment de cotitură tehnico-tehnologică ce avea să
deschidă calea dezvoltării umane spre societatea bazată pe hidrocarburi.
Dacă pentru monopolul asupra resurselor energetice, în ultima sută de
ani, s-au declanşat conflagraţii mondiale sau zonale, cuantificate în
milioane de victime umane, distrugeri materiale imense şi afectarea
gravă a mediului înconjurător, confruntarea ştiinţifică privind originea
formării hidrocarburilor solide (cărbunii) şi fluide (lichide şi
gazoase) parcă a încheiat un armistiţiu, adâncind şi mai mult misterul
dintre teoria organic (biogenică) şi cea anorganică (abiogenică). Ambele
teorii au fost lansate în secolele trecute de titanii ştiinţei
universale, avându-i ca protagonişti pe savanţii Mihail Lomonosov şi
Dimitri Mendeleev, cărora li s-au alăturat, în timp, alte minţi
luminate, fiecare cu argumente din ce în ce mai plauzibile. Deşi
majoritatea comunităţii ştiinţifice mondiale a acceptat şi susţinut
teoria că petrolul şi gazele s-au format în timpul erelor geologice
îndepărtate, din substanţe organice în condiţii anaerobe, pe fundul
mărilor şi oceanelor şi că acestea au migrat în aşa-zisele roci
colectoare, fiind epuizabile în timp, în ultimele decenii, unii
cercetători readuc în discuţie teoria originii anorganice (abiogene) a
formării petrolului şi gazelor, inclusiv ideea că acestea ar fi
regenerabile.
Detectarea
şi exploatarea uriaşului bazin petro-gazier White Tiger, din largul
coastelor vietnameze, care stă pe un fundament de granit, lucru
imposibil de explicat prin teoria biogenică şi dezvoltarea recentelor
tehnologii de fracturare hidraulică pentru exploatarea gazelor de şist,
sunt la frontiera unui salt ştiinţific care ridică alte şi alte
întrebări: se apropie sfârşitul epocii hidrocarburilor sau este un nou
început? Dacă resursele energetice sunt regenerabile, cum va evolua
societatea umană? Care va fi preţul plătit de omenire pentru exploatarea
şi utilizarea combustibililor fosili? Ce efecte pe termen lung, asupra
mediului înconjurător, se vor înregistra prin utilizarea tehnologiilor
poluante?
.
Argumentație
În
timpul studenţiei, spre sfârşitul anilor ʼ70, distinsul profesor
universitar doctor geolog Constantin Beca strecura în timpul
magistralelor sale cursuri idei care aveau să-i supravieţuiască şi care
continuă să trezească interesul comunităţii ştiinţifice mondiale. Nu de
puţine ori, în amfiteatrul Ap-9-Petrom, plin până la refuz de studenţi
români, greci, vietnamezi, venezueleni, bulgari, yemeniţi, congolezi,
beninezi, pakistanezi, iugoslavi, mozambicani, etc., regretatul dascăl,
zis „Doctorul”, ne reamintea despre speranţele petroliştilor de
pretutindeni privind oligocenul de profunzime (formaţiune geologică
colectoare de ţiţei şi gaze, puţin investigată la acea vreme) şi despre
teoria anorganică a originii petrolului, teorie pe care, în anii
războiului rece, oamenii de ştiinţă din fosta U.R.S.S. o relansaseră şi
obţinuseră rezultate practice prin descoperirea de hidrocarburi în
bazinul Dnieper-Donets şi apoi în platoul continental vietnamez, a
zăcământului petro-gazier White Tiger, considerate sterile până atunci,
din punct de vedere geologic. Potrivit acestei noi terorii,
hidrocarburile nu au legătură cu materia organică de la suprafaţa
pământului, fiind considerate materii primordiale care erup din adâncul
planetei. „Doctorul”, în cartea „Geologia Zăcămintelor de Hidrocarburi”,
scrisă cu sovieticul I.V. Visoțki și apărută în anul 1968 la Ed.
Tehnică, carte care a făcut înconjurul lumii, unanim apreciată de
comunitatea științifică din vest și est, face referire la Bitumenele de
origine internă (anorganică sau minerală), pag.26.
