2 iulie 2020

1917. La Grausor-poveste de mahala

.
  Drumul Gazarului era un cartier de mahala, care arata exact asa cum se numea. Intr-o parte era marginit de inchisoarea Vacaresti, in alta de Cocioc (delta Bucurestiului, chipurile) mai la sud de lanuri de porumb si era chiar si o vie. Mai la stinga era balamucu, Spitalul de nebuni nr 9. La „Mandravela”, in intersectie, dimineata era plin de lume, care astepta sa vada cum sunt dusi detinutii la munca. Erau dusi in camioane deschise, cine avea noroc putea sa-i arunce rudei respective o desaga cu ceva tigari, sau bautura. Paznicii se faceau ca nu vedeau, de fapt primeau si ei cite ceva.
  Nu exista canalizare, iar „lumina“ s-a bagat cind am fost indragostit primele ori. In copilarie am trait fenomenul pietruirii strazilor, se aduceau, cu camioane Skoda, pietre de la riul Arges si se potriveau intre ele, mai apoi punind nisip. Eram fericiti sa mergem si noi cu Skodele alea mari. Toti baietii eram inebuniti de filmul "Soferii iadului". Pt. noi, copiii, pietruirea nu era prea buna, era greu sa joci fotbal pe aceste pietroaie si nici cu bicicleta nu era prea bine. Pina la tramvai mergeai pe jos, la „Sosea“ Oltenitei, erau vro doi km.
   Locuitorii cartierului nu erau aia cistigatori, din contra. Pe strada noastra jumate facuse, sau facea, puscarie, ai batrinii din motive politice, cei tineri pt. furturi. Vorba poetului "ai mai prima barbugiu, cuţitar, caramangiu, ca un fante de spatiu."
DA PAGINA!

 
.
Totusi exista un codex, nu furau de la vecini, puteai sa lasi poarta si usa deschisa, nu intra nimeni. 
   Vedeta strazii era nea Marin, unu care-si pierduse un picior in razboi, fusese chiar decorat, si se cam si tacanise. Nea Marin era tare talentat, picta f. frumos, mai ales cruci, dar si fatade, asta cind era treaz. Avea chiar o caruta cu cai. Dupa ce termina o lucrare, adica zilnic, se facea pulbere si iesea la poarta si tinea conferinte in care-i injura pe comunisti si pe conducatorii patriei. Fusese de multe ori ridicat, dar aparea din nou, dupa citeva zile. Amuzant era cind trecea sectoristul, (nu stiu daca stiti voi ce e aia), sau deputatul, care era de fapt croitor, nea Marin isi scotea proteza de la picior si-ncepea sa-i impuste cu proteza, cu mitraliera. Dupa ce termina conferinta nea Marin facea copii, cred ca nici el nu stia citi avea. Unu din copii, de fapt o fata, era in clasa cu mine, o fata foc de isteata, si chiar curatica, lucru greu de imaginat deoarece locuiau vro zece in doua camere de pamint, de fapt niste bordeie. O chema Geta.
Noi eram cumva mai ridicati, doar bunicu facuse puscarie, de fapt fusese la Canal, patru ani, si se-ntorsese fara nici un dinte-n gura. Il ridicase din curte tocma cind era nunta fetei celei mici. Mama era cea mai dasteapta, avea sapte clase, toti o respectau. Destui de putini stiau sa citeasca. Eram 9 insi in curte, in patru camere.
  Noi, verisoara-mea, sora-mea si eu, eram singurii din cartier care aveam uniforma. Un unchi ajunsese chiar secretar de partid la o fabrica. Il santaja pe bunicu sa nu-i injure pe comunisti, daca-i injura, nu mai il barbierea.
  Vecina cu noi era Boanca, o femeie deosebit de urita, care insa s-a maritat f. bine, cu un orb, un om f. cumsecade, nici nu bea, si harnic. Cistiga bine, pt. ca facea perii. Au avut chiar un copil. Eu saream gardul la ei si stateam de vorba cu orbu. Il tot intrebam cum face el una, sau alta, fara sa vada.
Circiuma din mahala era Griusor, desi pe firma statea Restaurant. Dar asa fusese inainte sa se faca blocuri, cindva s-au confiscat casele si s-au facut blocuri spre disperarea noastra, a tuturor.
  Noi am scapat. Nici azi nu sunt blocuri acolo.
  Dupa munca toti proletarii treceau pe la Griusor sa traga o tuica. Se servea la țoi, (un cuvint cu etimologie necunoscuta). Lunea era cea mai mare inghesuiala, se discuta etapa de fotbal. Sportul popular, ziarul de baza, trecea din mina in mina, nu era usor de gasit la chioscuri. Discutiile se purtau pe baza transmiterii radiofonice de duminica, TV inca nu exista. Duminica, tot gospodarul isi scotea radioul in curte, punea difuzoare mari si-l dadea la maximum. Mai toti tineau cu Rapidul. Unii mai norocosi mergeau chiar la meci. Asa a murit unchi-miu, la 40 si ceva de ani, secretarul, a mers cu bunicu la finala cupei, Rapid-Ariesul Turda, Rapidul a pierdut, unchi-miu a facut infact si a murit in fata stadionului.
Dar Duminica incepea de dimineata, mergeam la Sosea, pe Oltenitei, linga Cocioc, mergeam intii la frizer, care era tot un fost unchi, ma punea sa spun barba neagra si varza acra, pt. ca eram ririit. Toti clientii se amuzau teribil. Mai apoi mergeam la meci, pe Constructorul, in echipa juca si un var, salut Emile. Dupa meci mergeam la o circiuma de lux, ii zicea „La geamuri multe“. Mai tirziu erau mai multe circiumi „geamuri multe“, dar a noastra era originala. Bunicu bea un toi, doua, nu mai mult, in picioare, vroia sa fie treaz, sa asculte meciurile la radio. Mincam de prinz, bunicu minca intotdeaua ciorba cu piine inmuiata, deoarece nu avea dinti. De altfel era extrem de mic si slab, dar muncea greu, era pietrar in cimitir. Cind era f. cald si nu era meci, bunicu si bunica faceau inghetata. In tinerete fusesera cofetari. Eu ma duceam de dimineata cu bicicleta si luam un bloc de gheata. Nu aveam frigider. Substanta de inghetata se punea intr-un vas, iar imprejur era gheata pisata amestecata cu sare. Invirteam in jur de o ora pina se lega. Copiii strazii miroseau si dadeau tircoale, e gata, cit mai dureaza? Nici eu, nici sora-mea, nu mincam inghetata, ieseam in strada si o imparteam la copii.

  Dar, cum spuneam, lunea se discuta pina tirziu. Cindva nevestele isi pierdeau rabdarea si ne trimiteau pe noi, copiii, sa-i recuperam pe bunici, tati de la circiuma. Uneori ma vedeau vecinele si strigau dupa mine sa-l aduc si pe al lor acasa. Unele nu indrazneau sa se duca dupa barbati, riscau sa o ia. Eu eram f mic si f slab, ziceau ca daca nu as avea piele mi s-ar imprastia oasele, nu prea indraznea nimeni sa ma bata si eram si cel mai dastapt de pe strada, eram sef de detasament.
Poate va urma!

FOTO SI POVESTE: Mihai Calomfirescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu