Mai toți cei care s-au aplecat asupra cercetării petrolului românesc vorbesc despre hecnă cum că ar fi fost adusă pentru prima dată la Păcureți, de un întreprinzător, M. Mateescu, în scopul folosirii ei la lucrarea puțurilor de țiței și la lăcărit (extragerea țițeiului cu hârdăul sau cu lingura - un tub din metal), după ce o văzuse întrebuințată la salinele din Slănic. Tot M. Mateescu ar fi fost primul care a îmbunătățit aerajul puțurilor, prin folosirea burdufurilor (foalelor). Informația a apărut în „Monitorul Petrolului” - 1903 și a fost preluată de toți.
Încerc să demonstrez că lucrurile au stat un pic altfel. Este cât se poate de evident că hecna a fost folosită pentru prima dată la exploatarea sării, înlocuindu-se crivacul (unde se folosea forța fizică a omului) cu acest sistem, mult mai eficient, deoarece animalele erau puse la treabă. În atare situație, Ocna Slănic a folosit-o târziu, deoarece, atunci când Ocna Telega scria istoria sării românești, Slănicul nu era pe nicăieri. Nu se știa încă ce comoară se afla în pântecele acelor pământuri. Prima ocnă atestată în Țara Românească a fost cea de la Ocnele Mari. A urmat Ocna Mică, undeva în județul Dâmbovița, care a dispărut rapid. Apoi Telega, după care Ghitioara (Gura Vitioarei, probabil - și ea dispărută repede) și, mai târziu, Slănic Prahova. Ocna Slănic a fost deschisă pe la 1700, pe când cea de la Telega, cu mult timp înainte; data se pierde în „negura veacurilor”. Vă amintesc că satul Telega este atestat direct în aprilie 1562, dar hrisovul face trimitere la o perioadă anterioară. Tot acest document, vorbește despre Telega ca vamă de sare. Numele de ‹telega› ar fi intrat în limba română, conform unor lingviști (printre care profesorul Ioan N. Candrea), prin secolul al X-lea. Cel mai probabil, era doar un substantiv comun, acela de căruță (telega în slavă). În perioada imediat următoare, când șiruri de telegi cărau sarea către schelele de la Dunăre, s-a împământenit ca acea comunitate, ori acel loc de unde se extrăgea sarea, să fie numită/numit TELEGA. Mulți s-au înșelat cu toponimul ‹păcureți›. Sunt izvoare care arată că exploatarea țițeiului la Câmpina și Buștenari este la fel de veche ca cea de la Păcureți. Să ne închipuim două comunități umane care au ca activitate, printre altele, strângerea păcurii din aflorimente, din gropoaie, și îngroșarea ei, spre a fi întrebuințată. Una dintre ele, despre care nimeni nu știa mai nimic până să apară acea activitate, va fi numită într-un fel, pentru a fi identificată. De aici și până la toponimul ‹păcureți› nu a fost decât un pas. Cealaltă comunitate, începuse să se ocupe și ea cu păcura, dar ca element auxiliar, deoarece era celebră prin exploatarea sării; fusese botezată și ea la fel, în urmă cu secole, de la șirurile de căruțe (telegi), care plecau de la acea ocnă și duceau „aurul alb” în schelele de la Dunăre. De aici și până la Telega, nu a fost decât un pas. Credeți că mai putea cineva sau ceva, oricât de mult țiței ar fi avut această a doua comunitate, să-i schimbe numele? De aceea eu cred că toponimul ‹păcureți› nu este neapărat un indicator al vechimii unei comunități, în a exploata păcura. Cel puțin, nu în cazul nostru. Apoi, la Telega-Buștenari există un perimetru „Arde pământ”, regăsit și în dicționarul Paulinei Brătescu și Ion Moruzi (Dicționarul Geografic al județului Prahova, 1897), care face trimitere la o frământare a pământului, cu scurgeri de gaze, din vremuri imemoriale, pe când la Păcureți nu știu să existe așa ceva. Ca să nu mai vorbim de faptul că la Păcureți au fost doar sfârlacuri de păcură, când vine vorba de cantități, spre deosebire de Câmpina și Buștenari, care au fost oceane de țiței. Atunci când hecna se folosea la Ocna Telega, Ocna Slănic nu exista. Când masalele luminau măruntaiele ocnelor din Telega, țițeiul nu era adus de la Păcureți, deoarece el se găsea din abundență la Buștenari și Câmpina. Așa că, atunci când vorbim de un transfer al hecnei de la ocne către petrol, el s-a întâmplat de la Telega către Câmpina și Buștenari și mai apoi către alte zone petrolifere.
Luați aminte! Numele TELEGA este unic în România.
prof. Gheorghe Bilga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu