8 mai 2015

824.București: Zilele Muzeului Militar Naţional, 9-10 mai 2015-anunt si clip video !

.
Ediţia a XV-a
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” găzduieşte în zilele de 9-10 mai 2015 tradiţionala manifestare „Zilele Muzeului Militar Naţional”, tema aleasă pentru acest an fiind „Ostaşul – Istorie, Tradiţie, Spirit de corp”.
Cu acest prilej instituţia noastră propune un program interesant, variat şi interactiv care se adresează publicului larg. În cele două zile, în intervalul orar 10°°-14°°, în curtea interioară a muzeului se vor desfăşura demonstraţii şi prezentări organizate de asociaţiile şi grupurile de reconstituire istorică având drept subiect diferite aspecte ale istoriei militare româneşti şi străine.
Pe parcursul manifestărilor, publicul vizitator va avea prilejul de a asista la reconstituirea atmosferei specifice epocii napoleoniene prin realizarea unui bivuac, în care vor fi prezentate aspecte militare şi de viaţă cotidiană , organizat de Asociaţia „6 Dorobanţi”. Membrii acestei asociaţii vor fi echipaţi în uniformele şi costume de la începutul secolului al XIX-lea. Asociaţia „Tradiţia Militară”, ai cărei membri vor fi echipaţi în uniforme ale armatei române din timpul celui de-Al Doilea Războoi Mondial, alături de colegii lor din Asociaţia „Deutsches Freikorps”, echipaţi în uniforme ale armatei germane din aceeaşi perioadă, vor susţine demonstraţii de instrucţie de front şi tactice, conform regulamentelor militare româneşti şi germane din perioada ultimei conflagarţii mondiale.
Ce se va putea vedea:(avem si un clip !)
 
Grupul de reconstituire istorică „IR-33, Cetatea Aradului”, va reprezenta un detaşament al armatei austro-ungare, cu componentă majoritar românescă, din vremea Primului Război Mondial.
„Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme” va prezenta o motocicletă a armatei sovietice din perioada 1941-45 şi va asigura efectele pirotehnice de artilerie de epocă. În cadrul manifestării va putea fi vizitat şi standul organizat de Muzeul Transmisiunilor, filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” , care va prezenta un punct de transmisiuni militare în campanie.
Asociaţia „Societas Militae Getae”, ai cărei membri vor fi echipaţi în costume medievale din secolul al XV-lea, vor prezenta reconstituiri de dueluri, mânuiri de armament alb şi tir cu arcul tradiţional.
Tradiţiile cercetăşiei vor fi reconstituite de „Organizaţia Naţională a Cercetaşilor din România”, de „Asociaţia Cercetaşilor Tradiţionali din România, ACT-RO”, precum şi de Asociaţia „ Fraţii Dimăncescu”, care prin standul de prezentare, demonstraţii şi jocuri cercetăşeşti va încânta mai ales pe micii noştri vizitatori.
Vor mai participa alături de noi şi alte muzee cu specific militar cum sunt: Muzeul Pompierilor, Muzeul Jandarmeriei , Muzeul Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Muzeul Poliţiei Târgovişte care vor prezenta aspecte din activitatea lor.
Publicaţia online „Redescoperă istoria” va prezenta publicului o selecţie de publicaţii şi fotografii din perioada celui de al doilea Război Mondial.
În cele două zile vor avea loc şi depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Regimentului 21 Inf. (de Oscar Han), precum şi la Monumentul dedicat generalului I. Em.Florescu, (de sculptorul francez Jules Clement Chaplain).
Va fi amenajat un cinematograf de campanie care va prezenta filme documentare cu tematică istorico-militară, în acelaşi cadru va fi prezentat un film documentar referitor la activitatea Laboratorului de Restaurare Conservare şi lansarea unui pliant cu realizările acestuia.
Sperăm ca miniconcertele de muzică militară şi muzică de epocă susţinute de fanfara militară a Serviciului Muzicilor Militare să încânte auditoriul. La aceste manifestări vor fi prezenţi şi colecţionari care prezintă publicului spre vânzare diverse antichităţi şi mici obiecte militare de epocă . Ca în fiecare an, dorim ca toţi cei care ne trec pragul să guste din „hrana de război”, pregătită la bucătăria de campanie, şi anume tradiţionala fasole cu cârnaţi .
Adresa:
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”
Str. Mircea Vulcănescu, nr. 125-127, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.319.59.04/103

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu