6 aprilie 2015

809.Intre ciocan si nicovala :MĂSURI ÎNTREPRINSE DE MARELE STAT MAJOR ROMÂN PENTRU APĂRAREA FRONTIEREI DE SUD-VEST A ROMÂNIEI, ÎN PRIMĂVARA ANULUI 1941

Dunarea
  Continuam seria despre istorii mai putin stiute cu o serie de actiuni ale armatei romane in al doilea razboi mondial, actiuni despre care nu ati citit mai nimic si nu ati aflat mai de pe nicaieri!
  Usurel si cu atentie, haideti sa vedeti despre ce este vorba:
(nemotoujours)

Asigurarea libertăţii de navigaţie pe Dunăre, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, a constituit o chestiune vitală pentru statul român. O mare parte din transporturile comerciale ale statelor din Europa centrală şi de sud-est se desfăşurau pe Dunăre şi importanţa militară a acestei căi de comunicaţie a fost sesizată din timp de toate statele europene angajate în război în toamna anului 1939. Interesele statului român au impus în acele momente menţinerea neutralităţii faţă de conflictul care se declanşase. Condiţiile externe erau însă vitrege: pe de o parte exista un tratat economic încheiat de România cu Germania în martie 1939, prin care se asigura o piaţă de desfacere pentru produsele româneşti, cu preţuri relativ bune şi o aprovizionare constantă cu produse manufacturate ce nu se puteau fabrica în România – îndeosebi tehnică de luptă modernă şi utilaje industriale, iar, pe de altă parte, politica externă tradiţională a României se sprijinea de două decenii pe alianţa cu Franţa şi Marea Britanie, adversarele Germaniei.
DA PAGINA !


Liderii militari francezi şi britanici au încercat, în prima parte a anului 1940, să blocheze transportul fluvial al produselor româneşti către Germania, organizând o acţiune riscantă: sabordarea a două nave în şenalul navigabil de la Porţile de Fier. Acţiunea subversivă a fost descoperită la timp de Serviciul Secret de Informaţii român şi planul aliaţilor prin care se viola suveranitatea României şi i se încălca statutul de neutralitate a fost dejucat.


Zona "Portile de fier",inainte de realizarea barajelor
Înfrângerea suferită de armata franceză în vara anului 1940 a provocat reorientarea politicii externe româneşti către centrul de putere german, în vederea contracarării acţiunilor întreprinse de Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria pentru dezmembrarea statului român. Această reorientare a implicat şi renegocierea tratatului economic din martie 1939, încheiat cu Germania, fapt care a avut drept urmare creşterea volumului de mărfuri româneşti exportate în Germania – îndeosebi petrol, cereale şi alte materii prime. Importanţa economică şi militară a Dunării a devenit în acest context şi mai pregnantă, iar la Marele Stat Major român s-a înţeles acest lucru.

Pentru organizarea apărării în zona Porţilor de Fier, Marele Stat Major român a înfiinţat o subdiviziune militară specială în vara lui 1940, denumită „Sectorul Dunărea de Sus”. Aceasta cuprindea toate forţele militare terestre şi navale de la Cataractele Dunării, sub o conducere unică şi avea punctul de comandă la Orşova.1


Monitorul fluvial "Kogalniceanu"in anii '40,acostat
Conform Ordinului de operaţii nr. 6 din 1 februarie 1941, comandantul Sectorului Dunărea de Sus, comandorul Al. Stoianovici, a stabilit modul de acţiune a forţelor aflate în subordinea sa şi a ordonat ca artileria de coastă să interzică prin focul său „pătrunderea navelor ce au fost semnalate că s-au sustras controlului din staţiunile Turnu Severin şi Moldova Veche cu intenţiuni de sabotaj, concentrând focul în special în regiunile obligatorii de trecere (subl.n.)”.2 Secţia de tunuri de marină pe pivot, calibru 47 mm (2 piese), amplasată în preajma localităţii Vir, avea misiunea să someze şi să împiedice prin focul său pătrunderea în şenalul navigabil de la Porţile de Fier a navelor care refuzau să fie controlate la staţia fluvială Turnu Severin.3 Aceeaşi misiune a primit-o şi bateria de obuziere de marină L.10, calibru 120 mm (4 piese) de la Liubcova. Deschiderea focului de către aceste baterii urma să se facă numai la ordinul comandantului Sectorului Dunărea de Sus, iar în cazul în care unitaţile din zonă erau atacate de forţe ostile, se acţiona din proprie iniţiativă pentru respingerea agresorilor.4 Comandamentul Marinei Regale Române a primit în acelaşi timp ordin, din partea şefului Marelui Stat Major, să ia măsuri pentru completarea efectivelor celor două subunităţi de artilerie de coastă din zona Porţile de Fier, după data de 20 februarie 1941, astfel încât acestea să fie capabile să intervină eficient.5


Dusan Simovici
Ca urmare a loviturii de stat din Iugoslavia, de la 27 martie 1941, prin care generalul Simovici a preluat puterea, înlăturându-i pe regentul Paul şi pe preşedintele Consiliului de Miniştri al Iugoslaviei, D. Ţvetkovici, Marele Stat Major român a ordonat comandantului Armatei 1, la 28 martie 1941, să constituie imediat un grup de forţe sub comanda Corpului 6 Armată, care să intervină la nevoie pentru paza frontierei româno-iugoslave şi apărarea Cataractelor Dunării. Pentru îndeplinirea acestui ordin au fost desemnate o baterie de artilerie din cadrul Regimentului 1 Artilerie al Diviziei 1 Infanterie, aflat la Timişoara, şi o baterie de artilerie din cadrul Regimentului 42 Artilerie al Diviziei 19 Infanterie, ce se găsea la Bocşa Montană.6 Totodată, „Sectorul Dunărea de Sus” urma să primească Bateria 1 Artilerie a Regimentului 94 Infanterie / Divizia 19 Infanterie la Orşova, o baterie de artilerie din Regimentul 37 Artilerie / Divizia 19 Infanterie la Cracul Turcului, o secţie de artilerie din Regimentul 37 Artilerie aflată în preajma localităţii Vii şi o secţie de tunuri de coastă pe pivot, calibru 47 mm, situată la Stânca.7 Subunităţile de artilerie care se aflau la o distanţa mai mică de 80 de kilometri de noul dispozitiv de luptă trebuiau să se deplaseze pe jos, începând din dimineaţa zilei de 30 martie, în timp ce restul subunităţilor se deplasau cu trenul.8


Obuzier "Skoda"cal.100mm,md.1934
În cursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie 1941, o delegaţie a Marelui Stat Major a executat rapid o recunoaştere a „Sectorului Dunărea de Sus” şi a întocmit un raport cu concluzii referitoare la dispozitivul de luptă al unităţilor din zona inspectată.9 Această comisie a propus ca, în regiunea Iuţi, să fie instalată o baterie de tunuri, calibru 75 mm, din Regimentul 37 Artilerie (4 piese); până la sosirea acestei subunităţi misiunea de apărare a regiunii urma să fie îndeplinită de o baterie de obuziere „Skoda”, cal. 100 mm, md. 1934 din Regimentul 37 Artilerie.10 Totodată, membrii delegaţiei au fost de acord cu modul de amplasare în regiunea Coronini-Stânca a unei secţii de tunuri de marină cal. 47 mm, pe pivot (2 piese), la Stânca, a unei baterii de obuziere de marină L.10, cal. 120 mm, pe pivot (amplasată într-o poziţie betonată la Liubcova), a unei secţii de tunuri cal. 76,2 mm din Regimentul 1 Artilerie şi a unei secţii de tunuri cal. 75 mm din Regimentul 37 Artilerie – ambele fiind amplasate la Coronini. În regiunea Porţile de Fier urmau să mai sosească o secţie de tunuri lungi, cal. 105 mm, md. 1936, motorizată – la Gura Văii – şi o secţie de tunuri cal. 75 mm din Regimentul 37 Artilerie (la cantonul C.F.R. Vârciorova), în timp ce o secţie de tunuri de marină, cal. 47 mm, pe pivot, se găsea deja la Vir. În rezerva Sectorului, la Orşova, era păstrată o secţie de tunuri lungi, cal. 105 mm, md. 1936, motorizată, care avea misiunea să acţioneze la nevoie împotriva monitoarelor iugoslave ce interveneau în zona Cataractelor Dunării.11


Mugur Leonida dupa modernizarea din 1937 la manevrele regale
Comisia Marelui Stat Major considera că, în asemenea condiţii, „Sectorul Dunărea de Sus” era capabil să-şi îndeplinească misiunea, iar subunităţile de artilerie de la Cracul Turcului şi Dubova – o secţie de obuziere de marină L.35, pe pivot, cal. 120 mm (2 piese) şi o secţie de tunuri cal. 75 mm din Regimentul 37 Artilerie12 – erau puse la dispoziţia Marelui Stat Major deoarece, din amplasamentele în care se găseau, acestea nu puteau îndeplini cu succes misiuni de luptă.

Şeful de stat major al Corpului 6 Armată, colonelul I. Dumitru, a informat Marele Stat Major, la 2 aprilie 1941, despre ultimele modificări survenite în zona Porţile de Fier, în conformitate cu propunerile delegaţiei Marele Stat Major, în Raportul operativ nr. 3 – înregistrat cu nr. 31011 / 2 aprilie 1941. Astfel, secţia de tunuri cal. 75 mm de la Dubova a primit ordin la 1 aprilie să se deplaseze la 6 km Vest Tisoviţa, în cursul nopţii de 1/2 aprilie 1941, iar în aceeaşi noapte au sosit în „Sectorul Dunărea de Sus” secţia de tunuri cal.76,2 mm din Regimentul 1 Artilerie şi bateria de tunuri lungi, cal. 105 mm, din Regimentul 6 Artilerie Grea, fiind amplasate imediat, conform planului întocmit de delegaţia Marelui Stat Major (o secţie de 105 mm la Gura Văii şi una la Orşova).13


Monitoare camulflate
În dimineaţa zilei de 6 aprilie 1941, Armata 12 Germană a trecut la ofensivă împotriva trupelor iugoslave aflate la frontiera cu Bulgaria. Trei zile mai târziu, Armata 2 germană a declanşat un atac masiv contra trupelor iugoslave ce se găseau în Slovenia, nordul Croaţiei şi Voivodina, iar Armata 3 ungară, Corpul motorizat ungar şi Armata 2 italiană au intrat în acţiune în nordul Iugoslaviei, la 10 aprilie 1941. 
Generalul Ion Antonescu a refuzat categoric angajarea armatei române în ofensiva declanşată de Puterile Axei, deşi făcea parte din această alianţă, şi a avertizat Berlinul şi Roma că nu va permite sub nici o formă ocuparea Banatului sârbesc de către trupele ungare deoarece în acea zonă se găsea o importantă comunitate românească. Hitler a ţinut cont de interesul manifestat de aliatul său român şi trupele ungare care au invadat Iugoslavia au ocupat doar o parte din Voivodina.
(subliniere fraza:nemotoujours) 

Pentru a preveni o eventuala ripostă disperată a comandamentului armatei iugoslave în zona Cataractelor Dunării, unităţile române din „Sectorul Dunărea de Sus” au fost alarmate în dimineaţa zilei de 6 aprilie 1941. La cererea colonelului Basing, comandantul trupelor germane aflate în regiunea Orşova, Marele Stat Major român a aprobat ca artileria „Sectorului Dunărea de Sus” să deschidă focul şi împotriva trupelor iugoslave dispuse în imediata apropiere a Dunării.14

Mitraliera de 13,2 mm pe monitorul"Ardealul"(fost "Temmes"

Ordinul emis de Secţia 3 a M.St.M. a fost îndeplinit, în perioada 6-11 aprilie 1941 înregistrându-se, în repetate rânduri, schimburi de focuri între unităţile româno-germane şi cele iugoslave, de-a lungul Dunării. Artileria română a fost nevoită să deschidă focul la 6 aprilie 1941 împotriva unor şlepuri iugoslave care se îndreptau spre Porţile de Fier, prevenind orice încercare de sabordare a unor nave în şenalul Dunării.1 Flota militară fluvială românească din zonă (alcătuită dintr-un monitor, două vedete şi un grup de apărare subacvatică), un batalion de infanterie din Regimentul 94 Infanterie, dislocat în zonă, subunităţile de artilerie de coastă şi terestră, subunităţile de artilerie antiaeriană – o baterie de tunuri A.A., cal. 40 mm (opt piese „Bofors” şi două proiectoare) şi o subunitate cu 8 mitraliere A.A. – au fost gata în orice moment să intervină.2


Orsova in vremea razboiului
La 10 aprilie 1941 a sosit în zonă încă un monitor din cadrul Flotei Fluviale Regale române şi, ulterior, au mai fost aduse un divizion de artilerie din Regimentul 14 Artilerie al Diviziei 2 Infanterie şi o baterie de tunuri lungi, cal. 105 mm, md. 1936, motorizată, din Regimentul 1 Artilerie Grea.3

Totodată, la 9 aprilie 1941 s-a constituit un detaşament de luptă la sugestia colonelului Basing, unitate care aduna sub ordinele sale batalionul de infanterie dat de Regimentul 94 Infanterie, o baterie de tunuri lungi, cal. 105 mm, o secţie de tunuri cal. 75 mm FF şi o secţie de tunuri de coastă, cal. 47 mm. Acest detaşament avea misiunea să intervină cu foc împotriva forţelor inamice şi, la nevoie, batalionul de infanterie trecea la sud de Dunăre, în Iugoslavia, pentru a anihila subunităţile iugoslave dispuse în imediata apropiere a fluviului.4

Succesul obţinut de trupele Axei în Iugoslavia a determinat Secţia 3 a Marelui Stat Major român să precizeze la 10 mai 1941 noua misiune a „Sectorului Dunărea de Sus”, în condiţiile dispariţiei forţelor militare iugoslave şi au fost retrase din regiune toate subunităţile de artilerie aduse la sfârşitul lunii martie 1941. Pe poziţii au mai rămas doar subunităţile de artilerie de coastă fixe – două secţii de tunuri de coastă cal. 47 mm şi o baterie de obuziere de coastă cal. 120 mm.5

După cucerirea Odessei, Statul Major al Marinei din cadrul Marelui Cartier General a aprobat, conform raportului nr. 3040 din 13 noiembrie 1941, înaintat de Secţia 3 a Marelui Cartier General, demontarea şi debarcarea a două tunuri navale, calibru 47 mm, de pe monitorul fluvial „Katargiu” în localitatea Vir, pentru întărirea apărării în zonă, formând împreună cu cele două tunuri de coastă cal. 47 mm, existente deja acolo, Bateria Vir.6 La 7 decembrie 1941, Secţia 3 a Statului Major General al Armatei menţiona că „Sectorul Dunărea de Sus” dispunea de o baterie de obuziere de marină cal. 120 mm la Liubcova, o baterie de tunuri de marină cal. 47 mm la Vir, o secţie de şalupe de patrulare (3 şalupe) şi de monitorul fluvial „Bucovina”.7


Planul unui monitor
Graba cu care s-a acţionat pentru constituirea ad-hoc a unei grupări de forţe, de către Corpul 6 Armată, la sfârşitul lunii martie şi recunoaşterea executată de către delegaţia Marelui Stat Major în zilele de 31 martie şi 1 aprilie 1941 în „Sectorul Dunărea de Sus” demonstrează faptul că la Marele Stat Major nu a existat un plan întocmit din vreme pentru apărarea cu succes a Cataractelor Dunării sau planul care exista nu era viabil. În consecinţă, militarii români au fost nevoiţi să suplinească printr-o mobilizare deosebită aceste carenţe ale Marelui Stat Major şi au îndeplinit cu succes misiunea încredinţată. Frapează însă modul în care a fost surprins de situaţia creată în Iugoslavia Marele Cartier General român, faptul că la acel nivel decizional al armatei erau luate în serios iluziile pe care politicienii români ai vremii le vehiculau în declaraţiile lor publice în legătură cu prietenia „veşnică” româno-iugoslavă. Din momentul în care interesele majore ale celor două state au devenit divergente, amiciţia politică proverbială a disparut şi Marele Stat Major s-a trezit „cu ochii în Soare”, fiind obligat să improvizeze rapid o apărare mult mai puternică la Cataractele Dunării, cu puţinele mijloace care se mai aflau la dispoziţia sa. Pe de-o parte, conducerea armatei de atunci a demonstrat că este capabilă să reacţioneze rapid şi coerent la situaţiile neprevăzute, însă, pe de altă parte, a ieşit la iveala faptul că un sector strategic fusese neglijat şi datorită sentimentalismului indus de politicieni.

Cele două decenii scurse de la întregirea neamului românesc au fost irosite cu nonşalanţă de oameni politici lunatici, armata română rămânând nepregătită din toate punctele de vedere, inclusiv în privinţa unor planuri-ipoteze de luptă viabile, pentru apărarea în orice moment a intereselor României. Aceştia nu au ţinut cont de o regulă elementară: statul a fost alcătuit pentru a asigura îndeplinirea intereselor generale ale membrilor comunităţii care l-a alcătuit. Statul nu se bazează pe sentimente, ci pe interese. Statul nu este o fiinţă. Este stat şi atât. Nu are prieteni, nu are duşmani, are doar interese. Propagandiştii ideologici de toate culorile ai acestui secol au personificat statul cu ajutorul mijloacelor mass-media, profitând de ignoranţa politică a maselor de cetăţeni, iar disputa ideologică DEMOCRAŢIE – COMUNISM a amplificat exacerbarea calităţilor şi minimalizarea defectelor diferitelor moduri de organizare statală, în funcţie de culoarea politică a regimurilor aflate la putere la un moment dat.



*lt.col(r)dr. Petre Opris*

reeditare si foto din internet:
*nemotoujours*

Articolul a fost publicat în Securitate naţională, politică de apărare şi istorie militară în România la sfârşit de mileniu, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi Fundaţia Iniţiativa de Dialog Euro-Atlantic, Editura VIFLAROM, Bucureşti, 2000, p. 299-303.
1 Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola F II 1.814, dosar 535, cadrul 708.
2 Ibidem, c. 708-710.
3 Ibidem, c. 709.
4 Ibidem, c. 710-711.
5 Ibidem, c. 716.
6 Ibidem, c. 721-722.
7 Ibidem.
8 Ibidem, c. 723.
9 Ibidem, c. 726-729.
10 Ibidem, c. 755.
11 Ibidem, c. 726-729.
12 Ibidem, c. 724.
13 Ibidem, c. 725.
14 Ibidem, c. 753-754.
15 Ibidem, c. 755.
16 Ibidem.
17 Ibidem, c. 753.
18 Ibidem, c. 743.
19 Ibidem, c. 772.
20 Ibidem.
21 Ibidem, c. 774.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu