696.„ ...aminte, aminte, cine-şi aduce de FLACĂRA ce astăzi arde sub cruce?” sau "Academus","Flacara" si...Paunescu !

Tica Luminare,Cristi Negrea,Andrei Paunescu

Al doilea eveniment artistic organizat de catre asociatia "Academus" a avut un succes deosebit, muzica,poezia si povestile impletindu-se fermecator si provocand publicul sa ramana pana dincolo de orele 22.00, limita greu de atins in cadrul unor asemenea manifestari.
 Prezenta lui Tica Luminare, a lui Andrei Paunescu si a nucleului trupei "Micul Paris" intre artistii deveniti traditionali cunoscatorilor - trupa de teatru "Joc" si profesoara lor Magda Bacescu ,a facut ca spectacolul sa fie chiar un mic "Cenaclu Flacara"
(nemotoujours)

Motto: 

“Bat frunzele uşor ca pentru nuntă,

Dar cine ştie că-n mişcarea lor, 

Se-ntâmplă că sub ele cântă,

Suflarea oamenilor care mor.”

 .

  La fel ca şi atunci, - în anul 2010,- după fix patru ani, toamna îşi îmbracă primăvăratic ziua de Vineri, şapte noiembrie, dăruind-o lumii prin nuanţe calde, bacoviene. În cimitirul Bellu vizitatori razleţi sau rude ale celor răposaţi nu-şi pot opri  tresărirea-reflex când trec pe lângă mormântul marelui,  controversatului, genialului poet  Adrian Păunescu  vegheat de câteva lumânări aprinse şi flori proaspete. Mă apropii  marcat emoţional,  atingând crucea pe al cărui suport stă scris “El a iubit valorile. “  Aprind  lumânarea rămânând minute bune fixat în profunzimea  pioşeniei de unde pelicula amintirilor îmi proiectează imagini dureroase, atât de vii încât, parcă aud aievea vocea  Maestrului predându-mi lecţia exerciţiului de imaginaţie:

“Expresivitatea unei flori este floarea însăşi. Poezia ne situează la nivelul prezenţei şi  nu  la cel al reprezentării; ea nu explică, ci revelează. Dumnezeu ne-a dat harul, dar nu ne poate învăţa nimic mai mult despre poezia trandafirului decât ne poate învăţa trandafirul însuşi prin emiterea sentimentală de care suntem în stare.“ 
DA PAGINA!

Moment "Cristi Neagu":omagiu bardului plecat

Parcurg cu privirea  forma dreptunghiulară a mormântului. Aşez cu grijă -învăluit de smerenie- cei doi trandafiri albi, oftând adânc.  Da!  Poezia trandafirului... Pe fondul reculegerii concluzionez dominaţia destinului obiectiv, sublim-neclintitul, cosmicul, redat de mari nume în ale artelor: Sofocle –în Antigona–  Schiller –în Wallenstein–  Grillparzer –în Sappho–  or, Lucian Blaga –în determinarea căii onticului-  Deşi încerc de ceva vreme să înghit nodul plânsului mut, nu reuşesc.  Plec, nu înainte să arunc o ultimă privire de ansamblu mormântului.   Întind câţiva lei pomană unui sărman la poarta cimitirului, după care mă pierd în mulţime. Fără să vreau îmi amintesc un crâmpei dintr-o poezie a Maestrului: 

“Cum tu rămâi la ţărmure de mare/ Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături/ Şi să mă-mbăt la mese singulare/ Cu umbra lui Bacovia alături.“ 

  Mă opresc din mers. Parcă nu-mi ajunge aerul. Lacrimile îmi parcurg lin obrajii elibrându-mi în sfârşit mărul lui Adam.  Mă întorc cu faţa către zidul unei clădiri spre a nu fi văzut de trecători. Soneria telefonului mă determină să adopt  -faţă de starea în care mă aflu-  remediul  absolut. Sunt anunţat că astăzi, ora 16:00  va avea loc un spectacol omagial Adrian Păunescu undeva în clădirea Parlamentului.  Iată că mai sunt oameni de suflet care luptă din greu cu vremurile  şi întreţin vie FLACĂRA  spiritualităţii româneşti! Mă arunc într-un taxi şi comand: “Casa Poporului!”  Este ora 15:45. Intru în Sala Brâncuşi –sala artelor– încorporată laturii de N.V. a Palatului Parlamentului. O adolescentă dezinvoltă şi toată numai zâmbet, îşi îndeplineşte misiunea dându-mi programul conceput într-o grafică deosebită. Citesc încântat: 

                                                    “…aminte, aminte, cine-şi aduce

 de flacăra ce astăzi arde sub cruce? 
  NOI! Asociaţia Scriitorilor ACADEMUS.” 
.

.

 Central, un banner de culoare bleu îmi  face cunoştinţă cu gazda. Sunt plăcut impresionat de sigla asociaţiei reprezentată printr-un diamant, o peniţă şi o carte. În sală sunt cca. 180 de spectatori aşezaţi disciplinat pe scaune. Recunosc printre ei pe poeţii:  Liviu Zanfirescu, Daniela Toma, Cristina Maria Firoiu, Ion Calotă, Viorel Gongu, Ioan Raţiu, Geo Călugăru, foto-camera Băcănaru Nicoleta, la butoane video si audio Nemotoujours de la "Suntem Romania!" cu cele patru microfoane, patru boxe de 80, staţie Fender, mix profesional şi devotament mai mult decât toate la un loc, moderatoare actriţa Doina Ghiţescu, Cristi Velicu (fost subofiţer S.R.I. fan Păunescu ) şi mulţi alţii.





.

Tica Lumanare

 Silueta zveltă, inconfundabilă, deconspiră prezenţa în sală a cantautorului Tică Luminare folkist emblematic al Cenaclului Flacăra în anii ``90, organizator de spectacole cu copii, organizatorul festivalului naţional de folk „Floare de colţ,”  practicant al artelor marţiale deţinător al centurii negre 1 dan, cunoscător al filosofiei tibetane, şi iniţiatorul formaţiei folk Karma. Se vehiculează ideea că va veni şi Andrei Păunescu.  Mă aşez comod cam pe la jumătatea sălii. Aflu că, Asociaţia Scriitorilor ACADEMUS prin comitetul director  format din   Cristian Neagu –preşedinte–   Ioana Antonache –secretar–  şi Excelenţa Sa domnul. academician Constantin Bălăceanu Stolnici –membru de onoare, în parteneriat cu trupa de teatru “Joc” formată din copii şi condusă de profesoara Magda Băcescu, promovează valoric calitatea actului de cultură, revigorează sentimentul patriotic, şi toţi aceşti oameni minunaţi trudesc spre a descoperi şi afirma  tineri înzestraţi cu harul artelor. 




. 



.

cu doi dintre artistii trupei"Joc"

 Cristian Neagu îmi este cunoscut. Îl ştiu de pe vremea când “ucenicea” poeziei  “îngropat în cărţi”  sub îndrumarea lui  Adrian Păunescu şi care,  iată, tocmai  anunţă începerea spectacolului mulţumind publicului pentru prezenţă, cerându-i asentimentul pentru inevitabilului moment de reculegere, susţinut cu sonor  şi imagine de un film în care bardul  de la Bârca recită poezia  „Parastas.”

 Toţi spectatorii se ridică în picioare. Glasul lui Păunescu se face auzit vibrând ca odinioară. Cât adevăr conţin versurile acestei minunate poezii! Observ la majoritatea spectatorilor, dincolo de împietrirea ritualică, expresivitatea unui strigăt ca cel al lui Xerxe din “Perşii” lui Eschil.  Tulburător moment!  Sunt anunţaţi copiii,  cei nouă membri formaţiei folk intitulată  „Joc.”  Surprinzător, emoţiile lipsesc cu desăvârşire. Sunt interpretate ireproşabil, pe tonul „înaltelor  vocale pubertine” piesele: Amor cubist,  Dor de Eminescu,  Durere femeiască, Lied vechi de dragoste, Ordinea de zi. Publicul este fascinat şi susţine cu aplauze fiecare melodie.

  Din “colţul discret“ părinţii lor spirituali, Cristian Neagu, Ioana Antonache şi Magda Băcescu, trăiesc emoţii profunde. La un moment dat, uşa de la intrare se deschide încet, cât să se poată strecura un tânăr lat în spate împreuna cu husa chitării. Calcă pisiceşte să nu deranjeze şi ocupă unul dinte ultimele locuri în spate.

  Este Andrei Păunescu.  Spectacolul curge însă fără a-şi încetini derularea. Urmează recitatorii de poezie păunesciană, aici distingându-se prin superlativ gingaşele din categoria sub 10 ani, Ana Maria Vasqez şi Ana Maria Năstase,apoi, la aceeaşi cotă interpretativă adolescentinii: Maria Mărcuţă, Andreea Apostol, Sonia Murguleţ, Gârjoabă Adina, Ana Maria Ion, Elisa Pârvan, Gabriel Perşinaru, şi Gospodin Alexandru. Privesc discret în direcţia lui Andrei. Este impresionat de  filmuleţele proiectate de Nemotoujours, de programul copiilor... de tot spectacolul conceput de cei de la ACADEMUS. Încet, preocupat să nu se audă vreun foşnet, îşi aşează partiturile într-o ordine numai de el ştiută. Nu trece mult, şi după o introducere specifică unui actor de talia Doinei Ghiţescu este anunţat publicului.  În drumul său către microfon este aplaudat furtunos auzindu-se ici-colo câte un: “Bravo! Bravo!”   Amor cubist este piesa cu care îşi  începe programul. Tică Luminare trece la “dublaj” folosindu-se de microfonul  2  rămas liber, în timp ce preşedintele  se aşează pe locul pe care ar fi stat Adrian Păunescu.  Urmează, Haide mamă, haide tată,  Şi totuşi există iubire.  Spectatorii  sunt în picioare, susţinând cu aplauze răsunătoare  ritmul melodiilor. Se continuă cu:  Desculţi prin zăpadă,  Niciodată, Despărţire în flori şi Ordinea de zi.  A urmat un cântec încadrat  pampfletului sau  mai degrabă  satirei. Intitulat, spre deliciul spectatorilor,  iobag la patron, iobag la stat. De mult  nu am mai văzut atâta bună dispoziţie din partea unui public.

Tica Lumanare si Andrei Paunescu

  Mă uit la ceas.
  Este 19:25.

  Deja înţelegerea cu administrativul sălii a fost încălcată. Pe afară, un tip obez cu ecusonul la vedere dă semne de nerăbdare. Înăuntru  spectacolul este incendiar. Andrei supune sala cu Treceţi batalioane române Carpaţii. Este pur şi simplu delir!  Sentimentul patriotic a fost reactivat. Toată lumea cântă!  În final, Andrei a făcut următoarea mărturisire: “Vă mulţumesc din  suflet pentru tot ceea ce faceţi, pentru tot ce aţi făcut şi în Iulie, mulţumesc Asociaţiei Scriitorilor ACADEMUS, şi credeţi-mă, nici eu nu m-am aşteptat că rămân până la ora asta, dar văzând ce entuziasm aveţi, şi cât de mult îl iubiţi pe poet (n. n. Adrian Păunescu) nu m-am simţit în stare să plec. Hai să cântăm împreună ultima piesă, Doamne, ocroteşte-i pe români!“ Se reia atmosfera.  Se invocă istoria, se transmite cultură. Cântecul este ca o rugăciune spusă în cor. Preşedintele aprinde o lumânare; Doamne ocroteşte-i pe români! Nu încape îndoială: un poem întreg ca atare integrează spiritului  o unitate indestructibilă de emoţie. Citisem undeva că o naţiune în declin se poate salva numai prin cultură. Nimic mai adevărat! Andrei  îşi încheie programul în aplauzele prelungite ale publicului. Se îmbrăţişează cu preşedintele de la ACADEMUS. Îşi amintesc puncte (locuri) comune cu implicaţii –inevitabil– păunesciene. Surâd amândoi nostalgiilor stârnite. Se fac fotografii. Ah! Amintirile... Urmează, cu un poem închinat lui Păunescu, o doamnă distinsă, elegantă: Daniela Toma!     Vocea caldă, cu intonaţii uşor teatrale face ca mesajul să ajungă la sufletele spectatorilor iar aplauzele îi sunt răsplata binemeritată.

Acelasi inconfundabil

  Tică Luminare dedică un microrecital spectatorilor nerăbdători să îl asculte, (mulţi îl ştiu de la...”e Varză”) dar şi conducătorilor Asociaţiei Scriitorilor ACADEMUS. Frumos ritmată, melodia Munţii mei ridică sala în picioare. Tică demonstrează o formă de zile mari şi, rând pe rând, piesele: Ploaia nebună, Baladă socială, Bătrân, Dorinţă (M. Eminescu) Mamă inima mi-i arsă, Călător, fac deliciul publicului. Impresionantă atât prin felul interpretării cât şi prin dramatismul subiectului în sine, piesa Tardive, dedicată lui KIRU   (un aviator ce s-a prabuşit cu avionul său) obţine maximul aplauzelor. Pe chipul lui Tică apar vagi umbre de tristeţe. Mulţumeşte  totuşi publicului zâmbind, şi se retrage solemn. Cristian Neagu îl îmbrăţişează. Doina Ghiţescu anunţă publicului un poet de excepţie, un recitator de forţă, un bun prieten al preşedintelui: Liviu Zanfirescu unul dintre poeţii militari cuprins  în Dicţionarul Personalităţilor Române şi faptele lor vol. XXXVIII întocmit de Constantin Toni Dârţu. Poezia sa încântă. Portretul lui Adrian Păunescu este atât de viu  prezentat prin nuanţele poesferei de natură contemplativă încât, atrage şi contopeşte ascultătorul cu starea poetică de excepţie, inducând sentimentul prezenţei în sală a celui comemorat. Este aplaudat direct proporţional cu talentul său.
 
  Se anunţă recitalul a încă unei formaţii muzicale intitulată Micul Paris condusă de chitaristul şi vocalul Onu Pavelescu, percuţie Pavel Stoica, şi chitară bas, bunul prieten al  gazdelor, Ion Calotă. Trebuie menţionat efortul depus de aceşti trei inimoşi, (12 zile de repetiţii susţinute) pentru adoptarea genului Păunescu ei având rutina altui gen muzical. Se fac probe de microfon. Se pun de acord din priviri, şi imediat Onu se lansează pe ritm:  

“Dacă ne-nfruntă munţii

Cu munţii ne vom bate

Pentru lumina ţării 

Şi pentru libertate

Aici ne e cuvântul

Când îl avem de spus 

Decât slujirea ţării

Nimic nu-i mai presus.”

 Pe refren intervin toţi spectatorii: 

 “Trăiască-n fericire şi linişte poporul 

Trăiască România, trăiască tricolorul.”

"Micul Paris"

 Urmează Copaci fără pădure, iar când acelaşi Onu adoptând starea de visare îşi reglă vocea  în ton elegiac -pe acorduri tandre-  şi începu: “Dacă tu ai dispărea/ Într-o noapte oarecare/ Dulcea mea, amara mea.....” în sală   s-a   dezlănţuit extazul. Pe final,  toată suflarea omenească din sala Brâncuşi intona asemănător unui cor uriaş:  “Timpul vieţii ni-i scurt/ Hai să-l facem curat/ Trăiesc unii din furt/ Alţii doar din ce-au dat /Sunt săraci şi bogaţi /Laşii scuipă pe bravi/ Voi ce-n lună zburaţi /Până la cer vă urcaţi /Pe spinări de noi…sclavi.”  Este ora 20:48 Nimeni nu se gândeşte să plece. Este anunţat  preşedintele Asociaţiei Scriitorilor ACADEMUS  Cristian Neagu.  Va recita o poezie.  Grav,  în ţinută decentă, sfredelind cu privirea spectatorii, se exprimă  rar,   cu tonalitatea actorului de dramă, cu afecţiunea discipolului care îşi plânge maestrul: “Adio, ţie, care pleci acum,/ Acolo unde moartea ta o cere,  (Tică Luminare se repede să apuce chitara şi improvizează o linie melodică adecvată, în timp ce preşedintele continuă)  

'Şi, totuşi, ne vom întâlni, din nou, 

Când vom muri şi noi. Şi la-nviere. 

Adio, ţie, suflet rupt de trup 

 Şi trup lipsit de suflet pe vecie,

 Te plângem, cum ne plângem şi pe noi, 

Că ne e dat ce-ţi este dat şi ţie.

Adio, ţie, şi îngenunchem,

Să-ţi facem lină cea din urmă cale 

Şi să păstrăm  în noi definitiv

Lumina şi-nţelesul vieţii tale.

Adio, ţie, Dumnezeu de sus 

Te va ierta, cu mila lui, de toate,

Şi vei putea, în linişte, să treci, 

Pe celălalt tărâm către departe. 

Adio, ţie, noi, ce te-am iubit.

Îţi presărăm,  pe trista faţă, rouă,

Şi pân`la moarte, nu te vom uita, 

Adio, ţie, şi adio, nouă.

Adio, ţie, clopotele bat,

De parcă viaţa ta ar  retrăi- o

 Te duci, aşa cum ne vom duce toţi, 

Pân`la –nviere, somn uşor, adio.”  

   Linia melodică improvizată de Tică susţine în continuare completarea făcută  de Cristian Neagu:  
 „Există un tragic al naturilor generale, o experienţă de limită a omului... Holderlin spunea:  “greu îi înţelege omul pe cei puri.” Adrian Păunescu ne-a educat prin poezie, ne-a mântuit prin cultură.  Zeci de mii de oameni, un stadion întreg repeta după el:” Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată.”   Zeci de mii de oameni îi dublau vocea cântând: 

 “Într-o lume relativă

Ce-a făcut şi-a desfăcut 

Eminescu-i remuşcarea 

Dorului de absolut.” 

  Nu poţi fi poet veritabil dacă nu ai avut parte de o educaţie temeinică în privinţa poeziei.   Dacă nu ai avut un Maestru. Ce se va întâmpla din punct de vedere spiritual la  numai două generaţii după nepoţii noştri?Somnul antropologic ca mod de existenţă,   anunţă deculturalizarea, deromânizarea. Contra acestor pericole luptă ACADEMUS. Vă mulţumesc.”  

  Ca la un semn,  lumea se ridică în picioare şi aplaudă asurzitor. Mulţi vin să dea mâna cu preşedintele. Damele şuşotesc având gesturi de admiraţie îndreptate către prezidiu. Se aud felicitări adresate conducerii Asociaţiei. Se fac ultimile poze, se cer reciproc numerele de telefon.  Lumânrea încă mai arde. Ceva din spiritul lui Adrian Păunescu este cu noi în sală. Plec satisfăcut. Am savurat o seară culturală de proporţii. 

 Da! Asociaţia asta... Academus,  face o treabă minunată. Să ai intrarea liberă la un aşa spectacol?  Efortul este imens dar...merită. 

 Este ora 22:00

                          

   A consemnat   

Crinea Gustian

  reeditare si foto:
nemotoujours 

pentru a fi la zi cu evenimentele organizate de catre 
Asociatia"Academus" 
intrati pe pagina lor de facebook: 

 https://www.facebook.com/pages/Asociatia-Scriitorilor-Academus/302261576589529?fref=ts