Abstract:
On November 4, 1957, a Soviet Ilyushin-14 plane (in VIP version) who
was carrying to Moscow a Romanian delegation led by Prime-Minister
Chivu Stoica crashed in a forest, nearby Vnukovo airport (Moscow). In
this accident died Grigore Preoteasa and three members of the Soviet
crew. Fortunately for Gheorghe Gheorghiu-Dej, he had cancelled the
trip with that plane a few days before the accident because of a
strong flu.
 |
| Ghe.Gheorghiu-Dej |
 | ||||
|
La 4 noiembrie
1957, o delegaţie condusă de Chivu Stoica a plecat în URSS cu un
avion de pasageri Il-14 P (înmatriculat YR-PCC şi amenajat în
variantă VIP1),
în scopul participării la Kremlin la sărbătorirea a 40 de ani de
la declanşarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, precum şi
pentru a lua parte la Consfătuirea reprezentanţilor partidelor
comuniste şi muncitoreşti (Moscova, 14-19 noiembrie 1957). După o
escală de alimentare cu combustibil efectuată la Kiev, avionul a
continuat zborul spre capitala URSS şi s-a prăbuşit cu câteva
momente înainte de aterizare, într-o pădure din imediata
vecinătate a aeroportului Vnukovo, din cauza nerespectării de către
piloţi a regulilor de zbor în condiţii de ceaţă persistentă. În
accident şi-au pierdut viaţa Grigore Preoteasa (secretar al C.C. al
P.M.R.) şi trei membri ai echipajului sovietic: locotenentul-major
V.N. Şliahov (comandant), căpitanul I.I. Hriukalov (navigator) şi
N.Z. Pavlikov (tehnician de bord). Copilotul V.I. Saraikin, mecanicul
de bord V.A. Gurov, radiotelegrafistul A.G. Romanov şi ceilalţi
membri ai delegaţiei române au fost răniţi: Chivu Stoica –
preşedinte al Consiliului de Miniştri; Alexandru Moghioroş,
Nicolae Ceauşescu, Ştefan Voitec, Leonte Răutu, Ştefan Voicu,
translatorul Mihai Novicov, stenograful Ion Petrescu, Al. Micu –
aghiotantul lui Chivu Stoica.2
DA PAGINA !
 |
| Chivu Stoica |
După foarte
mulţi ani de la acele evenimente, Paul Niculescu-Mizil a amintit
despre anunţul iniţial apărut în presa de la Bucureşti,
referitor la deplasarea la Moscova a lui Gheorghiu-Dej, în fruntea
delegaţiei de partid şi guvernamentale române şi, apoi, despre
gripa acestuia de la începutul lunii noiembrie 1957 – care putea
fi reală şi care a determinat trimiterea lui Nicolae Ceauşescu la
festivităţile de la Moscova, în locul lui Dej.4
Opinia respectivă a apărut după ce Paul Sfetcu, fost director de
cabinet al prim-secretarului P.M.R., a susţinut într-o lucrare
memorialistică faptul că şeful său contactase o boală pulmonară
în copilărie, după care s-a îmbolnăvit de tuberculoză pulmonară
în perioada detenţiei sale în diferite locuri din ţară5
– închisoarea militară de la Jilava (14 februarie 1933 –
primăvara anului 1934), penitenciarul corecţional de la Văcăreşti
(1934), închisoarea militară de la Craiova (aprilie – septembrie
1934), închisoarea centrală din Craiova (septembrie 1934 –
ianuarie 1935), penitenciarele de la Ocnele Mari şi Aiud
(1935-1937), Doftana (mai 1937 – noiembrie 1940) şi Caransebeş
(noiembrie 1940 – iunie 1943), precum şi în lagărul de
„internaţi” politici de la Târgu-Jiu (26 iunie 1943 – 16
august 1944).6
Ulterior, Gheorghiu-Dej ar fi urmat tratamente medicale atât în
România, cât şi în URSS (posibil pe ţărmul Mării Negre, la
Ialta şi Gagra, unde microclimatul este de tip mediteranean), dar
putem presupune faptul că plămânii săi au rămas sensibili la
frig şi umezeală. De asemenea, Paul Sfetcu a declarat că şeful
său a suferit de gripă virotică peste 90 de zile, chiar în
perioada în care la Moscova s-a desfăşurat Consfătuirea
reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti (14-19
noiembrie 1957).7
 |
| Parada din 1957 |
Interesant de
semnalat este şi faptul că medicii recomandă şi în zilele
noastre ca persoanele care au suferit de boli pulmonare să meargă
în staţiuni aflate la o altitudine sub 1000 de metri, în
perioadele de convalescenţă şi de recuperare fizică. În acest
sens, poate fi înţeleasă şi menţiunea neexplicată de Paul
Niculescu-Mizil, referitoare la preferinţa liderului suprem al
P.M.R. de a se odihni în localitatea Timişu de Jos (judeţul
Braşov), situată la înălţimea de 740 metri faţă de nivelul
mării.8
De asemenea,
în cadrul cercetării istorice poate fi analizat şi un alt aspect,
aparent banal: Gheorghiu-Dej s-a deplasat foarte mulţi ani cu
avioane sovietice nepresurizate (Li-2, Il-12 şi Il-14). În acest
mod, liderul român a ajuns la Paris (11 august 1946)9,
Varşovia (mai 1955), Praga (ianuarie 1956), Beijing (septembrie
1956), Phenian (2 octombrie 1956), Ulan Bator (6 octombrie 1956),
Belgrad (octombrie 1956)10,
Budapesta (22 noiembrie 1956 şi 1 ianuarie 1957), Sofia (28 martie
1957), Berlin (24 aprilie 1957), Praga (20 octombrie 1958), Varşovia
(24 aprilie 1961) şi Budapesta (1 septembrie 1961). Totodată, la
Moscova a ajuns în zbor de cel puţin 29 de ori: la 4 septembrie
194511,
2 aprilie 1946, 15 ianuarie şi 15 iunie 194712,
2 februarie 1948, în decembrie 1948, ianuarie şi iunie 1949,
februarie 1950, ianuarie şi martie 1951, aprilie sau mai 1952, iulie
1952 (în concediu)13,
octombrie 195214,
martie 195315,
iulie 1953, ianuarie 1954, februarie 195616,
mai 1958, ianuarie 195917,
februarie şi noiembrie 1960, martie 1961, august 1961 (călătoria
de la Bucureşti la Moscova şi retur a fost efectuată cu trenul,
iar autorităţile sovietice au pus la dispoziţie un avion Il-18
pentru ca delegaţia română să se poată deplasa rapid de la
Moscova la Leningrad, Tbilisi şi Kiev)18,
octombrie 196119,
iunie 1962, septembrie şi octombrie 1962 (cu un avion Il-18 oferit
de Moscova20)
şi iulie 1963.21
 |
| IL14P Aeroflot |
Avioanele
nepresurizate folosite în perioada septembrie 1945 – iulie 1963 de
Gheorghe Gheorghiu-Dej zburau la o altitudine medie de 2800-3000 de
metri, iar pasagerii şi membrii echipajelor nu utilizau măşti de
oxigen şi costume speciale de zbor deoarece viaţa nu le era pusă
în pericol la înălţimea respectivă. Cu toate acestea, atât în
zborurile la altitudinea de croazieră, cât şi la decolări şi
aterizări, putea să apară un disconfort fizic pentru liderul
comunist român, ai cărui plămâni slăbiţi de boală sufereau din
cauza presiunii mai scăzute a aerului şi a schimbărilor rapide ale
acesteia, în cursul manevrelor de zbor efectuate de piloţi. Şi
este interesant de remarcat faptul că avionul prăbuşit la Vnukovo
era nepresurizat – fapt ce vine în sprijinul sfatului medicilor,
care i-au recomandat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să îşi menajeze
sănătatea în luna noiembrie 1957, când avea şi o gripă virotică
puternică.
Ceea ce poate
să surprindă pe cercetătorii interesaţi să afle motivele
contramandării vizitei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Moscova din
luna noiembrie 1957 este o cerere de graţiere redactată la 19
decembrie 1943 chiar de liderul comunist – internat în acel moment
în lagărul de la Târgu-Jiu. Acesta preciza pentru ministrul de
Interne de la acea vreme, generalul Dumitru Popescu, faptul că
suferea de „ulcer
duodenal care necesită o intervenţie chirurgicală urgentă
iar după aceasta – lucru principal – un regim alimentar de
durată, imposibil de asigurat în condiţiunile pe cari Lagărul le
oferă. Recent m-am
supus la spitalul din Tg. Jiu şi unei operaţii de hemoroizi,
o altă boală
contractată
(sic!)
în
timpul detenţiunii mele.
Un reumatism
cronic mă chinuieşte
în ultimul timp de nesuferit, iar starea mea nervoasă – fireşte
– a suferit şi ea (subl.n.)”22.
Evident, surprinde faptul că Gheorghiu-Dej nu a menţionat în
cererea sa despre tuberculoza pulmonară cunoscută ulterior de
directorul de cabinet Paul Sfetcu şi a scris în schimb despre
reumatismul cronic de care suferea.
 |
| Grigore Preoteasa |
Pe fondul unor
probleme reale de sănătate, pe care liderul comunist le-a avut în
timpul detenţiei în România şi, probabil, au fost cunoscute
ulterior şi la Kremlin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit în
octombrie 1957 informaţia privind neparticiparea lui Iosip Broz Tito
la consfătuirea de la Moscova – în locul său fiind trimis
ministrul de Interne, Aleksandar Rancović. Paul Niculescu-Mizil a
încercat să interpreteze ştirea, susţinând că Tito ar fi evitat
în acel mod o posibilă intenţie sovietică de excludere din nou a
partidului iugoslav din mişcarea comunistă internaţională condusă
de la Kremlin, iar Gheorghiu-Dej nu a dorit o nouă schismă23
şi a hotărât în ultimul moment să nu mai plece pentru 15 zile în
URSS, folosind ca scuză gripa virotică de care suferea.
Analizând
întregul context de fapte şi împrejurări de la sfârşitul lunii
octombrie 1957, putem afirma faptul că deplasarea la Moscova a lui
Gheorghiu-Dej se prefigura a fi obositoare şi reuniunea la care urma
să participe nu avea o importanţă cardinală pentru România. Pe
acel fond, a existat posibilitatea ca divergenţele dintre Tito şi
Hruşciov să provoace liderului român o stare suplimentară de
tensiune nervoasă, capabilă să agraveze boala de care suferea şi
putem presupune că medicii săi i-au recomandat să se menajeze
pentru o perioadă mai lungă. În consecinţă, Gheorghiu-Dej a
aplicat o metodă mai puţin obişnuită pentru a demonstra
sovieticilor că ştia despre importanţa ceremoniilor care se
organizau în URSS, expediind la Moscova editorialul său „Marele
Octombrie – o răscruce în destinele omenirii”. Acesta a apărut
atât în „Pravda” (29 octombrie 1957), cât şi în „Scânteia”
(30 octombrie 1957), fiind unicul articol publicat în acel an de
liderul român în ziarul P.M.R.24
Astfel, Gheorghiu-Dej şi-a onorat o obligaţie faţă de liderii
politici de la Kremlin (care îi revenea în calitate de conducător
al unui partid comunist) şi a evitat în ultimul moment să se
deplaseze la Moscova cu avionul în care s-a aflat delegaţia condusă
de Chivu Stoica şi care, cu totul întâmplător, s-a prăbuşit
înainte de aterizarea pe aeroportul Vnukovo.
După cum se
poate constata, informaţiile la care istoricii au avut acces până
în prezent sunt incomplete şi, uneori, controversate (cu excepţia
vinovăţiei piloţilor sovietici, indicaţi de către autorităţile
de la Moscova drept cauza principală a producerii accidentului). De
aceea, considerăm că pentru elucidarea pe deplin a enigmei care
planează asupra contramandării vizitei lui Gheoghe Gheorghiu-Dej la
Moscova, din luna noiembrie 1957, este necesară consultarea
dosarului medical al liderului suprem al P.M.R., existent probabil în
fondurile Arhivelor Naţionale Istorice Centrale de la Bucureşti,
după îndeplinirea termenului legal de menţinere a clasificării
iniţiale a acestuia.
În ceea ce
priveşte aparatele Il-14 utilizate de compania „Tarom”,
menţionăm faptul că primele patru Il-14 P au fost livrate în
perioada noiembrie 1956 – mai 1957 (fiind înmatriculate YR-ILA,
YR-ILB, YR-ILC şi YR-ILD), împreună cu trei aparate Il-14 M
(YR-ILE, YR-ILF şi YR-ILG). În lunile iunie, iulie, septembrie şi
octombrie 1959 au fost recepţionate şapte aparate Il-14 P (YR-ILH,
YR-ILZ, YR-ILI, YR-ILJ, YR-ILK, YR-ILL şi YR-ILM). Ulterior, alte
cinci Il-14 P au ajuns la compania „Tarom”: YR-ILN, YR-ILO şi
YR-ILP (în 1960); YR-ILW (în toamna anului 1961); YR-ILR (în
august 1963), acesta înlocuind aparatul YR-ILL – care a luat foc
în timpul unui zbor pe care îl efectua de la München
la Constanţa şi
s-a prăbuşit lângă Békéssámson (Ungaria), toţi cei 27 de
pasageri (turişti) şi patru membri ai echipajului decedând în
catastrofă (13 iunie 1963).25
La începutul
lunii februarie 1968, Nicolae Ceauşescu a primit de la Ion Baicu un
document intitulat „Notă asupra studiilor preliminare privind
înfiinţarea Industriei aeronautice române”. Cu acel prilej,
ministrul Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene preciza că
specialiştii români propuneau asimilarea fabricării în România,
după modelul de referinţă şi concepţie proprie, a avionului
„Mysterè 30” (comercializat de francezi în S.U.A. sub denumirea
„Falcon”). Acesta urma să înlocuiască avioanele Il-14 ale
companiei „Tarom”, care trebuiau scoase din serviciu în mod
treptat, până în anul 1977, din cauza uzurii lor fizice şi mai
ales morale, iar preţul estimativ al unui aparat „Mysterè 30”
era de circa 23 de milioane de lei, în cazul în care se realiza în
ţară.26
În cele din
urmă, proiectul respectiv nu s-a materializat din cauza deciziilor
de a dota compania „Tarom” cu avioane An-24 şi BAC 1-11.
După
accidentul în care a fost implicat un aparat Il-14 pe aeroportul din
Sibiu (1 martie 1976)27,
Ion Păţan, Mihai Marinescu şi generalul Ion Ioniţă au propus lui
Nicolae Ceauşescu, într-o notă comună din iunie 1976,
achiziţionarea a cinci avioane An-24 RV pentru „Tarom”, în
trimestrul IV al anului 1976. Acestea costau, în total, 46,335
milioane lei valută (CTS). Iniţial, se prevăzuse cumpărarea a
şase aparate An-24 RV în anul 1977.28
Achiziţionarea
în avans a celor cinci avioane An-24 a fost aprobată de Nicolae
Ceauşescu şi, astfel, accidentul de la Sibiu a grăbit oprirea
definitivă de la zbor a tuturor aparatelor Il-14 deţinute de
compania „Tarom” şi care asigurau cursele interne de pasageri în
România.
ANEXĂ
10 martie 1976.
Raportul
trimis lui Nicolae Ceauşescu de către generalul Ion Ioniţă,
privind prăbuşirea la Sibiu a unui avion Il-14 al companiei „Tarom”
(1 martie 1976).
REPUBLICA
SOCIALISTĂ ROMÂNIA Arhiva
MINISTERUL
APĂRĂRII NAŢIONALE Comitetului
Politic Executiv
Ministrul al
C.C. al P.C.R.
Nr. M. 967 din
10.03.1976 Nr.
486 22 III 1976
[Consemnări
manu:] V[ăzut] 1136/10.03.1976
Tovarăşului Nicolae Ceauşescu
Secretar
general al Partidului Comunist Român
Preşedintele Republicii
Socialiste România
În ziua de 1 martie 1976, la ora
13.21, avionul [companiei] TAROM [de tipul] Il-14, [înmatriculat]
YR-ILO, care executa zbor de şcoală cu elevi din cadrul Centrului
de instruire a personalului aeronautic pe aeroportul Sibiu, a fost
accidentat în zona de vest a acestui aeroport.
Avionul, având echipajul compus
din 3 membri şi un număr de 6 piloţi-elevi, executa proceduri de
decolare-aterizare, sub control radar, la aeroportul Sibiu.
După ce a executat un număr de
4 proceduri, avionul a decolat pentru executarea celei de-a 5-a.
Decolarea a decurs normal până la înălţimea de aproximativ 15 m,
după care avionul a început să piardă din înălţime, lovind
solul cu elicele pe o lungime de 54 m. Avionul şi-a continuat zborul
până la aproximativ 30 m înălţime, după care s-a angajat în
limită de viteză, prăbuşindu-se la o distanţă de 1170 m faţă
de capătul pistei, pe direcţia de decolare.
Aeronava a fost distrusă şi
incendiată, cei 3 membri din echipaj şi un număr de 3 piloţi-elevi
şi-au pierdut viaţa; 3 piloţi-elevi au suferit traumatisme, fiind
în afară de orice pericol.
La decolare, starea sănătăţii
echipajului, cât şi a piloţilor-elevi, precum şi condiţiile de
hrănire şi odihnă au fost corespunzătoare; de asemenea,
condiţiile meteorologice, starea de funcţionare a mijloacelor de
protecţie a navigaţiei aeriene, cât şi modul de asigurare a
dirijării şi controlului zborului, nu au influenţat producerea
accidentului.
Pentru executarea anchetei am
numit o comisie condusă de prim-adjunctul ministrului apărării
naţionale şi şef al Marelui stat major, care s-a deplasat la faţa
locului.
Din reconstituirea evoluţiei
avionului la decolare, din declaraţiile martorilor oculari şi ale
supravieţuitorilor, cât şi din analiza resturilor avionului a
rezultat că această catastrofă a fost posibilă ca urmare a
cedării unei piese din instalaţia de alimentare cu combustibil a
motorului stâng şi a unui început de incendiu.
În urma acestei catastrofe
aeriene am luat următoarele măsuri:
- am oprit de la zbor cele 8
avioane de tip Il-14 din dotare, care au o durată de serviciu între
17-19 ani;
- am suspendat cursa regulată de
pasageri Bucureşti-Târgu Mureş-Bucureşti până la prelungirea
pistei de decolare-aterizare a aeroportului Târgu Mureş, după care
traficul de pasageri urmează a fi executat cu avioane de tip An-24.
MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE
General de armată
(ss.) Ion Ioniţă
- ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 1/1976, f. 28.
Notă:
Documentul a
fost ştampilat şi înregistrat la Arhiva Comitetului Politic
Executiv al C.C. al P.C.R., iar consemnarea manu V[ăzut]
aparţine lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a reda aceste amănunte, am
utilizat caracterele italice.
1
Aparatul
respectiv era nou şi fusese livrat autorităţilor de la Bucureşti
în luna decembrie 1956. Vezi
http://www.thai-aviation.net/files/YR_Register.pdf (30.11.2011).
2
Cf.
Moartea
lui Grigore Preoteasa. Catastrofa de pe aeroportul Vnukovo (1957).
Amintirile lui Mihai Novicov,
studiu introductiv: Mihai Pelin, Bucureşti, Editura Evenimentul
Românesc, 1998; Agresiunea
comunismului în România,
vol. I, Bucureşti, Editura PAIDEIA, 1998, p. 155-162; Agresiunea
comunismului în România. Documente din arhivele secrete:
1944-1989,
vol. I, ediţie îngrijită de dr. Gheorghe Buzatu şi Mircea
Chiriţoiu, Bucureşti, Editura PAIDEIA, 1998, p. 155-162; Mircea
Chiriţoiu, Între
David şi Goliath. România şi Iugoslavia în balanţa Războiului
Rece,
volum îngrijit şi studiu introductiv: Silviu B. Moldovan, editor:
Gheorghe Buzatu, Iaşi, Casa Editorială „Demiurg”, 2005, p.
273-278; Petre Opriş, Industria
românească de apărare. Documente (1950-1989),
Ploieşti, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007,
p. 210.
3
Arhivele
Naţionale Istorice Centrale (în continuare, se va cita: ANIC),
fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 49/1957, f. 2. Apud
Dan Cătănuş, P.M.R.
şi evoluţiile ideologice din lagărul comunist,
în Politica
externă comunistă şi exil anticomunist. Anuarul Institutului
Român de Istorie Recentă,
volumul II, 2003, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 191.
4
Paul
Niculescu-Mizil, De
la Comintern la comunism naţional. Despre Consfătuirea partidelor
comuniste şi muncitoreşti, Moscova, 1969,
Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2001, p. 67-68.
5
Paul
Sfetcu, 13
ani în anticamera lui Dej,
selecţie, introducere şi note: Lavinia Betea, Bucureşti, Editura
Evenimentul Românesc, 2000, p. 124-125.
6
Cf.
Gheorghe Vasilichi, Trei
evadaţi,
în „Magazin istoric”, anul II, nr. 7 (16), iulie 1968, p. 16-19
(număr cenzurat şi topit); Pavel Bojan, Nu
bate! Viaţa de zi cu zi la Doftana,
în idem,
anul IV, nr. 2 (35), februarie 1970, p. 19; Dennis Deletant, Studiu
introductiv,
în Spectrele
lui Dej. Incursiuni în biografia şi regimul unui dictator,
coord. Ştefan Bosomitu, Mihai Burcea, Iaşi, Editura POLIROM, 2012,
p. 16; Cristina Diac, Liderul
nevăzut. Gheorghe Gheorghiu-Dej şi grevele de la Griviţa,
în ibidem,
p. 46; Mihai Burcea, 3
ianuarie 1935: un scenariu cominternist? Fuga din închisoare a trei
dintre liderii ceferiştilor şi petroliştilor participanţi la
grevele de la începutul anului 1933,
în ibidem,
p. 51-57; 68-69; Dumitru Lăcătuşu, „Fuga
spre putere”. Evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de
la Târgu-Jiu,
în ibidem,
p. 80; 96-97; Manuela Marin, Posteritatea
unui dictator,
în ibidem,
p. 238.
În
anul 1941 au fost internaţi în lagărul de la Târgu-Jiu şi
câţiva foşti marinari ruşi de pe crucişătorul de escadră
„Kneaz Potemkin de Taurida ”, ajunşi la Constanţa după
răscoala lor din iunie 1905 şi care s-au stabilit apoi în România
– printre aceştia aflându-se Ivan Ghibelnov, Zahar Kulikov, Ivan
Afanasievici Sceblîkin, Vladimir Belmaci, Leonti Cinilov, Vasili
Pughin, Nikolai Alekseev, Foma Aleksenko, Grigori Ivanovici Kubrak
şi Danil Pavlenko. Titu Georgescu, Potemkiniştii
în România,
în „Magazin istoric”, anul IX, nr. 6 (99), iunie 1975, p.
23-24.
Cu
prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la declanşarea acelei
revolte „roşii”, 34 dintre marinarii navei respective care mai
trăiau în România au efectuat o vizită în Uniunea Sovietică,
plătită din bugetul statului român, iar Editura de Stat pentru
Literatură Politică a publicat un volum dedicat acestora.
Totodată, autorităţile de la Bucureşti i-au decorat pe foştii
marinari ruşi Grigore Covalciuc, Petre Prokopenko şi Grigore T.
Stanovschi, în noiembrie 1955, cu „Medalia Muncii” şi medalia
„Eliberarea de sub jugul fascist”, acordându-le şi pensii
lunare în valoare de 600-800 de lei. Ibidem,
p. 24; Titu Georgescu, Gavril Marcu, Potemkiniştii
în România: 50 de ani de la răscoala marinarilor de pe
crucişătorul „Potemkin” 1905-1955,
Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură Politică, 1955;
Petre Opriş, Foştii
marinari de pe crucişătorul „Potemkin”, decoraţi în România
comunistă (1955),
în „Anuarul Muzeului Marinei Române – 2006”,
vol. IX, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor
Maritime Constanţa S.A., 2006, p. 465-474.
Zece
ani mai târziu, membrii Secretariatului C.C. al P.M.R. au fost de
acord ca Elena Cuşnir, soţia fostului marinar rus Ivan Cuşnir, să
primească o pensie specială în valoare de 600 de lei (începând
de la 1 aprilie 1965). În aceeaşi reuniune din 11 mai 1965 a
Secretariatului C.C. al P.M.R. s-a aprobat eliberarea Clarei Cuşnir
Mihailovici din funcţia de director al Muzeului de Istorie a
Partidului, în vederea pensionării, suma lunară pe care urma să
o primească fiind de 2800 de lei. ANIC, fond C.C. al P.C.R. –
Cancelarie, dosar nr. 65/1965, f. 5-7; 9.
7
Paul
Sfetcu, op.
cit.,
p. 124-125.
8
Paul
Niculescu-Mizil, O
istorie trăită. Memorii,
volumul I, ediţia a II-a, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002,
p. 380.
9
Pentru
plecarea delegaţiei de pe aeroportul de la Băneasa (11 august
1946), vezi ANIC, Fototeca online a comunismului românesc (în
continuare, se va cita: Fototecă),
cota
nr. 32/1946. Întoarcerea delegaţiei române de la Conferinţa de
Pace de la Paris s-a realizat cu trenul. Acesta a ajuns în gara
Băneasa la 21 septembrie 1946.
10
Gheorghe
Gheorghiu-Dej s-a întors de urgenţă la Bucureşti, cu avionul,
din cauza crizei politice din Ungaria. Lavinia
Betea, Alexandru
Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri,
Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 1997, p. 132.
11
Aceasta
a fost a doua vizită a liderului comunist român în Uniunea
Sovietică. Prima a avut loc în perioada decembrie 1944 –
ianuarie 1945, deplasarea de la Bucureşti la Moscova şi retur
fiind realizată cu trenul (vezi ANIC, Fototecă, cotele nr.
52/1945; 53/1945). Pentru întoarcerea de la Moscova a lui Gh.
Gheorghiu-Dej, cu avionul (Băneasa, 13 septembrie 1945), ibidem,
cotele nr. 222/1945; 226/1945.
12
Pentru
plecarea cu avionul şi sosirea de la Moscova a lui Gheorghiu-Dej
(pe 15, respectiv 27 iunie 1947), vezi fotografiile din ibidem,
cotele nr. Q036 şi Q039.
13
Stenogramele
şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului
Central al P.M.R. – 1952,
vol. IV (partea a II-a),
Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 2007,
p. 23-24.
14
Pentru
sosirea din URSS a lui Gh. Gheorghiu-Dej pe aeroportul Băneasa (16
octombrie 1952), vezi fotografia din ANIC, Fototecă, cota nr.
182/1952. Conducătorul P.M.R. asistase la lucrările Congresului al
XIX-lea al P.C.U.S. (Moscova, 5-14 octombrie 1952).
15
Pentru
întoarcerea din URSS a lui Gh. Gheorghiu-Dej (Băneasa, 11 martie
1953), care a asistat la funeraliile de la Moscova ale lui Iosif
Stalin, vezi fotografia din ibidem,
cota nr. 18 (17)/1953.
16
Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu au
asistat la Congresul al XX-lea al P.C.U.S (Moscova, 14-25 februarie
1956).
17
Arhiva
Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lângă
C.C. al P.C.R., fondul Fotografii, mapa I/166. Apud ANIC, Fototecă,
cota nr. 4/1959. Liderul suprem al P.M.R. a asistat la Congresul al
XXI-lea al P.C.U.S. (Moscova, 27 ianuarie – 5 februarie 1959).
18
Arhiva
Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lângă
C.C. al P.C.R., fondul Fotografii, mapa I/166. Apud ANIC, Fototecă,
cota nr. 25/1961; Lavinia
Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, Viaţa
lui Ceauşescu,
vol. 2: Fiul
Poporului,
Bucureşti, Adevărul Holding, 2013, p. 64-66. Vizita
de prietenie în Uniunea Sovietică a delegaţiei conduse de liderul
suprem al P.M.R. a avut loc în perioada 31 iulie – 12 august
1961.
19
Gh.
Gheorghiu-Dej a condus delegaţia română care a asistat la cel
de-al XXII-lea Congres al P.C.U.S (Moscova, 17-31 octombrie 1961).
20
Nici
unul dintre avioanele Il-18 recepţionate de „Tarom” în 1961 nu
a fost utilizat în prima jumătate a lunii octombrie 1962 (înainte
de declanşarea crizei rachetelor sovietice instalate în Cuba) de o
delegaţie de partid şi de stat, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej şi
Ion Gh. Maurer, care s-a deplasat în Indonezia, India şi Birmania.
Pentru acea vizită, autorităţile de la Moscova au pus la
dispoziţia delegaţiei române un Il-18 care folosea un petrol
special, cu lichid „I” – aditiv care cobora temperatura de
congelare a petrolului şi, la acea vreme, era un secret militar al
sovieticilor, chiar şi în relaţiile cu celelalte state din
Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Astfel, s-a putut zbura
peste Munţii Himalaya pentru a traversa frontiera dintre China şi
India, dus-întors.
Procedura
folosită de sovietici nu a constituit o noutate pentru autorităţile
de la Bucureşti. De exemplu, după ce a asistat la Congresul al
VIII-lea al Partidului Comunist Chinez (Beijing, 15-27 septembrie
1956), Gh. Gheorghiu-Dej a efectuat unica sa vizită oficială în
R.P.D. Coreeană (2-5 octombrie 1956). În acest scop, delegaţia
condusă de liderul suprem al P.M.R. a utilizat un avion Il-14,
înmatriculat în R.P. Chineză. Vezi fotografia cu momentul
trecerii în revistă a gărzii de onoare nord-coreene de către
oaspetele român, împreună cu Kim Ir Sen, pe aeroportul Sunan (de
lângă Phenian) – ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Albume foto –
Gh. Gheorghiu-Dej – Vizite externe, A 9 (vol. I), f. 37.
21
Gh.
Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbiri, memorii,
1944-1952,
editori: Dan Cătănuş, Vasile Buga, Bucureşti, Institutul
Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012, p. 25-26; Mircea
Babeş, Ion Calafeteanu, Cristian Popişteanu, Şerban
Rădulescu-Zoner, Valeriu Stan, Nicolae Stoicescu, Politica
externă a României. Dicţionar cronologic,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p.
255; 262-270; Relaţiile
internaţionale postbelice. Cronologie diplomatică, 1945-1964,
coord. Nicolae Ecobescu, Bucureşti, Editura Politică, 1983,
p. 217; 299.
22
ANIC,
Colecţia Gheorghe Gheorghiu-Dej, dosar nr. 659, f. 3-4. Apud
Dumitru Lăcătuşu, loc.
cit.,
p. 80.
23
Paul
Niculescu-Mizil, De
la Comintern la comunism naţional ...,
op. cit., p. 67-68. Pentru poziţia autorităţilor române faţă
de polemica sovieto-iugoslavă din 1957 şi discuţiile care au avut
loc la consfătuirea de la Moscova din noiembrie 1957, vezi Dan
Cătănuş, loc.
cit.,
p. 185-189; 193-201.
24
Elis
Neagoe-Pleşa, Reflectarea
imaginii şi a cultului personalităţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
în „Scânteia” (1956-1965),
în Arhivele
Securităţii,
vol. II, coordonator: Silviu B. Moldovan, Bucureşti, Editura
Nemira, 2006,
p. 133.
25
Vezi
http://www.thai-aviation.net/files/YR_Register.pdf (30.11.2011).
26
Petre
Opriş, op.
cit.,
p. 224-225.
27
Pentru
detalii, vezi ANIC, fond C.C. al P.C.R. – Secţia
Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 112-116.
28
Vezi
documentul anexat.
Locotenent-colonel
(r.) dr. PETRE OPRIŞ
reeditare:nemotoujours
foto:internet
publicat pentru prima oara in
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu