Asa se laudau "jmekerii" anilor 80 cu scula lor de mag si iti luau maul- adica de luai o banda la a enspea mana inregistrata, dar la ei pe aparat, afirmatia asta era-cica- garantia maxxximei calitati de inregistrare, de nu mai aveai tupeul sa l intrebi la a cata mana era de fapt inregistrata banda- sursa.
Aparitia GXurilor ne bagase si pe noi, bietii romani, aia saraci si marginalizati, in lumea aia mare a audiofililor mondiali, credeam noi, desi modelele de Akai GX erau atat de rare incat multi credeam ca e o poveste, ajungand sa vedem vreunul obosit si chinuit rau deja, de abia prin anii 90.
Dar chestia asta cu capul gx ne intarise convingerea ca marca Akai e cea mai tare din lume. Asta desigur, pentru noi, oamenii de rand care nu stiam de Revox/Studer si altele.
Dar chestia asta cu capul gx ne intarise convingerea ca marca Akai e cea mai tare din lume. Asta desigur, pentru noi, oamenii de rand care nu stiam de Revox/Studer si altele.
Si astfel "stiam" cu totii ca sunt cele mai tari maguri din lume la care avea acces omul de rand cu posibilitati financiare, rude pe afara sau in nomenklatura.
Pe real?
Tehnologia capetelor GX (Glass & X'tal Ferrite) introdusă de Akai reprezintă una dintre cele mai mari realizări inginerești din epoca audio analogică. Compania niponă a garantat inițial aceste capete pentru 150.000 de ore de funcționare (practic, o viață de om). Prin comparație, un cap clasic din permalloy se uzează vizibil după 1.000 - 2.000 de ore de rulare.
Deși reputația lor de piese „indestructibile” este în mare parte adevărată în ceea ce privește fricțiunea fizică cu banda magnetică, realitatea tehnică din prezent scoate la iveală câteva puncte slabe majore pe care orice colecționar trebuie să le cunoască.
