821.Intre ogor si zbor - in vizita la Doru si la Petrix (20 aprilie 2015)

Aici

"doi dintre ai noștri, au coborat ca să se inalte...."

   Poate ca mergi la O COMEMORARE.

   Sau poate ca așa crezi tu.

   Depinde de ce este acolo și cu cine te vezi,ce se întâmpla,nu?

   În timp comemorarile pot deveni prilej de întâlnire,de bucurie ca vezi colegi, cunoștințe,rude...camarazi și oameni care au apreciat persoanele care sunt comemorate, într-un fel sau altul.

   Știu, pare ciudat, dar prilej de bucurie???

   Oamenii vin din ceruri ,zboara sau măcar visează ca zboară PRIN ceruri și...se duc în ceruri.

   Pana la urma strabunii noștri chefuiau când dintre ei plecau în lumea de dincolo.Noi nu am chefuit, iar eu personal, m-am bucurat ca este lumina, soare vesel, grane rasarite bine,un vânt jucaus și ca am ajuns sa văd în sfârșit locul în care Doru al meu cu care m-am identificat de adolescent ca o parte dintre cei din generația mea, deci Doru al nostru s-a întâlnit cu mama noastră glie a tuturor cam prea devereme după cum credem noi...si poate ca nu, pentru ca acea întâlnire nu l-a dat jos ci l-a ridicat la faimoasa Escadrila din Cer, terminandu-si drumul pe Pământ...

   Nu știm, dar nu plângem.El știe mai bine și cu Petrix.Ei doi știu ce s-a întâmplat și cum și mai ales de ce.

   Cinstit? Cred ca tristi ar fi trebuit sa fim dacă-i lua vreo boala cu nume rusinos de complicat și de normal, nu?

   Da, real, este trist când se moare, mai ales oameni tineri, de mare valoare, cu potențial enorm, oameni cu copii acasă...Oameni care ar trebui sa moara după ce -si transmit valorile urmasilor de aripa,de cariera sau de sânge.

   După ce reușesc sa spună tot ceea ce au de spus.

  DA PAGINA!

Cu ghiveciul in mana,impresionat...nestiind ce sa fac

   Colegii au venit.

   Camarazii au venit.

   Fosti subalterni au venit.

   Fosti superiori, fosti prieteni mai apropiați sau mai puțin, cunoștințe, camarazi de arma, camarazi de militarie ...si iubitori ai zborului dar și ai poveștilor simple, clare,directe și pline de suflet ale singurului nostru povestitor al zborului cu armasarii cu coada de foc și nu numai.

   A fost un fel de pelerinaj ciudat, lipsit de habotnicie, de litanii incrancenate, de inchinaciuni.S-a intrat pe câmpul innobilat de către cei doi prin sângele lor intr-o căutare a locului unde doi prieteni se inaltasera ,nu se prabusisera!

   Straniu sentiment,foarte straniu și foarte liniștitor.

   Acolo doi oameni, doi dintre ai noștri, au coborat ca să se inalte....

   Obiceiul ancestral, de cand omul si Pamantul ,acela al pomenii, al impartasirii cu cei din jur , al vinului, painii si colivei, obiceiul pomenirii , nu a fost mai la locul sau niciodata, chiar daca Doru nu era ortodox, repros primit mai tarziu si asumat de catre noi, cel care l-a facut neantelegand ca religia in astfel de momente nu mai are bariere, este unica si indisolubila, este in sange si in vine,nu in dogme.Si ca poate, data viitoare, asa cum preotul militar venit cu noi si care deja stia locul nu a pus problema de religie, poate si un corespondent al sau de religia lui Doru va da curs unei invitatii si - mai mult ca sigur- nu va mai tine cont de dogme pentru ca cerul si Pamantul sunt aceleasi pentru toti.

  Acest moment de suflet a fost completat cu un gest incomparabil: un camarad al celor doi, Dl.col.(r) Carra Valentin a luat Biblia de la preotul militar si a citit impreuna cu acesta slujba de pomenire !

.

Slujba

  M-a patruns pana in suflet acest gest, dar si cuvintele ce mi le-a spus la ceva timp dupa:

  "Asa am simtit ca trebuie,asa am facut !

   Au fost si vor fi camarazii nostri !"

  Povestile incepute inca de la gara au continuat si la locul inaltarii lor, toti aducand prin ele un adevarat omagiu, poate cel mai puternic, omagiul celor care-i iubesc si-i stimeaza dincolo de moarte.

  Vantul,soarele si iarba,cu cerul nemarginit mi-au spus si ele povestea zburatorilor inaltati, poveste care acolo am simtit-o astfel mai puternica decat in orice carte,in orice film sau fotografie.