Pornind
de la acest nou mod de abordare, rezervele de hidrocarburi ar fi cu
mult mai mari decât s-ar putea crede, iar vechile zăcăminte epuizate, ar
putea fi reînviate şi ar putea produce, din nou. Începuseră să circule
în lumea ştiinţifică, la începutul anilor ʼ80, veşti despre trezirea la
viaţă a unor zăcăminte epuizate din Georgia (zăcământul Groznâi, bazinul
Romaskin), S.U.A. (Eugene Island 330, din largul coastelor Louisianei),
America de Sud şi chiar România (Băicoi-Țintea, Moinești). Industria
petrolieră din România acelor ani (1965-1980) era ape val: cercetarea
 ştiinţifică,
tehnologiile de foraj, extracţie, transport şi prelucrare a ţiţeiului
şi gazelor se afla pe picior de egalitate cu S.U.A., Canada şi U.R.S.S.
(la Băicoi-Tufeni se săpa cea mai adâncă sondă la peste 7000 m, se
descoperise ţiţei şi gaze în Marea Neagră, experimentam şi aplicam cu
rezultate excelente tehnologii de exploatare secundară şi terţiară,
transportul succesiv de fluide prin conducte, iar instalaţia gigant de
foraj F-900 era aproape finalizată la secţia de montaj a Uzinei „1
Mai-UPETROM” Ploieşti)[1]
Renumitul nostru profesor, cu o experienţă practică de neegalat în
şantierele societăţii Româno-Americane şi Sovrompetrol, se întreba cum
este posibil ca unele sonde abandonate cu 40-50 de ani în urmă, în
schelele petroliere Băicoi, Boldeşti, Moineşti, etc., să redevină
productive. Cum se regeneraseră acele structuri? Parcursul profesional
pe care l-am avut înainte şi după obţinerea în 1983 a titlului de
inginer şi apoi de doctor în ştiinţe tehnice mine-petrol-gaze, dar şi de
specialist în protecţia sectoarelor energetice şi ulterior de cadru
didactic universitar, mi-au permis accesul la o serie de informaţii şi
date nedestinate publicităţii privind cele mai îndrăzneţe cercetări în
domeniul petrolului şi gazelor iar subiectul privind originea
hidrocarburilor a constituit, de-a lungul anilor, mai mult decât o
curiozitate, acesta fiind motivul abordării unui subiect despre care se
vorbește foarte puțin..
Duelul ipotezelor şi teoriilor
Originea
ţiţeiului este o problemă controversată până în zilele noastre,
limitându-se doar la ipoteze, care îmbracă două aspecte: unul chimic şi
altul biologic. Chimia lămureşte natura materiei prime din care s-a
format ţiţeiul şi procesele de transformare ale acesteia în urma cărora a
rezultat ţiţeiul. Cercetările teoretice şi cele de laborator au condus
la două ipoteze asupra originii ţiţeiului:
.
a. Ipoteza originii organice a ţiţeiului
Teoria dominantă asupra originii petrolului este ipoteza dinozaurului mort şi datează din secolul al XVIII-lea. Iniţiatorul
său a fost un om de ştiinţă rus pe nume Mikhail Lomonosov, care a
formulat-o în acest fel într-o lucrare din 1757: „Ţiţeiul (petrolul) îşi
are originea în mici corpuri de animale îngropate în sedimente, care,
sub influenţa temperaturii crescute şi a presiunii care acţionează de-a
lungul unei perioade de timp inimaginabil de lungi, se transformă în
ţiţei”. O
serie de cercetători de marcă, precum C. Engler, Höffer, Andrusov,
inclusiv românii Ludovic Mrazec şi Costin D.Nenițescu, au preluat şi
dezvoltat teoria lui Lomonosov, concluzionând că, țiţeiul format în
mâlurile marine a migrat în strate poroase intercalate, unde s-a
acumulat sub formă de zăcământ primar, roca de acumulare numindu-se
roca-mamă. Datorită unor factori, ca: flotaţia (separarea
gravitaţională), capilaritatea rocii, presiunea hidrostatică a apei de
zăcământ, presiunea zăcământului (tensiune internâ), cutarea stratelor
(diastrofism), ţiţeiul a fost obligat să migreze în roci-rezervor
(magazin) unde s-a separat de apă şi gaze (migraţie secundară sau
epigenetică). Aici ţiţeiul s-a concentrat şi acumulat dacă roca-rezervor
a închis hidrocarburile formând un zăcământ secundar sau s-a dispersat
și degradat dacă migraţia sa a continuat din roca rezervor în afară.
.
b) Ipoteza originii anorganice a ţiţeiului formulată de Berthelot (1872-1907),
care admitea că la adâncimi mari, în interiorul scoarţei terestre,
metalele alkaline reacţionând cu apa au dat naştere la hidrogen, care
reduce bioxidul de carbon din carbonaţi cu formare de acetilenă și alte
hidrocarburi. Hidrocarburile, prin reacţii ulterioare, au dat naștere
ţieiului. Concomitent Mendeleev (1834-1907), pe baza reacţiilor
cunoscute:
CaC₂+2H₂O ―> Ca(OH)₂ +C₂H₂,
Al₄C₃+12H₂O ―> 4Al(OH)₃+3CH₄,
presupunea
că acetilena și metanul, formate printr-o succesiune complexă de
transformări, au putut da naştere ţiţeiului. Mai târziu, Sabatier
(1854-1941) şi Senderens considera că acetilena şi hidrogenul rezultate
din procesele expuse anterior, în prezenţa mediului catalitic anorganic
din scoarţa Pământului, au reacţionat în forme variate, producând gama
largă a compușilor din ţiţei, obţinuţi de altfel pe această cale şi de
Ipatiev, în laborator. În sprijinul acestei ipoteze vin şi lucrările lui
Fischer (1852-1919) şi Teopsch care au obţinut din gazul de apă produse
asemănătoare celor din ţiţei. În zilele noastre, Sokolov a emis teoria
că ţiţeiul a rezultat din hidrocarburile existente în atmosfera
Pământului, când acesta era în stare incandescentă, care au fost
absorbite în faza lichidă a scoarţei, în timpul răcirii sale. Ipoteza
este întărită pe constatarea prezenţei hidrocarburilor în atmosfera
astrelor. Atât adepţii teoriei organice cât şi cei ai teoriei
 anorganice
au argumente pe măsură, iar disputa ştiinţifică este departe de a se fi
încheiat. Susţinătorii teoriei originii anorganice (abiotice/abiogene)
au adus în ultimile decenii, noi dovezi ştiinţifice. Nu voi intra în
detalii (am pregătit și trimis la Sesiunea din iunie 2014 la Academia
Forțelor Terestre Sibiu-KBO, un articol în extenso), dar pot afirma că
rezultatele practice obținute de cercetătorii și savanții din Rusia
care, prin abordarea teoriei anorganice/abiotice/abiogene, au descoperit
în ultimile decenii mari zăcăminte de hidrocarburi ce plasează acest
stat ca al doilea mare producător de petrol din lume, după Arabia
Saudită (cca 11 mil.barili/zi), i-a determinat și pe omologii lor din
SUA, să-și reconsidere poziția și să obțină rezultate remarcabile, mai
ales în exploatarea gazelor.
Creșterea
producției de hidrocarburi rusești s-a datorat strategiei luate pe la
mijlocul anilor “80, de fosta U.R.S.S., care a investit în pregătirea
geologilor, a cercetării în domeniul utilajului petrolier și a
tehnologiilor de foraj-extractie. Rușii și ukrainienii au elaborat
începând cu 1990 volume imense de studii, majoritatea în rusă. Jurnalele
științifice occidentale nu avuseseră nici un interes să publice
rezultatele revoluționarei teorii privind posibilă origine
anorganică/abiogenă a formării petrolului și gazelor. Cariere și
profesii academice ar fi ajuns în pragul colapsului dacă publicarea ar
fi avut loc. Un lucru mai puțin explicat opiniei publice este arestarea,
în 2003, a magnatului rus Mikhail Khodorkovsky, de la „Yukos Oil”, care
a avut loc cu puțin timp înainte de vânzarea către „Exxon” a unei părți
importante din acțiunile ”Yukos” (după o întâlnire particulară cu Dick
Cheney). Dacă ”Exxon” punea mâna pe acele acțiuni, ar fi avut control
asupra celei mai mari resurse umane de geologi, geofizicieni și ingineri
instruiți în tehnologiile de foraj de mare adâncime conform teoriei
anorganice/abiotice/abiogene. Urmare acestui eveniment, începând cu
2003, oamenii de știință ruși nu au mai împărtășit din cunoștințele lor
despre teoria abiotică și tehnologia aferentă. Sub presiunea
confruntării științifice, în S.U.A., „American Association of Petroleum
Geologists” a devenit de asemenea interesată de subiect și interesant de
observat, cercetarea economică susține, de asemenea, implicit teoria
abiotică. Un cercetător important în această privință este Michael C.
Lynch, președinte al „Strategic Energy and Economic Research” și fost
șef de economie energetică pentru „DRI-WEFA”. Acesta a demitizat,
printr-o lucrare recentă, o cunoscută teorie, numită Curba lui Hubbert,
care postulează că productivitatea câmpurilor de țiței este inerent
limitată. Michael C. Lynch argumentează că experiența reală contrazice
în multe cazuri teoria lui Hubbert, subliniind că lacuna principală este
modul de abordare, Hubbert considerând geologia ca fiind singurul
factor în descoperirea, recuperarea și epuizarea petrolului. Având ca
puncte de plecare trinomul prețul petrolului, politica guvernamentală și
tehnologiile utilizate, Lynch aduce dovezi consistente despre câmpuri
de țiței care au produs mult mai mult decât prezicea Curba lui Hubbert.
.
În loc de concluzii
-
Cercetarea științifică din ultimile decenii, deși nu a clarificat
misterul originii hidrocarburilor, a făcut pași importanți în această
direcție și a impulsionat competiția în domeniu.
-
Abordarea cu seriozitate a particularităților ambelor teorii a condus
la progrese tehnice, tehnologice și de producție, peste așteptări, la
nivel mondial.
-
Rezultatele practice obținute demonstrează că știința poate depăși
granițele atinse, dovadă că până de curând, atomul era considerat
indivizibil, iar în unele medii științifice celebra ecuație a lui
Einstein, E=mc2 este sub semnul întrebării.
-
Pe baza celor mai sus prezentate, care ar fi oare, rezultatele unui
studiu din perspectiva teoriei anorganice/abiotice privind potențialul
hidrocarburilor din țara noastră, pornind de la datele actuale care spun
că rezervele de petrol ale României sunt estimate la 600 milioane de
barili, iar cele de gaze de 630 miliarde metri cubi?
-
De menționat că, la rata de producere a petrolului de 107 mii
barili/zi, acestea vor fi epuizate în următorii 15 ani. Deși România nu
poate extrage întreaga rezervă de 630 miliarde m.c., ocupă totuși locul
trei în Europa, după Olanda și Marea Britanie, fără a se lua în calcul
potențialul câmpurilor din Marea Neagră.
Col. (r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea (preluare AGIR) .
Bibliografie
[1]. Beca, C.; Visotki, I.V. - Geologia zăcămintelor de petrol şi gaze, Ed. Tehnica, 1968.
[2]. Beca, C.; Prodan, D. - Geologia zăcămintelor de hidrocarburi, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983.
[3].
Rizea, M.; Rizea, E. - Petrol, Dezvoltare şi (In)Securitate, ediţia
a-II-a, Editura Asociaţiei „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze”,
Bucureşti, 2008.
[4].
Beca, C.; Prodan, D. – Geologia zăcămintelor de petrol şi gaze şi
geologie de şantier - Pentru subinginer, Ed. Didactică şi Pedagogică,
1983.
[5]. Garăt I. - Geologia petrolului și a gazelor naturale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1954.
[6].
Mark A. Sephton, Robert M. Hazen On the Origins of Deep Hydrocarbons,
Reviews in Mineralogy & Geochemistry, Vol. 75 pp. 449-465, 2013.
[7]. Vladimir G. Kutcherov, Abiogenic Deep Origin of Hydrocarbons and Oil and Gas Deposits Formation.
[8]. F William Engdahl – Confessions of an “ex” Peak Oil Believer By, September 14, 2007. Geopolitics and Geoeconomics. http://www.engdahl.oilgeopolitics.net/Geopolitics_Eurasia/Peak_Oil_Russia/peak_oil_._russia.html
[9]
J. F. Kenney - An introduction to the modern petroleum science, and to
the Russian-Ukrainian theory of deep, abiotic petroleum origins. Russian
Academy of Sciences – Joint Institute of The Physics of the Earth. Gas
Resources Corporation, 11811 North Freeway, Houston, TX 77060, U.S.A. http://www.gasresources.net/
----------------------------------------------------------
[1] Fotografia a fost oținută cu mare dificultate (și este probabil o
surpriză pentru toți care l-au cunoscut pe distinsul dascăl, șlefuitor
de caractere și cariere profesionale), cu sprijinul nemijlocit al
domnului profesor universitar Dumitru (Titel) Hazaparu, cu care am
convenit, ca prin intermediul SIPG să lansăm propunerea, pentru
petroliștii români și de pretutindeni, de a-i ridica un bust și a
determina conducerea U.P.G. Ploiești să denumească una dintre sălile în
care a lucrat acest titan al geologiei mondiale, cu numele de Constantin
Beca.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu