Complexul Naţional
Muzeal ASTRA,
instituţie
de cultură aflată sub tutela Consiliului Judeţean Sibiu, a început derularea
proiectului Patrimoniu deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la
valorile
multi-etnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, semnând la sfârşitul
lunii
decembrie, contractul de implementare cu Ministerul Culturii, Unitatea de
Management a Proiectului, în calitate de Operator de program.
DA PAGINA !
1 |
Valoarea
contractului este de 3.500.054,00 Euro adică 15.526.589,54 RON,
reprezentând o
rată de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Valoarea
contribuţiei
eligibile nerambursabilă din SEE este de 13.197.601,11 RON iar valoarea
eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 2.328.988,43 RON.
Durata
contractului pentru implementareea proiectului este de 28 de luni cu
începere
din 31.12.2013 şi până în 30
aprilie
2016.
2 |
Proiectul are în vedere un program cultural complex, inclusiv un parteneriat cu “MiST
–
Museum of South Trondelag” din Trondheim, Norvegia, ce prevede
consolidarea
relaţiilor bilaterale prin cercetări comune privind istoria culturală a
minorităţilor etnice, reconstrucţia, conservarea şi restaurarea
monumentelor
reprezentative din Muzeul în aer liber, dezvoltarea şi promovarea unui
circuit
expoziţional, sub denumirea Calea
minorităţilor etnice şi obţinerea unei accesibilităţi fizice
sporite prin
realizarea unei clădiri noi în Muzeul în aer liber (pentru Muzeul
Civilizaţiei
Transilvane, în prezent fără sediu, şi a unei facilități moderne de
acces în
Muzeul în aer liber, ambele cuprinse în Pavilionul Muzeal Multicultural - PaMM) ce va fi situată la
intrarea
principală în Muzeul din Dumbravă.
4 |
Licitatia pentru
realizarea PaMM (Pavilion Muzeal Multicultural) la intrarea principală din
Muzeul în aer liber a fost
demarată,
urmând ca deschiderea ofertelor să aibă loc in 24 ianuarie a.c.
În baza acordului dintre statele Spaţiului
Economic
European (Regatul Norvegiei, Islanda, Principatul Liechtenstein) şi
Guvernul
României privind implementarea Mecanismului Financiar SEE 2009-2014,
Complexul
Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu a fost desemnat ca beneficiar de proiect
predefinit în cadrul Sectorului Prioritar „Conservarea şi revitalizarea
patrimoniului cultural şi natural european”.
Biroul
de presă al C.N.M. ASTRA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu