2673. "Dacii" si Sergiu Nicolaescu - era un necunoscut, cum de i s-a aprobat sa realizeze o epopee scumpa cu participare internationala?

.

  Întrebarea atinge unul dintre cele mai fascinante și controversate momente din istoria culturii noastre. Analizând memoriile regizorului, documentele din arhivele Consiliului Artistic, articolele din presa vremii și comentariile criticilor moderni, reiese clar că aprobarea unui debutant pentru o superproducție de o asemenea anvergură nu a fost un accident, ci rezultatul unei conjuncturi politice și financiare unice.

  Satul de acuze, controverse, conspirationisme, perpetuate si tot mereu rostogolite complet aiurea, am hotarat sa fac o radiografie completă a modului în care un inginer mecanic de 35 de ani, necunoscut în lumea filmului de ficțiune, artistic, a primit pe mână destinele cinematografiei naționale.

„Dacii” (1967) este primul lungmetraj regizat de Sergiu Nicolaescu, o superproducție istorică româno-franceză (realizată de Studioul Cinematografic București și Franco-London Film) după scenariul lui Titus Popovici.

Date esențiale despre film

• Premiera: 9 februarie 1967
• Durata: 102 minute
• Subiectul: Conflictul daco-roman din anul 87 e.n., dintre Decebal și împăratul Domițian.
• Distribuția principală: Amza Pellea (Decebal), Pierre Brice (Septimius Severus), Alexandru Herescu (Cotyso), György Kovács (Domițian), Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Ion Besoiu, Mircea Albulescu.
• Succes de public: Peste 13 milioane de spectatori în România (locul 4 all-time în box-office-ul românesc)

Documentele financiare: „Pașaportul” adus de Henry Deutschmeister:

Henry Deutschmeister

La începutul anilor '60, Sergiu Nicolaescu nu regizase niciun minut de film cu actori; era cunoscut la Studioul Buftea doar ca inginer și realizator de scurte documentare tehnice („Memoria Trandafirului”).

• Pariul de la Paris: În 1965, aflat în Franța pentru a prezenta un scurtmetraj, Nicolaescu s-a întâlnit cu Henry Deutschmeister, un influent producător evreu de film din Hexagon, născut în Brăila. Exasperat că politrucii de la București îi refuzaseră trei scenarii pe motiv că „nu figurau în planul cincinal”, Nicolaescu i-a propus lui Deutschmeister ideea unui film despre războiul daco-roman.
• Valuta contra semnăturii: Deutschmeister a acceptat imediat să finanțeze proiectul printr-o coproducție franco-română. Pentru regimul comunist, obținerea de valută forte (franci francezi) și asigurarea distribuției în cinematografele din Vest erau argumente imbatabile. Producătorul francez a pus însă o condiție fermă în contract: regia trebuia semnată exclusiv de Sergiu Nicolaescu, în care vedea un tehnician sclipitor. Statul român nu a avut de ales: dorea banii și tehnologia din Franța, așa că a trebuit să accepte un debutant la cârmă.

 Contextul politic: naționalismul de stat al lui Ceaușescu

.

  Filmul Dacii a coincis perfect cu marea schimbare de paradigmă politică de la București. În 1965, Nicolae Ceaușescu preluase puterea și dorea să se distanțeze de linia sovietică (stalinistă), promovând un naționalism romantic, axat pe independență și origini arhaice .

• Evitarea regizorilor consacrați: Regizorii importanți ai epocii (precum Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie) erau priviți cu suspiciune de Partidul Comunist pentru că aveau viziuni intelectuale, subversive și adesea critice la adresa autorității.
• O „tabula rasa” docilă: Nicolaescu, fiind inginer și nu un produs al școlilor de artă ideologizate, era perceput de aparatul de propagandă ca un executant tehnic perfect. Nu avea orgolii filozofice, ci dorea spectacol grandios. Partidul a înțeles rapid că acest tânăr ambițios poate îmbrăca tezele naționaliste ale noului regim într-un produs comercial extrem de atractiv, comparabil cu superproducțiile de la Hollywood.
   Viziunea sa dinamică, de inspirație hollywoodiană, s-a pliat mănușă pe dorința partidului de a crea un produs de propagandă modern, de larg consum, capabil să umple sălile de cinema din țară și din străinătate.
  
   Culisele producției: salvarea de la cel mai înalt nivel (Ion Gheorghe Maurer)

Ion Gheorghe Maurer

Chiar și cu sprijinul francez, drumul nu a fost ușor. Articolele care cercetează arhivele din vara anului 1966 arată că Nicolaescu a fost la un pas să fie demis în toiul filmărilor din Masivul Bucegi.

• Scepticismul breslei: Pentru regizorii consacrați ai epocii (precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie sau Ion Popescu-Gopo), propulsarea unui inginer la cârma celei mai scumpe producții autohtone de până atunci a fost privită cu o ostilitate uriașă. Nicolaescu era considerat un „intrus” fără studii de specialitate.
• Complotul de la Buftea: Văzând că un „intrus” din afara breslei primește cel mai mare buget din istoria țării, mulți regizori bătrâni și directori din Consiliul Artistic au trimis memorii la Partid, acuzându-l pe Nicolaescu de incompetență, risipă și comportament dictatorial pe platou.
  
• Protecția politică de la vârf: Din memoriile vremii reiese că Nicolaescu a beneficiat de un sprijin crucial din partea unor figuri cheie din aparat, printre care și influentul Dumitru Popescu „Dumnezeu” (responsabilul cu propaganda). Aceștia au înțeles că rigoarea tehnică de inginer a lui Nicolaescu și capacitatea lui de a gestiona armate de figuranți pe platou erau garanția că filmul va fi terminat la timp și în buget, spre deosebire de proiectele artiștilor

  

  .

  
  „pretențioși”.
• Intervenția premierului: Nicolaescu a fost salvat direct de Ion Gheorghe Maurer, primul-ministru al României de la acea vreme și un fin diplomat. Maurer, care dorea menținerea relațiilor economice bune cu Franța și aprecia pragmatismul ingineresc al lui Nicolaescu, a tăiat nodul gordian, oferindu-i regizorului protecție politică totală în fața criticilor interni.
  
  Garanția calității ideologice: pentru a diminua riscul unui eșec, conducerea cinematografiei i-a asociat lui Nicolaescu cel mai puternic și abil scenarist al epocii: Titus Popovici.
  
  Compromisul salvator: scenariul a trecut prin numeroase filtre și modificări în Consiliul Artistic pentru a respecta „adevărul istoric” agreat de partid. Prezența lui Titus Popovici ca garant literar și politic a anihilat ultimele rezistențe ale cenzorilor, oferindu-i debutantului Nicolaescu libertatea totală de a se concentra pe regizarea scenelor de luptă și pe mișcările de trupe.

Actrița Marie Jose Nat în filmul Dacii

Recenziile și comentariile: cum a fost primit debutul?

Reacțiile presei și ale istoricilor de film la lansarea din 1967 (și în analizele retrospective) reflectă perfect dualitatea operei sale:

• Critica estetică a vremii (Istoria Filmului): Cronicarii de cinema mai exigenți au remarcat imediat că Nicolaescu era pasionat exclusiv de partea spectaculară și tehnică, neglijând profunzimea umană. Actorii păreau uneori [„siluete de carton dintr-un teatru de păpuși” care recitau dialoguri lungi (istoriafilmului.ro)], însă aceste minusuri dramatice erau complet șterse de măreția scenelor de luptă.
• Comentariile publicului: Din punct de vedere comercial, filmul a fost un succes absolut, devenind al 4-lea cel mai vizionat film românesc din toate timpurile. Spectatorii români, proaspăt ieșiți din două decenii de dictatură stalinistă opresivă, au reacționat cu un entuziasm uriaș la „sentimentul de naționalism romantic” pe care Nicolaescu a reușit să îl injecteze pe ecran ".

• 

  .

  
  Omul potrivit la locul potrivit: Nicolaescu nu era un ideolog rigid, ci un pragmatic orientat către spectacol și grandoare.
• 
  
  Perspectiva modernă:
  
   Astăzi, istoricii și criticii analizează Dacii ca pe un document de propagandă rafinat. Deși conține uriașe erori istorice (de la costume fanteziste până la daci extrem de blonzi sau discursuri politice moderne plasate în antichitate), filmul este recunoscut ca o dovadă de geniu tehnic pentru un debutant care a știut să folosească banii Occidentului și obsesiile dictaturii autohtone pentru a-și lansa o carieră de neatins.
  

    În concluzie, Sergiu Nicolaescu a regizat Dacii nu pentru că sistemul cinematografic de atunci l-a recunoscut ca artist, ci pentru că a fost singurul capabil să aducă banii Franței și să ofere Partidului Comunist exact tipul de mitologie istorică spectaculoasă de care acesta avea nevoie.
    Pentru publicul roman, a fost si inca este, dorinta de epopee populara, de imagine a poporului din care ne tragem, acel popor enigmatic, eroic, care a tinut piept unui imperiu "mondial", dar si cu imagini romantice, de dragoste.

   Pe plan mondial a oferit mit, eroism, spectacol.
   Practic, a fost primul film romanesc de impact mondial, comercial spectaculos, impresionant, obtinand succes pe toate planurile.

  Din pacate toate acestea au declansat o adevarata ura a breslei si nu doar impotriva lui Nicolaescu, ura nestinsa nici acum, la atatia ani dupa moartea sa, manifestandu-se in continuare in comentarii si manifestari asupra operei lui, cea mai complexa , bogata si prolifica din cinematografia romaneasca .

*Alex Stoian*

.

.

.