1056."La mulţi ani!" şoptit dintre nori

    Tot scriu, ba despre una, ba despre alta... Da, e frumos, vazut de... jos! Dar cum o fi, oare, acolo... SUS?! Am eu dreptul de a vorbi despre ce nu stiu?! Mereu am pastrat si voi pastra o rezerva, in orice. Limita este cea a propriei limitari. Cand nu stii, mai bine taci, decat sa spui prostii!

    Aviatia se numara printre domeniile de activitate spre care se indreapta un mare respect. Utilitate, responsabilitate, pasiune, munca. Privindu-i, citind, ascultând, am invatat enorm.

    Dintre toate, voi aminti ceva ce mie mi se pare esential: “Safety first”! Siguranţa ta şi a celorlalţi, înainte de toate! Nu există “nu se întâmplă”, ci… “să nu se întâmple”.

    Câţi oare scot maşina din parcare fără a verifica oglinzile, fără a pune centura, fără a aprinde farurile? Dar câţi piloţi decolează fără a face, rând pe rând, acele verificări obligatorii?! Lui “am uitat” îi este interzisă existenţa, când eşti la manşă...

   De la întocmirea planului de zbor până la oprirea motorului după aterizare, trecând prin orele de pregătire, experienţă acumulată cu fiecare secundă – chiar şi în ture de pistă, multă sudoare, turbulenţe şi G-uri, pasiunea li se citeşte în sclipirea ochilor, în colţul zâmbetului. Că sunt singuri în carlingă, deasupra tuturor, desenând cerul cu o vrie pozitivă sau un tonou, la manşa unui avion militar sau ajutându-ne pe noi să strabatem planeta de la un capăt la altul ori în misiune de salvare, simţul responsabilităţii unui pilot este la acelaşi nivel. 

 Dar să vorbesc din pură imaginaţie... Pare cel puţin nepotrivit. Iar pilot... E clar, nu voi deveni! Ca pasager, atunci! Cum ar fi? Venise momentul să aflu puţin din ce înseamnă să fii... SUS.

Am urcat. Am fost întrebată dacă nu-mi este frică! BA DA! FOARTE! Dar NU DE ZBOR! Îmi era teamă să nu am surpriza că aş avea... rău de înălţime. Nu am avut. Am adorat decolarea – şi acum o ador! Desprinderea de “rădăcină”, acel sentiment de eliberare, învingere a unei legi de neînfrânt: GRAVITAŢIA. M-am împăcat cu teama, eram bine. Puteam gusta un pic din ZBOR. Fiecare minut în aer a mai adăugat o picătură la ce ştiam deja. Cu fiecare aparat de zbor am mai trăit ceva, fiecare pilot mi-a mai dezvăluit puţin din acel MULT adimrat, până atunci, de jos. Când priveşti în ochi pe cel ce ţine manşa, simţi, ŞTII că eşti în siguranţă.

Când am vazut primul show aviatic, am exclamat: CE PILOŢI AVEM! Cum ar fi fost posibil să mă tem?! Cum ar fi fost posibil să am măcar o adiere de îndoială?! Mi-aş fi contrazis un sentiment puternic născut şi crescut cu fiecare lună ce trecuse de atunci! Nerăbdare, dorinţă pură, curiozitate sinceră, bucurie. Amestecate cu un strop de îndoială în privinţa limitelor mele necunoscute, dezvăluite mai mult cu fiecare minut petrecut în aparatul de zbor. Cum mă voi comporta?! Voi fi suficient de “în regulă” pentru a nu mă posomorî?!

Din fericire organismul mi-a permis să mă bucur din plin de fiecare experienţă nouă şi să îmi lărgesc zâmbetul din ce în ce mai mult. Chiar dacă uneori încordarea era expresia predominantă, era o încordare “de studiu”, 

concentrându-mă asupra a ce simt, pentru a contracara eventuale… hm… neplăceri. 

Pentru că dezamăgirea mea ar fi fost poate puţin şi a omului extraordinar de la manşă care mi-a dedicat câteva minute preţioase cu siguranţă pentru a mă vedea zâmbind, nu pentru a privi, apoi, un chip livid!

Da. M-am bucurat din plin de TOT, de fiecare ridicare, de fiecare adiere, de fiecare “gol în stomac”, de fiecare secunda de emoţie şi relaxare că… sunt OK! Putem continua! Am avut bucuria neaşteptată de a zbura în condiţii meteorologice variate: soare, vânt puternic, nor şi ploaie, cu diferite aparate de zbor. Nu am strâns, adunate, mai mult de şaizeci de minute de zbor. 

Dar experienţa acelor minute nu putea fi niciodată imaginată stând la sol. 

Da. Multumesc din tot sufletul pentru TOT, acestor oameni! Pentru un dar minunat: cuvintele, explicaţiile, privirile, zâmbetele, încurajările; într-un singur cuvânt, pentru ZBOR! 

Mi-aţi permis să văd ce vedeţi voi. Mi-aţi arătat DE CE. Este enorm, iar “mulţumesc”, indiferent cum l-aş pronunţa, pare transparent când îl rostesc.

Vă mulţumesc pentru că, datorită vouă, acum ştiu puţin din ce înseamnă AVIATOR! 

Mă număr pintre cei care ridică privirea, zâmbind, când în depărtare aud sunet de motor în zbor (Ori zăresc, ridicand din pură întâmplare ochii spre cer, silueta unui planor!) şi rostesc, fie şi numai în gând: “Aterizare lină!”. Alături de toţi aceştia, astăzi, vă spun:

Respect, aviatori! Vă mulţumesc că existaţi!

La mulţi ani, dragii noştri zburători, oriunde v-aţi afla!

Cer senin!
*Ana-Maria*