11 iunie 2014

563.“Fior d’amor în Bucureşci" : ”Teatrul " MASCA" si statuile "traitoare" la… Ploieşti (partea I)

.
   Masca si statulie sale vivante mai umbla si prin tara, dupa cum stiti: Ploiestiul le-a fost gazda cu superbul spectacol "Fior d'amor in Bucuresci"in zilele de 4 si 5 iunie, ca o avanpremiers la Festivalul statulior vivante ce urma sa se produca in Herastrau in urmatoarele zile.
   Ana Maria a participat la fenomenul Ploiesti, iar noi la cel din Herastrau, astfel incat au aparut doua parti bogate, pline de imagini si povesti plus...filmari.
   Vom incepe, desigur, cu inceputul:

   "O altă zi nebună…
   Din fericire, orice zi, oricât ar fi de nebună, are şi un sfârşit. Iar la finalul zilei de muncă începe timpul nostru, cel pe care îl putem folosi în favoarea noastră, pentru a ne reîncărca bateriile stoarse.
Ştiam deja ce aveam de făcut pentru ca bateriile-mi să fie ca noi: Teatrul Masca se afla în oraş!"
DA PAGINA !

.
"O altă zi nebună…
Din fericire, orice zi, oricât ar fi de nebună, are şi un sfârşit. Iar la finalul zilei de muncă începe timpul nostru, cel pe care îl putem folosi în favoarea noastră, pentru a ne reîncărca bateriile stoarse.
Ştiam deja ce aveam de făcut pentru ca bateriile-mi să fie ca noi: Teatrul Masca se afla în oraş!"

La 19.30 trecute fix eram în autobuz. Abia aşteptam să ajung pe pietonala din faţa Teatrului “Toma Caragiu”. Spectacolul era anunţat pentru ora 20.00…
Vreme bacoviană, eram puţin îngrijorată. Avea oare de gând să plouă?!

Da. Chiar asta avea de gând să facă! Şi nu puţin! Abia coborâtă din autobuz, m-am trezit cu un nor dezlănţuit deasupra capului, Care turna… şi turna… M-am adăpostit şi am început să număr minutele. Treceau cam repede. Mult prea repede pentru a le pierde la adăpost. În plus, aveam umbrelă! Aşa că mi-am părăsit adăpostul, cu intenţia de a mă strecura printre picături. Nici o şansă! Norul m-a reperat rapid şi mi-a arătat că e mai iute ca mine. Foarte curând păşeam… pe muzică, în ritm de ploaie – un fel de scloap – scloap! pe care îl emiteau, nu prea subtil, încălţările mele ce avuseseră destul de mult de suferit din cauza apei înghiţite…
Nu-i nimic, trece!
Pietonala am găsit-o goală… Încă mai ploua.
Dar… s-a întâmplat minunea! Domnul Mihai Mălaimare m-a asigurat că mai e o şansă, ploaia s-a oprit (cu mare supărare, dacă e să ne luăm după tunetele care i-au însoţit retragerea către alte zări), iar spectatorii au început să apară. Îmi plac momentele acestea de după ploaie, când oamenii răsar ca din pământ, timizi, precauţi, gata să dispară din nou la cel mai mică nouă picătură.


De data aceasta, picăturile n-au reapărut, iar spectacolul fusese de fapt programat pentru ora 20.45, dar nu se anunţase. Decizie fericită, având în vedere vremea!
Scena, încă udă, aştepta:
Iar aşteptarea nu-i fu lungă. Mai devreme chiar de ora stabilită, Ploieştiul a pornit într-o călătorie înapoi în timp: muzica Bucureştilor de odinioară răsună în centrul oraşului…
Bucureştii anilor 30 invadează cugetul spectatorului într-un spectacol ce avea să dureze nu mai puţin de o oră: “Fior d”amor în Bucureşci”!

Spectacol marca “Teatrul Masca”, statui ce prind viaţă pentru a ne spune povestea lor, statui cu mişcări robotizate cu un farmec aparte ce ne captează atenţia preţ de minute în şir.
Dacă aş fi privit scena de sus, probabil aş fi avut impresia unei cutiuţe muzicale în care păpuşile s-au trezit din somnul lor adânc…
Spectatorii de toate vârstele s-au lăsat repede cuceriţi de muzica şi jocul actorilor. Ropotele de aplauze au luat locul ropotelor de ploaie. Furtuna nu încetase, dar cine se mai gândea la ea? Vuietul puternic al vântului  sublinia uneori replicile piesei, ori acompania cântul actorilor, dar nu speria pe nimeni. Priviri uimite scrutau împrejurimile şi se întorceau spre scenă liniştite: nimeni nu-şi părăsea locul, nimeni nu părea dornic să plece înainte de final. Mihai Mălaimare asigurase: “Când joacă Masca… NU PLOUĂ!” Şi… nu ploua.
.


.
.
.
Copiii erau fascinaţi. Publicul aplauda frenetic, râdea, cânta. Eu?! Între a filma şi a fotografia, de multe ori am ales să închid camera, pentru a aplauda. Dincolo chiar de a fi o alegere, era o evidenţă. Impulsul de a aplauda era atât de natural şi de puternic încât nu puteai face altceva.
.
.
.
.
.
.
.
 
Spectacol închinat iubirii, femeii şi Bucureştiului anilor 30, “Fior d’amor în Bucureşci” a adus, pentru o seară, fiorul iubirii şi atmosfera Bucureştiului din perioada interbelică în centrul Ploieştiului anilor 2000. Flasnetarul, violonistul, un El, o Ea, Florăreasa, femeile uşoare, un coşar, un pictor, lustrangiul, eleva de pension şi un poliţist îşi cântau iubirea, îşi jucau viaţa dinaintea ochilor noştri încântaţi.


























 “Ionel, Ionelule”, cântat la unison, a marcat finalul piesei. Iar spectatorii, mai bogaţi cu o picătură preţioasă de bucurie şi, de ce nu, de bunătate, se împrăştie şi dispar în noapte.
N-am făcut o sută de paşi că ploaia s-a abătut din nou asupra oraşului.
Purtând în suflet momentele trăite, am zâmbit. Într-adevăr: “Când joacă Masca… NU PLOUĂ!” Dar după… ce mai ploaie a tras până dimineaţa! “După, Dumnezeu cu mila!” Spusese Mihai Milaimare cu câteva minute înaintea spectacolului…
Bineînţeles, nu am venit cu tolba goală. Am adus cu mine şi câteva minute din spectacol! Veţi vedea că nici pescăruşii nu au rămas indiferenţi! S-au dovedit însă a fi nişte spectatori cam… gălăgioşi.
MULTUMIM TEATRUL "MASCA",MULTUMIM MIHAI MALAIMARE !

* Ana Maria * 

Mai multe fotografii aici:O Mana de cuvinte - Ana Maria

Si acum sa urmariti si putin din ceea ce am vazut,filmat:


 Productia si distributia piesei:
.

scenariul: Mihai Malaimare
regia: Mihai Malaimare
scenografia: Sanda Mitache
muzica: Vasile Manta
Prezentatorul – Mihai Malaimare
Flasnetarul – Sorin Dinculescu
Femeia Geloasa – Anamaria Pislaru
El – Valentin Mihalache
Ea – Dora Iftode
Tiganca – Ioana Rufu
Femeile usoare – Alina Craita ,
Laura Dumitrascu Duica
Cosarul – Cosmin Cretu
Politistul – Aurel Sandu
Pictorul – Razvan Teodorescu
Lustrangiul – Nicolae Punga
Eleva de pension – Emilia Manea
(info: teatruploiesti.ro)
.
.

.
.
.
.