  Nu am fost la Monument,acolo unde camarazii Bazei 86 si reprezentantii administratiei locale impreuna cu cei veniti din cele patru zari au omagiat pe toti zburatorii romani plecati la Escadrila din Cer ,un Omagiu puternic, deosebit,dupa cum mi-au spus cei care au fost de fata,inclusiv la discutiile de la Casa de Cultura si asta pentru ca am ramas cu un fost camarad al celor doi si cu un mare admirator la masa din restaurantul care ne-a gazduit , considerand ca este datoria mea ca facand parte din organizare, dar nu-mi pare rau, deoarece Doru si Petrix au fost si acolo si aici, prin amintirile evocate, deosebite, de nespus oriunde si oricui.

  Daca pe camp am adus un ghiveci cu flori, flori simple de primavara ,care au fost sadite  odata cu un fir de Gingko Biloba adus de catre doamna Dorina Tudor, la povestile de la masa am adus amintirile mele de adolescent despre fascinatia produsa de povestile adevarate si fantazate citite avid, scrise de romanticul zburator, povesti mestesugit impletite,atfel incat sa simti si mirosul pistei si aroma uleiurilor si kerosenului, dar si parfumul misterului inaltimilor, ori dansul cu Zeita de Oricalc printre fantasmele Lumilor Galactice.

Coliva,colac si...carti

  O mare onoare mi-au facut camarazii sai vorbind liber despre misterele din cerurile fulgerate de catre ei si despre vorbele lui Doru,dar si Viorel,fiul lui Petrix,cel care nu si-a cunoscut tatal ,fata de copii lui Doru care erau maricei in momentul plecarii acestora.

  Din nefericire in aceasta mare de oameni care i-au respectat si-i respecta a aparut si un reprezentant al Media profesioniste care, asa cum nu este permis dar se face, a tot deranjat participantii la acest moment cu intrebari "senzationale" scurmand si sacaind cu intrebari total nelalocul lor....PACAT !

  Dar despre acest fapt voi scrie separat.

  De ce ?

  Pentru ca nu-si are locul aici si pentru ca trebuie odata pentru totdeauna sa se intelega un lucru:ceea ce se intampla in Roma, ramane in Roma !Si ca apropiatii, membrii unei adevarate caste au tot dreptul sa tina pentru ei ceea ce vor sa pastreze, mai ales urmasii celor dusi !

  Lui Viorel i-am spus astfel:"

  "Voi, cei ramasi fara acesti parinti, aveti dreptul sa spargeti gheatza sau nu, este voia voastra daca dati mai departe sau nu ceea ce stiti, iar dupa voi urmeaza cei care au mancat o viata aspra langa ei!Cand voi veti dori, indiferent ce ne povestiti, ne vom conforma si vom aduce la cunostinta tuturor, pana atunci ,datorita voua si respectului fata de ei si de colegii lor, eu cel putin voi avea "pana" sigilata !"

  Viorel mi-a dat voie sa scriu doar aceste cuvinte:
.

  "Cei care cauta ca disperatii bucata din avionul prabusit sa ma intrebe pe mine !Este parte din tatal meu si este dreptul meu sa o am !"

  Atata!

  

Adevarat pelerinaj

  Ana-Olimpia, motorul acestor manifestari, a fost "ingerul" care in acea zi ni i-a adus pe cei doi intre noi si care m-a facut sa-i vad langa noi si sa vorbesc cu ei, mai ales cu cel care mi-a incantat o parte din adolescenta si nu doar- Doru, romanticul armasarilor de foc .

  Multumesc din suflet celor care au venit si au avut increderea sa-mi povesteasca ceea ce nu aveam cum altfel sa cred, multumesc Ana - Olimpia pentru aceasta sansa incredibila.

  Nu pot sa spun povestile, nu voi spune nici numele celor cu care am vorbit.

  Am promisiunea ca va veni o vreme cand ma vor ajuta sa aduc la cunostinta lumii ceea ce inca se dovedeste ca foarte multi nu sunt pregatiti sa afle, sa inteleaga.

  Astept domnilor, cu respect !

  

  La acel moment nu au putut participa multi dintre cei care i-au cunoscut sau chiar au zburat cu ei,din diverse motive.De aceea am sa transcriu un mesaj care m-a impresionat enorm, un mesaj primit chiar in acea zi pe telefonul meu de la Dl.General (r) Liviu Burhala, coleg de cockpit cu Doru Davidovici:

  "Retraiesc de departe drama ce o traiam atunci,asteptandu-l pe Doru...Regret ca nu am putut ajunge.

   Va imbratisez,

   Liviu Burhala"

*nemotoujours*

foto: nemotoujours,col(r) Ioan Vulpoiu, Mironescu Julienutza

la Casa de Cultura

 

.