9 iunie 2020

1904. Poveste trista din Kosovo

Cred că așa se simțea un străin în Berlinul ocupat…blindate peste tot, soldați, mai ales belgieni, zona de responsabilitate fiind a lor, podul căptușit cu legiune străină și carabinieri italieni…da, podul…puntea făcea legătura între nordul sârbesc, lipit terestru de patria mamă și sudul albanez…
Mergeam adesea în Kosovska Mitrovica și treceam peste râul Ibar…aveam acces liber în uniformele de serviciu...cel mai ciudat, înfricoșător chiar, era felul în care circulau mașinile…nu aveau numere de înmatriculare, la sârbi, în nord…nici pe față, nici pe spate...păreau mașini fantomă...dacă treceai din sud cu numere de Kosovo, nelipsite fiind litere KS din combinație, riscai să-ți spargă geamurile sau să ți-o vandalizeze…ei nu recunosc Kosovo...nici noi, românii...în nord plăteai în dinari sârbești, la magazine sau prin cârciumi…în sud în euro…știu bine, că ne duceam să halim porc în nord...la albanezi doar pui și vacă...da…exact cum am spus…ca' n Berlinul ocupat…



M-a agățat la telefon Jim, comandantul american și m-a rugat să merg cu el…din timpul liber să merg…n-am cârâit, că doar eram instruit în România și noi știm să muncim și în afara programului…n-avea Jim dolari în cont, câte sâmbete și duminici lucrasem eu moca la Bușteni…arabii, turcii, sau alți d' ăștia, nu răspundeau la telefon în timpul lor liber…

Atac terorist…nu deținea multe informații americanul…am ajuns la amiază…din Priștina, vreo 35 de km…era august și terasele pline...lume multă…da' multă…s-au dat la o parte când am intrat în câmpul infracțional, mânați de soldații belgieni, ca atunci când vine președintele…se uitau la noi cu încredere sârbii…tot orașul era acolo…în zona de nord, până la frontiera cu Serbia, sunt vreo 30.000…compacți…în șlapi și cu Glock-u’ atârnat la spate, mi-am scos colile A 4 și am început să scriu: " Cafeneaua B92, lângă podul care separă cele două etnii, nouă răniți, dintre care șapte sârbi, o olandeză gravidă în opt luni și un polițist britanic...scoțian mai precis…pagube mari la cârciumă…grenada se pare că era defensivă…a aruncat-o în mulțime nenorocitu'…cu tupeu și cruzime…

Autorul, un albanez cretin în vârstă de 16 ani…a trecut podul legal, nebăgat în seamă de soldații francezi, înșelați de vârsta fragedă, a aruncat grenada și a fugit…doi polițiști din partea sârbească au alergat după el…l-au prins în perimetrul albanez…l-au condus la secția de politie albaneză, întâmplător lângă pod…da ! nu v-am spus…era un oraș divizat, cu două secții de poliție, una sârbească și alta albaneză…dacă s-ar scula Tito din mormânt, să vadă ce-i în țara lui !!! Doamne !!!
Spre seară, echipa de cercetare s-a consolidat…am primit o englezoaică deșteaptă…i-am zis:
"- Eu vorbesc, tu scrii, că ești nativă !!! Eu fac greșeli gramaticale și astea sunt documente oficiale."
"- Gata ! Așa facem ! "

Până în zori am audiat tot felul de persoane…am strâns probe cu nemiluita…nu era niciun dubiu…Adem Dibrani e autorul…nu știu de ce se tot fereau să dispună reținerea minorului, să-l ducem dracului la arest, că obosisem…până la urmă, Jim, americanul, a semnat documentele de încarcerare preventivă…era cu noi un kirghiz, băiat deștept…ăla l-a determinat…ba nu ! chiar Aidar, kirghizu a semnat...acum mi-amintesc exact...era de comă Aidar Nogobajev...nu se lăuda, dar noi ştiam că e fiul Ministrului de Interne din Kârgâzstan...l-am găsit în misiune prieten la cataramă cu un ofiţer finlandez...când amicul lui a încheiat turul în Kosovo, s-a apropiat de mine şi m-a rugat să-l iau cu gaşca din care făceam parte la masa de prânz...a zis că a fost de câteva ori singur, dar nu poate mânca, pentru că e imposibil să nu-i observe fața un copil albanez, care să-l arate imediat ca pe un extraterestru celorlalți copii :
"- Uite un chinez !!! " şi ăia mici rămân cu lingurile de ciorbă la intrarea în gură, privindu-l curios pe kirghiz...

 Polițiștii sârbi care-l capturaseră pe criminal, ne-au cerut voie să-i lăsăm să plece peste pod, în zona lor din nord...trecuse de miezul nopții și le era frică printre musulmani…
A doua zi m-a copt, m-a înnebunit procurorul italian care se ocupa de caz…a zis că dacă nu vin cu proba recunoașterii din grup, “ police lineup” - m-am prins acolo că așa se zice în engleză -, eliberează albanezu'… șefii se căraseră mișelește imediat, în concediu și ne lăsase pe executanți să ne descurcăm…am audiat toți martorii, inclusiv răniții…pe toți…pe olandeză la ea la birou, pe englezul rănit într-un spital militar francez, păzit de soldați marocani…m-am bucurat să-l văd pe britanic peste vreme, sănătos, în kilt, invitat la" Ziua României "...

Au sosit colegii mei cu documentele... recunoașterea din grup...cu 10 minute înainte să expire ordonanța de reținere...
Pe Adem Dibrani l-au închis în penitenciarul pentru minori din Lipijan, în zona albaneză…făceau pe durii paznicii albanezi în fața noastră, a poliției internaționale, dar sunt sigur că-l tratau ca pe un erou…
Referatul de terminare a urmăririi penale l-am scris cu kirghizu'…ca la carte…și am rezolvat cazul cu bine…
N-am niciun merit…cei doi polițiști kosovari sârbi au…ei l-au prins pe răufăcător…am doar imaginile video de la camerele de supraveghere ale podului…le-am păstrat…
P.S. Fotografia e poreclită de mine ”Un pod prea îndepărtat”. Pe sub el, râul Cerna curge la vale către Dunăre în Băile Herculane ale anului 1979, soră-mea are șase ani, e pace, e liniște pe pământ.
Tureac Ciprian-Dragos Chippy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu